Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Gîndul de marți, 11 octombrie 2016

Dacă Codruţa Kovesi se ştie nevinovată, eu sînt gata să-i public dovezile și argumentele!

Ziceam undeva că urmăresc Scandalul Cucuveaua Mov (după ce-am aflat că folosea un astfel de e-mail, Codruţa Kovesi mi-a devenit simpatică, prin dezvăluirea unei anume fantezii feminine) cu o curiozitate de Istoric al clipei.
N-am nici din tabăra contra Kovesi, nici din tabăra pro-Kovesi informaţii of-the-record pentru a şti de partea cui e Adevărul.
Încerc să-l desluşesc de unul singur din exploatarea surselor directe, din raportarea rapidă a oricărei noi informaţii la ceea ce ştiu pînă acum.

Habar n-aveam că şefa DNA avea un cont de e-mail privat, cel spart de Black Cube.
Din cîte am aflat, jurnaliștii de casă ai Codruței Kovesi primeau de la șefa DNA, de la acest e-mail, scurgeri din Dosarele DN.
Dacă ar fi corecți, respectivii ar recunoaște asta public.
Din documentul reprodus de Sebastian Ghiţă am reţinut însă data de 23 iulie 2012, în care a primit de la Codruţa Kovesi un e-mail cu solicitarea de a-i face rost de modelul de Raport în cazul Victor Ponta.
De cum am aflat amănuntul ăsta, l-am raportat la ce ştiam pînă acum.

Pe 18 iulie 2012, CNE l-a albit pe Victor Ponta, bazîndu-se pe Raportul Experţilor întocmit mai înainte.
Pe 27 iulie 2012, CNE o audiază pe Codruţa Kovesi.
În presă apar imediat după ieşirea ei de la audiere, informaţii că Raportul Experţilor îi e favorabil.

TVR info, post favorabil, Codruţei Kovesi, scrie pe site în 27 iulie 2012:

„Un membru al Comisiei Tehnice a Consiliului Naţional de Etică a declarat pentru TVR Info că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în lucrarea de doctorat, concluzia comisiei urmînd a fi validată de Consiliul Naţional de Etică, organism care va da verdictul în acest caz.

Comisia tehnică convocată pentru analizarea tezei de doctorat a procurorului general a ajuns la concluzia că lucrarea nu este un plagiat. Opinia Comisiei tehnice a fost înaintată Consiliului Naţional de Etică, organismul care trebuie să dea soluţia oficială. Informaţia a fost confirmată, vineri, pentru TVR Info de un membru al Comisiei.”

Sebastian Ghiţă susţine că acest Raport a fost întocmit nu de experţi, ci de un Grup infracţional de Guvern. Prezent într-una din serii la B1 Tv, Sebastian Ghiţă a dezvăluit că Victor Ponta ar avea Draftul Raportului măsluit, marcat de însemnările făcute de chiar Codruţa Kovesi.

Ulterior, Victor Ponta a procedat precum CIA:
N-a confirmat, dar nici n-a dezminţit!
A zis că nu comentează.

Dacă Sebastian Ghiţă a primit e-mailul pe 23 iulie 2012, înseamnă că Codruţa Kovesi a umblat pe Draftul Raportului între 23 iulie şi 27 iulie 2012.
Nu ştiu dacă aşa a fost în realitate.
Eu am prezentat aici doar un exemplu de cum lucrez eu ca Istoric al clipei.
Un Istoric al clipei, interesat doar de Adevăr trebuie să aibă informaţii publice din ambele părţi.

Chiar dacă date cu ţîrîita, din partea adversarilor Codruţa Kovesi are informaţii.
Am dezvăluirile privind plagiatul.
Am investigaţiile făcute de diferite site-uri.
Am procedurile urmate de CNE în toate cazurile de plagiat.
Oricît ar părea de ciudat, din partea Grupării Pro-Kovesi n-am nici o informaţie pe care s-o pot folosi în stabilirea Adevărului.

Am în schimb compartamentul ciudat al Codruţei Kovesi.
Pînă acum şefa DNA n-a dat nici un răspuns precis la întrebările ridicate de informaţiile care apar în public pe banda rulantă.
Pînă acum, reacţia Codruţei Kovesi s-a mărginit la etichetarea celor care o atacă, ba chiar şi a celor care n-o cred pe cuvînt că e Fecioară din punct de vedere moral.
Toţi cei care o atacă, toţi cei care se îndoiesc de ea, sînt denunţaţi ca penali.
Desigur, Sebastian Ghiţă poate fi etichetat astfel.
Dar despre Scandal apar informaţii descoperite şi de jurnalişti, site-uri, instituţii de presă care nu sînt (încă) sub ancheta DNA.
Eu, de exemplu, am reprodus pe cristoiublog.ro reportajul din Opinia Timişoarei din 16 decembrie 2011 despre prezența conducerii SRI la susţinerea publică a tezei.
Fac și eu parte din haita penalilor?!

Cunosc din Istoria universală (vezi cazul Watergate) şi din Istoria postdecembristă multe cazuri de Scandaluri publice.
În toate scandalurile pe care le știu partea acuzată a reacţionat public masiv cu informaţii, dovezi și argumente menite a o apăra.
În cazul Codruţa Kovesi nu întîlnim această reacţie tipică unui demnitar într-un stat de drept.

Încerc să desluşesc în ce constă strategia Codruţei Kovesi.
Se ştie nevinovată (n-a plagiat, n-a fost la Ghiţă la podgorie, nu i-a trimis e-mailuri) şi aşteaptă ca Adevărul ei să iasă singur la suprafaţă?
Nu exclud să fie şi aşa.

Codruţa Kovesi nu e însă Jeanne d’Arc, cea care a mers la rug ştiind că Istora o va absolvi.
Codruţa Kovesi e un înalt demnitar al statului român.
A fi convinsă că opinia publică o crede automat numai şi numai pentru că e Codruţa Kovesi nu numai că face o greşeală, dar încalcă şi normele democraţiei.
Ca demnitar este obligată să respingă acuzaţiile aduse în public, indiferent de la cine ar veni.
Chiar şi de la Bercea Mondial.

Să zicem că şefa DNA consideră că e sub nivelul ei de Jeanne d’Arc să răspundă acuzaţiilor aduse de „haita de penali”.
Codruţa Kovesi are la îndemînă o întreagă reţea de Presă.
Dacă ea refuză, orgolioasă, să răspundă, de ce nu aduce informaţii, argumente, documente, Presa care o sprijină?

De 26 de ani, cînd văd că un personaj e în centrul unui Scandal public, îl sun şi-l întreb dacă-l pot ajuta cu ceva în bătălia dusă pentru a-şi dovedi dreptatea.
Au fost şi cazuri cînd personaje de acest gen m-au căutat ele, pentru a mă convinge că sînt nevinovate.
Codruţa Kovesi are o Armată de jurnalişti care se pretind fani de-ai ei.
Să nu se fi găsit nici unul care s-o sune şi s-o întrebe, dacă o poate ajuta?
Eu, de exemplu, deşi nu-i sînt apropiat, sînt gata să-i pun la dispoziţie cristoiublog.ro, fie pentru un interviu, fie pentru a-i publica informaţii şi documente în apărare.
Nu de altceva, dar lucrurile nu sînt în regulă cu felul în care se apără ea.

Am reprodus din Opinia Timişoarei fotografia care înfăţişează mai mulţi inşi la o masă de prezidiu.
Sînt membrii Comisiei de doctorat.
Sînt toţi bărbaţi.
Fiecare a citit teza Codruţei Kovesi şi i-a acordat notă maximă.
De ce nu sare nici unul dintre ei strigînd:
Aţi înnebunit!?
I-am citit teza, i-am dat notă maximă!
Nu e un plagiat!
E o capodoperă!
Eu, dacă aş fi făcut un referat la o carte şi după apariţie aceasta ar fi fost acuzată de plagiat, aş fi sărit în sus de doi metri.
Cum adică?
Să fie acuzată de plagiat o carte apreciată de mine în scris ca lucrare originală?

De ce nu sare nimeni din Comisia Tehnică să nege ce susține Sebastian Ghiță?
De ce nu sare nimeni din Comisia CNE?
Sînt întrebări cărora le dă un răspuns comportamentul celor din Divizia Presă.
Jurnaliști, site-uri, televiziuni de știri care fac parte din această Divizie, sinistră pentru onorabilitatea presei noastre, nu suflă un cuvînt despre cel mai mare scandal al anului, unul dintre cele mai mari din postdecembrism.
E un incredibil derapaj de la normele profesiei.
Indiferent că ești sau nu partizan al cuiva, dacă respectivul e în centrul unui Scandal precum Codruța Kovesi, trebuie să publici informațiile vehiculate în spațiul public despre acel Scandal.

Le-a zis Codruţa Kovesi să tacă, pentru că strategia ei rămîne Cîinii latră, caravana trece?
Dvs cum vă explicaţi lipsa ei de reacţie?
Dar a apărătorilor ei?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 11 octombrie 2016”

  • „Ziceam undeva că urmăresc Scandalul Cucuveaua Mov (după ce-am aflat că folosea un astfel de e-mail, Codruţa Kovesi mi-a devenit simpatică, prin dezvăluirea unei anume fantezii feminine) cu o curiozitate de Istoric al clipei.”
    Fantezie feminina……., pare ca tot poporul e atent la Cucuveaua Mov sau la cucuvea si ….DNA, rimeaza 🙂

    Tudor Arghezi
    E noapte, soapte trec pe balta,
    Tuseste clopotul in turn,

    Vibreaza lung
    Saturn
    Saturn
    O cucuvea pe bolta-nalta.
    Saturn,
    Saturn, rasuna-n vint.
    Dantele negre desirate
    Se-ntind pe pietrele curate,
    Pe turnul alb cu virful frint.
    Nici-un cuvint, e vint, e vint.
    Din gang ies plete de-ntuneric.
    E ris, e plinsul ei himeric.
    E noapte, soapte trec pe balta,
    Saturn,
    Saturn, vibreaza-n vint.
    Nici un cuvint, e vint, e vint.

    „Le-a zis Codruţa Kovesi să tacă, pentru că strategia ei rămîne Cîinii latră, caravana trece?
    Dvs cum vă explicaţi lipsa ei de reacţie? ”
    „Nici un cuvint, e vint, e vint. ” 😛

    Lipsa ei de reactie? Tacerea ….
    „Nothing strengthens authority so much as silence” -Leonardo da Vinci
    „Nimic nu întăreşte mai mult autoritatea decât tăcerea.” -Leonardo da Vinci”

    Vom vedea ……

  • Ne spuneati ca v-a devenit simpatica prin fantezia ei cu bufnitele. Mie personal imi ridica serioase semne de intrebare legate de personalitatea aceseti doamne. Cucuvueaua din cate stim este o pasare rapitoare, care vaneaza soareci, sobolani, rame, lilieci etc.
    In cultura noastra populara Cucuveaua mai este si un sol al nenorocirilor, mortii, etc.
    Oare nu cumva fantezia „simpatica” a domnei se refera la un imaginar in care doamna singuratica si inteligenta, precum cucuveaua, prevesteste mari nenorociri pentru cei pe care-i considera sobolani, soareci si rame si pe care ii si vaneaza fara mila ziua si noaptea ( cucuveaua are si activitate diurna)? Dincolo de pitorescul situatiei, in opinia mea, ar fi grav ca intr-un stat care se vrea de drept cineva sa se joace de-a Zoro sau Robin Hood, iar acesta transpunere ar trebui sa dea serios de gandit.

  • Stimate Maestre probabil formularea corecta era „Cainii latra, cucuveaua tace”. De ce nu iese in targ „stimata cucuvea”? Simplu, e in negocieri inca. Nu s-a stabilit „solutia convenabila” pentru a innunda cu gogosi „prostimea”. Ca doar nu om fi chiar asa de tampiti sa credem ca folosirea de ani de zile a unui cont privat de mail era o necunoscuta pentru „stapanii inelelor”. Chair daca i-o fi soptit tanti Hilary ca e „sic in lumea buna” sa ai un cont privat cand esti ditamai oficialul, „ascultacii” abia asteapta sa ingroase dosarul. Ceea ce e de neinteles e „prostia” cu care a actionat, pentru cineva care s-ar presupune ca intelege cum fuctioneaza „sistemul”. Si aici poate fi o explicatie : asigurarea beton pe care credea ca o are. Nu a inteles ca „sistemul” nu asigura, doar „sacrifica” daca e „pentru cauza”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *