Gîndul de marți, 3 octombrie 2017

Generalul Iulian Vlad mi-a rămas dator cu Memoriile sale, pe care nu știu dacă le-a scris

L-am cunoscut pe Iulian Vlad în primele luni ale lui 1990.
La vremea respectivă Iulian Vlad era un paria al opiniei publice de la noi. Era atacat mai ales de presa fostă comunistă trecută de partea FSN-ului.
Nimic surprinzător.
După decembrie 1989, încă din ianuarie 1990, regimul Iliescu, unanim sprijinit la vremea căderii lui Ceaușescu, a început să fie atacat dinspre Dreapta. Proaspăt înființate, PNŢCD și PNL voiau și ele măcar un sandviș de la ospățul care era Puterea. O serie de persoane și personalități, agenți de influență ai Serviciilor secrete occidentale, demisionaseră din Consiliulul FSN inițial în cadrul campaniei de înlocuire a gorbaciovismului impus de Moscova prin Lovitura de stat cu un pluralism autentic și îndeosebi un capitalism sălbatic. Pus la îndoială dinspre Dreapta și dinspre Occident sub acuzația de neocomunism, Ion Iliescu, deși comunist din tată-n fiu, pentru a supraviețui la putere, a început să arunce din lest. A acceptat unele măsuri timide de privatizare, a înființat C.P.U.N., organ legislativ şi al puterii de stat, din care făcea parte și Opoziția.

Acestea erau însă măsuri mai greu de concretizat.
Cel mai simplu era să treacă la arestarea foștilor săi colegi de nomenklatură și a foștilor securiști. Atunci s-a exersat întîia oară în postdecembrism folosirea procurorilor pentru chiuretaje politice. În numele luptei împotriva comunismului și securismului, în paralel cu o sălbatică operațiune de demascare a regimului Nicolae Ceaușescu, s-au comis grave abuzuri de către acești opricinici ai lui Ion Iliescu și nu ai lui Ivan cel Groaznic. Foștii membri ai CPEX, membrii familiei Ceaușescu, inclusiv Marius Oprean, ginerele, un pașnic profesor universitar, au fost arestați preventiv fără nici o probă și ținuți luni în șir în pușcărie. Printre cei arestați preventiv a fost și Iulian Vlad. Fostul șef al Securității cooperase cu noul regim, se numărase printre cei care, la MApN, în după amiaza lui 22 decembrie 1989, la ceea ce s-a numit împărțirea tortului, îi dăduseră puterea lui Ion Iliescu. Apoi, în cadrul Operațiunii Aruncarea din lest, a fost arestat la 31 decembrie 1989 și ulterior condamnat la 25 de ani închisoare.

Spre deosebire de nomenklaturiști, care fuseseră înhățați numai și numai pentru ca Ion Iliescu să scape de acuzația de neocomunism, Iulian Vlad a fost arestat și din alte motive, ținînd toate de conjuncturi.

A fost mai întîi Operațiunea prin care Armata, implicată în reprimare, pentru că Nicolae Ceaușescu paria pe ea și nu pe Securitate, a aruncat responsabilitatea apărării lui Ceaușescu pe seama Securității. Prin arestarea lui Iulian Vlad se declanșa și o campanie agresivă de convingere a opiniei publice că Securitatea fusese cea care reprimase demonstranții. Era, indiscutabil, un fals, pentru că, așa cum s-a dovedit ulterior, sesizînd că se vrea masacrarea Securității (pentru a se arăta lumii că în România comunismul s-a prăbușit în sînge) Iulian Vlad dăduse dispoziție în decembrie 1989 ca securiștii să-și încuie armele în dulapuri, să nu iasă în stradă, să nu participe la nici o operațiune împotriva demonstranților.

O altă cauză trimite la interesul ca Securitatea să fie desființată astfel încît banii firmelor din străinătate, banii celor sub acoperire, să nu mai fie predați ca de obicei. Așa cum am mai scris, prin desființarea Securității, s-a pierdut pentru totdeauna situația cu banii care trebuiau dați statului român. Atunci s-au făurit cele mai mari averi din România.

Cele trei motive- aruncarea din lest de către Ion Iliescu, albirea Armatei și însușirea banilor de cei care răspundeau de firmele sub acoperire- stau la temelia unei atmosfere anti- Securitate de o violență întrecută doar de primitivismul de tip TeFeList în abordarea de către presă a unei realități complexe și contradictorii.

Despre această atmosferă scriam în Expres magazin din 5 iunie 1991 sub titlul Securitatea – noul duşman de clasă:

„Despre Securitate s-a scris, după decembrie 1989, cu o tendenţiozitate rar întîlnită în cazul altor subiecte.
O parte a presei şi-a consacrat întreaga energie denunţării vehemente a acestei instituţii. S-au scris mii de pagini despre teroarea creată de Securitate în rîndul populaţiei, despre urmărirea şi supravegherea fiecărui cetăţean, despre beciurile şi camerele de tortură.

Graţie acestei literaturi fără frontiere, securistul a devenit sinonim cu tot ce poate fi mai rău.
Nici duşmanul de clasă din arta proletcultistă n-a reuşit să însumeze atîtea trăsături negative ca Securitatea din perioada postrevoluţionară. În primii ani de comunism, activitatea malefică a Siguranţei a fost punctul de plecare pentru o întreagă literatură dedicată eroismului neţărmuit al ilegalistului în societatea burgheză. După decembrie 1989, o altă literatură, mult mai bine scrisă decît cea proletcultistă, s-a bazat pe denunţarea torturilor suferite de alţi ilegalişti în beciurile Securităţii”.

Iulian Vlad a fost arestat preventiv în chip abuziv.
Cum însă la vremea respectivă a fi securist era ceea ce ar fi azi corupt, penal, adică un om fără nici un drept, care poate fi terfelit prin presă, încătușat, ținut în închisoare fără nici o probă, trimis în judecată cu dosare simpliste, ba chiar și condamnat, pe Iulian Vlad l-au apărat puțini jurnaliști. Ba chiar dacă mă gîndesc bine, nu l-a apărat nimeni.
Cu excepția mea.

În timpul din urmă, mi-am asumat riscul de a apăra prin scris politicieni care au căzut victime ale luptei împotriva corupției înțelese ca răfuială politico-mafiotă.
În 1990, mi-am asumat riscul de a-i apăra pe nomenklaturiștii și securiștii victime ale luptei împotriva comunismului și securismului înțeleasă ca răfuială politico-mafiotă.
Am publicat în Zig-Zag magazin, săptămînalul al cărui director eram în 1990, documente care dovedeau nevinovăția lui Iulian Vlad, ba chiar am și scris comentarii pe această temă.
În acest context, l-am vizitat pe Iulian Vlad la Jilava, gest de rară îndrăzneală, sinucigaș chiar, într-o vreme a isteriei anticomuniste și antisecuriste, gest adîncit în riscurile sale de faptul că lucrasem în presa comunistă înainte de 1989.

Deși îl apărasem la vremuri de restriște, oricît ar părea de ciudat, n-am avut relații personale cu Iulian Vlad. Nu l-am vizitat acasă, n-am băut împreună o cafea, nici măcar n-am stat de vorbă pe îndelete.
În ultimii ani, cînd antisecurismul anilor 90 a dispărut și ca amintire, luîndu-i locul anticorupția, a fi demascat ca penal fiind azi mai grav decît a fi demascat pe vremuri ca securist, am rămas uluit să descopăr cîtă lume îl vorbește de bine pe Iulian Vlad. Am auzit elogii nu numai de la foștii securiști sau nomenklaturiști, ci și de la e politicieni și lideri de opinie cu vădite credințe democratice, unii chiar de Dreapta.
Nici măcar la cei care se dau drept fanatici antisecuriști, cu rare excepții, ținînd de TeFeLismul din născare, n-am întîlnit obișnuitele opinii demascatoare.

Dar nu numai atît.
Am fost la fel de surprins să constat că politicieni, lideri de opinie se apropiaseră de Iulian Vlad, ședeau de vorbă cu el în mod constant, făceau parte din cercul de intimi ai Generalului.
Unul dintre aceștia e Dan Andronic.
Dan Andronic a făcut un veritabil cult pentru Iulian Vlad. Într-un roman la care Dan Andronic lucrează încă (mi-a dat și mie fragmente ca să le citesc, și i-am spus – sincer – că e bun), Iulian Vlad e unul dintre personajele principale.
Cum s-au apropiat de General acești politicieni și acești lideri de opinie rămîne un mister pentru mine.

Al doilea mare mister trimite la întîlnirile mele absolut întîmplătoare cu Iulian Vlad după ce-a ieșit din închisoare.
Consideram, cum consider și acum, că Iulian Vlad era depozitarul unei memorii de excepție în privința regimului comunist, dar mai ales a perioadei din decembrie 1989. Să nu uităm că Iulian Vlad și Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major în decembrie 1989, sînt actorii episodului rămas în Istorie drept Noaptea generalilor, episod petrecut în sediul fostului Comitet Central.
Ce lovitură ar fi memoriile lui Iulian Vlad mi-am zis de 27 de ani încoace!
Ce contribuție ar aduce aceste memorii la dezlegarea multor enigme ale ultimilor ani ai lui Ceaușescu!

La prima mea întîlnire cu Iulian Vlad după ieșirea lui din pușcărie, am abordat chestiunea memoriilor. I-am zis că aș publica fragmente ample din ele în revistele pe care le conduceam.
Generalul mi-a zis că nu le-a scris, dar că imediat ce se va apuca de ele, mi le va da mie cu prioritate.
Luînd în serios acest angajament, de fiecare dată cînd m-am întîlnit cu Iulian Vlad, l-am întrebat de memorii.
Și de fiecare dată, ducîndu-și mîna la inimă, în semn de sinceritate, îmi făgăduia că eu voi fi primul beneficiar.

Iulian Vlad a murit.
Mi-a rămas dator cu niște memorii.
A scris Memoriile?
Dacă da, unde sînt?

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 3 octombrie 2017”

  • Urmează să apară, în Baia Mare, un volum:”Iulian N. Vlad. Confesiuni pentru istorie”, un volum de peste 800 pagini (nu ştiu dacă sunt memoriile sau nu!), sursa: Graiul Maramureşului, pagina 1.

  • Dumneavoastră domnule Cristoiu , våzut ca un apărător al libertății de exprimare , un “elefant” în rol de “Harap Alb al presei, chiar și de către de către domnul Spânu, prezentați Volgogradul ca pe o oraș în care s-ar putea afirma și apărtori ai libertății presei precum dumneavoastră ?

  • “Mascarada” din dec.’89 a avut rolul de a crea o perdea de ceață deasă în spatele căreia cei ce făcuseră rău țării din poziții importante și-au putut prezerva puterea, devenind “bogătașii noii Românii capitaliste” și formând adevărate dinastii, majoritatea ascunse de ochii oamenilor obișnuiți (întrucât controlează mass-media iar jurnalismul de investigație profesionist a fost sugrumat). Astfel se explică de ce Ceaușescu a fost lichidat, fără să fie judecat în cadrul unui proces al comunismului (regim ce a dus la moartea a cca opt sute de mii de oameni, crema intelectualității, în pușcăriile comuniste).

  • Îmi plac argumentele doar că la Timișoara s-a tras, au murit oameni, unii au fost arși. Iar el, Iulian Vlad era general de securitate!

  • Întrebarea cea mai dureroasă pentru toată lumea este de ce la noi a trebuit să se tragă?
    Şi eu cred că ordinul de retragere a trupelor de Securitate în cazărmi a fost unul înțelept!
    Într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat vom afla, poate, motivul pentru care au fost “inventați” teroriştii.
    Susțin ideea că Iliescu este cel mai controversat om politic, atât din perioada comunistă cât şi după.

  • Pentru ce vă trebuiesc “”memoriile”? Vreţi să lansaţi în lumea literară vreo tânără care merită? Doar nu ar fi prima oară.

    • 🙂 O ” tanara care merita”. Sa te lanseze pe tine ca esti deja cunoscuta si isteatza.. direct pe orbita, pe Pluto

  • Securistul e o figura care va fi urâtă intotdeauna. Intre altele pentru ca inducea si profita de slabiciunile sau ambitiile multora pentru a face turnatori din ei. O otrava de care slavă Domnului dupa caderea lui Ceaşcă am scapat. Cati informatori au fost? Doua milioane?
    ….. Dar faza cu adevarat misto e ca Securitatea nu putea racola membri de partid nu putea avea acoperiti intre membrii de partid! Decat cu aprobarea CC al PCR parca. Ceausescu era f strict. PCR conducea Securitatea nu invers!
    …………………….

    ( Asta inseamna ca membrii de partid nici nu turnau nici nu erau turnati. Or fi fost si exceptii, nu zic. )

    • @in apa se vede invers: S-o crezi matale ca ai scapat. Baietii cu ochii albastri sunt la butoane in continuare. De aia am scris ca secu a invins partidul.

  • Toate bune si frumoase dar, si aici e un dar, generalul Vlad nu cred ca a cantat in corul bisericii cat a fost frate de gasca cu nea Nicu. A, ca s-a orientat mai tarziu, e o alta problema. Sau ca nu i-a iubit pe rusi, ok, dar l-a iubit pe nea Nicu si nici nu-i ghioraiau matele de grija cetatenilor romani. Hai sa nu fim patetici. Oricum, concluzia pe care a tras-o cineva mai destept ca mine si imi pare rau ca nu mai stiu cine e omul e ca singurul lucru notabil care s-a intamplat in dec 89 e ca secu a invins partidul. Lucru limpede vizibil si la lumina lunii!

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Liberalismul prost înțeles într-o țară deznădăjduită și păcatul repetat de a ne face chip cioplit