Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Prin Marian Munteanu s-a declanșat Operațiunea de tip FSN-ist : Contracararea Societății civile autentice prin înființarea Societății civile surogat!

Desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Primăria Capitalei rămîne un mister.
Unul dintre marile mistere ale ultimilor ani.
Şi una dintre cauzele acestei situaţii trimite la condiţia PNL.

PNL, rezultat al fuziunii dintre două partide foste de Guvernămînt – PDL şi PNL, e la ora actuală al doilea, dacă nu primul partid al ţării. Guvernul tehnocrat e sprijinit de PNL. Preşedintele României provine din PNL. PNL poate fi considerat partidul care deţine Puterea în România lui 2016. Nu numai Puterea politică, dar şi puterea Sistemului, întruchipată de Binomul SRI-DNA. Corupţii PNL sînt ocoliţi cu bună ştiinţă de DNA. Acolo unde PNL are nevoie de scoaterea unui primar PSD din joc, intervine imediat comandoul de cătuşe condus de Codruţa Kovesi.
În aceste condiţii, Liderii PNL îi înmărmuresc pe toţi printr-un gest unic dacă ne gîndim că e un partid care a dat miniştri, preşedintele României, premieri. Dacă ne gîndim că e vorba de un partid care pretinde Puterea prin alegerile din 2016.

Toţi posibilii candidaţi din interiorul partidului sînt daţi la o parte pentru un personaj din afara partidului:
Marian Munteanu.
Un personaj care pînă acum n-a avut nici o legătură cu PNL. Nu numai că n-a fost membru PNL , dar nici membru al vreunui ONG care a susținut PNL n-a fost. N-a scris un rînd în presă despre PNL. Dimpotrivă, a denunțat PNL ca fiind un partid care a nenorocit, ca toate partidele, România. N-a fost văzut la nici o manifestare a PNL, de la simpozioane pînă la adunări de protest. Nici n-avea cum să fie văzut, deoarece, pînă la începutul lui martie 2015, cînd l-a invitat Bogdan Rareș la Realitatea Tv, Marian Munteanu a fost dispărut din spațiul public.
Și cu toate acestea, peste noapte, Marian Munteanu e desemnat candidat al PNL, în timp ce lideri ai PNL care şi-ar fi dorit să candideze rămîn cu buzele umflate.

Pentru această candidatură PNL face însemnate eforturi:

  • Îl primeşte în PNL pe Marian Munteanu;
  • Cumpără spaţii publicitare la televiziuni şi la ziare pentru a-i insulta pe toţi cei care-l critică pe Marian Munteanu;
  • Se războieşte cu Societatea civilă şi cu presa care a sprijinit de decenii PNL.

Liderii PNL sînt întrebaţi de o săptămînă de zile cum au ajuns la această decizie.
Duminică, 17 aprilie 2016, aflat la Iaşi, Vasile Blaga a ieşit de sub fustele şefei sale, Alina Gorghiu, şi a declarat că prin această Decizie PNL a răspuns dorinţei exprimate de Societatea civilă prin protestele Post-Colectiv:
„Tot aşa, am ajuns la concluzia că este bine să venim în întîmpinarea societăţii civile. Dacă asta este în majoritate dorinţa electoratului bucureştean, asta am făcut.”

Nu ştiu dacă Vasile Blaga obişnuieşte să bea sau nu.
Dacă obişnuieşte să bea, răspunsul său e justificat.
Numai un ins cu mintea navigînd în derivă poate găsi în Protestele Post-Colectiv cerinţa societăţii civile ca PNL să-l desemneze drept candidat pe Marian Munteanu.
Un interviu dat ziarului Patriarhiei Lumina, din 27 martie 2016, îl dezvăluie pe Marian Munteanu drept un duşman al Protestelor Post-Colectiv, pentru că aici s-a strigat Vrem spitale, nu Catedrale!
Interviul îi îndeamnă pe tinerii protestatari să meargă să se spovedească.
Cum să spui în aceste condiţii că protestele Post-Colectiv au cerut PNL desemnarea lui Marian Munteanu?

Nu ştiu dacă Vasile Blaga era sau nu beat la Iaşi.
Eu cred că era treaz.
Era treaz, dar era FSN-ist.
Vasile Blaga a insistat la Iaşi pe identificarea lui Marian Munteanu cu Societatea civilă.
Societatea civilă, adevărata Societate civilă, s-a pronunţat însă împotriva acestei candidaturi.
Vasile Blaga nu recunoaşte Societatea civilă întruchipată de GDS, România Curată, I.P.P., SAR.
El recunoaşte doar Societatea civilă întruchipată de Marian Munteanu.
Numai că Marian Munteanu n-are nici o legătură cu societatea civilă.

E drept, în 27 martie 2016, cînd în laboratoarele Băieților se clocea scenariul Marian Munteanu – candidat al PNL, Marian Munteanu a anunțat pe Facebook c-a demarat procedurile de înființare a „platformei civice nationale Alianta Noastra”. Cine accesează site-ul recomandat ca fiind al Alianței va constata uluit că desi sîntem în 17 aprilie 2016, la aproape o lună, pe site n-a apărut nimc nou față de conținutul din 27 martie 2016. Pe site-ul din 27 martie 2016 nu vei găsi nici azi, 17 aprilie 2016, la aproape o lună de la anunț, prea multe lucruri despre Platformă: O Proclamație și anunțul că-n 28 martie 2016 se vor demara procedurile de dobîndire a unui statut legal (A fost dobîndit acest statut? Nu știm nici acum!). Nimic despre componența Comitetului de inițiativă, nimic despre cum te poți înscrie în Alianță, nici măcar un număr de telefon, nimic despre Sediu. E limpede că Alianța e o fantoșă, înființată doar pe hîrtie și în grabă, pentru ca să se poată spune ulterior că Marian Munteanu reprezintă societatea civilă, semn că desemnarea drept candidat e rezultatul unei Operațiuni.

Invocînd această șmecherie, Vasile Blaga îl declară pe Marian Munteanu reprezentant al Societății civile, contrapunîndu-l unor adevărați reprezentanți ai Societăți civile, cu o activitate publică marcantă, de mulți ani.

Desigur, unul din scopurile șmecheriei constă în contracararea lui Nicușor Dan. Liderului care luptă de 10 în fruntea Salvați Bucureștiul i se contapunce Marian Munteanu, prezentat ca întruchipînd societatea civilă. Ceva gen, Bucureșteni, ați vrut pe cineva din societatea civilă? Poftiți unul din societatea civilă: Marian Munteanu!

Asistăm astfel al una dintre cele mai mari ticăloşii de tip FSN-ist puse la cale de Vasile Blaga şi alţi lideri PNL:
Compromiterea Societăţii civile prin legitimarea drept Societate civilă a unei Imposturi.

În cartea-interviu cu Ion Cristoiu Prin Infernul contemporan, din 1992, îmi aminteam de unul dintre momentele cheie ale Bătăliei dintre Opoziţie şi FSN din primele luni postdecembriste -Demonstraţia din 28 ianuarie 1990:
Opoziţia politică, anticomunistă a dat primul semn că există în 28 ianuarie 1990. Nu?
A fost un moment pe care l-am trăit din plin. M-a surprins extraordinar… Masele de demonstranţi din opoziţie veneau de pe Magheru…
Da, liderii erau prinşi de mîini, aşa cum poate mai manifestaseră în tinereţe, înainte de război.
Aveau parcă şi o maşină cu o păpuşă de ceară. Ca la nunţi. Dar presiunea era extraordinară. Ne-am urcat pe acoperişul Muzeului «Grigore Antipa», care era înconjurat de schele şi de acolo am privit totul. I-am văzut pe cei aduşi de la Sectorul 1 de Dan Iosif. Au pătruns treptat-treptat în Piaţă. Liberalii au anunţat că la ora 5.00 ei vor pleca. Iată, trebuie să ne amintim că încă de atunci au fost aşa-zişii înţelepţi. Dar, pînă la urmă, au jucat şi dublu de multe ori. Uşor, forţele de opoziţiei au fost răsturnate de muncitori. După asta, pe 29, stăteam pe Ştefan cel Mare, am văzut pe fereastră cînd au trecut cei de la IMGB spre Palatul Victoria”.

Ce ne dezvăluie spargerea demonstraţiei din 28 ianuarie 1990.
Unul dintre marile trucuri ale FSN-ului condus de Ion Iliescu pentru supravieţuirea la Putere:
Inventare de instituţii democratice surogat.

Se afirma în ianuarie 1990 protestul de stradă ca formă de luptă împotriva Puterii FSN-iste?
Ca şi în 28 ianuarie 1990, FSN-ul a regizat Protestul Pro-FSN!
S-au înfiinţat partidele istorice?
Imediat FSN-ul a inventat o mie şi una de partiduţe surogat.
S-au înfiinţat ziare de Opoziţie?
Imediat FSN a înfiinţat ziare Pro-FSN.

Noiembrie 2015 a scos în prim-plan forţa societăţii civile în confruntarea cu partidele devenite găşti mafiote.
Imediat, gaşca mafiotă condusă de Vasile Blaga a inventat Societatea civilă surogat.
Pentru a putea contrapune această Societate civilă surogat adevăratei Societăți civile.

NB: Cotidianul lui Cornel Nistorescu devenit Porunca Vremii a PNL continuă să-i înalțe ode Căpitanului Marian Munteanu. Ioan Buduca scrie că toți cei care atacă decizia PNL dau curs spaimei capitalului privat străin că la toamnă ar putea cîștiga alegerile un PNL gata să deschidă ”o epocă în care noii guvernanţi vor fi obedienţi mai ales faţă de interesele românilor”. Din cîte se vede capitalul străin e contrapus intereselor românilor. Nu e contrapus capitalul evreiesc, ca-n Porunca vremii de pe vremuri. Dar nici mult nu va fi pînă o să apară și capitalui evreiesc!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „Prin Marian Munteanu s-a declanșat Operațiunea de tip FSN-ist : Contracararea Societății civile autentice prin înființarea Societății civile surogat!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *