Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de marți, 31 iulie 2018

Doi ani de guvernare PSD sau încă Încă doi ani de paragină în Centrul Bucureștilor

Pe cristoiublog.ro din 1 septembrie 2016, scriam descriam cu amărăciune sub titlul În doar 3 ani, turcii au construit peste Bosfor unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume. Din 2002, de 14 ani, adică, noi nu reușim să încheiem lucrările de consolidare a Muzeului Național de Istorie despre un traseu pe care-l făcusem prin Centru Bucureștilor la întoarcerea din Europa luminilor:

„Cum treci de Parcul Nicolae Iorga şi de Biserică, pe stînga peste drum de Biblioteca Academiei se întinde un gard de tablă ruginită, mai degrabă o improvizaţie de gard. E aici, pe Avenue des Champs-Élysées de Bucureşti, de vreo cinci ani. Dincolo de el e un maidan cu buruieni şi gunoaie. Au fost pe vremuri aici nişte clădiri. Au fost dărîmate în vederea construirii altor clădiri.
Dărîmate au rămas.

Vine imediat, la Intersecţia cu Bulevardul Dacia, o clădire despre care o plăcuţă spune în trei limbi că e monument istoric, Casa Cesianu, fostă Legaţie Germană. A fost clădirea Legaţiei germane la Bucureşti pînă în anii comunismului, a devenit Clădirea Teatrului Constantin Tănase, iar din 1989, Casino Victoria. În 2006, a fost dobîndită de Ambasada Germaniei la Bucureşti. Din 2012, de patru ani adică, pe Avenue des Champs-Élysées din Bucureşti, în plin Centru, e o clădire cu o uşă de tablă ruginită şi treptele scării mîncate de ploi.

După intersecţie, vine o altă clădire monument istoric, potrivit tabliței:
Casa Monopolurilor Statului.
În 1999 s-au început lucrări de reabilitare.
Din 2006 lucrările au fost abandonate.
În vederea lucrărilor, peste faţada dinspre Calea Victoriei a fost aşternută o pînză.
Aşa a rămas de nouă ani!
Plăcile de marmură dintre trotuar şi perete sînt sparte.
În ochiurile de pămînt zac gunoaie. (…)

De la Casa Monopolurilor dacă mergi mai departe, spre Piața Ateneului, pe stînga a fost pînă acum doi ani o librărie. Chiria prea mare a făcut ca librăria să se mute undeva la periferie. Vitrina fostei librării e spartă într-un loc, de parcă cineva ar fi aruncat în geam cu un bolovan. Spărtura e acoperită cu un carton lipit cu scoci. (…)

Despre Magheru, Bulevardul Hossmann al Micului Paris n-are rost să mai vorbesc.
Pe dreapta vezi la un moment dat faţada afumată de decenii a fostului Ciclop.
Dedesubt, încăperile goale rămase după mutarea librăriei Sadoveanu, dat fiind că edificiul a fost retrocedat și nu s-a mutat nimeni pînă acum.

Pe stînga, clădirea fostului Hotel Lido, retrocedată şi ea, e în renovare de vreo cinci ani.
Pînă în apropierea Pieţei Romane, pe stînga au fost amenajate bănci.
Pe bănci dorm oameni fără căpătîi.

La un moment dat, dacă nu vrei să te uzi leoarcă, trebuie să ocoleşti un dispozitiv care emite o pînză de apă, rămas în funcţiune de pe vremea caniculei.

În parcarea din faţa Mega Image tuciurii fac semne maşinilor să vină într-un anume loc.
În schimbul a cinci lei.

Peste drum, lîngă firma Teatrul Nottara stă bine mersi firma Sexy Shop.
Sexy Shop în plin centru unui Mare Oraş!
Dracu a mai văzut asta!

Ca şi la Calea Victoriei, puzderie de firme, de panouri publicitare. Diversitatea halucinantă a locaţiilor trimite la Micul Istanbul decît la Micul Paris.
Lîngă firma Ministerul Economiei Departamentul Politici industriale stă firma Masaj erotic.

O ştire din ultimele zile ne-a anunţat că Turcia a construit în doar trei ani de zile un nou pod peste Bosfor: Yavuz Sultan Selim.
Un exemplu de măreţie constructoare.
Unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume, are 1,4 km lungime, 59 m lăţime, câte patru benzi pentru fiecare sens de circulaţie, două căi ferate.

Fosta clădire a Casei Monopolurilor stă cu lucrările abandonate de 9 ani.
În toţi aceşti 9 ani nu s-a întrebat nimeni de ce s-au abandonat lucrările.
Au trecut prin Bucureştiul ăsta miniştri, politicieni, primari, lideri de opinie.
Toţi au dat şi dau nas în nas cu lucrurile de mîntuială consemnate mai sus.
Nu s-a întrebat nimeni de ce clădirea Legaţiei germane e o ruină, de ce sînt atîtea clădiri goale pe Calea Victoriei, de ce e Lido în renovare de cinci ani, de ce e afumată faţada fostului Ciclop de parcă ar fi din Valea Jiului şi nu din Bucureşti?

Împlinesc anul acesta 68 de ani.
Nu cred să mai apuc vreo construcţie în genul Podului de peste Bosfor.
Nu cred să mai apuc nici măcar să văd clădirea Legaţiei renovată şi clădirea Monopolurilor de stat fără hidoasa pînză.
Nu cred să mai apuc o Calea Victoriei plină de viaţă, de bogăţie de cafenele, de magazine populate în locul încăperilor goale.
Nu cred că voi apuca un Centru fără sexy shopuri, fără faţade jegoase, fără maidane ascunse de garduri de tablă.

Am pierdut un an cu experimentul tembel numit Guvernul de tehnocraţi.
Am pierdut doi ani cu un preşedinte pe post de Raţă Mecanică.
Vor veni alegerile din decembrie 2016.
Vom mai pierde patru ani cu o nouă experienţă pe sufletul viu al poporului român.
Nu se va construi nimic, nici măcar un podeț.
Lucrărilor existente, începute cu ani în urmă și abandonate, li se vor adăuga alte și alte lucrări, începute și condamnate așa să rămînă.

O știre publicată miercuri, 31 august 2016, anunța că lucrările de renovare ale Muzeului Național de Istorie se vor încheia, dacă vor fi reluate în 2017, peste cinci ani.
Știți cînd au început lucrările la Muzeul Național de Istorie?
În 2002!
Poate să-mi spună cineva de ce nu ducem noi nimic pînă la capăt?
Suntem blestemați să trăim în țara lucrului niciodată făcut?”

Sîntem în 31 iulie 2018.
Ca mîine nu-i 1 septembrie 2018, cînd se împlinesc doi ani de la apariția reportajului despre Paragina din Centrul Bucureștilor.
Înainte de a pleca în străinătate (de data asta nu după întoarcere) mi-am făcut obișnuita raită prin Centrul Bucureștilor.

Au trecut doi ani de la zicerile mele pline de amărăciune.
În 16 decembrie 2016, PSD a cîștigat alegerile în chip zdrobitor.
Scorul uriaș obținut la alegerile locale din vară fac astfel ca întîia oară în postdecembrism PSD un partid să dețină o putere nemărginită în București și în țară.
S-a schimbat ceva din ceea ce am văzut cu doi ani în urmă și m-a umplut de disperarea de a nu mai apuca să văd ceva schimbat?
Nimic. Nimic. Nimic.
Nici la Casa Monopolurilor Statului, nici la Ciclop. Pe locul unde au fost librăriile Victoriei și Sadoveanu sînt mai departe ferestre oarbe. Așa cum le-a lăsat mutarea cu forța de către proprietari.

Cîteva schimbări s-au petrecut, totuși.
Clădirea fostei Legații germane e în ruină de șase ani și nu de patru.
Nu mai e sub pînză. E sub schele. De un an și ceva!

Reparațiile la Muzeul Național de Istorie continuă nu de 14, ci de 16 ani! Cînd treci pe lîngă fostul cinematograf Patria, în ruină din 2015, te izbește mirosul de șobolani care vine dinăuntru. La fel și cînd treci pe lîngă fostul cinema Scala.

Pe 1 septembrie 2016 eram sceptic în legătură cu efectul alegerilor de peste trei luni asupra paraginii din Centrul Bucureștilor și asupra marilor construcții din țară.
Pînă la alegerile din 2020 mai sînt doi ani.
N-am nici cea mai mică iluzie față de acești doi ani.
PSD nu va face în continuare nimic.

Se înțelege că n-am nici o iluzie nici în privința anilor care vor urma după alegerile din 2020.
Vor fi cîștigate de Opoziția de acum.
Care, la fel ca PSD în 2016, va promite marea cu sare.

Dar eu, dacă voi mai trăi, făcîndu-mi plimbarea obișnuită de weekend, voi scrie la întoarcerea acasă un reportaj la fel de disperat precum cel de acum doi ani, precum cel de acum. Și voi mai scrie reportaje disperate despre paragina din Centrul Capitalei mulți ani de acum încolo. Dacă voi mai trăi. Pentru că nimic nu se va schimba indiferent de cine va veni la guvernare.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

19 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 31 iulie 2018”

  • Cernate, ai făcut o adevărtă obsesie cu această știre. Câte pastile de Viagra ai înghițit în perioada asta de maximă excitație? Măi, băiete, de ce cenzurezi cuvântul, dacă-n DEX este trecut pe de-a-ntregul?

    • Moshule, las-o-n Balta Brãilei, de … Viagra, că lui, oricum nU-I … (n-am zis U-E !)mai ajută !
      Dar, de fapt, la care …’știre’, te referi ?#?#

      • Știrea cu Audi…m**psd…de zece zile, cel puțin două postări/zi.
        Dileală maximă, tinere companion.

        • Bă, boșorogule, eu mai cenzurez, câteodată, ca să nu-mi fie ștearsă postarea! Nu-ți e clar? Sau crezi că sunt pudic?

  • Sugestii pt numere de masini preferentiale:
    MU1EPSD ;
    MU1EP5D ;
    MU13PSD ;
    WOOWPSD ; (ăsta-i la … mișto! )
    ZEROPSD ;
    STOPPSD ;
    O ţin așa, până … mâine ! (‘citat’, din Halep!)

  • Istambul, maestre ? Serios ?
    Casa Autonomă a Monopolurilor, așa-i spunea, maestre !

    • IstaNbul , cioară !

      • Băi coconare, ia uită-te, mai bine, ca să vezi cum a scris ‘tristanul’ ! La asta ma refeream, băi ! Te bagi in seamă cu mine, așa, tam-nesam ?

        • Cioroiule , eu citesc editorialul cînd am chef , de obicei a doua zi , ab initio dau Ue cretinoizilor ca tine !
          Cînd te dai subtil , fii mai clar , pt că te știu foarte idiot și , cum citesc ce scrii tu , căcaturi , de obicei , tot din 3 în 3 , am fost sigur că ai scris ca un bou !

          • Cred că trebuie sa schimbi ‘tratamentul’, ca vad ca imodium nu-si mai face efectul !
            Vreau să spun că iar ai diaree verbală, dar nu prea ai dreptate ! Încearcă cu Senalact !
            Si mai e ceva:
            Nu toate păsările negre sunt ciori !
            Mai sunt și … CORBI, de exemplu !
            Care sunt … ALTCEVA, n’așa ?!?

          • Petrescule, un pic de diplomație în exprimare n-ar strica. Noi, vulturii, suntem…păsări REGALE, bă!

          • Apropos de exprimare şi dubla ta personalitate etalată pe forumuri! De ce în editorialul lui C. Nistorescu te-ai oțărât, iar aici îi susții punctul de vedere, contrându-l pe mu3 Cernat?

          • Fraaatee, aici erai ?!?

          • M-am oțărît , bă găină jumulită , pt că Nisto are pretenția ciudată ca , în anul 2018 , cînd absolut orice apare gratis pe net , să-i plătești 2,60 lei ca să-i citești producțiile . Aiasta nu se poate , Nistorescule , ce se poate e să trăiești liniștit și fără editorialele lui !

          • Băiețaș, nimic nu este gratis!

        • Senalax , cretinule ! Poate ai vrut să scrii Albalact !

        • În zborul meu maiestuos, am observat cum la fel de maiestosul tău zbor a fost perturbat de o…ciocănitoare.
          Care croncăne, și croncăne…

          • Mai rău ca soacră-mea, căreia tocmai i-am cumpărat un loc de veci, cu … ‘utilități’ !!!
            Cu … speranţa că doar … așa… tace !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *