Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de marți, 26 mai 2015

Cum l-a îngropat mediatic Adriana Săftoiu pe Klaus Iohannis!

Nu cred că s-ar putea imagina, chiar și de către un fan al lui Klaus Iohannis, că volumul Primul pas mărturisește o boală – zisă și a autorlîcului- de care ar fi fost lovit peste noapte noul președinte.
E limpede că Echipa de comunicare de la Cotroceni s-a gîndit la o formulă mai aparte de implicare a tăcutului președinte în dezbaterea politică dîmbovițeană, definită prin amestecul de demagogie cu mahalagism de Mița Baston.

Practic, participării la talkshow-uri, acordării de interviuri, ținerii conferințelor de presă li preferat comunicarea opiniilor despre personaje, partide și întîmplări politice prin intermediul unei cărți.
Apariția cărții Primul pas a fost gîndită ca un moment de PR ieșit din comun:

Fragmente din carte cu iz senzațional au fost lăsate să se scurgă în presă, lansarea de la Bookfest a avut notele unui moment de publicitate politică.
Indiscutabil, în cadrul acestei Operațiuni de comunicare publică aparte, după lansarea de sîmbătă, 23 mai 2015, la Bookfest, ziarele, site-urile televiziunile, urmau să dea fragmente din carte, să citeze reacții ale celor despre care s-a scris în ea, să dezbată punctele de vedere ale lui Klaus Iohannis.
Repet, pe acest lucru se paria, mai ales că unele confesiuni au fost dinadins scrise negru pe alb pentru a stîrni controverse și, prin asta, agitație în jurul cărții.

Sîmbătă, 23 mai 2015, tot la Bookfest, vicepreședinta cu Comunicarea a Partidului Meu, altfel spus, a PNL, Adrian Săftoiu, a lansat cartea Cronică de Cotroceni, capodoperă a privirii politicii la nivel înalt prin prin gaura cheii, cu bale la gură de curiozitate și excitație în vecinătatea masturbării.

Presa de toate culorile și de toate pretențiile- inclusiv cea care-și spun quality- s-a năpustit asupra cărții semnate de Adriana Săftoiu.
Cartea Primul pas a lui Klaus Iohannis a fost uitată.
Și uitată va rămîne, deoarece în cazul unei cărți care nu e Procesul lui Kafka, interesul public se manifestă doar în primele zile de la apariție.
După aia La topit! scrie pe ea.
Și astfel Klaus Iohannis a avut Ghinion.

În loc să se discute despre relația sa cu Victor Ponta, despre cum a învins el în alegeri, despre rolul covîrșitor al soției în păstrarea optimismului său electoral, se discută dacă Traian Băsescu se giugiulea sau nu în afara programului cu Elena Udrea, dacă această giugiuleală putea fi surprinsă de o altă femeie, Adriana Săftoiu, care dădea buzna în biroul prezidențial, voind și ea, dacă președintele l-a pus pe Claudiu Săftoiu, fostul vrăbioi ai vrăbiuței Adriana Săftoiu, director la SIE pentru calitățile sale de Einstein al Intelligence sau pentru rolul său de soț care trebuia să închidă ochii.

Ce mai încolo și încoace.
Klaus Iohannis a fost îngropat mediatic de un vicepreședinte al PNL, al Partidului Meu, pe care și-l dorește adus la Guvernare. Ca să vezi de unde vine Ghinionul!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

69 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 26 mai 2015”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *