Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de luni

Victor Ponta se crede deja biruitor în alegerile din 2 și 16 noiembrie!

Duminică seara, se putea altfel? Căcănia Tv, zisă și România Tv, postul de casă al Famigliei Ponta, l-a avut oaspete de onoare pe nimeni altul decît pe cel mai bun iubit plagiator al Poporului, candidatul PSD, Victor Ponta.

În 2004, sigur fiind că va ajunge președinte, Adrian Năstase își comandase din 2003 cinci ani de mandat, în loc de patru, și un ditamai viloiul, ca anexă de pe lac la Palatul din Deal.
Alegerile l-au trimis pe Adrian Năstase la închisoare.

La fel de sigur că va ajunge președinte e și Victor Ponta. Convins că pe 16 noiembrie seara va țopăi mai ceva decît în urmă cu cinci ani Mircea Geoană, el moare de nerăbdare să devină președinte. Ar fi în stare să dea buzna pe porțile Palatului, înainte de anunțarea rezultatelor oficiale, ca să-și trîntească fundul în fotoliul prezidențial. Traian Băsescu își termină mandatul abia în 21 decembrie 2014. Asta îl scoate din minți pe Victor Ponta.

Drept pentru care la Căcănia Tv a zis următaorele:
Cred ca ar fi de bun-simt ca Basescu sa-si dea demisia, dar, ca sa fiu foarte sincer, nu mai mizez demult pe bunul-simt al lui Basescu, ci dimpotriva, pe lipsa de bun-simt a domniei sale (…) Rezultatul alegerilor va fi validat pe 18 sau 19 noiembrie si atunci Basescu sa spuna „v-am facut destule rele, ajunge ca m-ati dat jos in 2012 si am mai stat, poftim, ma retrag cu o luna inainte si il las pe presedintele legitim sa conduca”, dar, repet, asta ar insemna ca Basescu, pe final de mandat, sa dovedeasca din nou un pic de respect fata de romani si de Romania. Nu cred ca va face lucrul asta si nu are rost sa ne facem iluzii ca va deveni, dupa 9 ani si 11 luni, un om serios si un om bun. Nu cred ca va face asta”

Lăsînd la o parte faptul că declarația trădează un ins bolnav să se dea huța în palatul din Deal, candidatul la președinție nu cunoaște Constituția. Cel ales pe 16 noiembrie 2014 nu e președinte din punct de vedere constituțional decît după încheierea mandatului președintelui în exercițiu. Și dacă ar vrea să plece, Traian Băsescu nu i-ar fi de nici un ajutor iresponsabilului vesel. Potrivit Constituției, în caz de demisie a președintelui locul îi e luat de către președintele Senatului. Dacă Traian Băsescu demisionează sau e suspendat, pînă la încheierea mandatului îi ține locul președintele Senatului.
Se vede treaba că pentru Victor Ponta luna în care se va ști președinte fără a avea posibilitatea de a ajunge la Cotroceni se anunță înnebunitoare.

Pentru ca omul să nu sufere, există două soluții:

  1. Traian Băsescu să-l ia pe lîngă el la Cotroceni.
  2. Victor Ponta să piardă alegerile,

Dumneavoastră, care-l simpatizați pe Victor Ponta, ce soluție alegeți pentru ca bietul om să nu moară de nerăbdare?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

43 comentarii pentru articolul „Gîndul de luni”

  • un adevărat ziarist este cinstit, dle cristoiu

  • nu cred ca ponta va fi ales presedinte

  • ar fi mai bine sa mai vina la conducerea tarii noastre un al doilea vlad tepes

  • nu stiu in cine sa mai am incredere care o fi cel bun

  • si noi cu cine votam ca ne-am saturat de minciunile din campania electorala

  • traindo sperando,murindo cacando!

  • “Cred că ar fi fost de bun-simţ ca Ponta să-şi dea demisia din functia de prim ministru inainte de campania electorala, dar, ca să fiu foarte sincer, nu mai mizez demult pe bunul-simţ al lui Ponta, ci dimpotrivă, pe lipsa de lui de bun-simţ pe care si-a aratat-o cand a plagiat,cand a facut declaratii mincinoase,cand a luat apararea baronilor locali si multe altele care nu isi au locul aici.Constitutional mandatul lui Basescu se termina pe 22 decembrie,nu inteleg de ce s-a grabit Ponta si psd cu data alegerilor.

  • Maestre, exista o singura solutie pentru ca iresponsabilul vesel sa dispara: vocea ferma a lui Ion Cristoiu sa orienteze norodul narod catre o optiune cat de cat acceptabila din oferta de prezidentiabili.

  • sa piarda alegerile

  • Herta Muller , laureata a premiului Nobel pentru literatura, a declarat astazi la Iasi ca a solicitat redobandirea cetateniei romane pentru a o vota pe doamna Monica Macovei.
    Presedintele Basescu i-a replicat ca nu e o..nesta.
    Nu sunt Jo Jo Nesbø , a spus Herta, sunt o Nobel!

    • Şi eu votez cu doamna Macovei, dar tare am impresia că ceea ce ziceţi Dvs. e doar o poveste frumoasă. 🙂 Nu există niciun link cu această „ştire”, deşi ar cam fi vuit presa dacă o premiantă cu Nobel ar fi declarat aşa ceva.

  • Maestre, va mai surprinde? Numiti-mi un singur bolnav de ciuma rosie, detinator de ”coloana vertebrala”, aidoma lui George Copos, Ion Ratiu, s.a.m.d.! Unul singur daca aveau in dotare, ieseau cu el la inaintare… si astfel, castigau lejer un loc, dupa prima strigare! Da’ cat timp detin doar hoti, criminali, ipocriti, mincinosi, calai, interlopi, pupincuristi, infantili, prosti, inumani, bufoni… NU au sanse sa ne mai conduca! Ne-a fost suficient tiranul Ilici! Ne-au vandut tot, ne-au privat de bogatia gliei stramosesti, ne-au distrus frumusetile taramului mioritic, de basm! Refuz sa cred ca romanii sunt chiar atat de prosti! La fel de bine cum, refuz cu tarie sa cred ca sangele varsat in Decembrie ’89, s-a risipit in zadar… e imposibil sa nu ramana precum o rana vie in neuronii si sufletele romanilor… acei romani care mai detin… constiinta! La vot, dragii mei, LA VOT! Taras, pe coate si-n genunchi, de e necesar! Da’ e imperios! LA VOT, romani, la vot! Doar astfel refuzam sa murim… PROSTI! Doar astfel NU se vor mai rusina cu noi, Tepes, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Pintea Haiducul, Horea, Closca si Crisan!

  • Nu ma prea intereseaza cs il scoate din minti . nici pe el nu-l intereseaza ca ma scoate din minti .

  • A doua varianta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *