Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Emmanuel Macron a obținut tot ce-a vrut de la vizita din România. România a obținut, în schimb, o poză cu care se fudulește Răvășitoarea pe Facebook

Dincolo de izmenelile de protocol, o vizită oficială într-o ţară precum cea făcută de preşedintele Franţei Emmanuel Macron, pe 24 august, în România, nu e nimic altceva decît momentul unei negustorii feroce, potrivit Adevărului că în raporturile dintre state nu există simpatii şi antipatii, ci doar interese.
Înaltul Oaspete, în cazul de față, președintele Franței, vine cu Planul de a obţine ceva în numele țării sale.
Înalta Gazdă, în cazul de față, președintele României, îl așteaptă cu Planul de a obține și el ceva, în numele țării sale.
Toate acestea sunt valabile pentru situația în care președintele Franței vine într-o țară locuită de cetățeni.

Altfel stau lucrurile cînd Înaltul Oaspete vine într-o țară locuită de babuini, precum România.
Emmanuel Macron s-a trezit peste noapte dintr-un politician de mîna a doua, cunoscut doar prin faptul că se însurase încă de pe vremea cînd era elev cu profesoara sa, preşedintele Franţei, şi nu orice preşedinte, ci unul pricopsit cu un capital politic uriaş şi cu o majoritate parlamentară categorică.
În astfel de cazuri de trezit peste noapte un nou Rege Soare, sînt rare situaţiile cînd nu te ia apa, cînd nu iei poziție de drepți, bărbierindu-te, văzînd ești chiar tu în oglinda din baie.
E ceea ce s-a întîmplat cu Emmanuel Macron.

Cu sau fără implicarea Deep State din Franţa, cu sau fără norocul chior de a candida în condiţiile unui electorat de Stînga dezamăgit de Partidul Socialist şi ale unui electorat care, la fel ca de atîtea ori în Istorie, e dispus să-şi ia iluziile drept realitate, Emmanuel Macron a ajuns prea uşor pe o culme atinsă de alţii doar după ce-au confirmat în chip strălucitor. Napoleon însuşi n-a ajuns Împărat peste noapte, la absolvirea Școlii militare, ca sublocotent de artilerie. A ajuns după ce-a dovedit, prin uriaşele succesele militare şi politice, că e cineva. Emmanuel Macron n-a dovedit nimic pînă a ajunge preşedinte. Ascensiunea sa incredibilă a început în martie 2017, cînd, ca la un semn, toată Franţa a căzut în fund, orbită de candidatura lui, şi, în doar două luni, obținea una dintre cele mai mari victorii electorale din Istoria succesivelor Republici franceze.

De cum a ajuns Preşedinte toate notele de pînă acum s-au întors împotriva lui Emmanuel Macron.
Uriaşul orizont de aşteptare creat de Deep State printr-o incredibilă manipulare a francezilor a determinat o nerăbdare mortală din partea francezilor. Dacă în fruntea Franţei a ajuns, în fine, Salvatorul, Napoleon I, cu sau fără Iosefina, și Napoleon al III-lea, cu sau fără Eugenie de Montijo, e musai ca în doi timpi şi trei mişcări să se rezolve toate cele nerezolvate de decenii pînă acum.
Deoarece logic aşa ceva n-avea cum să se întîmple, Emmanuel Macron s-a prăbuşit în sondaje.

Halucinantul succes i-a dat lui Emmanuel Macron o neobişnuit de bună părere despre sine.
Această notă definitorie s-a concretizat în două realităţi dezastruoase pentru Emmanuel Macron.
Pe de o parte, în ambiţia evidentă de a fi el şi nu cancelarul Germaniei, Liderul Lumii Libere, în condiţiile turmentării americane care e președinția lui Donald Trump.
Pe de altă parte, în disperarea de a obține un succes cît de cît pentru a contracara Prăbușirea speranței și pentru a convinge că e cineva.

În România, Emmanuel Macron a venit în primul rînd pentru a obține sprijinul nostru în modificarea Directivei UE a muncitorilor detașați.
Faptele arată că dumpingul social invocat de Emmanuel Macron (firme franțuzești înregistrate în Est profită de avantajele muncitorilor detașați) nu e chiar cea mai mare problemă economică a Franței de azi.
El însă avea nevoie să se agațe de ceva pentru a arăta francezilor tot mai dezamăgiți de el că e Cineva.
Disperat de prăbușirea din ipostaza de Președinte Soare, Emmanuel Macron și-a făcut însă un țel al vieții și activității din modificarea Directivei.

Polonia, una dintre puținele țări din Est care, avînd în spate și o Istorie, a profitat de Directivă, e net împotriva modificării ei.
Ca și Ungaria, Polonia luptă împotriva planurilor lui Emmanuel Macron, nu numai din motive economice, ci și politice.
Ca și Ungaria, Polonia a sesizat o șmecherie de proporții a Marilor Puteri Occidentale din UE.
După aderarea țărilor din Est, numeroase Directive ale Uniunii Europene, avînd drept argument libera circulație, desființarea granițelor, domnia legilor, comerțului liber, au avut drept scop ascuns satisfacerea intereselor occidentale pe seama țărilor din Est, tratate ca niște colonii de tip nou.
Directivele UE, date în numele liberei concurențe, au sugrumat din fașă orice tentative de înfiripare a unui capitalism național în țările din Est.
Dacă o țară din Est, conștientă că independența e în strictă legătură cu dezvoltarea unor capitaliști proprii, ar fi încercat să dea o lege prin care producătorii naționali să fie favorizați, plecînd și de la Adevărul că erau pirpirii în chip logic acum, la început de economie de piață, indiscutabil, Marile Puteri ar fi impus Comisiei Europene deciderea unor sancțiuni pentru încălcarea comerțului liber.

Au trecut 27 de ani de la prăbușirea comunismului.
Șontîc-șontîc, țările din Est au luat-o pe calea capitalismului.
În aceste condiții, popoarele din Est (printre acestea nu trec și Poporul român, el aparține în continuare Babuiniei eterne), au început să facă presiuni asupra forțelor politice naționale pentru a le scoate din condiția de colonii de tip nou ale Vestului.
Pe de o parte, țările din Est au devenit mult mai atente la folosirea UE de către Marile Puteri ca instrument de rezolvare a intereselor proprii, pe de alta, ele au găsit de cuviință să folosească din plin Directivele adoptate de UE pe vremea cînd acestea conveneau Marilor Puteri.

Așa s-a întîmplat cu Polonia, în cazul Directivei privind muncitorii detașați.
Profitînd de Directivă, Polonia a înființat pe teritoriul național multe firme care prestează servicii în țările din Vest prin intermediul muncitorilor detașați, reușind, date fiind condițiile aparte impuse de Directivă, să concureze firmele occidentale.
Tot mai multe note definitorii ale UE în forma actuală nu mai convin Marilor Puteri în condițiile unei deșteptări a Estului, amintind mult de deșteptarea coloniilor din Imperiul britanic.
Pentru a concretiza această deșteptare, Marile Puteri au lansat diversiunea unei reforme radicale a Uniunii Europene.
Schița acestei reforme, trădată de discursurile diferiților lideri, arată clar că se urmărește o modificare a Uniunii Europene astfel încît Puterea colonială să facă față Deșteptării din colonii.
Printre aceste reforme se numără și modificarea Directivei muncitorilor detașați, țel de viață și de moarte al campaniei angajate de descumpănitul Președinte Soare al Franței.

Înaintea oricărei vizite în străinătate, un lider al unei țări occidentale își pregătește, pe lîngă ce vrea să obțină, și ce să dea gazdelor.
Asta deoarece, în cadrul întîlnirilor din timpul vizitei, dincolo de mondenitățile de protocol, conducătorii țării vizitate se luptă și ei să obțină ceva în schimb.
Președintele Franței știe că nu se poate întoarce la Paris cu mîna goală.
L-ar mînca francezii dacă nu se întoarce cu ceva palpabil din vizită.
Președintele României ar trebui și el să știe că trebuie să obțină ceva la schimb.

Rezultatele acestei negustorii se văd în Declarațiile de presă din finalul întîlnirilor.
Ce ne dezvăluie lectura declarațiilor lui Klaus Iohannis și Emmanuel Macron și a răspunsurilor date de cei doi la întrebările presei?
Că Emmanuel Macron a obținut tot ce și-a propus de la Klaus Iohannis:

  1. A obținut sprijinul României în modificarea Directivei UE împotriva poziției întruchipate de Polonia.
    În Bulgaria, unde s-a dus după vizita în România, Emmanuel Macron s-a trezit pus la punct de premierul bulgar.
  2. A obținut o consistentă comandă de armament.
  3. A obținut sprijinul necondiţionat al României pentru reformele menite a păstra UE mai departe ca instrument de dominaţie colonială a Estului de către Vest.

Ce-a obţinut România?
Nimic! Rien! Nothing! Niente!
Declaraţia de presă a lui Klaus Iohannis e una dintre cele slugarnice prestaţii românești faţă de Înalta Poartă de la domniile fanariote încoace.
La un moment dat, Klaus Iohannis declara:

„I-am transmis domnului preşedinte şi faptul că obiectivul României de aderare la Spațiul Schengen rămîne unul de actualitate.”

Atenţie la limbajul de Nu vă supărați, aveți o scamă, îmi permiteți s-o iau cu limba!
„I-am transmis domnului preşedinte şi faptul că obiectivul României de aderare la Spațiul Schengen rămîne unul de actualitate.”
Asta în condiţiile în care refuzul de a fi admişi în Schengen e una dintre cele mai umilitoare situaţii pentru România.

Ce spune Emmanuel Macron după ce românii au aflat că Preşedintele lor i-a transmis că obiectivul Schengen rămîne unul de actualitate?
Că România va intra în Schengen doar după ce se va reforma şi acest spaţiu!
Adică niciodată, pentru că reformarea constă în înăsprirea condiţiilor pentru intrarea în Schengen.
După ce-a obţinut ce-a vrut de la noi, Emmanuel Macron n-a catadicsit nici măcar să ne aburească.
Ne-a spus clar că trebuie să ne luăm adio de la Schengen!

După această declaraţie obraznică ne-am fi aşteptat ca preşedintele nostru să intervină şi să ridice niţel tonul.
A făcut-o?
Nici vorbă.
A tăcut solemn, ca dulapul!

Cu ce a venit la București Emmanuel Macron să dea la schimb României pentru ceea ce avea să obțină la plecare?
Cum cu ce?
Cu posibilitatea ca Răvășitoarea să se fudulească pe Facebook cu poză în care ea stă la măsuță cu Însăși Prima Doamnă a Franței sub textul „O intalnire deosebita și plina de farmec cu Prima Doamna a Frantei, Brigitte Macron.”
Păi dacă nu era vizita asta în care noi am dat totul și n-am obținut nimic, cu ce s-ar fi fudulit Carmen Iohannis pe Facebook?
Cu o întînire deosebită cu colega sa de la Liceu, profesoara de Lucru manual?!
Nici vorbă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Emmanuel Macron a obținut tot ce-a vrut de la vizita din România. România a obținut, în schimb, o poză cu care se fudulește Răvășitoarea pe Facebook”

  • Ori că scrii pe bloguri , ori pe pereții budelor, tot un drac ! Cu referire expresă la noi , ci nu la d-l Cristoiu sau câți mai țin bloguri pentru că au ce spune !
    Din falnicii români de acu 500-600 ani , ne-am transformat în „ războinici ” de cafenea cu scobitori, scrumiere și solnițe , plus ziare( pe net) !
    Suntem de toată jena f…-ți în c… și rași în cap ! La manifestație ies ăia care iau un ban , sau care au o rudă , două în „ plagă ” și trebuie susținute !
    Sunt „n” probleme în această țară pentru care ar fi trebuit ieșit masiv în stradă , DAR toți băgăm capul între urechi și ne vedem mai departe de ale noastre !„ De ce eu ? ” este leit-motivul comportamental … Asta speculează toate căpușele post ’89 ,numite miniștrii, prim-miniștrii , președinți , parlamentari și clicile din jurul acestora !
    Câți au avut curajul să se ducă la parlamentarul X să-i spună : Ce-ai făcut domnule ( doamnă) din ceea ce ai promis în campanie și m-ai determinat să te votez ?
    Câți au ieșit în stradă , în semn de revoltă pentru zoaiele pe care dăm bani grei la super-market , sub numele de mâncare ?
    Câți au ieșit în stradă pentru zăcămintele de petrol și gaz din Marea Neagră, fitilite pe nimic de un anumit senator ?
    Câți ne-am revoltat , în stradă, pentru furtul aproape a tuturor bogățiilor țării , de cele mai multe ori redirecționate în exterior mai puțin un „ mic comision ” pentru cozile de topor interne ?
    Câți au luat poziție împotriva schimonosirii limbii române ( nu mă refer la răposatul Pruteanu ) ?
    Unde sunt instituțiile noastre : Academie , BOR , SRI , pentru a apăra atacurile zilnice (!) la ființa națională ?
    Când am ieșit în stradă în 27 ani pentru a protesta împotriva deznaționalizării învățământului românesc ?
    Când am apărat, în masă, ceea ce am primit și trebuia să transmitem mai departe ?
    Și pot continua cu exemplele , pe care de fapt le știm toți ! Dar tăcem !
    Cu caterinca pe net nu se rezolvă NIMIC !
    Ăștia suntem și cei ce ne conduc , din interior sau mai ales din exterior ȘTIU asta !
    Drept pentru care ne-o fac , după cum se vede !

    • Perfect, chiar daca doare.

    • Bă , de unde știi că e bude și nu buzi ?
      Și Be , falnicii români de acu 5-600 de ani ? Mă lași ? Erau falnici doar la ușcheală rapidă din fața turcilor & tătarilor , la plătit haraci cui se nimerea să-l ceară , la dat în gît unii pe alții , sau la cafturi între falnicii moldoveni și falnicii valahi , și s-ar fi cărat și să spele weceuri în vest , doar că nu erau weceuri pe vremea aia , doar 2 pari .
      Nu mai crede și tu istoria lu Roller sau filmele de propagandă comuniste , că Ceaușescu era mare admirator al Mihailor și Stefanilor , că erau nu mari de statu. , cam ca el

  • Ghio Maftei. Motane, și Armata Roșie trebuie lăudată, si Ceausescu trebuie lăudat, atunci când e cazul. Așa e cinstit. A vedea doar faptele rele este la fel de incorect ca a vedea doar faptele bune. Judecata binară duce la extremism. Uite, eu zic că Ceausescu a făcut ce n-a făcut nimeni in Istorie pentru Romania, a construit o economie națională cu mintea și brațele cetățenilor acestei țări. Asta inseamnă enorm de mult, de aceea și sacrificiile impuse nu puteau fi decât foarte mari. Nici rezultatul nu putea fi mai bun decât sunt românii de buni….Dar, numai așa, repetând incercarea lui Ceausescu de mai multe ori, tot mai bine, tot mai inteligent, reușea țara asta să conteze in Lume. Dacă tot demolezi la fiecare 50 de ani tot ce ai făcut, nu poți ajunge decât spălător de wc al Europe. Sigur, cu avantajul de a veni in țară in conced, fudul, cu câte un bemveu bășinos la mâna a patra pentru a-ți pupa progeniturile, viitorii spălători de wc europeni. Și imperiile s-au făcut cu sacrificii mari pentru poporenii lor, dar au ajuns să domine țările mai slabe de inger și le-a transformat comozii locuitori in spălători de WC pentru multe generații. Pe merit !

    • Ești diliu , n-am ce-ți face . Știam , de fapt , că doar unu normal la cap nu putea să scrie chiar așa fanatizat ca tine , dar cît timp îl înjurai pe Cîrnat și-l țineai ocupat , mi-a convenit .
      O iei iar razna , și iar mă dai în judecată la Sect 3 , că nici minte n-ai , măcar de o circumvoluțiune . Bă , cînd făceai zîmbre az iarnă pe div saituri , am avut remușcări , dată fiind etatea ta înaintată , să nu faci dracu infarct sau ceva , că s-au mai văzut cazuri .
      O s-i spun lu maică-mea , o să aprecieze , că armata rosie ( -160 din ea , hrană la pești ), trebuie lăudată , mai ales de ea , pe care a ținut-o bunica 2 săpt sub un stog de paie , la 12 ani , pînă au trecut eliberatorii , că altfel o viola un regiment !

  • 😳 Asta cu nevasta lu Iohannis care se fuduleste pe FB cu poza lu Doamna macron e magistrala. O clarificare merita totusi facuta. E Prima Doamna a Frantei sau e Cea mai Veche Doamna a Frantei? 😀

    • Cool!

    • Cea mai veche esti tu, anatemo. Oare ce-o fi vazut dl Maestru la tine? Bani nu ai, tanar nu mai esti din sec.19. Nu cumva ai vazut ce n-a vazut nimeni cu lumina stinsa? Ai vazut ca se poate lol (lol inseamna meri la culcare)

  • Cum nu i-a vandut nimic? Hehe, ii vinde la mana a doua rachetele Patriot pe care urmeaza sa le primim de la Trump.
    ………………..

    A fost o mica discutie la pret, ca ar fi cam mare, ca Iohanes le da cu 20% mai scumpe decat le ia. Macron a spus ca in aia 20% sa intre si corespondentele lui George din La Grande Bretagne, ca i le citeste Brigitte de fiecare data cand nu poate domnul ziarist al carui nume nu l-a retinut sa produca nimic.

    • Mi se pare jignitor sa vii in Romania lui Cristoiu si sa stii cum il cheama pe George dar sa te faci ca nu retii un nume emblematic pentru istoria jurnalismului european si mondial. E ca si cum ai vorbi de Marea Britanie fara sa spui nimic de dl George. E un dispret greu de suportat

    • 😛
      Tipul pe invers

      La fel de cretin azi, dar foarte linistit ce-o fi cu tine. Altadata injurai la ora asta, acu delirezi. Poate esti indragostit de Macron. ia-l in casatorie, daca v-arunca aia cu orez la biserica, aveti si voi de-o portie de mancare.

  • Macron este „treaba” francezilor, dar Iohanis este idiot tare. Cum dracului a ajuns acest papugai presedintele Tarii lui Eminesccu!? Or fi idioti francezii, dar romanii cu acest Klaus au intrecut orice inchipuire.

    • Andrei Muresan

      L-au votat pe iohannes ca-i neamt. Dar el e doar sluga, si slugarnicia n-are natiune

  • Iohannis e un ignorant, Nu a aflat nici acum ca Spatiul Schengen nu mai exista ptr extindere? E mancat de islamisti care se misca liber din Ungaria in Franta si nu mai vrea nimeni extindere
    Apoi mai e vorba din batrani* Sa te ai bine cu vecinii* A batut Iohannis palma cu Micronul impotriva Poloniei? O sa se intoarca impotriva lui, dar sa nu bage si romanii in mizeriile astea ale lui. Macron e recomandat de merkel, de aici si limbile lui Iohannis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *