Gîndul de marți, 24 ianuarie 2017

Fiecare zi care trece cu Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranța națională!

Folosind pretextul Unirii de la 24 ianuarie 1859, Klaus Iohannis a ţinut un discurs ce pare copy-paste după cele ale lui Traian Băsescu de pe vremea cînd acesta mai credea în jurămintele de amor ale lui Florian Coldea şi Codruţei Kovesi.
Am reîntîlnit astfel, după 10 ani de regim Traian Băsescu, într-o variantă de Raţă mecanică, lipsită de talentul fostului președinte, teza clasei politice mizere, vai de mama ei! care nu se ridică la înălţimea clasei politice care a făcut Unirea.

Fireşte, pînă şi istoricii amatori ştiu că şi politicienii care au făcut Unirea au fost roşi de ambiţii mărunte, de interese particulare (Unirea era şi în interesul lor de a se îmbogăţi!), dar mai ales de corupţie. Regimul Cuza, invocat de Klaus Iohannis, cel care se vrea, ca şi Emil Constantinescu pe vremuri, un nou Cuza, un Cuza sas, încă nedetronat de un neamţ pe nume Carol I, a fost unul al corupției masive a camarilei. Spun asta nu pentru a micşora importanţa luptei pentru Unire, ci pentru a arăta, în ipostază de istoric lucid, că luni, 23 ianuarie 2017, Klaus Iohannis n-a făcut altceva decît un exerciţiu tipic de demagogie politicianistă, practicînd idilizarea trecutului din motive electorale prezente.

Am întîlnit, ca şi la Traian Băsescu, atacul furibund la televiziunile care nu-l slujesc. Indiscutabil, prin televiziuni obediente în concepţia lui Klaus Iohannis nu se înţelege Digi Tv, televiziunea Binomului, sau Realitatea Tv, televiziunea prezidenţială declarată insolventă pe viață, care mai are puţin şi goleşte bugetul României în euro.
Am reîntîlnit şi la Klaus Iohannis încercarea de a folosi Înalta funcţie prezidenţială pentru a lansa atacuri la adresa partidelor politice adversare.
Am notat asta nu pentru a-l ataca pe Traian Băsescu, ci pentru a justifica de ce-l atac eu pe Klaus Iohannis în ipostaza de acum, de chibiţ politicianist.

După experienţa Traian Băsescu, România avea nevoie de un preşedinte pacificator, de un preşedinte arbitru, de un preşedinte al liniştii dorite de România după 10 ani de crize.
Acestei necesităţi istorice nu-i răspunde Klaus Iohannis din aceste zile. Un preşedinte care-şi pune un costum de salubritate pentru a coborî în stradă, la un miting neautorizat, un preşedinte care incită la ură, la manifestări violente.

Cine se uită cu minim de atenţie la Lumea din jur îşi dă seama că vremurile tulburi pentru România au venit.
Donald Trump, cît timp va fi preşedinte, îşi va duce în forţă programul de răsturnare a ordinei planetare.
Anglia a anunţat ieşirea din Uniunea Europeană şi, mai ales, alipirea la America, în noul război mondial:
Cel dintre cuplul americano-englez şi cuplul franco-german.
De fapt, Războiul dintre anglo-saxoni şi Uniunea Europeană.
În aceste condiţii, România avea nevoie de un preşedinte aflat deasupra războiului politic intern.
Dacă, Doamne fereşte! va veni pentru România un nou An 1940, cum și cui se va adresa Klaus Iohannis, pentru a uni toate energiile naţionale, în condiţiile în care el întreţine dezbinarea?

Discursul a fost începutul campaniei electorale pentru referendumul pe tema a doua ordonanţe de urgenţă.
Cele două ordonanţe de urgenţă sînt cum vreţi dumneavoastră:
Imbecile, cu dedicaţie, expresii ale unor interese personale.
A le transforma într-o chestiune de care depinde destinul României în lume, în chestiunea dacă românii vor să fie liberi, vor să fie mîndri, mi se pare un penibil moment de demagogie politicianistă ieftină.

Klaus Iohannis a anunţat că va declanşa un Referendum pe tema celor două ordonanţe.
Indiscutabil, dacă Referendumul va fi în favoarea lui Klaus Iohannis, deoarece e consultativ, el nu va avea altă valoare decît cea morală.
Nu blocarea Ordonanţelor şi-a propus Klaus Iohannis.
Indiferent de cui servesc ele, sunt prea mici ca efecte pentru a merita efortul unui deranj național precum Referendumul, de care România n-ar nevoie acum.
Referendumul se vrea provocarea unui nou război politic care să-i dea satisfacţie pentru ofensa personală considerată de Klaus Iohannis a fi votul zdrobitor din 11 decembrie 2016.
În acelaşi timp, Referendumul, care înseamnă campanie electorală, e socotit de Klaus Iohannis şi sub semnul altor avantaje:

  1. Îi dă posibilitatea de a fi în centrul atenţiei mediatice.
  2. Îi dă şansa de a fi Liderul Opoziţiei.
  3. Îi dă şansa de a dovedi Sistemului că-l apără pînă la capăt.
  4. Îi dă șansa de a se răzbuna pe poporul român care nu l-a ascultat și votat alte partide decît cele dorite de el.

Într-un text anterior, cel din 27 decembrie 2016, dedicat Crizei politice provocate de cazul Sevill Shaiddeh, explicam gesturile iraționale de după alegerii ale lui Klaus Iohannis prin micimea caracterului său, dominat numai și numai de ranchiuna stîrnită de fudulia rănită:

„Pentru personalitatea lui Klaus Iohannis definitorie rămîne scena cu aghiotantul care nu i-a ţinut paltonul.
Oamenii mari evită în public scene menite a-le arăta Puterea faţă de şoferi, aghiotanţi, femei de serviciu, cameriste.
Klaus Iohannis nu e un om mare.
E un om mărunt, ros de ură oarbă faţă de toţi cei care-l contrazic şi faţă de tot ceea ce îi contrazice hachiţele.

Votul din 11 decembrie 2011 i-a dat peste cap toate socotelile.
Sistemul îl asigurase că rezultatele vor fi cele din sondaje.
PSD va face în jur de 40%.
Împreună cu ALDE, care se învîrtea în jur de 5%, n-avea cum să facă majoritatea.
Şi atunci majoritatea o făcea el, Klaus Iohannis prin desemnarea unui premier al Coaliţiei PNL-USR, UDMR, PMP, Grupul Minorităţilor.

Rezultatele au fost surprinzătoare chiar şi pentru PSD.
PSD și ALDE pot face majoritatea în Parlament.
O majoritate zdrobitoare dacă luăm în considerare Acordul parlamentar cu UDMR.
Acest rezultat a fost luat de Klaus Iohannis ca o sfidare a persoanei sale.
Ceva asemănător momentului cînd aghiotantul nu i-a ţinut paltonul.
Electoratul român și-a permis să nu țină cont de înaltele indicații ale lui Klaus Iohannis să nu cumva să-i voteze pe penali.
Parcă dinadins, ca să-i facă lui în ciudă, i-a votat pe penali.

De la anunţarea rezultatelor gesturile şi vorbele lui Klaus Iohannis sînt cele ale unui ins care a trecut de la uluirea că aşa ceva s-a întîmplat la furia că aşa ceva i s-a întîmplat lui.
La formarea unui Guvern al Meu a renunţat.
A rămas la sfidarea electoratului român care nu s-a grăbit să-i ţină paltonul.
În ura sa oarbă faţă de electoratul care nu i-a ţinut paltonul, Klaus Iohannis e în stare de orice.
Chiar şi de declanşarea unei Crize politice prin refuzul de a o desemna pe Sevil Shhaideh.
Va declanşa o Criză politică majoră cu consecinţe neprevăzute pentru minima stabilitate politică internă.
Ei şi!
Ce importanţă are o Criză politică faţă de satisfacţia pe care i-o dă gîndul că i-a arătat el electoratului care nu i-a ţinut paltonul.
E limpede că în chestiunea desemnării, vitală pentru evitarea unei crize politice majore, de la Klaus Iohannis nu ne putem aștepta la o minimă responsabilitate.”

Cuvîntarea de la Cotroceni din seara lui 23 ianuarie 2017 confirmă suspiciunile unei Strategii bine puse la punct de Sistem pentru salvarea sa și pentru satisfacerea ranchiunei mărunte a lui Klaus Iohannis.

Încheiam astfel comentariul din 27 decembrie 2016:

„În acest caz, revine Coaliției PSD-ALDE datoria de a dovedi responsabilitatea necesară.
Pînă la urmă, proverbul Cel deștept cedează rămâne valabil și în politică.”

În actualele împrejurări interne și internaționale, România numai de o campanie electorală inutilă n-avea nevoie.
Pentru a se răzbuna pe electoratul român că nu i-a votat Guvernul Meu, Klaus Iohannis a anunțat deranjul inutil al unui Referendum despre două ordonanțe de urgență !
Din acest punct de vedere, mă văd obligat să renunț la finalul comentariul din decembrie 2016 pentru a-l înlocui cu acesta :
Fiecare zi care trece cu Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranța națională!
Sînt tare curios care va fi reacţia PSD!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

31 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 24 ianuarie 2017”

  • Într-un interviu acordat ziarului spaniol El Pais, Papa Francisc a mers chiar mai departe, declarând: „Crizele provoacă frică, alarmează. În opinia mea, cel mai bun exemplu de populism european este Germania anului 1933. Un popor care a fost imersat în criză şi îşi căuta identitatea, până ce a apărut acest lider carismatic, care a promis să-i redea identitatea. Dar le-a dat o identitate distorsionată şi cu toţii ştim ce s-a întâmplat. Hitler nu a furat puterea. A fost ales de popor, iar apoi şi-a distrus poporul”, a punctat Papa Francis, în interviul citat de RT.com.

  • Domnule Cristoiu, lumea se astepta de la dvs., dupa ce l-ati slujit o viata, ca un caine credincios, pe Traian Basescu, sa fiti in fruntea baricadei anti-coruptie. Cand colo… ce sa vezi? V-ati transformat in cel mai aprig critic de Binom.

  • sint nemultumit ce se intimpla si in acelasi timp sint confuz nu mai stiu ce sa cred desi sint cam nehotarit pt ca miam pierdut increderea pe cei care ne reprezinta atit politicienii,serviciile si media iar daca tot continua asa lumea sau o parte de nehotariti ca mine nu vom mai vota si exista posibilitatea ca tara sa se parta in doua iar bucurestiul va deveni un cimp de lupta asta e parerea mea pt ca am ochii si vad ce se intimpla desi nu prea vad cu ochi buni si se va recurge la revolte de strada daca nu se iau masuri concrete desi cred eu ca va fi un stat comunist sa traim in teroare si in miciuna si informatori securisti.

  • Eu inteleg ca :
    1. ordonantele astea trebuie date, altfel ne amendeaza Europa, chiar daca pe noi nu ne intereseaza conditiile celor de la puscarie.
    2. PSD incearca sa profite de situatie, aducând-o undeva la interesul personal.
    3. Presedintele Johannis profita si el de situatie, incercand o lovitura adversarilor politici, desi el n-ar trebui sa aiba adversari.
    4. Ordonantele sunt puse in dezbatere,sa vedem ce va esi din asta.
    5. Referendumul presedintelui e prematur si neconstitutional.

    Lasati patimile si hai sa cerem oamenilor astia sa munceasca pentru tara, nu stam bine deloc!

  • Apropos de whisky, Basescu si Iohan: din betie te mai poti trezi, din prostie, never.

  • “CIUMA ROSIE” imbracata in geaca rosie, “COMEMOREAZA” Unirea Romanilor….Halal presedinte! …RANJEALA, o noua moda pe care vrea s-o impuna “Rata Mecanica” …Romani, sunteti de acord? Pana cand mai permitem sa fim sub talpa celor care, dupa un plan diabolic, si-au propus distrugerea noastra, a Romaniei?

  • Contrar asteptarilor pe care le aveam, Iohannis merge mai departe cu referendumul. Acesta e egal cu zero, dar poate fi o lovitura pentru Dragnea, in conditiile in care va vota lumea masiv impotriva lor. E o chestie de imagine. Dragnea e un tampit – l-am ascultat aseara, un penibil care joaca la cacealma si care a facut o miscare sinucigasa pentru partid cu aceasta ordonanta. Sper sa se dea sentinta in dosarul Bombonica, cat mai repede, sa scapam de Dragnea. La puscarie !!!

  • Sincer mă minunez citind mare parte a comentariilor.
    Nu am crezut niciodată că oamenii sunt atât de încărcați de emoții negative și sentimente de frustrare!
    Încerc o senzație de părere de rău văzând tot ceea ce se întâmplă.

  • Nu cred ca va fi niciun referendum. Dragnea va renuntat la acest proiect la presiunea strazii. Plus ca se apropie condamnarea in dosarul Bombonia, Dragnea are un nou termen pe 31 ianuarie, daca nu mai insel. O condamnare a lu Dragnea ar rezolva pentru moment problema… Mai trebuie inlaturata curva de Tariceanu.

  • bravooooooooo

  • Dacă face referendum probabil calculul a fost că se va baza pe D E C I Z I A Curții Constituționale Nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Am citit acum. Poate să o facă. Nu mi-e drag deloc Iohannis, dar asta nu are deloc legătură cu problema în discuție.

  • Partidele din opozitie, PNL si USR, il intarata si mai mult afirmand sustinerea ideii cu referendumul. Pana la urma ii fac mai mult rau decat bine. Vulpoiul de Basescu este mai intelept si comenteaza doar de la “tribuna”.

  • Ñu va fi nici un referéndum. Asa cum au explicat persoanele care cunosc constitutia, daca parlamentul aproba referendumul, incalca articolul 74 din constitutie. Deci nu are cum. Si chiar daca ar face acest lucru, CCR l-ar declara neconstitutional, deci fara valoare.
    Presedintele, dupa oponía mea, s-a aventurat intr-o “chestiune” pe care nu o poate duce la capat.
    Asta indiferent daca, ca cetatean, are dreptate din punct de vedere moral sau nu.

  • Având în vedere că ideea referendumului a fost lansată pe piață cam de o săptămână, ceea ce însemnă că au mai avut ceva timp înainte să-și facă un plan, sunt curioasă cu ce va veni Iohannis zilele următoare, pt că trebuie să inițieze un demers dacă a deschis gura în public. Dacă o scaldă pe lângă subiect cu formulările, pt că amnistia și grațierea nu le poate aborda direct, pierde teren în mod cert. De urmărit …….

    • Nu mi se pare ca domnul Iohannis cugeta prea mult cand deschide gura in public. Mahalaua facuta la investirea guvernului, felul in care jigneste permanent clasa politica doar pentru ca n-au castigat ai lui, ceea ce a facut la 1 decembrie dar si faptul ca a spus ca doreste un referendum cu privire la gratiere (inainte sa intrebe un consilier daca poate sau nu sa faca asta), demonstreaza ca nu este un domn extrem de mintos si ca nu-i pasa foarte mult de ceea ce slobozeste pe gura. Pacat, era genul care facea impresie buna cu gura inchisa.

  • Reacția lui Dragnea a fost corectă. Cred că era singura reacție eficientă având în vedere situația de fapt. A ieșit elegant din această rundă a luptei, transmițând și câteva amenințări subtile. Desfășurarea este dinamică și imprevizibilă, merită urmărită această luptă.

  • Un lucru e clar, orice român care nu a făcut afaceri cu statul,nu a mituit sau a fost mituit de ordinul sutelor de mii de euro, nu este de acord cu cele doua ordonanțe care sa-i facă scăpați pe Politicienii Corupți. Nimeni ,mă refer la oamenii din popor, ca si mine, nu are nimic împotriva grațierii unor oameni care își recunosc vina si se căiesc.nemernicii care afirmă ca sunt persecutați politic sau cei care fura cărțile altora ca sa fie eliberați din pușcărie nu merită clemență. Si nu mai ne păcăliți maestre ca sunteți comunist ațâța timp cât le luați apărare ciocoilor ca sa nu zic ca si Iohannis, găștii de hoți. O fi ” furat ” președintele 7 case dar nucred ca valorează cat vila lui Dragnea

    • care este scuza stimata doamna? Klaus Johannis este mai putin hot decat Dragnea implicit mai putin penal fiindca cele 6 case valoreaza mai putin decat singura casa a lui Dragnea. buna treaba! sa inteleg ca exista un barem? pana la nivelul x daca furi nu esti hot, de la x+1 se schimba datele problemei si te transformi in penal.

      • NU TIN CU DRAGNEA, nici cu ceilalti( ca n-am cu cine), dar cand am vazut lumea din strada, primul lucru pe care l-am facut a fost sa caut pe net proiectul de ordonanta si sa-l citesc. Apoi mi-am dat seama cu adevarat cati oameni sunt manipulati, pentru ca se lasa manipulati. Suntem ca la meci “ai nostri cu ai lor”, vrem sa castige ai nostri, orice ar fi. Nu e o atitudine sanatoasa. Politicienii incearca sa manipuleze oamenii, ca sunt de stanga, de dreapta sau de naiba sa-i ia. Datoria noastra este sa ne informam, inainte sa ne inflamam si sa nu mai inghitim pe nemestecate toate manipularile lor. Cine striga acum ca ies coruptii si violatorii, se lasa pacalit cu gratie. Luati si cititi, este la indemana. Ca s-au grabit cu OG-ul asta si ca o pasau asa pe sub masa, da, URAT, nu asa se face treaba! Cat despre cei scoliti de Iliescu….mi se pare ca e cam rasuflata treaba. Inafara de 2-3 liberali convinsi din tara asta, mai toata vechea clasa politica vine din sanul FSN, de la Iliescu, si daca s-au mutat unii in dreapta (pe motiv de gasca pusa pe capatuiala, nu de doctrina politica) nu a mai strigat nimeni dupa ei ca i-a scolit Iliescu. E ca si cand un evreu caruia astazi cand vorbim, nu-i merge bine, ar da vina pe Hitler. Hai sa ne maturizam si sa nu le mai facem jocurile astora, ne putem intelege ca oameni si putem convietui frumos impreuna fara sa ne invrajbeasca lighioanele astea. Nu uitati ca ceea ce avem in fruntea tarii, si buni si rai sunt ceea ce poporul a emanat. Daca facem noi un mic efort, lucrurile se vor schimba. Sa fiti sanatosi cu totii si sa va mearga bine!

        • Totusi nu ne spui ce ai aflat citind ordonantele si care este scopul lor. In special de ce este necesara urgenta?

  • Buna seara, ideea lui iohannis (nu merita majuscula) nu este rea, pentru el. Este pur si simplu o idee de imagine, o idee din care sa mai castige 4-5%, si in plus, sa vada cam cat mai are din electorat. Nu sunt fan PSD, dovada ca nu sunt de acord cu legea propusa, insa ceez ce a facut asa zisul presedinte al tuturor romanilor la manifestatia de duminica, mi se pare o golanie de cea mai joasa speta. Ar trebui sa fie presedintele tuturor romanilor, nu liderul opozitiei.
    Cat despre Dragnea, nu am inteles de ce a vrut sa dea ordonanta (era programata – a se vedea data intrarii in vigoare ), sunt infinit multe alte lucruri mai importante. Iar daca te obliga CEDO sa rezolvi problema cu detinutii, existe alte cai. Sau ce a facut a fost o pastila aruncata noua si lui iohannis? O pastila cu 2 capete?

    • Ordonanta este deocamdata la nivel de proiect si urma sa intre in vigoare la 18feb. Prevederile se aplicau celor inchisi pana la 18 ian. De ce era nevoie de ea? Pentru ca sfarsitul lunii feb este termenul acordat noua de UE si CEDO pentru inceperea rezolvarii problemei penitenciarelor. Asa cum a zis ministrul tehno Raluca Pruna, daca nu facem nimic, de la 1 martie ar urma sa fim obligati a plati cam 80 de milioane de euro anual (este data o astfel de hotarare in acest sens). Avertizarea UE este mai de mult, dar cei de la guvernare nu au facut nimic, de unde si faptul ca Raluca Pruna a mintit la UE ca am inceput rezolvarea. Deci, avem termenul limita 1 martie 2017

  • Se mananca cacat la greu pe Antena3 si RTV – doua televiziuni care ar trebui desfiintate. Tradatori de tara pe care Ceausescu i-ar fi trimis la Canal in secunda doi.

    • Sunteti sigur ca vedeti lucrurile in mod democratic???????!

      • Vede lucrurile in mod securistic, ca si toti sustinatorii lui Iohanus: niste iubitori de politie politica si neo-comunism deghizat in democratia statului de drept. Striga la PSD ca sunt comunisti cand defapt PNL-USR si Iohanus sunt adevaratii comunisti

      • s-a exprimat elegant, De fapt A3 si RTV-MINT SI MANIPULEAZA LA GREU!

    • Ai telecomanda?

    • Asta este o atitudine neocomunista veritabila. Ce nu ne convine sa desfiintam, cine nu ne convine sa arestam, cum nu ne convine ceva manipulam …
      Frumoasa tara a devenit Romania!