Administrația prezidențială a postat pe site-ul instituției din Deal mai multe fotografii de la Manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri de la Alba-Iulia.
Sînt instantanee surprinse de fotograful oficial al Președinției și alese de Cotroceni pentru a oglindi prezența lui Klaus Iohannis la Manifestări.
Putem spune, în aceste condiții, că pozele dau curs, printre altele, nu numai realităților de la fața locului, dar și imaginii pe care a vrut s-o transmită națiunii Administrația prezidențială.
O iscodire atentă și evident detașată de simpatii pro sau contra ne conduce către următoarele observații:
1) Centenarul Marii Uniri a fost confiscat în totalitate de Klaus Iohannis. Profitînd de slugărnicia tipic PSD-istă a primarului Mircea Hova, care a trecut fără să clipească de la gudurarea pe lîngă nădragii lui Traian Băsescu, la gudurarea pe lîngă cei ai lui Klaus Iohannis, Președintele în exercițiu a transformat Centenarul întregii națiuni într-un moment al propriei campanii electorale. De remarcat că în timp ce nu se știu alți candidați, Klaus Iohannis, furînd în chip șmecheresc startul, folosește din plin resursele bugetare al funcției se dă în stambă electoral de mai multă vreme. Confiscarea Centenarului s-a dezvăluit nu numai prin absența altor politicieni decît cei ai partidului prezidențial – PNL – dar și prin concentrarea tuturor manifestărilor pe persoana fizică lui Klaus Iohannis.
Această mizerie politicianistă a fost posibilă și pentru că atît prin operațiunile Binomului SRI-DNA, cît și prin intrigile din PSD, pe scena politică lui Klaus Iohannis nu i se poate opune nimeni cît de cît convingător.
În mod normal, în coabitare, Președintelui i se opune Premierul. Pe Klaus Iohannis nu-l dă personalitatea afară din casă. Totuși, între personalitatea președintelui și cea a Vioricăi Dăncilă, se întinde o prăpastie. Una dintre imaginile sugestive pentru dezastrul numit Viorica Dăncilă e secvența în care premierul conduce ședința de guvern de la Alba-Iulia. Mică de statură, pochindoacă, așa cum i s-ar spune în Moldova, Viorica Dăncilă se vedea cu greu de la masa prezidiului. Nici unul dintre consilieri nu i-a zis să-și pună o pernă sub fund ca să se ridice nițel deasupra nivelului tejghelei executive. Într-un efort de contracarare a confiscării Marii Uniri cu Regina Maria cu tot, Viorica Dăncilă a fost la manifestațiile de la Focșani. După cum era de așteptat, aici ea s-a remarcat din nou prin succesiunea de gafe. Pricepem acum de ce-a acceptat-o Klaus Iohannis cu atîta seninătate pe Viorica Dăncilă în fruntea Guvernului. Avea nevoie să fie comparat cu o bucătăreasă de SMT. Așa cum în fruntea PNL, a avut nevoie de saltimbancul Ludovic Orban și de țeapăna Raluca Turcan. Prin comparație cu Viorica Dăncilă, cu Ludovic Orban și cu Raluca Turcan, Klaus Iohannis pare Cineva, fără să fie, totuși.
2) O fotografie, ager comentată de Bogdan Iacob, pe InPoliticis.ro, ne arată în premieră și echipa de campanie a lui Klaus Iohannis. Prezența lui Ludovic Orban nu ne miră. Nu ne miră nici prezența Corinei Crețu, pucista de la Bruxelles. Ne miră însă prezența întregii conduceri militare și civile a SRI. Un număr însemnat de șepci aurii ale generalilor din SRI se înșiră falnice în spatele lui Klaus Iohannis, ca o Gardă Pretoriană de republică bananieră. Așa cu corect remarca Bogdan Iacob, ai impresia că Marea Unire a făcut-o SRI. Dacă ne gîndim însă că Klaus Iohannis a fost ales președinte nu de poporul român, ci de fosta conducere a SRI, prezența ostantivă a actualei conduceri nu trebuie să ne mire. Klaus Iohannis a ținut să arate Poporului Român că are în jur principala instituție din Sistemul de forță al Statului paralel. Conducerea SRI a ținut să arate că Klaus Iohannis e alesul Sistemului de forță pentru prezidențialele din 2019.
3) Pozele postate mărturisesc uriașa plăcere pricinuită lui Klaus Iohannis de accesoriile de tinichea ale Puterii:
Parăzi militare, băi de mulțime, drapele, gărzi de onoare, imnuri de stat intonate de fanfare.
De patru ani, Klaus Iohannis nu face altceva decît să guste din plin, împreună cu Răvășitoarea, fericirea de a trăi Puterea la nivel de Protocol.
De aici, trăsnaia cu promulgarea Legii Autostrăzii în cadru festiv, pe fundal de chipuri PNL-iște, nebunia după vizite de stat, spectaculoase, dar inutile, goana după prezența fotografică la Consiliile UE, mania de a împărți decorații cu nemiluita din depozitele generoase ale Președinției.
Nu-ți trebuie cine știe ce intuiție de psiholog pentru a-ți da seama că Klaus Iohannis e în stare de orice ca să mai aibă un al doilea mandat.
În cei cinci ani care i-ar avea la dispoziție, el vede cinci ani de Gărzi de onoare, Intonări de imn de stat, băi de mulțime aranjate, conferințe de presă plăcute, alaiuri de SPP-iști pe traseul București-Sibiu, protocoale și iar protocoale.
Trăirea unei Puteri la nivel de spectacol i-a intrat în sînge.
Pentru a încerca mai departe această fericire e în stare de orice.
De orice e în stare și conducerea SRI, care a ținut să arate poporului român că ea conduce și echipa de campanie a lui Klaus Iohannis.
Et voilà! Macron si Philippe amâna pentru 6 luni aplicarea a 3 taxe. Francezii nu sunt multumiti doar cu atât, protestele vor continua.
Francezii nu manânca niciodata mamaliga si bine fac.
Dragnea :
– Veorico, ai umblat tu, cu ‘ordonanţa’, aia ?
Dancilă :
– Vezi că-i la Vâlcov, in fișet !
Dragnea :
– Fată, ești nebună, vrei s-o bage ăsta … pe rol ???
Îmi place proverbul cu oala sparta si pochindoaca.
Deci, în 2019 vom avea de ales între omul Serviciilor si omul Mafiei.
Povestea cu „raul cel mai mic” îsi va pierde orice dimensiune, românii vor fi obligati sa dea cu banul în cabina de vot. Dragilor, sa nu va uitati acasa stampila… pardon, moneda. Foaie verde de dudau…
Poate va candida bucatareasa de SMT pochindoaca si-atunci sa vezi alegeri!
Cred c-or să dea cu bitcoin-ul , … așa mai pe … ‘virtual’, că doar rezultatele-s tot pe … SOFT !!!
Adriane, de ce nu se vede … ‘etajul’ ?
Maestre,
ce ‘ie’, cu tine,
ce s-a-ntamplat ?(vorba cântecului!)
Articolul ‘ie’ plin de greșeli !!!
Și, asta nu ‘ie’ ghine !
Pâine la preț Piperat_ și Circ. Se vede cu un ochi .Doi e prea mult.
Dragnea îl are pe Iohanis la degetu mic, îi știe toate jocurile, dar nu poate să-l joace oficial prin una ca Dăncilă, care bubuie de inteligență. Consilieru e Vîlcov e un tip dezghețat dar nu e suficient
Iohannis trebe înfruntat ca la Mărășești, cu tot cu cozile lui de topor din SRI, ăsta nu înțelege de vorbă bună. Soros a găsit în el un material mai maleabil decît Cioloș așa că Iohannis poate deveni ca Putin în Rusia, manevrat pe sfori de sponsorii lui din Occident. Iohanis are o sete de putere de neam prost așa că e ușor de jucat pe corzi de coardele din jurul lui
Idiotu Macron a adus lunetiști pt protestele vestelor galbene. 😉 Franța se duce de c..r în jos ceea ce poate îi va face mai înțelepți pe francezi cînd vor vota data viitoare 😉
Dar ce voiai, să-i aștepte cu … ‘flori’, sau cu … ‘bufet suedez’ ?
Ba Serbanescule, la oameni neinarmati nu aduci mitraliere. Chiar daca Micronu a transformat Franta in mica Africa, nu faci politici in Franta ca intr-un stat bananier din Africa. Daca Micronu nu intelege ce e in jurul lui , sa cheme careva Salvarea ptr el, ca are o armata de consilieri, ca si turmentatu nostru de Iohannis. Daca trimitea tragatori Guvernu la derbedeii din rezist, in August, pai pocnitoarea lu Soros, Dogioaica si cealalata parashuta, Rares Bogdan, si-ar fi turnat kile de cenusha in cap si ar fi plins pe scarile de la Parlamentu European, Nemaivorbind ca drogatu Timerman ar fi organizat sedinta-fulger pt Romania.