Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de marți, 1 martie 2016

Nicolae Ceauşescu s-ar fi sinucis să ştie că de patru luni o investiție de 213 milioane de euro – Arena Naţională, zace nefolosită!

Cred că era prin 2011. Într-o Operaţiune de marketing politic, Sorin Oprescu, pe atunci primar vestit al Capitalei, m-a luat într-o noapte cu maşina (ăsta era obiceiul său, să bîntuie noaptea prin Bucureşti) ca să-mi arate obiectivele cu care se mîndrea. În 2009, îl ajutasem cu un sfat (pe gratis) în campania electorală pentru Preşedinţie şi, probabil, s-a simţit obligat să mă răsplătească, după doi ani, cu un tur al Bucureştilor noaptea.
Printre obiectivele pe care a ţinut să mi le arate a fost şi Arena Naţională.
A făcut bine, dat fiind că eu nu sînt chibiţ, şi altă ocazie să văd construcţia asta n-aveam.

Inutil să convoc aici date pentru a ilustra impresia mea că e o construcţie superbă, cu care postdecembrismul se poate mîndri, una dintre puţinele măreţe realizări ale celor 26 de ani de democraţie, în care, în spaţiul public, nu s-a făcut aproape nimic, banii Poporului mergînd în vilele ghiorțanilor, în limuzinele beizadelelor și în silicoanele ibovnicelor:
Suprafaţă de 108.000 metri pătraţi, capacitate de 55.600 de locuri. Amenajări speciale, de ultimul răcnet pentru o asemenea construcţie.
În 9 mai 2012, la finala UEFA am primit o invitaţie de la Primărie. M-am dus şi nu mi-a părut rău. Am priceput, ca istoric, de ce ziceau romanii Pîine şi circ, înţelegînd prin circ întrecerile de care.

Cu scandaluri, cu amînări, construcţia a durat patru ani şi a costat nu mai puţin de 213 milioane de euro.
Din 6 noiembrie 2015, stadionul e închis, pe motiv că n-are autorizaţie ISU, pentru acoperişul retractabil.
Au trecut, iată, 4 luni de cînd Arena Naţională nu e folosită.
Stă acolo, în Bucureşti, ca un bolovan de 213 milioane de euro.
Nu se pot desfăşura meciuri (nici măcar cel cu Spania), nu pot avea loc concerte.
Nu se poate desfăşura nici măcar un botez.
Nu se mai scoate nici un ban din exploatarea ei, absolut necesară pentru recuperarea investiției.

Dincolo de faptul că Bucureştii sînt lipsiţi de un stadion ca lumea, rămîne problema celor 213 milioane euro care au fost aruncate în vînt.
Am încercat să pricep de ce nu se redeschide Arena Naţională.
Am înţeles că n-are autorizaţie ISU pentru acoperiş. Şi-n absenţa acestei autorizaţii nimeni nu îndrăzneşte s-o redeschidă pe cont propriu.

De acord cu teama de a-ţi asuma o responsabilitate precum o tragedie pe Arena Naţională.
Au trecut însă 4 luni de cînd s-a ivit problema autorizaţiei.
Normal era ca în acest timp să se întreprindă ceva?
Să se obţină autorizaţie sau să se înceapă înlocuirea acoperişului.

Nu s-a făcut nimic însă.
Fiecare pasează problema de la unul la altul. După care se duce fericit la culcare că a mai trecut o zi. Timpul trece, contul merge, noi cu drag conducem.
Şi asta pentru că nimeni din ţara asta nu şi-a zis:
Ia să rezolv eu problema!

Avem primar general, premier, preşedinte, avem miniştri, avem parlamentari.
Nimeni n-a luat pe umerii săi rezolvarea problemei.
Și nu e vorba, repet, de strigătele celor de la Federație că n-are unde se juca partida cu Spania.
E vorba că o investiție de 213 milioane euro, plătită din banii noștri, ai bucureștenilor, zace nefolosită, fără să-i pese de asta vreunui ștab plătit tot din banii noștri.

Dacă unul dintre gușterii ăștia de la putere ar avea acasă o mașină de spălat scumpă care nu merge, sunt sigur că s-ar da peste cap s-o repare.
Din nenorocire, Arena națională nu e a lor, e un bun al Poporului.
Păi, Nicolae Ceauşescu s-ar fi sinucis să ştie că de 4 luni o investiție de 213 milioane euro zace nefolosită.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 1 martie 2016”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *