De ce a convocat Klaus Iohannis partidele la Cotroceni? Ca să se vadă ivirea unei noi majorități parlamentare: PNL, USR, PMP, ALDE

O informație livrată presei de la Cotroceni sub formă de zvon anunța vineri, 19 octombrie 2018, seara, că președintele Klaus Iohannis „intenționează să cheme partidele la consultări la Palatul Cotroceni pe Legile Justiției.”
Legile Justiției au apărut deja în Monitorul oficial.
Potrivit Constituției, ele sînt legi care trebuie aplicate, în nici un caz dezbătute.
Mulți se vor fi întrebat de ce e nevoie de consultări dacă deja Legile Justiției sînt Legi și nu proiecte de Legi.

Consultările au avut loc miercuri, 24 octombrie 2018. Înaintea lor, o declarație de presă a lui Klaus Iohannis a lămurit și misterul care învăluia consultările. Președintele le-a convocat după publicarea Avizului final al Comisiei de la Veneția privind Legile Justiției:

„Acele opinii, acele recomandări ale Comisiei de la Veneţia trebuie luate foarte, foarte în serios. Sunt recomandări ale specialiştilor, sunt recomandări gândite pentru a ajuta România şi aceste recomandări sunt gândite pentru a ne ajuta. Este nevoie de citirea cu atenţie şi ele trebuie luate în seamă.”

Potrivit președintelui, transpunerea Recomandărilor înseamnă reluarea întregului proces care a dus în cele din urmă la adoptarea celor trei legi ale Justiției. N-are importanță că s-au pierdut doi ani cu dezbaterea lor în public și în Parlament, cu trecerea lor prin toate filtrele cerute de Constituție. Comisia de la Veneția ne impune s-o luăm de la capăt! Cu un proces mult mai complicat și mai dificil. Proces care, evident, amînă pentru secolul următor existența unor noi Legi ale Justiției. Procesul implică și „o înţelegere, un acord între partidele parlamentare, pentru a relua acest ciclu legislativ şi pentru a îmbunătăţi legislaţia.”

Așadar, partidele au fost convocate la Cotroceni de președinte pentru a se vedea dacă se poate ajunge la un acord privind reluarea procesului în privința Legilor justiției. Ar fi fost normal în aceste condiții ca, după consultări președintele, cel care a pipăit – ca să zic așa – pozițiile partidelor aflate în conflict, să țină o conferință de presă prin care să prezinte opiniei publice rezultatele consultărilor. Dacă există o minimă posibilitate să se ajungă la un acord de reluare a procesului și în ce condiții. Aceste concluzii au lipsit.

În aceste condiții s-a pus întrebarea:
Ce rost au avut aceste consultări?
Cum ce rost?
Să vadă românii că în privința Legilor Justiției în spațiul politic s-a ivit o schimbare spectaculoasă:
ALDE, pînă acum formațiunea care s-a dat de ceasul morții să fie adoptate noile Legi ale Justiției, susține categoric reluarea procesului în Parlament, în lumina avizului dat de Comisia de la Veneția, așa cum cere Klaus Iohannis. Și cum poziția lui Klaus Iohannis e asumată și de PNL, USR și PMP, consultările de la Cotroceni au fost inițiate pentru a se vedea că s-a creat o nouă majoritate parlamentară – PNL, USR, PMP,ALDE -sub conducerea lui Klaus Iohannis. Cel puțin în privința Legilor Justiției. Pentru a înțelege răstunarea de pe scena politică dezvăluită de consultările de la Cotroceni, trebuie să reluăm pe scurt istoria relației dintre România și Comisia de la Veneția în chestiunea Legilor Justiției.

Pe 3 mai 2018, disperat că nu poate opri adoptarea celor trei Legi ale Justiției, Klaus Iohannis a apelat la o instituție din afara țării:
Comisia de la Veneția.

Nu e o noutate nici măcar în istoria României. Întotdeauna, moldo-valahii, că erau boieri sau activiști PCR, au apelat la puteri străine în bătăliile interne. Pe vremea comunismului, mult timp s-a apelat la Komintern. Comisia de la Veneția e o instituție alcătuită din oameni. Oricît de străluciți juriști ar fi membrii acestei Comisii, deși ei sînt desemnați după criterii politice de statele membre, tot oameni rămîn. Și în această ipostază, pe lîngă interesele ce pot fi chiar necurate ale acestei Comisii, Recomandările ei stau sub semnul interpretării diferite pe care le dau juriștii diferitelor principii. Din Comisia de la Veneția face parte și Tudorel Toader. Dacă această Comisie ar face recomandări despre o lege a Justiției din Olanda (presupunere fantezistă, Comisia a făcut recomandări doar pentru țări precum Moldova, Belarus, Macedonia și mai nou România), mai mult ca sigur guvernul, ba chiar și presa s-ar întreba de ce ar fi un fel de Table ale Legii a lui Moise părerile unei instituții din care face parte și un ministru al Justiției contestat violent ca jurist în țara sa. Părerile Comisiei de la Veneția nu pot fi considerate nici măcar în România ca un fel de indicații venite de la Komintern. Și nu numai pentru că autorii părerilor spre deosebire de cele ale Tablei lui Moise, sînt oameni și nu Dumnezeu, dar și pentru că nu există o Justiție unică, abstractă, suprastatală, o Justiție imanentă. Există o Justiție concretă în fiecare țară a lumii, care reflectă, ca orice domeniu al vieții, realitățile din țara respectivă. În alte țări nu se pune dramatic problema răspunderi magistraților, pentru că magistrații (judecătorii, nu procurorii,) sînt văzuți ca întruchipări ale profesionalismului. În unele țări precum România magistrații, autohtoni fiind, împărtășesc năravurile și slăbiciunile tuturor categoriilor profesionale. E greu de crezut că în rîndurile magistraților români nu pot exista, ca și în rîndurile ziariștilor, ale politicienilor, ale ofițerilor de informații, imbecili, corupți, ciubucari, lași, slugarnici. Prin urmare, pînă cînd întreaga societate românească nu va atinge standardele obținute de alte societăți după decenii întregi de evoluție, se poate pune problema unei reglementări mai stricte a răspunderii magistraților decît în alte țări europene.

Conștientă de aceste realități, Comisia de la Veneția își prezintă recomandările drept ceea ce sînt recomandări. O țară poate să sau nu să țină cont de ele, așa cum Comisia e obligată să dialogheze cu Guvernul țării respective. Sesizarea făcută de Klaus Iohannis Comisiei de la Veneția pe Legile Justiției n-a avut drept temei considerarea Comisiei ca o instituție care-și dă și ea cu părerea. Sesizarea, făcută în 3 mai 2018, a avut drept punct de plecarea teza potrivit căreia Comisia de la Veneția e un nou Komintern. Klaus Iohannis, îndrumat și de cei de la Bruxelles, a apelat la Comisie, știind că aceasta va avea față de Legile Justiției obiecțiile sale și, mai mult știind, că aceste Recomandări vor fi tratate de Comisia Europeană drept niște porunci de îndeplinit. Solicitarea adresată Comisiei a făcut parte dintr-un Plan clocit împreună cu Comisia Europeană. Venită în iulie la București, Comisia a elaborat un set de recomandări a căror îndeplinire ar fi rupt dinții Legilor Justiției, aprobate de Parlament și trecute prin filtrul CCR. Aceste legi au fost inițiate și votate de Coaliția PSD-ALDE, plecînd de la realitatea ultimilor 10 ani în care Justiția a fost folosită de Instituțiile de forță pentru răfuielile lor politico-mafiote. Pe drept cuvînt, cînd au fost date publicității recomandările din Raportul preliminar, liderii Coaliției au susținut că ele sînt niște simple recomandări, lovite de părtinire politică și că în ultimă instanță decizia de a ține cont de ele e un drept suveran al unei țări. Vîrful de lance al bătăliei angajate împotriva Raportului preliminar a fost nimeni altul decît Călin Popescu Tăriceanu. Acesta declara pe duminică, 15 iulie 2018:

„Prima remarcă pe care vreau să o fac pe fond (este că – n.r.) acest document este un document care din punct de vedere juridic mi s-a părut extrem de subțire. Este un document politic, este o opinie politică exprimată din partea Comisiei de la Veneția. Nu e normal. Comisia de la Veneția trebuia să analizeze subiectele de ordin juridic, nu opțiunile politice (…) Comisia de la Veneția tratează lucrurile acestea cu o superficialitate care pe mine mă sperie. Efectiv mă sperie. În ceea ce privește opțiunile politice pe care le avem noi în domeniul politicii penale, în domeniul organizării Justiției, cred că filtrele pe care le-am avut și care au funcționat, inclusiv la Curtea Constituțională, au fost suficiente”.

Klaus Iohannis, PNL – partidul prezidențial –, USR – Divizia politică a SRI –, Sistemul instituțiilor de forță, au aplaudat Recomandările Comisiei prezentîndu-le drept porunci, drept ordine, drept indicații care trebuie imediat transpuse în practică. Era normal să fie așa. Klaus Iohannis apelase la Comisia de la Veneția numai și numai pentru a folosi Recomandările ca bulan în bătălia cu coaliția PSD-ALDE.

Între timp, Raportul preliminar a devenit Raport final, adoptat pe 19 octombrie 2018. Cu mici excepții, Recomandările din Raportul final sînt cele din Raportul preliminar din iulie 2018, inclusiv recomandarea halucinantă de modifica Legea fundamentală.
Ca și în iulie 2018, Klaus Iohannis, Sistemul instituțiilor de forță, Divizia Presă a SRI, PNL, USR, au proclamat recomandările literă de lege, scriere din inspirație divină. Prin urmare, aceste Recomandări trebuie urgent transpuse în practică prin modificare în Parlament a Legilor Justiției, deja promulgate. Nici o noutate din acest punct de vedere.

Repet:
Klaus Iohannis a apelat la Comisia de la Veneția ca la un organism suprastatal, ale cărui porunci trebuie urgent și fără nuanțe transpuse în practică de către Parlament.

Exită totuși o noutate.
Poziția adoptată de Klaus Iohnnis a fost asumată de Călin Popescu Tăriceanu în numele ALDE.
În timp ce PSD susține că recomandările sînt simple recomandări și că ele trebuie trecute prin filtrul parlamentar, ALDE susține că ele sînt porunci și că trebuie urgent transpuse în practică prin modificarea Legilor Justiției.
Se mai poate vorbi în aceste condiții de altceva decît o prăpastie între cele două partide nu la nivel de o simplă părere, ci la nivel de platformă politică.

ALDE e deja un partener al lui Klaus Iohannis.
Ca și PNL, ca și USR.
Ca și Sistemul instituțiilor de forță.