Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Topul neroziilor spuse/făcute cu ochii larg deschiși: Cui servește Scandalul Rogozin? Lui Klaus Iohannis, interesat să justifice achiziționarea de rachete Patriot second hand în numele pericolului rusesc

1.

În timp ce avionul de cursă Moscova – Chișinău, în care se afla vicepreședintele rus, Dimitrie Rogozin, a trecut nestingherit prin spațiul aerian al unor țări membre UE, unele, precum Polonia, legendare pentru anti-rusismul lor, România a găsit de cuviință să-i interzică survolul.

Ce a urmat acestei decizii e deja cunoscut. Dimitrie Rogozin, instrumentul numărul unu al lui Vladimir Putin în materie de provocări internaționale, a făcut suficient de mare tărăboi pentru convinge opinia publică din Rusia că România e pe post de maidanez al Occidentului în agresiunea acestuia față de Rusia. Firește, amenințările lui Dimitrie Rogozin țin de spectacolul de sunet și lumini regizat de Moscova în cadrul uriașei campanii menite a crea imaginea unei Rusii încercuite de Dușmanul străin. Dacă e vorba de acțiuni împotriva României, Moscova nu apelează la cele pe față preferînd diversiunea secretă prin rețeaua din România și negocierea cu noua Înalta Poartă, cea care, ca și Înalta Poartă de pe vremuri, folosește țara noastră pe post de hămăitoare la gardul de Răsărit.

Noi însă ne-am trezit implicați într-un Scandal inutil, care a adîncit credința că ștabii din fruntea țării sînt înnebuniți să arate Portarilor de la cancelariile Marilor Puteri că România e o slugă credincioasă. Buni cunoscători ai realităților de peste Prut, unii analiști au arătat că decizia României a fost luată pentru a face jocurile lui Plahotniuc, Chiaburul numărul unu al Republicii Moldova, interesat ca zbanghiul Rogozin să nu ajungă la Chișinău, dar suficient de șmecher ca să nu i-o interzică el. Așa că Plahotniuc și-a făcut jocurile cu ajutorul nostru.

Eu însă cred că alta e explicația interzicerii, dictate de Klaus Iohannis. Președintele e înnebunit să-și achite datoria față de Donald Trump pentru bătutul pe umăr:
Cele 3,9 miliarde de dolari pentru rachete Patriot la mîna a doua, luate de la Israel, una dintre cele mai ticăloase afaceri cu armament din Istoria României de la escrocheria Fokker pusă la cale de prințul Carol pe vremea regelui Ferdinand.
Dacă nu se achită, zbanghiul de Donald Trump, cel care pune un preț uriaș pe loialitate, îl înjură pe Twitter. Vă imaginați ce dezastru în România ar fi pentru Klaus Iohannis o astfel de lovitură?
Așa că președintele nostru, zis și al tuturor românilor, e în stare de orice pentru a smulge de la români cele 3,9 miliarde.
Cum să convingi poporul român să accepte luarea banilor de la salarii și pensii pentru fiarele vechi care sînt rachetele Patriot?
Prin amenințarea Rusiei.

Desigur, propaganda prezidențială, devenită un lobby ticălos pentru afacerea Patriot, n-a ajuns să invoce pericolul întruchipat de amenințările lui Dimitrie Rogozin astfel încît noi trebuie să cumpărăm neapărat rachete Patriot pentru a ne apăra de avioanele trimise de zburdalnicul vicepreședinte rus. Luarea în serios a amenințărilor lui Rogozin ne lasă să întelegem că brusca noastră ipostază de mai catolici decît Papa își are explicația în tentativa de a exacerba pericolul rus pentru a ni se vîrî pe gît fiarele vechi de 3, 9 miliarde dolari.

2.

Duminică seara, după ce timp de o săptămînă a dezmințit ca fake news informația potrivit căreia se va umbla la pensiile speciale, Olguța Vasilescu a anunțat o Ordonanță de urgență menită a reduce pensiile speciale.

Departe de mine gîndul de a apăra sistemul pensiilor speciale pentru cei din instituțiile militarizate, deși potrivit unora aceste pensii și-ar avea justificarea. Eliminarea pensiilor speciale e o temă postdecembristă care a împlinit deja 15 ani vechime. De fiecare dată cînd s-a dezbătut în spațiul public, chestiunea n-a beneficiat de o discuție temeinică, bazată pe argumente, ci de o campanie cu vădite parfumuri populiste. Eliminarea pensiilor speciale e una dintre acele măsuri pe care un partid politic o promite în campanie și mai ales una înscrisă în programul politic al unui partid. Nici în campanie, nici în cele șapte luni scurse de la victoria din 11 decembrie 2016, PSD n-a suflat o vorbă despre eliminarea pensiilor speciale ca măsură ținînd de o viziune asupra societății românești. În aceste condiții, acum, la sfîrșit de iulie, în toiul vacanței, PSD anunță eliminarea pensiilor speciale prin Ordonanță de urgență și nu prin lege, cum ar trebui. Asistăm la un nou exemplu de politică poreclită de mine a lui nitam- nisam. Cînd te aștepți mai puțin, fără o minimă pregătire publică, ba chiar învăluită în cel mai profund secret, se ia o măsură radicală într-un domeniu social-economic. De ce se elimină pensiile speciale prin Ordonanță de urgență acum și nu peste peste cîteva luni? De ce nu s-au eliminat pînă acum?

3.

La finele săptămînii trecute, ministrul Educației a anunțat introducerea unui manual de Sport la clasa a V-a. El și a motivaz astfel decizia:
„În acest manual se arată corect cum se fac anumite exerciții, se explică corect mult mai pe îndelete anumite elemente pe care profesorul de sport le explică foarte, foarte repede.”

Pe vremea cînd făceam sport pentru a slăbi în chip spectaculos, îmi făcusem rost de niște manuale de exerciții fizice. Înzestrate cu poze și scheme, ele căutau să mă învețe cum să ridic mai întîi brațul drept pentru a face mai mare efort. După mai multe tentative de a mă supune manualelor, le-am aruncat dracului. Nu erau bune de nimic. Mai rău mă încurcau. Astfel că am apelat la o profesoară de sport pensionară, care-mi arăta prin viu grai ca să zic așa cum să ridic dreptul înaintea stîngului.

Fie și din acest punct de vedere inițiativa lui Liviu Pop e o neghiobie. Din nenorocire pentru PSD, ea e o neghiobie și pentru imaginea acestui partid de specialist în administrarea țării. Inițiative funambulești precum cea a lui Liviu Pop țin mai degrabă de un guvern tehnocrat ca să nu spun de unul CDR-ist, alcătuit din inși culeși de pe stradă și rugați să fie miniștri.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

12 comentarii pentru articolul „Topul neroziilor spuse/făcute cu ochii larg deschiși: Cui servește Scandalul Rogozin? Lui Klaus Iohannis, interesat să justifice achiziționarea de rachete Patriot second hand în numele pericolului rusesc”

  • ..Si nu era mai eficent si in favoarea statului Roman adica in intersul national k’_Voda_Klaus sa isi trimita in mare secret in Nord Khoreea emisarii via ambasada lor desigur si sa negocieze tot in strict secret-normal cu liderii de virf ai regimului de la Phenian inclusiv cu liderul sau suprem pt. o comanda ferma de rachete de ultima generatie direct din fabrica precum Polonia cu unchiul Sam_, si cu raza de medie de actiune caci cele cu raza lunga sunt inca in faza de testare, si cu siguranta am fi iesit in cistig din toate punctele de vedere, ..atunci cred ca marele ~Dumitru~Rogozin nu ar mai fost atit de vocal cu Romania, zic si eu acuma__…In ciuda puhoiului de critici ce s-ar fi abatut asupra noastra de pe la aliati mai ales_!!!…Daa ? Este economie libera de piata !_Deci cumpar de unde vrea muschii mei chiar si de la cei pe care VOI ii considerati-chipurile dusmani_…Si o S~ugeau nitel Lighioanele cele Lacome de la Tel-Aviv si respectiv cele de peste ocean_alaturi de marele Donald_T._..Aaaa ! Cind a fost cu Bechtel in direct cu secret si fara licitatie va suris la totii…Din pacate asa ceva este Imposibil caci Curvasaria_Lacheismul desantat dar si pupatul in fund in modul cel mai grotesc sunt si vor fi in continuare atribute de referinta cu care politicenii nostrii din trecut dar si cei din viitor au defilat si vor defila mai departe_…………..

  • Indemnizatie pentru cresterea copilului, o gluma sinistra. E la moda sa iti dea patronul, la mica intelegere, un salar baban in acte, inainte sa faci copilul.
    Se presteaza si servicii, tot fictive, inainte de maternal. E o mica investitie, dai niste bani pe taxe la stat si doi ani scoti inzecit.
    Niste hoti ordinari, bunicii nostrii nu au avut indemnizatii si nu era problema cu natalitatea.
    Se impuiaza toate lipitorile, cine crede ca ma pun pe turnat copii daca imi da niste bani in plus e complet idiot.

  • Cred că Guvernul nu stăpâneşte problemele actualizării şi limitării pensiei speciale la nivelul „salariului”, fiindcă se exprimă în termeni superficiali, la plesneală; se vede că nu a aprofundat subiectele, după cum nu distinge între repere esenial diferite:
    – salariu sau vent;
    – brut sau net;
    – pensia specială neactualizată să rămână cea de la data pensionării sau de la… ultima actualizare 😎 ş.a.
    – la magistraţi pensia specială poate să rămână CU sau FĂRĂ actualizare. (statutul magistratior nu prevede pompa lăcomiei cu orice pretext, din moment ce -aşa cum am susţinut mai sus – anii de vechime în nu sunt ORICE muncă juridică nu-i tutuna cu vechimea în funcţia numai de judecător sau numai de procuror; pentru celeletae perioade – asimilate cu vechimea în magistratură numai perin asimilare, se cuvine dreptul la pensie pe baza contributivităţii, nu la pensie specială; în acest caz, cu vechime de judec/proc parţială şi deci insuficientă pentru pensia specială, ce şi de ce să mai actualizezi? Pe acelaşi criteriu, există magistraţi pensionaţi fără pensie specială, tocmai fiindcă n-au întunit anii de vechime în funcţiile de judec/proc; normal, aceştia n-au de-a face cu actualizarea, dar acelaşi tratament li se cuvine tuturor asimilaţilor cu vechime insuficientă în instanţă şi/sau parchet.

    Nu orice pasăre ştie să latre. 😆

    • anii de vechime în ORICE muncă juridică nu-s tutuna cu vechimea în funcţia numai de judecător sau numai de procuror;
      Ce are magistratura cu Prefectura?
      Avem şi judecători CCR care au stabilit să profite de pensia specială pe baza asimilării perioadei cât au activat ca parlamentari.
      Politica banului tras magistral! 😆

  • „De ce acum?” 😆

    Acum le-a picat fisa uriaşă cât efectul bulgărelui de zăpadă. Noua lege a salarizării ar conduce – prin metoda actualizării pensiilor cu pompa trasă din salariile LA ZI, pentru aceeaşi funcţie exercitată înainte de pensionare – la un efort suplimentar de la bugetul de stat, de-ţi stă mintea-n loc, crescător galopant de la un an la altul.

    Pe scurt, creştera salariilor s-ar răsfrănge automat şi asupra pensiilor speciale care beneficiază de pompa actualizării lăcomiei; din pompă-n pompă, se va produce o gaură neagră în bugetul de stat.

    Dacă un medic oftalmolog s-a pensionat în urmă cu 10 ani, să zicem cu o pensie egală cu salariul de la acea vreme, 2.000 lei, în anul 2017 are o pensie de circa 2.500 lei datorită indexărilor şi majorărilor acordate tuturor pensionarilor de-a lungul celor 10 ani.
    Dacă s-ar aplica aceeaşi metodă de actualizare pompoasă, în timp ce un medic ORL-ist are salariul (la zi, în 2017) de 4.000 lei, pensia oftalmologului ar trebui să fie acum tot 4.000 lei, dar – fiindcă nu are pensie specială actualizabilă cu pompa lăcomiei – va rămâne cu 2.500 lei; nici la anul n-o va vedea cu ochi mai buni, chiar dacă medicii în activitate vor trece pe prcurs la 5.000 -7.000 lei (după noua lege a salarizării). Cel mult, oftalmologul va fi luat la ochi cu indexarea modică şi eventuala majorare prin modificarea calculului pentru pensiile rezultate numai din contributivitate. (pensie normală?; când o pensie nu-i specială, de ce-ar fi normală? 😆 )

    Pompa lăcomiei lucrează acum numai în favoarea celor supradotaţi deja cu pensii astronomice, în timp ce medicul oftalmolog – dacă vrea să vadă aceeaşi pensie – are nevoie de un telescop astronomic. 😆

    Coldea, de ex, are acum pensia de 22.000 lei (cam cât două salarii de la momentul pensionării sale), dar în anii următori poate ajunge uşor la 40.000 lei, odată cu creşterea (după noua lege a salarizării) de la 11.000 lei (!!! posibil 😎 ) la 20.000 lei a salariului înlocuitorului său, acum în aceeaşi funcţie de prim-adjunct al directorului SRI, generalul Răzvan Ionescu.

    Când generalul Ionescu va avea un „venit” de 30.000 lei, nu un salariu 😆 , iar Coldea va umfla cu pompa lăcomiei pensia până la 60.000 lei, vom fi curioşi să întrebăm:
    – Coldea are dreptul să mai umfle – tot prin actualizare – alte venituri obţinute în afara salariului/soldei? Cum ar fi venituri din activitatea de cadru didactic la Academia SRI (să zicem de la 3000 acum la 7.000 lei, cât va avea în 2020 profesorul corespondent al lui Coldea: generalul Pompescu Academicescu), renta viageră trasă
    de la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (să zicem menta viageră de 4.000 acum, la 10.000 în 2020) si alte venituri artificiale create pentru amorsarea aceleiaşi pompe a viitorului mereu actualizat.

    Premierul Tudose şi Olguţa Vasilescu vorbesc de eliminarea actualizării cu pompa şi folosesc drept limită pentru pensiile speciale termenul de „SALARIU” (luat în calcul la pensionare) şi nu de „VENIT”(salariu plus alte gheşefturi şi umflături).

    Eu cred că Guvernul încă nu ştie că face confuzia între salariu şi venit. Adică îi suspectez că , în curând, le va mai pica o fisă şi vor permite o pensie specială mai mare – după VENITUL umflat – nu după salariu/soldă luat în calcului pensiei… partea contributivă. 😀 Astfel vor mai păstra în măsură considerabilă pensia specială, adică partea suplimentară suportabilă din bugetul de stat (peste cea contributivă, plătită din bugetul de asigurări sociale)

    Cu alte cuvinte, în Guvern încă nu se ştie precis ce şi cum. 😆 În schimb, guvernanţii sunt hotărâţi s-o ducă până la capăt. Un capăt. 😆 Nu se ştie care anume.
    Au înţeles că fără limitatea pensiei de serviciu şi fără eliminarea actualizăîrii cu pompa galopantă vor intra într-un rahat uriaş.
    Încă nu le-a picat fisa cât de uriaş. 😆

  • „De ce acum?”, „de ce nu ieri”, „de ce nu mâine” sau „de ce poimâine?” sunt formule menite să încurce cu orice preţ; mai rar să lămurească o curiozitate justificată de o cauză sau de o contradicţie în drumul spre aflarea adevărului; mai degrabă aş răspunde tot cu o întrebare: „De ce întrebaţi?”… „ca să ştiu ce vreţi de fapt să aflaţi”

    În ultima vreme, am văzut de mai multe ori pe la TV anunţuri ademenitoare şi înşelătoare:
    -„Urmează ultimele noutăţi despre pensiile românilor. Ce categorii vor fi afectate”.
    – „În curând, ministrul muncii cu ultimele calcule ale pensiilor. Vezi cine va fi afectat”

    „Afectaţii” cu musca pe căciulă – speriaţi de bombele ameninţătoare – se reped la audienţa asigurată de prostimea îngrijorată. Cu cât „afecţiunea” anunţată este mai răsunătoare, cu atât audienţa este mai mare. 😆
    Surpriză! Nimeni nu urma să fie afectat. Ţeapă!
    Fie era vorba de creştera punctului de pensie pentru toată lumea evident îmbucurată, nicidecum „afectată”, fie numai o categorie urma să se bucure de o anume măsură specifică, oricum nimeni nu avea cum să fie afectat de vreo pierdere
    Escrocheria jurnalismului cu tesla-n afecţiune!
    Nu mai spun de principiul repetat până la saturaţie ” „nicio pensie nu va fi micşorată”.
    Afectaţii sunt de fapt „jurnaliştii” bolnavi de bulimie cu „fake news” pe post de momeală neruşinată. Concurenţa se măsoarcă prin nesimţirea în exces . –
    Prin OUG se poate modifica o lege, inclusiv orgnică, dacă (printre altele: justificarea urgenţei, nu suportă amânare ş.a.) nu sunt afectate 😆 drepturi şi libertăţi fundamentale. („afectate”- lezate, diminuate, restrânse, anulate etc- în sensul de a se crea un dezavantaj, o pieredere).

    Există dreptul constituţional la pensie, nu dreptul la pensie specială. 😀

    Nu se elimină nicio pensie specială, cu toate că ar fi posibilă o astfel de măsură (cu excepţia magistraţilor) şi s-ar aplica retroactiv (adică pensiile speciale – aflate în plată – ar pierde imediat suplimentul asigurat de la bugetul de stat, chiar din momentul intrării în vigoare a legii noi; astfel s-ar rade partea calculată peste pensia cuvenită în baza contributivităţii). Altfel zis, nu s-ar intra în conflict cu Constituţia, dacă militarii, personalul diplomatic şi copnsular, poliţiştii, funcţionarii din administraţia penitenciarelor, deputaţii şi senatorii, funcţionarii publici din Parlament, personalul personalul auxiliar din instanţe şi parchete, personalul curţii de conturi şi din serviciile secrete ar pierde pensiile de serviciu (cu condiţia să nu fie afectată partea din pensie calculată după principiul contributivităţii)

    • O corectură mică pentru termenul „retroactiv”, l-am explicat corect în paranteză, dar aici are un sens impropriu.

      „Nu se elimină nicio pensie specială, cu toate că ar fi posibilă o astfel de măsură (cu excepţia magistraţilor) şi s-ar aplica retroactiv (adică pensiile speciale – aflate în plată – ar pierde imediat suplimentul asigurat de la bugetul de stat, chiar din momentul intrării în vigoare a legii noi; astfel s-ar rade partea calculată peste pensia cuvenită în baza contributivităţii)”

      Adică s-ar aplica şi împotriva pensiilor aflate în plată. (in ciuda intepretării unora că în acest fel legea nouă ar opera retroactiv)

      Ar fi retroactivă dacă statul ar recupera DIN URMĂ banii consideraţi necuveniţi din actualizările deja operate anterior. Or, nu se întâmplă aşa ceva, ci numai în viitor va fi eliminată actualizarea practicată anterior la pensiile aflate acum în plată – începând chiar din luna intrării în vigoare a legii noi. (legea nouă care va spune „kaputt pompa lăcomiei!”)

      Cine şi-a făcut calculul că, dacă iese la pensie specială acum, va mai beneficia – după apariţia legii noi – de actualizare sau de pensie specială mai mare decât salariul/venitul luate în calculul pensiei speciale, se înşală.
      De asemenea se înşală cine crede că pensiile speciale sunt intangibile după ce-au intrat în plată. Numai pensiile speciale (de servicviu) ale magistraţilor sunt intangibile, după CCR – deoarece ar avea statut constituţional – dar motivele acestei concepţii sunt contrazice de realitatea că acest statut nu operează nicium pentru cei asimilaţi cu judecătorii si procurorii… pe durata în care au ocupat o funcţie asimilată.

      Cu alte cuvinte, dacă un avocat, după 15 ani de avocatură, se face judecător şi activează încă 10 ani într-o instanţă, nu ar trebui să beneficieze de pensie specială, fiindcă are vechimea de beneficiar al statutului de judecător insuficientă. În primii 15 n-are nici în clin, nici în mânecă, de-a face cu statutul de judecător. Cu toate astea – printr-o escrocherie jalnică – se echivalează cei 15 ani de avocatură cu 15 ani în munca de judecător, contrar motivului care stă la baza intangibilităţii pensiei speciale a judecătorului/procurorului, reţinută de CCR prin 2010. Unii obţin aceeaşi pensie specială cu vechime de doar câţiva ani ca judecător sau procuror. Hoţie la sugestia CCR!

    • 😛
      Pensiile speciale reprezinta doar sansa pe care cretinoidul Calin Popescu Tariceanu le-a oferit-o fostilor comunisti militari sa existe si sa se manifeste.
      O „sansa” realizata pe spinarea poporului 😕

  • Faza cu Rogozin zici ca e semnata de Basescu. E exact genul lui de provocari de neam prost la adresa Rusiei

    Cat era ma sa il bestelesti public pe Rogozin, sa arati generozitate, si sa ii spui ca o data e ok a doua oara nu mai pupa survol?

    Asa ieseam de domni, sinde eleganti, nu de primitivi si medievali iar ala se facea de cacao pe drept

    • La pariu ca faza cu cei 10 negri nu tocmai mititei care au fost pensionati mai ales de presedintele Iohannis l-a lasat un pic in ofsaid pana si pe stimabilul băț in roată.

      „Asa cum profeteam inca din 1996, Ceausescu a cazut si Iohannis a gasit o formula impotriva caderii parului inainte de al doilea mandat. A gasit-o pe google, pe pagina a doua ultima de jos”

    • 😛
      Afacerea rachetelor |Patriot este similara altor afaceri care au ruinat firavul buget romanesc- navele britanice de ex sau avioanele vechi „de lupta”. 🙂

      Maestre, puteti observa ca Iohannis se delimiteaza cu incetul, prin scandalul Rogizin, de lunatecii de la Bruxelles, Romania se apropie de SUA si se indeparteaza de UE. Treaba are partzi f. bune, dar si partzi f. rele. Cine urla azi cel mai tare ca sanctiunile Trump anti-Rusia trebuie anulate? Aceiasi oligofreni care conduc UE si care au sustinut acele sanctiuni pe mandatul idiotului Obama barack.
      E f interesant pasul lui Iohannis din scandalul Rogozin fiindca il pune practic in contradictie cu Angerla Merke, nemtzoaica lui preferata. Sau poate Iohannis a mirosit deja ca germanii o vor alunga pe Merkel la groapa de gunoi la alegeri?! :mrgreen: 💡 😎

    • 😛

      Magdalena Feru fata mea, artista de cinema, daca esti asa de dependenta in simtiri de Soros – asa cum crede Badea Priceputu- dovedeshte tutulor ca esti o fiinta inteligenta si injura-l. Pe Soros desigur, nu rezolvi nimic daca il injuri pe Priceputu. E drept, n-ai luat de la soris banii pe care i-a ridicat eroarea nationala numita Mungiu Pipiddi, dar daca nu-l injuri acu, te pomenesti ca te loveste cu un grant de 5000 mai incolo, ca sa umpli BlogulluiCristoiu cu comentarii „iluminate” sorosiste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *