România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Să mai spună cineva că în România Lupta împotriva corupției e altceva decît o răfuială politico- mafiotă! Azi: Cazul Horia Georgescu

În numărul de vineri spre sîmbătă am reprodus o fotografie de grup a şefilor principalelor instituţii de forţă dinainte de alegerile parlamentare, făcută la finele unei reuniuni de la Braşov şi în prefaţa unei sindrofii. Sub titlul Codruţa Kovesi şi-a executat pe mai toţi foştii colegi din instituţiile de forţă. Au mai rămas cîţiva în picioare. Cine va urma?, textul însoţitor arăta că toţi cei din fotografie au fost între timp scoşi din joc de DNA condusă de Codruţa Kovesi prin întocmirea unui dosar penal de abuz în serviciu.
După cum remarcam, toţi, fără excepție, n-au fost acuzaţi de îmbogăţire prin afaceri de corupţie, într-un cuvînt, prin jefuirea avuţiei naţionale, ci de o infracţiune definită confuz în Codul Penal şi, prin asta, pretabilă interpretării abuzive.

DNA e una dintre instituţiile cele mai răzgîiate de toate regimurile, inclusiv de cel numit al lui Victor Ponta.
Acestui Departament al Parchetului General i s-au satisfăcut toate toanele, din credinţa că România îmbogăţiţilor prin jefuirea bogăţiei naţionale avea nevoie de o Unitate de elită care să-i prindă pe jefuitori şi să le ia banii.

Niciunuia dintre șefii din poză anchetaţi de DNA după venirea lui Klaus Iohannis la Putere nu li s-a luat banii.
Şi asta din simplul motiv că aceştia au fost anchetaţi pentru o infracţiune fără nici o legătură cu îmbogăţirea prin jefuire naţională.
Contrar aparenţelor, am reprodus fotografia şi am iscălit textul respectiv fără intenţia de a pune sub acuzare DNA ca Poliţie Politică.
Am realizat Grupajul respectiv în calitate de istoric.

Ca istoric, ştiu că sînt două mijloace ale unui regim de a renunţa la şefii instituţiilor de forţă promovaţi de fostul şi a-şi pune oamenii săi:

  1. Un mijloc tipic democraţiilor autentice moderne.
    La venirea unui nou Preşedinte, şefii instituţiilor de forţă îşi depun demisia. Preşedintele le poate accepta sau le poate respinge.
  2. Un mijloc tipic dictaturilor şi democraţiilor de faţadă.
    În dictaturile sîngeroase de genul celei staliniste sau de genul celei robespierriene, şefii sînt înlăturaţi prin împuşcare sau ghilotinare în urma unui Proces regizat.
    În dictaturile mai blînde şi în democraţiile de faţadă, şefii sînt înlăturaţi prin înscenarea de anchete penale.

E cazul foştilor şefi ai instituţiilor de forţă înlăturaţi de Codruţa Kovesi la ordinul lui Klaus Iohannis, prin punerea sub acuzare. E lesne de observat că, în cele mai multe cazuri, foştii n-au fost arestaţi prevenit. Punerea sub acuzare le-a adus însă demisia.

În alte cazuri, foştii au fost arestaţi preventiv.
E vorba de persoanele care au stîrnit ura fie a Codruţei Kovesi, fie a lui Klaus Iohannis.
Victimele urii nemăsurate împărtăşite de Codruţa Kovesi au fost două femei:
Elena Udrea şi Alina Bica.
Amîndouă sexy, amîndouă puternice, amîndouă complexînd-o pe femeia Codruţa Kovesi.

Victima urii lui Klaus Iohannis se numeşte Horia Georgescu, fostul şef al ANI.
Mi-am amintit de asta după ce, publicînd fotografia de grup, m-am pomenit cu o fotografie înfăţişîndu-i la aceeaşi masă pe Horia Georgescu şi pe Codruţa Kovesi împreună cu semnalarea:
„Între cei eliminaţi de Codruţa Kovesi mai e personajul din poză, şi asta ca tabloul să fie complet.”

horia

Cazul Horia Georgescu, despre care am vrut să scriu mai demult, mi se pare tragic din punct de vedere literar şi semnificativ din punct de vedere gazetăresc pentru realitatea de Ev Mediu a României de azi, unde răfuielile personale se definesc prin arestări reciproce, în absenţa unei posibilităţi de împuşcare reciprocă.

Horia Georgescu a fost mai întîi, între noiembrie 2008 şi martie 2012, secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Anterior, între 2005 şi 2008, a fost specialist în cadrul DNA, responsabil pentru investigaţiile financiare ţinînd de protecţia intereselor financiare ale UE.
În aprilie 2012 e promovat Preşedinte al ANI.
Deţine această funcţie pînă în 16 martie 2015, cînd e arestat preventiv pentru fapte petrecute în 2008, ca membru al ANRP.
A stat în puşcărie 4 (patru!) luni, chiar şi după ce a fost trimis în judecată.

Cariera lui Horia Georgescu din 2005 pînă în 2015 e una tipică oamenilor promovaţi de Traian Băsescu.
Ca şi Codruţa Kovesi, ca şi Florian Coldea, ca şi Alina Bica, Horia Georgescu a fost unul dintre stîlpii Sistemului instituţiilor de forţă, creat şi dezvoltat de Traian Băsescu în numele Luptei împotriva corupţiei.
Nu mă complic aici trecînd în revistă victimele ANI din perioada şefiei lui Horia Georgescu.
Oricine aruncă o privire asupra perioadei în care ANI a fost condusă de Horia Georgescu va sesiza că DNA și ANI acționau în cuplu. Cel pe care DNA nu-l putea înhăța, era preluat de ANI.
Simpla analiză a destinului lui Horia Georgescu între 2005-2015 dezvăluie o rotiţă perfectă, fără cusur, a Marii Maşinării, ceea ce pe vremuri s-ar fi numit:
Soldat credincios al Partidului!
Devotat absolut al Cauzei!

Fiecare astfel de personaj tragic are un moment cînd viaţa sa ia o întorsătură spectaculoasă.
În cazul lui Horia Georgescu momentul e ziua de 19 septembrie 2014.
Cum despre acest moment am scris – ca Istoric al clipei chiar în perioada respectivă, mă văd obligat să mă autoplagiez reproducînd unele date.

Pe 24 aprilie 2013, ANI de sub conducerea lui Horia Georgescu îl declară incompatibil pe primarul de Sibiu Klaus Iohannis.
Decizia ANI trebuie confirmată de o instanţă de judecată.
Pe 23 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba-Iulia infirmă Decizia ANI.
Dacă Decizia ar fi fost confirmată, Klaus Iohannis ar fi pierdut funcţia de primar şi, evident, întreaga carieră fulminantă ulterioară.
El însă nu poate răsufla uşurat.
ANI de sub conducerea lui Horia Georgescu înaintează recurs.
În chip surprinzător, deşi trecuse un an de la înaintarea Recursului, ICCJ nu stabileşte data procesului pînă pe 25 septembrie 2014.
Asta deşi Klaus Iohannis fusese desemnat candidat la Preşedinţie în 11 august 2014.

Procesul e uitat de opinia publică.
Lucrurile se îndreptau spre o judecare a recursului după alegerile din noiembrie 2014.
Lucru important, crucial chiar, şi ANI „uită” de Proces.
Pentru că, din punct de vedere legal, văzînd c-a trecut un an deja şi ICCJ n-a dat nici un semn, Horia Georgescu era dator să ceară public urgentarea Procesului.

Pe 19 septembrie 2014, lovitură de teatru.
Horia Georgescu depune la ICCJ cerere de urgentare a Procesului, dată şi publicităţii.
Ce-l apucase pe Horia Georgescu?
Înnebunise?
Nu, nu înnebunise.
Judecarea Procesului înainte de primul tur al alegerilor însemna, teoretic, scoatarea din joc a candidatului Klaus Iohannis.
Toate documentele arătau că primarul de Sibiu fusese incompatibil.
Pe acest Proces urgentat pariau adversarii lui Klaus Iohannis – Victor Ponta, Elena Udrea, sprijiniți de o grupare din Servicii.
Pe acest proces pariază şi Teodor Meleşcanu, care demisionează de la SIE, pentru a candida ca rezervă PNL în cazul unei decizii nefavorabile lui Klaus Iohannis.

Horia Georgescu ştia că cererea sa era riscantă.
El depune cerere pentru că i se ordonă să facă asta.
Încearcă să scape, pleacă în SUA, se dă bolnav.
Totul în zadar.
Cei care-l puseseră ditamai şeful îi cer acum obolul.
Cum s-a întîmplat şi cu Sebastian Ghiţă şi cu Gabriel Oprea.
Te-am făcut om!
A venit momentul să faci şi tu ceva pentru noi.

Istoria se cunoaşte.
Am scris despre ea mai multe texte.
Dacă puneţi pe Google vorbele Cristoiu, I.C.C.J., 2014, veţi găsi analizat de mine, aproape zilnic, mersul Scandalului.
Cealaltă parte – o altă grupare din Servicii, intervine la I.C.C.J. prin Livia Stanciu.
Judecarea procesului e amînată în chip revoltător.
Prima şedinţă e programată pe 25 septembrie 2014.
La această primă şedinţă, judecarea (nu pe fond), ci pe procedură e amînată pe 30 septembrie.

Din acel moment debutează o comedie:
Amînăm judecarea pînă după alegeri.
O comedie care constituie o lovitură genială în plan electoral.
Convinşi că, o dată declanşat de Horia Georgescu, Procesul va avea loc pînă la primul tur, adversarii lui Klaus Iohannis îşi fac planuri bazate pe o iluzie abil întreţinută:
Klaus Iohannis va fi scos din joc înainte de alegeri prin Decizia ICCJ.

Ce-a fost la ICCJ inutil să mai povestesc.
Prin Livia Stanciu (salvată de DNA şi SRI în cazul Rarinca, răsplătită de Klaus Iohannis prin renta de lux la CCR) Gruparea lui Klaus Ioahnnis din Servicii învinge.
La nici o lună de la preluarea mandatului de către Klaus Iohannis, Horia Georgescu e executat de Codruţa Kovesi.
Mai înainte fuseseră executate două duşmance personale ale Codruţei Kovesi:
Alina Bica şi Elena Udrea.

O dată îndeplinite aceste capricii, pentru care a avut mînă liberă de la Cotroceni, Codruța Kovesi a purces la executarea lui Horia Georgescu.
Satisfăcînd de data asta capriciul lui Klaus Iohannis.

Pentru cele două duşmance ea a vrut puşcărie.
Şi puşcărie s-a făcut.
Pentru duşmanul Horia Georgescu, Klaus Iohannis a vrut puşcărie.
Şi puşcărie s-a făcut.
Să mai spună cineva că România Lupta împotriva corupției e altceva decît o răfuială politico-mafiotă!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

32 comentarii pentru articolul „Să mai spună cineva că în România Lupta împotriva corupției e altceva decît o răfuială politico- mafiotă! Azi: Cazul Horia Georgescu”

  • Astept cazul Florian Coldea! Chiar daca se retrage,la un moment dat, il vezi ca-l cheama procurorul militar Codruta. Mai in gluma,mai in serios…

  • Buna ziua domnule Cristoiu,folosesc aceasta cale pentru a apela la dumneavoastra,rugandu-va, sa ma ajutati sa fac si eu cazul meu cunoscut publicului, in speranta ca, autoritatile competente cunoscand acest caz, se va putea sesiza din oficiu.Intrucat,doresc sa fie cunoscute ingrijorarile mele cu privire la talibanismul juridic si abuzul de putere din Romania. Ganduri pe care dores sa vi le adresez printr-o scrisoare deschisa, cu permisiunea dumneavoastra, in calitate de persoana cu handicap locomotor, prejudiciat prin abuzurile de putere ale unor functionari publici, avand concursul unor magistrati si a unor institutii, ce au in atributiile lor promovarea respectarea si garantarea drepturilor persoanelor cu handicap.Va multumesc respectos pentru intelegere si sprijinul acordat, rugandu-va sa-mi comunicati solutia dispusa la adresa Mercan Nicu, Piata Agroalimentara Fetesti- Ialomita, str.Ardealului, sa-u la nr. de telefon 0727020258.

  • # Perfecta dreptate , daca s-ar cuantifica cumva scaderea increderii in Justitie 80% din scadere este cauzata de ‘evolutiile’ DNA Kovesi ! Unde sunt milioanele de care vorbea DNA ??

  • La puscarie birjar .
    Pe cand toata poza ?
    Curand ,curand .

  • Fiindca sunt obiectiv, desi sunt un sustinator al DNA(CAND E VORBA DE MARII CORUPTI SI NU EXISTA SUSPICIUNI DE POLITIE POLITICA), sunt nevoit sa fiu de acord cu dvs., dle Cristoiu, in cazurile Georgescu, Udrea si Bica, cu „executarea” lor! Pana la urma, justitia va hotari cine a avut dreptate, dar exista niste semne de intrebare, avand in vedere ca „executarea” lor s-a facut si cu scopul de a se ajunge la Base, fiind vorba despre „copiii” lui, dar si pt a fi satisfacut orgoliul ratoiului mecanic! Totusi, in ce-l priveste pe Georgescu, citeam in presa ca e fiu de securist si nu stiu cum se face ca numai astia ajung in functii mari! Sunt de acord ca notiunea de „abuz in serviciu” poate fi interpretata, la nivelul procurorilor, dar sper ca justitia sa fie mai riguroasa in aplicarea legii, fara prea multe interpretari! Pe de alta parte, ma cam deranjeaza inamovibilitatea magistratilor, pt ca, la adapostul ei, se pot face abuzuri care raman nepedepsite! As fi de acord ca procurorii care gresesc, intentionat, sau nu, sa stea si ei la inchisoare macar jumatate din anii de inchisoare pe care i-ar fi riscat cei anchetati, daca in justitie nu se probeaza acuzatiile, ca sa devina mai responsabili!

    • Pe de alta parte, desi stiu ca supar pe unii, printre care, poate, va aflati si dvs., eu insist in a va determina sa faceti deosebirea dintre „odata” si „o data”, ca sa nu mai scrieti „o dată declanşat de Horia Georgescu” si „O dată îndeplinite aceste capricii”! Va spun asta, nu pt a ma da mare gramatician, pt ca recunosc ca nu sunt, dar imi place sa scriu si sa citesc texte scrise corect din punct de vedere gramatical, chiar daca „fondul” se-ntelege, la mine contand si „forma”! Asta e, nu ma pot schimba acum la 60 de ani! In schimb, pot sa fiu si „indulgent” si sa nu scot in evidenta, de ex., ca, in ultima fraza, nu se-ntelege daca Romania lupta impotriva coruptiei, sau IN Romania lupta…e…! Evident, ati avut in vedere a doua exprimare, dar cred ca pisicul v-a mancat prepozitia „in”! Eu zic sa-l dati in adoptie cat mai repede!

    • Ba nene esti prost! Tu nu diferentiezi intre ce inseamna gramatica si ce inseamna ortografie, dar iti permiti sa vorbesti ca prostul! Ia mars tu inapoi la scoala. Pana nu iti insusesti regulile de baza ale limbii romane, ai interzis sa postezi!

    • Mari Maria , ce ai patit ?
      Aveam o mica , ce-i drept , alta impresie despre tine .
      Hmmm !
      ?

    • Fata de voi ceilalti, imi cer scuze, dar cand vad ca acest individ persevereaza in prostie, imi vine greu sa tac. I.am atras de mai mult de trei ori atentia ca greseste. O seara linistita! :-*

    • Mari Maria Limbajul tau nu ma surprinde, e cel al unei curve needucate! Ce bine e sa jignesti la adapostul anonimatului! Fa, boarfo, eu ti-am atras atentia tie ca nu te exprimi decent fatza de dl Cristoiu, in conditiile-n care esti o mucoasa analfabeta, tu n-ai cu ce sa-mi atragi atentia, in ce priveste gramatica! Va spun o singura data, ca sa stiti, toti cei care folositi un limbaj indecent la adresa dlui Cristoiu, dar si a mea, o sa fiti corectati si la virgule, daca tot sunteti, unii dintre voi, intelectuali needucati! Observatiile mele, legate de ortografie, sunt decente, jignesc doar ca raspuns la jigniri! Am indepartat multi needucati, atat de pe blog, cat si de aici, ultimul aici fiind Sperlea Ovidiu, care din „Cretinoiu” nu-l mai scotea pe dl Cristoiu! Si am facut-o decent, dar imi adaptez limbajul in functie de jigniri! N-o sa ma opresc decat daca o sa fiu blocat de dl Cristoiu, in niciun caz din cauza unora de pe-aici!

    • Driver Cab Mi-am dat seama ca-i boarfa de cand am intrebat-o „ce mai face pisica”(era vorba de animal!), iar ea ma intreaba „care dintre ele?”…de atunci a inceput „jocul”, decent, as zice, cu „pisica”! Dar acum si-a descoperit caracterul, cu pretextul ca-l apara pe dl Cristoiu, dupa ce i s-a adresat la per tu, indecent!

    • Nicusor Cernat pasare ,pisica ,totuna .
      Conduce lumea ,conduce viata ,te conduce pe tine .
      Nu te mai indigna ,tot aia e .
      Basescu le a ales ,pana le a cules si acum il aduna ele pe el .Viata de baiat .
      Iar are sange in el .

    • Dumnezeule, cat esti de infantil! Mai usor cu explicatiile alea ca nu ti le.a cerut nimeni. SI incearca sa te descarci emotional si prin alte modalitati decat prin scris. La o femeie as intelege, dar cand vorbim despre un barbat, apar deja semne de intrebare. Daca barbatul mai are si plete, ar trebui sa ne ingrijoram. Acum, spre binele tau, mars la scoala!

    • @ Ce faceti voi aici este stilul clasic al diversiunii ! Subiectul este ‘acoperit’ de lucruri neimportante , in acel context ?! Securisti e cu noi !

    • Aveti perfecta dreptate!

    • Nicusor Cernat Bai Gaina SRI , esti un submediocru caraghios si batrin . Singura ta a mindrie e aceea a cacatului . Ca pute !

    • Gebeleizis Zamolxis Pasare poate ai tu, amanta mea are pasarica!!

    • Mari Maria Fa, Mario, ia fa tu deosebirea dintre gramatica si ortografie si da exemple de greseli ce tin de acestea!

    • Amice Estiidiot Ca esti idiot, se stie, nu-ti mai spun! Bai boschetzel, tu sa ma faci submediocru cand vei sti sa faci deosebirea dintre „deloc” si „de loc”, agramatule!(de altfel, ai recunoscut singur ca nu stii!) In rest, ce sa zic, esti un handicapat needucat, care l-ai jignit pe dl Cristoiu de pe vreo 10 conturi, de aceea ai fost blocat, atat pe blog, cat si pe-aici! Esti un terchea-berchea, fara serviciu si familie, la 45 de ani, un badaran, un golan cu ifose de intelectual, care se duce la balet sa vada picioarele balerinelor si la opera, ca sa se dea mare intelectual, in timp ce mananca seminte! Esti un rentier, care traieste de pe urma averii parintilor, care sta toata ziua pe internet si injura pe mai multe site-uri! Dupa ce ca esti prost, needucat, idiot, golan, handicapat(e-adevarat, pt ca te scapa ma-ta pe jos, cand ti-o dadea sa sugi!…de tzatza e vorba!), boschetar etc, colac peste pupaza(ca tot iti place Creanga!), esti si BLOND! Mai mult de-atat nu se poate, le-ai luat tu pe toate! Sictir!

    • Nicusor Cernat ba tu nu esti chiar bleg .
      Doar blegut

    • Banuiesc c-ai vrut sa pui o virgula dupa „ba”, ca sa-nteleg si eu sensul propozitiei! Apropo, cand te mai intalnesti cu boschetarul idiot, te rog sa-mi aduci tu sticlele alea promise de el! Dar ai grija sa fie cu capac!

    • Ia asculta! Mars!

    • Ia asculta! Mars!

    • Mari Maria Boarfelor needucate le zic SICTIR!….daca tot imi dai tu lectii de limba romana, raspunde la ce te-am intrebat, iar daca nu stii, taci dracului pt totdeauna, agramato!

  • nu stiu daca erai panarama sau ai devenit una.

  • Stati flexati , nu mai scrieti , aici trebuie sa scrie primul postacul neobosit Cernat , zis si Gaina SRI , cel care produce polutii sterile , inepuizabile si zilnice la orice scrie Titanul Pitic . N-a lipsit niciodata , nu-si ia liber , concediu , nimic gen , are pareri schizoide si docte despre orice si , in mod special , despre ortografie si morti , astea 2 fiind obsesii paroxistice . E mai enervant ca un hemoroid rebel , il injura lumea , el sta ca o stinca in calea valurilor , se lasa improscat cu cacat fara sa clipeasca . Mai nou a luat-o si razna rau , cica nimeni nu i-a facut fata in dispute si a inceput sa ameninte ca un cocos scopit . Ba , Gaina , doar nu crezi ca din cauza ta nu mai scriu eu pe aici ( unde ma mir ce-am cautat , Isus intre tilhari ) , desi teama mi-e ca aia crezi . Crede si nu cerceta , securistule , fericit ca tot prostul care se respecta . Adios !

  • Anul acesta ANRP a plàtit 150 de milioane de euro, dintre care 70 de milioane lui nepotul lui Becali. A.N.R.P. a emis toate titlurile de plată aferente anului 2016

    Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) a emis, în perioada 24 februarie 2016 – 13 iunie 2016, 22.097 titluri de plată, în valoare totală de 723.307.401,81 lei, atât pentru beneficiarii Legii nr. 165/2013, cât şi pentru beneficiarii Legii nr. 164/2014. http://www.anrp.gov.ro/pres%C4%83/comunicate/51-2016/1131-a-n-r-p-a-emis-toate-titlurile-de-plat%C4%83-aferente-anului-2016.html

  • In tot acest timp Buldogul et comp defileaza.

  • Ce va mai mirati ca au fost inlaturati , pai trebuia sa inlocuiasca echipa . S-a schimbat seful cel mare , se schimba si echipa , trebuia sa fie ,, echipa mea ” . Acum nu stiu de unde a venit ordinul , din deal sau de peste ocean .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *