Gîndul de marți, 26 decembrie 2017

Din ciclul De ce ei pot și noi Nu: MedienHafen din Dusseldorf – Uluitoarea îndrăzneală arhitecturală

Îmi poate semnala cineva vreo clădire din București și din țară care să surprindă prin îndrăzneala arhitecturală?
O construcție înscrisă la loc de frunte printre obiectivele turistice, la care să caște gura, minunîndu-se, turiștii străini, nu pentru gigantism (avem deja Casa Poporului și vom avea Catedrala Neamului), ci pentru modernitatea construcției, pentru fantezia arhitecturală.
Eu, unul, cel puțin nu știu să se fi ridicat în România, după decembrie 1989, o astfel de construcție, menită a intra în Istoria arhitecturii moderne. Tot ce s-a construit în București în ultimii 27 de ani, în fugă și numai pentru profit uriaș obținut peste noapte, e nu numai mediocru din punct de vedere arhitectural, dar și urît, butucănos.
M-am gîndit la această realitate vizitînd, la Dusseldorf, cartierul MedienHafen, ridicat pe locul fostelor docuri devenite la un moment dat inutile, cartier trecut printre primele cinci obiective turistice importante de vizitat în bogatul și frumosul oraș german.

Înainte de a spune despre ce-i vorba, mai trebuie să fac o remarcă amară.
Nu numai prin acest cartier de o rară cutezanță arhitecturală, dar și prin alte realități, Dusseldorful dă seamă de o Primărie concentrată pe realizarea unor mari proiecte, în stare să schimbe fața orașului din temelii. E suficient să amintesc aici realizarea splendidei promenade de pe malul Rinului, prin mutarea șoselei de doi kilometri de pe mal într-un tunel săpat sub promenadă. Au trecut 27 de ani de la căderea comunismului. Putem vorbi de mari proiecte edilitare în București și în marile orașe? În București, nici acum, cînd administrația toată e în mîna unui singur partid – PSD –, nu se întrevede schița unor mari proiecte. Singura preocupare a Gabrielei Firea e imaginea. Și cum marile proiecte nu aduc pe loc o imagine bună, administrația PSD a Capitalei risipește sume înspăimîntătoare pe sclipiciul de Crăciun, pe spectacole de stradă, pe festivaluri și concursuri.

Importanța unui obiectiv din punct de vedere turistic se vede nu numai din locul ocupat în ierarhii, de frecvența cu care apare în tururile localității, din mărimea textului pe care i-l consacră ghidurile tipărite sau on line, dar și din numărul de turiști care îl vizitează.
Numărul desemnează curiozitatea turiștilor, născută pe căi diferite, de la faima trecută din gură-n gură (dacă mergi în X neapărat să vezi Y!) pînă la publicitatea făcută de ghiduri.

Luni, 25 decembrie 2017, dînd curs tradiției statului în familie, orașul nemțesc Dusseldorf e pustiu. Tot ce ține de consum, de la magazine pînă la restaurante, e închis. Chiar și prăvăliile arabilor și turcilor, de regulă deschise în zilele de sărbători creștine, din simplul motiv că sărbătorile lor diferă, stau cu obloanele trase. Dacă n-ai ști că Germania e membră a NATO, Alianță din care fac parte și SUA și Anglia, ai crede că te afli înaintea unui bombardament nimicitor al flotei aeriene anglo-americane.
Alături de Orașul vechi, cel mai lung bar din lume, cum i se spune pentru numeroasele sale crîșme, la care se bea în picioare, la mese de lemn înalte, tradiționala bere a Dusseldorfului, la pahar, nu la halbă, locul în care poți vedea multă lume la ora asta e zona numită MedienHafen.

Ce e MediaHafen?
Un cartier inclus în toate manualele de Istorie modernă a arhitecturii.
Prin anii ’90, o dată cu decăderea activității în portul Dusseldorf s-a pus problema clădirilor și terenului existent. S-a lansat atunci unul dintre cele mai ambițioase proiecte urbane din Germania:
Folosirea terenului fostelor docuri pentru un cartier de o rară îndrăzneală arhitecturală, adăpostind firme de media, consultanță, de imobiliare, de modă, de comunicare, dar și baruri, discoteci, cafenele, hoteluri, restaurante, un multiplex cinema. 700 de companii cu 8500 de angajați (rezidenți sînt puțini, doar 212). Pentru clădiri au concurat și au cîștigat faimoși arhitecți ai lumii de azi. Una dintre condiții a fost cea de a păstra totuși atmosfera de port. Prin urmare, așa cum se vede și din fotografii, cartierul are cheiuri, liniil pe care mergeau macaralele de încărcare-descărcare, rampe de fier forjat, ba chiar și macarale.

Voi trece în revistă, pe bază de fotografii făcute de mine, cele mai importante clădiri din cartier, reamintind cititorilor învățătura care-mi guvernează viața de călător în străinătate:
Nimic nu poate egala în materie de cunoaștere mersul la fața locului.

*
Landtag, sediul Parlamentului Renania de Nord-Westfalia. Văzut de sus, din Rheinturm, ansamblul de clădiri trimite la mecanismul unui ceas uriaș, prin clădirile semicirculare din jurul sălii de şedinţe.

Arhitectura – constînd din elemente circulare şi suprapuse, are o semnificaţie politică. Ea vrea să sublinieze două note ale democraţiei:
Transparenţa şi apropierea de cetăţeni.

*
Stadttor, clădirea în care se află Guvernul landului. E o clădire de multipremiată pentru arhitectura sa aparte, în formă de poartă, și lăsînd impresia că nu e finisată încă. Pentru economisirea energiei faţada e alcătuită din doi pereţi din sticlă avînd la mijloc o pernă de aer.

*
WDR – Landesstudio, clădirea Departamentului regional al postului public WDR. Intrarea trimite la forma unui aparat de radio vechi.

*
Marca MedienHafen și atracția turiștilor, Neur Zollhof, ansamblu cunoscut și sub denumirea de Turnurile care dansează. A fost conceput de arhitectul american Frank O. Gehry în 1999, drept pentru care în unele locuri e prezentat drept construcția lui Gehry. E alcătuit din trei clădiri separatem una din cărămidă albă, cealaltă din cărămidă argintie, ultima din cărămidă roșie. Cea din mijloc lasă puternica impresie de contrucție începută și părăsită. Structurile interioare şi faţadele sînt curbe şi înclinate. Nu e nimic drept în tot ansamblul care pare făcut din plastilină.

*
Grand Bateau, clădire concepută de arhitectul francez Claude Vasconi. De forma unui vapor curbat, clădirea adăposteşte Institutul de stat al radioului din NRW şi Institutul European pentru Media.

*
Port Event Center constă în modernizarea unor camere de pompe şi motoare din secolul XIX pentru a deveni un spaţiu pentru birouri, pentru întîmplări muzicale.
Clădirea sare în ochi prin corpul suspendat la 50 de metri deasupra solului, lung de 35 de metri. Un bar din sticlă și oțel intitulat Wolkenbügel.

*
Alte Mälzerei, conceput de arhitectul japonez Fumihiko Maki cu o faţadă istorică, reproducînd faţada clădirii din 1897, în care cerealele se transformau în malţ. Dincolo de faţadă e o clădire modernă de birouri, cu o curte interioară în formă de elipsă.

*
Colorium, clădire concepută de arhitectul londonez William Alsop, cu cele 2200 de ferestre de sticlă în culori diferite, pentru a da imaginea unei pînze de mătase pictate.
Acoperişul acestei clădiri de 17 etaje, din beton şi oţel, a fost gîndit ca o bandă de un roşu aprins.

*
Roggendorf-Haus surprinde prin Căţărătorii, intitulați Flossis, creaturile de plastic, realizate de artistul Rosalie din Stuttgart, în 1998, cu ocazia expoziţiei Artă şi Material Plastic, la NRW Forum. De la numele creatorului a venit şi denumirea de Flossis. Sînt 29 figurine de 4,2 metri înălţime, 2,5 lăţime, repartizate pe 800 metri pătraţi. Fiecare figurină are o postură şi o formă unică.

După închiderea expoziţiei, în ianuarie 1999, dată find popularitatea creaturilor, primăria Dusseldorf şi-a pus problema păstrării lor în oraş. Cum bugetul nu suporta cheltuiala, grupul Klüh s-a oferit să le cumpere pentru Oraş. Cu condiţia să li se găsească un loc de expunere. Şi s-a găsit: faţada clădirii din MedienHofen. Impresia de creaturi fabuloase, decise să cucerească clădirea locuită de oameni deosebit de puternică.

*
Hafenspitze (un tip de vapor), două clădiri la finele promontoriului; una adăposteşte Hotelul Hyatt. Una dintre clădiri are la parter un bar din sticlă, Spiegel Bar, care seamănă cu o farfurie zburătoare pe cale de a decola.

N.B. O capodoperă a amenajării urbane e Promenada Rinului, realizată în anii ’90 prin mutarea şoselei într-un tunel de doi kilometri săpat sub promenadă.

Aici am întîlnit o iniţiativă care ar putea fi preluată și la București:
Un dulăpior din sticlă, cu uși care se deschid în cele patru laturi și rafturi cu cărţi aduse de unii cetăţeni. Alţi cetăţeni le pot împrumuta sau chiar lua.
Dacă vor, chiar de tot. Nu e riscul să nu mai rămînă nici o carte. Se vor găsi alți cetățeni care să aducă aici dintre cărțile de care nu mai au nevoie.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 26 decembrie 2017”

  • Splendid articol.

  • Nu va trece mult timp si nemtalaii isi vor darama cacatisurile pt.a construi noi docuri sau …adaposturi AA. ❗

  • “De ce ei pot și noi Nu”
    “Îmi poate semnala cineva vreo clădire din București și din țară care să surprindă prin îndrăzneala arhitecturală?”
    Ei , dar in domeniul monumentelor nu se poate spune ca nu putem si nu avem indrazneala : Cartoful , Nasturele , Coposu , etc , nu va spun nimic ?

  • Măcar un deal arhitectural , acolo , două-trei hectare, terasate, cu scări de pământ bătătorit și întărit cu scândură + una balustradă mână curentă. De stejar (treptele); că așa vor românii, musai de stejar -(Amintire articolului cu soldații căzuți în Est). De ce? Tot prostu’ poate amesteca și turna betoane. Restul este o artă, meserie, brățară ….