Duminică, 27 noiembrie 2016, seara tîrziu.
Fac o pauză în truda mea inutilă la o nouă carte, pe care – sînt sigur – n-o voi publica niciodată, deoarece, în regie proprie, cum sînt forțat s-o fac, mă costă al dracului de mult.
Cum pot umple această pauză decît zgîindu-mă la tv?!
La un film n-am curaj să mă uit.
Există riscul să-mi placă și, prin urmare, să stau la televizor pînă la capăt.
Aș pierde astfel vreo oră și ceva din viață.
Singura soluție e să mă uit la ceva doar în treacăt.
Și ce altceva mai bun pentru uitatul în treacăt poate fi decît dezbaterile electorale de la televiziunile de știri?
Și dacă te-ar lega cineva de fotoliu ca să stai la una dintre ele mai mult de cîteva minute și tot n-ai sta.
Butonînd de la o televiziune de știri la alta m-am trezit față-n față cu mai tînărul meu coleg Rareș Bogdan.
Era începutul emisiunii sale Jocuri de putere de pe Realitatea Tv.
Despre discursul cu care Rareș Bogdan simte nevoia să-l țină în dubutul fiecărei emisiuni am discutat cu mai tînărul meu confrate în mai multe rînduri.
I-am zis lui Rareș Bogdan că mult mai bine ar fi să scrie și să publice acest text decît să-l rostească în fața telespectatorilor așezați în fotoliu ca să vadă o emisiune și nu ca să asiste la un discurs ca de la tribună.
În tot acest timp invitații la emisiune se foiesc nerăbdători întrebîndu-se cînd vor deschide și ei gura să spună ceva, că doar de aia au bătut drumul pînă aici, în vecinătatea Șoselei de Centură:
Ca să zică ei ceva și nu ca să-l asculte pe Rareș Bogdan vorbind.
Puteau face asta și din fotoliul de acasă.
Rareș Bogdan e ca de obicei patetic.
Mai ceva ca Lenin abia coborît de pe locomotiva care l-a adus din Finlanda ca să-l dea jos pe Kerenski.
Ciulesc urechile.
Rareș Bogdan e indignat pînă peste poate:
Dacian Cioloș a fost cenzurat de TVR!
Dacian Cioloș cenzurat de TVR!
Prea cinstitul Dacian Cioloș, Salvatorul României și al PNL, cel care a acceptat cu greu să candideze în numele PNL doar sub formă de poză, și atunci doar dacă poza îl exprima ca independent, cenzurat de TVR!
Sa fiu al dracului! vorba lui Gigel de la Sculărie cînd e pe cale să-l bată la table nea Spiru de la parter.
Dacă aş fi tînăr frumos și liber, n-aș mai aștepta Ordinul pe Unitate.
Aș sări direct în cizme, mi-aș ascunde epoleții sub o bluză ONG-istă și m-aș duce glonț acum, în toiul nopții în fața TVR, ca să protestez.
N-am cîine, că l-aș scoate cu prilejul ăsta la plimbare.
Am însă un pisoi de pripas (despre care am scris) n-ar strica să vadă și el cum e la un protest spontan.
Nu de alta, dar n-a trăit revolta spontană din decembrie 1989.
Ca să pot protesta în cunoștință de cauză, am nevoie de mai multe argumente.
N-am urmărit Scandalul Dacian Cioloș cenzurat.
Ia să vedem ce scrie Presa despre această chestie!
După cum mă așteptam înainte de a vedea ce scrie presa ar fi trebuit să mă întreb:
Cu care presă să încep?
Cu cea finanțată de PNL? Sau cu cea – dacă există așa ceva în România de azi – realmente independentă?
Încep cu presa finanțată de PNL.
Mare tărăboi în presa asta.
E reprodusă cu tulnicăritul de rigoare o zicere a Alinei Gorghiu pe Facebook:
„TVR rămîne, din păcate, prin deciziile șefilor săi fideli PSD, blocată în promiscuitate profesională, oricît de mult ar încerca să se spele la față. Vine un moment cînd șefimea susținută are de dat înapoi pentru toți anii în care administrația pesedistă le-a acoperit pierderile și lipsa de profesionalism. Acum, îl cenzurează pe Dacian Cioloș pe motiv că este în campanie, dar îl lasă pe Victor Ponta să își etaleze nestingherit «meritele»”.
Gata! îmi spun. Ies în stradă. Cum adică, Dacian Cioloș a fost cenzurat în urma miș-mașurilor PSD-iste?!
Din aceeași presă PNL-istă aflu că un alt lider PNL, Gigel Știrbu, șeful Comisiei de cultură, are de gînd s-o convoace pe Irina Radu la Parlament:
„Prin interzicerea înregistrării cu Dacian Cioloş, TVR îşi confirmă statutul de televiziune de casa a PSD. Fără nicio legătură cu campania electorală care se desfăşoară în aceste zile, înregistrarea cu premierul României avea ca subiect teme de larg interes pentru agricultori şi fermieri. Să ne amintim că Dragnea a scos TVR de pe lista instituţiilor finanţate de la bugetul de stat tocmai pentru a fi mai uşor controlată de către PSD. Astăzi voi sesiza CNA pentru acest veritabil act de cenzură, act nepermis într-o democraţie europeană”
Indignările curg cu nemiluita.
Sînt reproduse proteste ale unui consilier al lui Klaus Iohannis, (se putea să lipsească din piesă Cotroceniul?!), ale unui membru PNL al Consiliului de administrație al televiziunii.
Hotnews, site-ul colegului nostru de unitate, Dan Tapalagă, arde de revolta că Dacian Cioloș a fost cenzurat.
Dacă aș fi tînăr frumos și liber, indignarea site-ului cu pricina mi-ar fi de-ajuns pentru a ieși în stradă. N-aș mai avea nevoie de ordin direct pe Unitate.
Cînd se indignează Hotnews e mai ceva decît dacă ar suna goarna la Cazarmă!
Cum nu sînt tînăr frumos și liber, găsesc de cuviință să iau seamă și la presa presă, zisă și independentă.
Aflu din presa independentă întreaga tărășenie cu interviul.
Cei de la emisiunea Viața satului i-au luat un interviu lui Dacian Cioloș, primul premier agricultor al țării.
Un interviu înregistrat, desigur, care urma să fie difuzat duminică, 27 noiembrie 2016.
După ce i-a făcut nițel Promo, TVR a dat un Comunicat prin care telespectatorii au fost anunțați că interviul a fost amînat pînă după alegeri.
Comunicatul aduce drept argument pentru decizia de a amîna (nu de a cenzura interviul) „faptul că Premierul reprezintă imaginea de campanie a unui partid, ceea ce poate crea impresia unei emisiuni de campanie – și ar fi incorect; imaginea Premierului apare atît pe afișele cît și în clipurile electorale care se difuzează pe toate posturile, inclusiv la TVR.”
Citind Comunicatul sau, mai precis, argumentele din Comunicat pentru amînarea interviului, n-am găsit nimic în neregulă.
Dacian Cioloș e angajat cu întreaga-i personalitate în campania electorală a Coaliției Klaus Iohannis – PNL – Sistemul Instituțiilor de forță.
E drept, într-un efort de a repeta șmecheria din 2014, cea cu Prapurele Klaus Iohannis plimbat prin țară pentru a alunga Duhurile Rele PSD-iste, Coaliția joacă din plin Comedia Independentului Dacian Cioloș care nu vrea să candideze, dar a cărui fotografie, scoasă de Alina Gorghiu de sub perna udă de lacrimi, e lipită pe toți stîlpii electorali ca fiind a Desemnatului.
În aceste condiții, un interviu cu Dacian Cioloș la TVR în afara spațiului conferit campaniei electorale ar fi fost o gravă încălcare a normelor impuse nu numai de CNA, dar și de bunul simț.
Dacă Dacian Cioloș ar fi întruchipat pe bune conceptul de Un alt fel de politică, ar fi refuzat să dea un interviu în afara spațiului de campanie electorală.
Un alt fel de politică înseamnă a renunța la furtișagurile devenite deja tradiționale în politica românească. Unul dintre aceste furtișaguri care au făcut din politică o negustorie grețoasă e reprezentat de reprezintă încălcarea Legii electorale prin apariții TV pe șest.
Contrar a ceea ce mă așteptam, Dacian Cioloș a dat interviul electoral pentru a putea fi difuzat în afara spațiului dedicat campaniei electorale.
Mai mult, cînd TVR i-a propus plasarea interviului în spațiul electoral, a refuzat.
Că Dacian Cioloș n-a înțeles nimic din nevoia de un alt fel de politică – e o poveste.
Alta e însă povestea Diversiunii pe care Coaliția Klaus Iohannis – PNL – Sistem a pus-o la cale.
Din punctul meu de vedere, difuzarea interviului n-ar fi făcut o gaură în cerul electoral.
Ori cu interviul, ori fără interviu, rezultatul în procentajele din sondaje ar fi fost același.
Ba chiar, dacă ne gîndim la scandalul care ar fi izbucnit pe marginea acestei cioflingării moldo-valahe, Dacian Cioloș n-ar fi avut decît de pierdut dacă interviul era difuzat în afara campaniei electorale.
Din punct de vedere al Legii, TVR a procedat corect.
În loc să fie salutat, gestul TVR a devenit rapid sămînța unui Scandal regizat de Coaliția Klaus Iohannis – PNL – Sistemul instituțiilor de forță.
De la nefericita Alina Gorghiu, pînă la ofițerii acoperiți din presă (cei din partea SIE, Serviciul care-l sprijină pe Dacian Cioloș) asupra TVR s-a năpustit un val de critici sub formula:
Dacian Cioloș cenzurat de TVR.
A fost Dacian Cioloș cenzurat de TVR?
Nici vorbă.
Dacian Cioloș a încercat o cioflingărie, între noi fie vorba, nedemnă de un politician care ține la imaginea de om corect.
Principalul argument folosit de Diversioniști e acesta:
În 2014, lui Victor Ponta, deși candidat la alegeri, Viața satului i-a difuzat un interviu în plină campanie electorală.
De aici o întreagă paranoia de doi lei pe tema PSD-ului care influențează TVR-ul.
Ce mai încolo și încoace!
Făcături, momente ieftine, meschine.
Nu iau în seamă făcătura cu Dacian Cioloș cenzurat la ordinele PSD.
Mă opresc asupra tezei.
De ce a fost posibil cu Victor Ponta și nu e posibil cu Dacian Cioloș?
De ce s-a întîmplat așa?
Pentru că tocmai de aia a pierdut alegerile Victor Ponta.
Pentru că n-a avut inteligența să-și dea seama că furtișagul cu interviul va fi sancționat de români, mult mai puțini proști decît îi credea el.
La fel și acum, în cazul Diversiunii Dacian Cioloș cenzurat de PSD prin intermediul TVR.
Regizorii nu-și dau seama că românii, mult mai puțin proști decît cred ei, regizorii, s-au prins de cioflingărie cu Dacian Cioloș cenzurat de TVR și au tratat-o așa cum se cuvine:
Drept un sughiț electoral.
Ce ne mai place cenzura maestere! (Comentariile care nu ne convin sunt sterse)
La fel de corect e să afirmați ca Irina Radu a fost pusă in fruntea TVR-ului de PSD. Că ar fi primit un telefon, cică de la Dragnea, să scoată emisiunea din program, Ponta având deja un precedent, emisiunea Viața Satului adresându-se în special alegătorilor PSD… Ceea ce ar fi însemnat o lovitură sub centură din partea PNL.
Scuze, nu am urmarit cu maxima atentie „tragedia greaca” Ciolos in…. lanul de porumb cenzurat brutal de „balaurul” TVR. Tragedia asta e cu lacrimi, suferinte interne -externe insomnii? Da, natia romana e in soc -traumatic 😆
Ceea ce e mai interesant Dle Cristoiu felul cum ati relatat reactia presei -corul plangaciosilor, revoltatilor, luptatorilor neinfricati pentru dreptate si grija lor pentru Viata Satului- te umfla rasul! -astia chiar sunt penibili, toti in bloc, nu de apartamente, bloc -ei mana in mana, in cuget si simtiri de servitori si lingusitori ratati.
Ce naiba crede presa asta ca reuseste cu frecatul mandolinei pentru Ciolos -ghinion chiar nimic!. Nu realizeaza ca efectul este exact invers? Uimitor! nivelul de inteligenta atat de redus, wow! tocmai presa asta care se crede o deitate magnifica coborata pe pamant, da rateu dupa rateu.
Popularitatea lui Ciolos este pe la zero sau minus -puteau sa il difuzeze 8 ore la TVR, cu vaca in trifoi sau gasca la garla, in porumb sau papuris, parol!, satenii adormeau linistiti, iar orasenii sareau peste canalul -TVR.
Dle Cristoiu multumesc insa pentru umorul dvs, altfel stirea Ciolos a fost cenzurat ar fi interesat 1% din audienta, Meteo i-ar fi luat „caimacul” oricand!
„Dacă aş fi tînăr frumos și liber, n-aș mai aștepta Ordinul pe Unitate.
Aș sări direct în cizme, mi-aș ascunde epoleții sub o bluză ONG-istă și m-aș duce glonț acum, în toiul nopții în fața TVR, ca să protestez.
N-am cîine, că l-aș scoate cu prilejul ăsta la plimbare.
Am însă un pisoi de pripas (despre care am scris) n-ar strica să vadă și el cum e la un protest spontan. ” 😛
Ce a fost de spus #Maestrul # , a spus, asa ca nu pot decat sa-l felicit.
Cu o singura intrebare as dori sa-l # Agresez#. Poate el, cu mana pe inima
sa-mi arate o singura sursa Independenta de Foolul aratat?
Iohanis-PNL-Serviciile!!!!
Poate Nasul TV ar avea un iz de Neatarnare dar, stiind stilul Damboviteana,
care te poate injunghia pe la spate, sant Sceptic. Dar nu ATEU !!!
Despre ce Carte este vorba #Maestre# poate ne adunam noi simpatizantii
Dvs. si va sponsoriza daca DNA nu va considera ca este Trafic de Influenta si
Evaziune Fiscala !!!!!! 😛