Gîndul de marți, 23 decembrie 2014

Ce taină poate avea Klaus Iohannis cu Victor Ponta încît cei doi să stea la șușoteli între patru ochi timp de oră?

Luni, 22 decembrie 2014, cînd nici nu se răcise bine Jurămîntul de Președinte, Klaus Iohannis s-a întîlnit cu Victor Ponta la Cotroceni.
Așa cum am mai scris, mă număr printre jurnaliștii obsedați de găsirea temeiurilor constituționale sau legale ale întîmplărilor cărora le sunt eroi demnitarii, ba chiar și politicienii.

Sub acest semn, întîlnirea de la Cotroceni mi-a dat mari bătăi de cap.
Oricît am căutat să înțeleg de ce trebuiau să se întîlnească cei doi la nici 24 de ore de la înscăunarea lui Klaus Iohannis ca Primul Domn al țării și a lui Carmen Iohannis, ca Prima Doamnă a țării, n-am reușit în nici un chip.

Nimic din spațiul intern, ba chiar și nimic din spațiul extern, nu justifica precipitarea lui Klaus Iohannis de a se întîlni și discuta cu Victor Ponta.
Potrivit celor doi, întîlnirea a avut drept scop discutarea relațiilor instituționale dintre Președinte și premier, dintre Președinție și Guvern.

Foarte bine! aș striga eu, nu prea tare, deoarece nu dibui ce s-a întîmplat neprevăzut în ultimul timp în relația dintre Cotroceni și Victoria, încît chiar a doua zi după instalarea lui Klaus Iohannis, Victor Ponta să vină la Cotroceni pentru a discuta relațiile dintre cele două instituții principale ale României, dar, mă rog!, pînă la urmă aș striga, dacă n-aș fi aflat din presa românească, parcursă cu sfințenie și acum, cînd sunt plecat peste hotare,  că Întîlnirea, care a durat o oră, s-a desfășurat într-o taină rar întîlnită între doi demnitari din perioada postdecembristă. Desigur, întîlnirea între patru ochi e o formulă uzitată în viața politică. De regulă însă, acest fel de întîlnire nu e anunțată de cei doi demnitari. Presa află despre ea doar din surse, mai mult sau mai puțin dezmințite de cei doi. Întîlnirea de la Cotroceni a fost anunțată de președinte și premier cu o zi înainte. În aceste condiții, Klaus Iohannis cel puțin (de la Victor Ponta nu mă aștept la excese de democrație) ar fi fost obligat să facă o Declarație de presă. Cu atît mai mult se impunea asta cu cît:

  1. Klaus Iohannis a cîștigat în al doilea tur după ce și-a mutat campania de pe sloganul Președintele e cel care arbitrează pe sloganul Președintele e cel care ne scapă de Victor Ponta. Nu știu ce s-a întîmplat efectiv la întîlnirea de taină (de cînd și pînă cînd Klaus Iohannis are taine cu Victor Ponta?!). Poate că președintele l-a tras de coadă pe pisicuțul de premier, să vadă dacă miaună. Poate că dînșii au băut o șampanie de bucurie că Traian Băsescu nu le mai e președinte. În cazul unor astfel de momente (ar trebui să știe și Klaus Iohannis asta), important nu e ce s-a întîmplat în realitate, important e ce se spune despre moment. Ori, imediat după întîlnire, Victor Ponta a postat un mesaj pe Twitter: „Prima consultare institutionala cu Presedintele Iohannis – extrem de utila, serioasa si eficienta. Lucrurile intra pe fagasul normal”.
    Avînd în vedere că prin făgaș anormal, Victor Ponta înțelege relația sa cu Traian Băsescu, marcată de scandaluri nu deoarece Traian Băsescu era Dictator, ci pentru că Victor Ponta era PSD-ist – lacom, arogant, ciocoi – românii care l-au votat pe Klaus Iohannis pentru că viitorul președinte le-a făgăduit (el a făcut asta, nu i-a cerut-o nimeni) să-i scape de Victor Ponta au priceput că întîlnirea de la Cotroceni a fost una de mulți și dulci pupici.
  2. Potrivit celor doi, la întîlnire s-au discutat relațiile între Președinție și Guvern.
    Cum adică?
    Relațiile dintre cele două instituții s-au discutat între patru ochi, de parcă s-ar fi discutat relațiile dintre cele două familii – Iohannis și Ponta!
    Relațiile între președinte și premier, între Președinție și Guvern, ca relații instituționale, se constituie în realitate de maxim interes public.
    Iată-le discutate între patru ochi, și iată-le discutate fără ca Președintele și Premierul să catadicsească să țină dacă nu o conferință de presă, atunci măcar Declarații de presă.

Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

41 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 23 decembrie 2014”

cristoiublog News:

Mesaj alarmant de la Bruxelles: Suntem într-o situaţie critică!
Comisarul pentru Coeziune şi Reforme Elisa Ferreira a criticat modul în care statele puternice acaparează sume impresionante de bani, Click pentru restul articolului
Mutări de criză, amenzi de nervi
La un centru social din București, unul dintre asistați a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, iar Direcția de Sănătate Publică și Direcția de Asistentă Socială Click pentru restul articolului
Croitorașul cel viteaz
Luni seara, Bogdan Aurescu, șeful diplomației române era la un pas să ne bage în război cu Ungaria. Marți, când omologul lui, Peter Szijjarto, a ajuns în București, a bătut din cot, nu din picior. „Viteaz de la distanță”, ca să-l caracterizăm cu propriile vorbe.
Guvernul Germaniei așteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru un ajutor de stat de 9 miliarde de euro
Guvernul german și conducerea Lufthansa au finalizat un proiect de ajutor de stat după ce au negociat dur. Click pentru restul articolului
Ion Cristoiu: Se încearcă înlocuirea lui Marcel Ciolacu, la conducerea PSD, cu un tip agresiv
În emisiunea „România 9” de la TVR, la ediția de luni seara, jurnalistul Ion Cristoiu a spus că scandalul mocnit din interiorul PSD are drept scop înlocuirea lui Marcel Ciolacu Click pentru restul articolului
Grecia accelerează planul de revenire la viața normală. Măsurile luate, explicate pe larg la cristoiuTv
Autoritățile române nu reușesc să iasă din captivitatea expresiei mult vânturată acum zece ani, „să nu ajungem ca Grecia”. Click pentru restul articolului
Cafea la botul calului
Ne vrem terasele-napoi, să nu stăm pe garduri ca ciorile!
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Iohannis și Orban, un exemplu prost pentru românii cărora le cer să respecte interdicțiile