Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Indiferent de cine va cîștiga Războiul din PSD, partidul va pierde. În chip catastrofal

Ședința CExN, dedicată numirilor la ASF și CNA, s-a încheiat printre altele și cu excluderea din PSD a secretarului general al partidului, Marian Neacșu, și a lui Adrian Țuțuianu, liderul puternicei organizații județene Dâmbovița.

Înaintea ședinței, presa a luat cunoștință de o nou scrisoare a Gabrielei Firea împotriva lui Liviu Dragnea, mai veninoasă decît celelalte, semnalînd o ascendență a urii manifestate de primărița Capitalei, pe cale de a deveni isterie, semn că Războiul asumat de fosta noastră colegă de breaslă a depășit deja hotarele politicului pentru a fi trecut în zona psihologiei abisale. Nu mai departe, zilele trecute, Ecaterina Andronescu dădea fuga pentru a-l mustra pe Liviu Dragnea la Realitatea tv, postul care duce o campanie de o rară tendențiozitate împotriva președintelui PSD. Corina Crețu, uitînd că e Înalt Funcționar al Uniunii Europene, și nu Mița din D-ale carnavalului, cea cu vitriolul pregătit pentru Nae, s-a năpustit împotriva conducerii PSD, într-un turneu fără alt rost prin România decît cel al implicării în Războiul intern din PSD. Corina Crețu e scoasă din minți că Liviu Dragnea refuză s-o pună pe lista de candidați a PSD la europarlamentare. Și ceilalți lideri care se războiesc cu Liviu Dragnea au plecat de la un gest de Jupîn al lui Liviu Dragnea. Adrian Țuțuianu a fost dat afară din postul de ministru al Apărării. Gabriela Firea a fost boicotată de oamenii lui Liviu Dragnea din Consiliul local al Capitalei. Ecaterina Andronescu a fost trasă pe sfoară în chestiunea postului de la Învățămînt.

La atacurile adversarilor tot mai numeroși, Liviu Dragnea răspunde punînd gaz pe foc. Și nu numai prin excluderi, dar și prin rămînerea pe pozițiile de pînă acum în privința numirilor în funcții. La aceeași ședință, Liviu Dragnea și-a impus propriile numiri la ASF și la CNA. Asta înseamnă că ședința de luni, 5 noiembrie 2018, n-a marcat, cum crede Liviu Dragnea, finele Războiului în PSD, ci dimpotrivă, amplificarea Războiului, atît prin sporul de violență al dușmanilor, cît și prin creșterea numărului acestora.
E un Război care indiferent de cine îl va cîștiga, indiscutabil, PSD va pierde în chip catastrofal.

Să ne lămurim.
Pe cristoiublog.ro de duminică, 4 noiembrie 2018, reluînd interviul dat Jurnalului național, mai precis Gabrielei Antoniu de la Jurnalul național, îi avertizam pe Puciștii din PSD:

„Cine îşi imaginează din PSD, de la Viorica Dăncilă pînă a Gabriela Firea, că prăbuşirea lui Dragnea nu înseamnă şi plecarea PSD-ului de la guvernare se înşeală sau este manipulat de băieţii din păduri. De regulă, şi o spun în premieră, un partid precum PSD, care e la guvernare, ca şi orice altă instituţie sau chiar şi o ţară, în momentul în care are o criză de conducere – răsturnarea lui Dragnea înseamnă o criză uriaşă de conducere – nu are cum în PSD răsturnarea lui Dragnea să se petreacă aşa, ca şi trecerea de la noapte la zi sau invers. Sigur că vor fi convulsii, vizînd schimbări de conducere, de strategie”.

Un confrate mai tînăr, amestecat în luptele interne din PSD, m-a întrebat, nu fără o mustrare sugerată, dacă nu sînt cumva de partea lui Liviu Dragnea în Războiul din partid. I-am răspuns că nu sînt de partea niciunei grupări. Nu numai pentru că după 28 de ani de istoric al clipei, am reușit să mă dezbar de năravul tipic tinereții jurnalistice, cel al patimii politice, denunțate de Caragiale la presa română, dar și pentru că în nici una dintre cele două Grupări în confruntare nu deosebesc un program politic deosebit. Și Puciștii și Gruparea lui Liviu Dragnea nu urmăresc altceva decît accesul la resurse. E limpede că Liviu Dragnea tratează funcțiile pe care le poate distribui PSD ca partid de guvernare ca pe o bucată de slănină din cămara sa de la Teleorman. Taie cîte o felie cu cosorul și dă cui crede el de cuviință. Alegerile au fost cîștigate de o echipă și în mod normal în post decembrism toți membrii echipei vor răsplata jertfei lor patriotice. A doua zi după anunțarea rezultatelor, Liviu Dragnea s-a așezat cu fundul pe partid, ca țața Marghioala pe lada de zestre, și s-a făcut că nu-i cunoaște pe cei cu care a luptat în campanie. Esența Războiului din PSD stă așadar în bătălia pentru ciolan. Din acest punct de vedere, principalul vinovat de războiul nesfîrșit din partid e Liviu Dragnea. Pînă la urmă, Liviu Dragnea e managerul formațiunii și dacă în interiorul acesteia a apărut o grupare de nemulțumiți cel obligat prin funcție să rezolve problema e Liviu Dragnea.

L-am întrebat pe mai tînărul confrate:
Ce vor Puciștii?
Nu vor decît să-l dea jos pe Liviu Dragnea – mi-a răspuns el.
Bine, bine – am răspuns eu, adăugînd și După, după ce-l dau jos pe Liviu Dragnea ce vor face, ce plan au?
N-au nici un plan
– mi s-a zis. Vor s-o pună pe Viorica Dăncilă președinte interimar și apoi mai văd ei.

L-am crezut pe mai tînărul confrate. Într-adevăr, Puciștii, al căror număr crește de la o săptămînă la alta, îl urăsc pe Liviu Dragnea. Și dacă îl urăsc nu mai are importanță ce se va întîmpla După. Important în astfel de cazuri, de ură, e să-l vezi pe celălalt mort politic. Indiferent de preț. În cazul PSD prețul e căderea de la putere. N-am nici o îndoială că Puciștii sînt sub influența a tot felul de sergenți majori mesianici. Aceștia promit marea cu sarea, în stilul fanfaron al securiștilor, care reușesc să-i tragă pe naivi pe sfoară prin teatrul secretomaniei, al celor care știu mult mai mult decît spun. E greu de crezut însă că Sistemul instituțiilor de forță condus de Klaus Iohannis se rezumă la debarcarea lui Liviu Dragnea. Debarcarea e socotită doar o etapă în procesul de aducere la Victoria a Guvernului Meu 2.

Și chiar dacă debarcarea nu reușește, tot ceea ce se întîmplă acum în PSD curge în defavoarea partidului. Luni, 5 noiembrie 2018, a avut loc ședința CEXN, organismul colectiv de conducere cel mai important după Congres. Timp de o săptămînă ce a discutat presa? Despre măsurile pentru țară pe care le va lua ședința? Despre ședință ca un moment în procesul de îndeplinire a programului cu care PSD a cîștigat alegerile?
Nu.

Presa a discutat despre Războiul din PSD. Despre ce vor face Puciștii. Despre posibilele excluderi. Despre raportul de forțe din interiorul partidului. PSD e partid e guvernămînt. Toate tulburările din partid sînt infinit mai primejdioase pentru partid, dar și pentru administrarea țării, decît dacă PSD ar fi în Opoziție. Un partid aflat la putere are nevoie ca de aer de unitate de acțiune, de solidaritate. Pe de o parte, el are a se confrunta cu Opoziția. Pe de alta, el are a se confrunta cu viața. Și această dublă confruntare reclamă unitate, solidaritate, acțiune comună a întregului partid. Orice fisură, chiar dacă nu duce în mod automat la spargerea partidului, e o fisură în unitatea de acțiune. Și rezultatul ei constă în proasta administrare a țării.

Războiul din PSD e dezastruos în primul rînd pentru partid. Indiferent cine va cîștiga, partidul va pierde.
Sînt conștienți combatanții de acest adevăr?
Firește că nu.
Și asta pentru că nimic nu e mai sîngeros pe lumea asta decît Războiul dintre frați.

În tableta Duminica, din Bilete de Papagal, 22 martie 1929, publicistul Tudor Arghezi dezbate luptele fratricide din cadrul Mișcării Socialiste. Prilej pentru autor de a medita mai amplu la un adevăr:

„Nimeni nu se pricepe mai bine la discordie şi ciomăgeală ca frații între dînşii. Şi ei nu se luptă niciodată ca adversarii, ci exclusiv ca fraţii, adică pînă ce unul din ei, cu nasul muşcat, cu şira spinării ruptă, olog şi unanim fracturat, cade definitiv. Dacă n-ar interveni trecătorii şi poliţia să-i oprească, adepţii aceleiaşi credinţe, s-ar deda asupra răniţilor la toate actele ilienației mintale şi ar găsi mijloace patologice să pedepsească şi cadavrele. Socialiştii se extermină pentru o delicateţă, pentru o nuanţă, ca în arta poetică a lui Paul Verlaine. Un .gri deschis un bleu fond separă pe aceşti renăscători ai omenirii, pe viaţă şi pe moarte, interesaţi în principiu la miliarde şi pasionaţi după lăscăi.”

Citîndu-l pe Arghezi, mă văd obligat să notez ceea ce autorul tabletei n-o spune.
Și anume că, pînă la urmă din aceste ciomăgeli frățești dintre socialiști, cîștiga la scor Dușmanul:
Siguranța.
Orbiți de ură, frații nu-și dau seama că în apropierea locului în care ei se mușcă de nas pîndesc dușmanii.

Așa și cu PSD-știi.
Lupta fratricidă din partid e în folosul exclusiv al dușmanilor. E un adevăr de care frații își dau seama abia după ce s-au mușcat de nas și s-au sluțit reciproc.
Atunci e însă prea tîrziu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

27 comentarii pentru articolul „Indiferent de cine va cîștiga Războiul din PSD, partidul va pierde. În chip catastrofal”

  • @kicknevertebrat
    Știi cam MULTE, dar sunt, crede-mă, mult prea MĂRUNTE !!!
    În cazul ‘valizei Teldrum’ singurul vinovat este administratorul judiciar al firmei, care este in INSOLVENŢĂ !!!
    Acesta trebuia să ia măsuri în vederea păstrării IN SIGURANŢĂ a documentelor și arhivei firmei Teldrum !!! Așa zice LEGEA INSOLVENŢEI !!! Studiaţi-o, dacă nu credeţi !

  • In ritmul asta, prezenta la vot a romanilor se va regăsi în jurul pragului psihologic de 30 la sută. Eșalonul reprezentativ al PSD vor rămâne conservatorii!

  • Bai, Gabi Serban, mincinosule, când Cernat a descoperit cine esti cu adevarat, ti-a publicat adevaratul nume si poza cu barca. Si asta era demult.

    • Si nici nu conteaza pozele. Îti recunosc de la o posta textele dupa felul gresit în care lasi spatiu înainte de virgula.

  • Foaie verde, ca podbalu’,
    Sasu’, iar a sărit … KALU’ !!!
    N-a mai zis despre PENALU’,
    Desi, iar îl luase… VALU’ !
    Dragnea e un … INFRACTOR,
    Ba chiar un … RĂTĂCITOR,
    Dacă nu un … CĂLĂTOR !!!
    Căci veni el, cu … VALIZE,
    Dar, din’alea cu mari … MIZE,
    Și pe sas l-o … SPĂRIAT,
    Ochii-n gură, i-or … PICAT !!!
    D’alelei, măi pui de … LELE,
    Fi-ţi-ar zilele mai … RELE,
    Când o să te … POTOLEȘTI (?)
    Fin’că, nici nu te … GÂNDEȘTI,
    La ce ţi se … PREGĂTEȘTE,
    Că, doar ai creier de … PEȘTE !!!
    DaCĂ Chiar (sic), n-aţi … PRICEPUT,
    T’ui morala, lui, să-i … MUT,
    O VORB’-AUZÂI, IN … SAT :
    SASU VA FI … SUSPENDAT !!!

  • Bai dobi, cred ca pana la urma o sa risc niste banuti, sa ma vad fatza in fatza cu tine, nu e greu. Si vedem atunci, cate parale faci.. 😛

    • Bai, întotdeauna ai fost primul care m-a provocat, jignindu-ma! Se poate vedea si între postarile de ieri. Nu ti-e rusine sa ma si ameninti?!

      • Nope, nu e amenintare. Vreau doar sa il cunosc pe ala care-mi spune ¨boschetar jegos¨.. Banuiesc ca si tu ai aceeasi curiozitate, daca tot te-am jignit. Win-win!

        • Stai în banca ta, scandalagiule! Te înseli, nu am curiozitatea sa cunosc o persoana cu un caracter josnic ca al tau.
          Este pentru ultima data când îti mai adresez vreun cuvânt si daca o sa continui sa ma hartuiesti o sa discutam mai târziu în alti termeni.

          • Eu insa AM aceasta curiozitate.. 🙂

          • Nu-l lua-n seamă, că el ‘i-obișnuit’, cu asemenea … tertipuri !!!
            Ia-l mai bine-n … AL’CEVA, că-i faci, chiar, un bine !!!

  • Gabi Roman, Gabi Serban, adevarul este ca Nikola a cedat nervos când ti-a vazut cele 3 poze de bipolar în faza depresiva!

  • Boul de KWI isi da iar cu tesla-n oo. Intrebat despre decizia de clasare din dosarul pe baza caruia l-a numit pe Lazar, zice: ¨Pot sa va asigur ca cele doua lucruri, nu au legatura unul cu altul¨.. Adecaaa, era, da, in dosar, dar nu am tinut cont de ea, cd l-am numit pe taranoi. Bine ba, te credem, ca pari sincer!! 😛

    • Constient ca SINGURA lui sansa e a aspira la un al doilea mandat este o Suspendare,Dulapul forteaza incalcarea Constitutiei.O va lua in bot ca si la revocarea Codrutei.

  • Da, bai, Axonule, Dragnea lupta creativ pentru el, ca sa scape de puscarie si voi luptati ca ticalosii tot pentru el, nu pentru partid.

  • Ian fă bine și ‘dezvoltă’, puţin, … ‘oameni luptători, ca dragnea’ !?!

  • Care lupta,care fraticid,care dusmani ? PSD este PARTIDUL ,prin excelenta,restul sunt caricaturi,poze nereusite,rateuri.Singurul adversar pe masura sa este doar SISTEMUL,dar de cand Opris ( stie cineva pe unde-si manaca linistit ”osanza” din conturi?) a defectat si NU MAI ESTE POSIBILA FRAUDAREA VOTULUI,suportul popular da siguranta PSD-ului.

  • Nici un pucist nu a venit cu o idee folositoare pt. partid sau tara.. Toti au venit cu ideea supunerii fata de Statul paralel…De aceea trebuie exclusi. SI inlocuiti cu altii care inca nu au fost trotilati de Statul paralel.

  • PSD este sub asaltul Securitatii. Care se teme ca pierde ciolanul daca guvernarea PSD reuseste. Aici e adevarata lupta pt. ciolan.

    • De acord! PSD trebuie să continuie bătălia cu forțele din umbră. Dacă adoptă metoda de rezistență, pierde! Până la urmă este vorba și despre mentalitate, aici. Forțele oculte trebuie să respecte ORDINEA CONSTITUȚIONALĂ! PNL, a pierdut bătălia. USR este un partid care nu a confirmat nimic. MRÎ este în stand-by, dar Cioloș este propulsat spre vârful statului!!! Dreapta politică, în loc să se unifice, ea mai rău se dezbină. De ce trebuie să acord atenție unui partid de Dreapta?!

  • Firea se plange de frica lui Dragnea, dar il injura zilnic pe acesta. Dragnea tace, nu injura. Deci Firea mimeaza frica de Dragnea, a invatat bine prefacatoria gen rezist. Pana mai ieri ea zicea ca cica se teme doar de Dumnezeu. Minte. Se teme doar de Securitate. Crede ca daca il musca pe Dragnea scapa de frica reala de Secu.

  • Firea sau Tutuianu au pana azi 3 infrangeri la scor in forul democrat al partidului care este Cex. Daca nu se potolesc, daca propaga minciuni in continuare vor fi exclusi. Alta cale nu este in afara votului. In mod individual, Firea, Tutuianu, Neacsu sunt niste nulitati, fara PSD erau neica -nimeni. Partidul e mare, nu poate fi majoritar trotilat de Securitate. Deci nu va pierde daca pierde niste securistoizi care nu inteleg ca erau niste zerouri daca nu -i ridica partidul, electoratul…….Smecherii ajung azi mult prea usor doctori in nimicuri incat ajung sa se creada buricul pamantului. Asa cum se cred Firea sau Tutuianu.

  • Băi, ai băut ceva, sau ţi-a înceţoșat ‘diabetu’ ‘, vederea ! Cui i te-adresezi, de fapt, că (iar) ai înCURcat … numele !
    Io cre’ că lu’ șerban gabrielescu, n’așa ?
    Oricum, n-ai nicio șansă, nici în faţa lui, nici a mea, nici a lu’ cernat !
    Și mai e ceva ! Încearcă să-ţi ‘lărgești’ … sfera de 400 de cuvinte, pe care o … ‘posedezi’, că altfel nu faci nimic !
    Sau, doar atâtea au încăput în ‘valiza-ţi’ … MENTALĂ !!! He, he, heee !!! ???

  • Imi e clar, banii lui soros incep sa faca minuni si la pesedisti, ca suspectez ca pedelistii s-au vandut de mult. Sa le fie de bine. Eu as fi curios daca a fost vazut cand a coborat Dragnea de pe tulumba si s-a apucat sa semene valize in miristi imbracat in Batman. Si daca documentele din valiza aia care si-a luat campii singurica erau printate sau nu tot de de grefiera lui Lazar…Si daca si-au recuperat-o in buna stare destinatarii, sa nu deconteze alta tot din bugetul statului…

  • Partidul va pierde din cauza cateilor pesedisti care îsi sustin seful de haita mafiot si nu din cauza muscaturilor fratricide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *