Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de miercuri, 11 martie 2015

Informație sau zvon? DNA  a întocmit de a lungul timpului Dosarul Presa, de 1.600 de pagini, despre corupția din Presă

La vîrsta mea și ca om care l-am văzut pe Ceaușescu ieșind din TAB, n-ar mai trebui să mă mire nimic.
Și, totuși, în aceste zile m-a mirat ceva.

După anunțul privind redeschiderea Dosarului Mineriadei, am discutat, la emisiunea lui Robert Turcescu de la Nașul Tv, luni seara, documentul descoperit de Nicoleta Savin, care dezvăluia că Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală, prin Rezoluția semnată de Codruța Kovesi la 7 decembrie 2007 (pe vremea Guvernării PNL-PSD!), în Dosarul Mineriadei. Procuror general la vremea respectivă, Codruța Kovesi a dat curs unei plîngeri formulate de Ion Iliescu împotriva deciziei de începere a urmăriri penale formulate de procurorul de caz  Dan Voinea, infirmînd cu de la sine putere soluția de începere a urmării penale.

După emisiune, am postat pe cristoiublog.ro fragmente din document sub titlul Ion Iliescu a fost salvat de la urmărirea penală de chiar Codruța Kovesi!
Eram convins că documentul va face presa să explodeze:

  1. Toată ziua, televiziunile de știri, site-urile de știri și site-urile de ziare denunțaseră ceea ce ele au numit Tărăgănarea infinită a rezolvării Dosarului. Pentru că multe instituții de presă sunt anti-Iliescu, au fost scoase din arhivă fotografii și mărturii despre Mineriadă. Așadar, toată presa s-a preocupat de redeschiderea Dosarului ca de principala știre a momentului. Nu era normal ca presa să publice și să dezbată știrea despre Documentul care o implica pe Codruța Kovesi drept una dintre cele responsabile de salvarea lui Ion Iliescu de la o judecată necesară?
  2. Indiferent de preocupare, dezvăluirea cu documentul era o știre de senzație. Peste ea nu se putea trece decît dacă erai idiot sau interesat.

Cu toate acestea, practic presa, mai ales presa de Dreapta, deși anti-PSD și anti-Iliescu, nici măcar n-a consemnat știrea despre Document.
Cum mi-am exprimat mirarea și altora, cu care mă mai conversez, să nu vorbesc de unul singur, ca nebunii, cineva mi-a dat o informație:
Cică la DNA Dosarul Presa are deja 1600 de pagini strînse în 30 de bibliorafturi despre Corupția din presă.

Paginile s-au strîns de a lungul vremii din denunțurile celor care au fost convocați la DNA (oameni de afaceri, politicieni), din interceptări, multe din cerința clar exprimată de procuror ca anchetatul să spună ce știe și despre ziariști.
Sunt acolo nume de posturi tv, de directori de ziare, de lideri de opinie, de vedete.

Din cînd în cînd, cum s-a văzut recent în cazul Realității Tv, se dau drumul în presă unor scurgeri în presă, cu misiunea clară de arătatul mîței.
Aha! am zis eu drept replică.
Știi însă de ce s-a grăbit Codruța Kovesi să-l scoată pe Ion Iliescu de sub urmărire penală? l-am întrebat, la schimb, pe aducătorul informației cu Dosarul Presa de la DNA. În 2007, la guvernare se afla  PNL-PSD. Ion Iliescu era idolul PSD. Iar Codruța Kovesi era sub protecția SPP.
Aha! am înțeles
– a răspuns, la rîndu-i, interlocutorul.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

34 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 11 martie 2015”

  • Dollarsovromisti conduc Romania.In rest povesti pe sticla!!!

  • Procedurile arestului preventiv: arestatilor li se iau toate lucrurile care ar putea sa devina periculose si cu care s-ar putea face rau singuri , pentru a fi dusi la infirmerie sau pur si simplu pentru a-i discredita pe supraveghetori…printre aceste lucruri sunt: cureaua , sutienul, obiecte metalice ascutite si altele. Celula este in asa fel construita ca arestatii sa poata sa fie observati de catre gardian, iar wc ul descoperit sa nu sa bage cu capul in el ( s-au mai vazut cazuri). Controlul ginecologic se face din mai multe motive: sa nu fie gravida, sa nu aiba vreo boala transmisibila ( ca ami apoi sa nu aiba motiv sa dea institutia in judecata ca s-a imbolnavit in arest)…acestea sunt doar o parte din procedurile aplicate arestatilor, indiferent ca sunt „mari vip-uri”, ca Elena Udrea.

  • Ion Cristoiu, inainte sa arunci cu presupuneri despre PROCEDURILE din MAI din arestul preventiv, informeaza-teeee!!!Nu este vorba nicidecum despre faptul ca vrea cineva sa-i strice imaginea lui Elena Udrea…Cine o pune pe Elena Udrea sa-si dea drumul la gura ca prosta-n p la si sa comunice toate rahaturile din arest?!!! Elena Udrea se ridiculizeaza singura!!! Ai auzit-o pe Bica sau pe Ritzi vorbind despre wc, sutieni , tampoane si p zda din arest?!!! NU, pentru ca aceste femei au un dram de demnitate…Elena Udrea este atat de disperata incat s-a pierdut orice urma de DEMNITATEEE si comunica pe facebook toate kkturileee.

  • Am urmarit si emisiunea dn-ei Savin si pe dn. Turcescu ,dupa aceea am trecut la Jocuri de putere ,erau pe .I-am dat un mesaj si i-am atras atentia ca nu este la curent cu ce s-a spus la Nasu Tv . Sincer ,nu am incredere in PRESA de azi , nu apara principii, nu este onesta.Jurnalistii se comporta ca .Ele imbatranesc iar jurnalistii se decredibilizeaza.Cine este corect nu se teme de dosare !!!!

  • Cand aud de RB imi vine sa scuip instantaneu.

  • Poate avea si Kovesi pacatele ei, dar este de necrezut cum aperi ibovnica si interlopul !!!

  • L-ati reevaluat, maestre?:
    „Las deoparte dezlănțuirea lui Rareș Bogdan împotriva Elenei Udrea, dezlănțuire care m- a făcut să arunc o privire asupra Jurnalului, din care se conturează o altă relație între Domnul și Doamna. O relație care a făcut ca Elena Udrea să fie invitată la sindrofia consacrată Aniversării zilei de naștere a lui Rareș Bogdan.
    Cum pot fi unii juni parveniți peste noapte la funcții în București!
    Păi cînd cum de a invitat la ziua sa de naștere Rareș Bogdan o persoană pe care azi n-o mai scoate din coruptă?!”

  • Maestre, buna seara!
    Ultima data v-am vazut la Jocuri de putere, anul trecut pe 9 Octombrie.
    -Foarte reusita emisiunea realizata cu Dl Rares Bogdan, in aceasta seara .

  • Aveti dreptate, dar sa stiti ca am gasit un ziarist care este altfel: Sabin Orcan un jurnalist bine informat, un jurnalist ce spune adevarul si un jurnalist liber !!!!
    CINE A TERGIVERSAT DOSARELE REVOLUŢIEI ŞI MINERIADEI DIN IUNIE ’90? DOVADA CĂ TRAIAN BĂSESCU ÎI CEREA LAUREI CODRUŢA KOVESI SĂ FINALIZEZE ANCHETELE. LA DOI ANI DUPĂ CE ACEEAŞI LAURA CODRUŢA KOVESI ÎL SCOSESE BASMA CURATĂ PE ION ILIESCU!
    O minciună se insinuează de câteva zile pe sticla televizoarelor şi în largul internetului. Diverşi jurnalişti, analişti şi alţi specialişti, care n-au citit în viaţa lor un rechizitoriu despre crimele de acum 25 de ani, ne spun cine ar fi de vină pentru că aceste dosare n-au fost finalizate nici până în ziua de azi. (Între dânşii, aflu cu stupoare, s-ar număra şi MOISE GURAN, alminteri specializat în PIB şi TVA, care s-a trezit că se pricepe mai nou şi la probleme judiciare!)
    Singurul vinovat, în opinia lor, este fostul preşedinte TRAIAN BĂSESCU.
    Argumentele sunt subţiri şi lipsite de o logică elementară. Lipseşte răspunsul la o întrebare-cheie: Ce interes ar fi avut fostul şef al statului să muşamalizeze nişte anchete care îl vizau, în principal, pe predecesorul şi adversarul său politic, ION ILIESCU?
    Şi aici încep scenariile abracadabrante. Potrivit cărora BĂSESCU ar fi fost implicat dacă nu în focul revoluţiei, atunci cu siguranţă în evenimentele din 13-15 iunie 1990. Gurile rele susţin că el ar fi pus la dispoziţia minerilor trenurile cu care aceştia s-au deplasat în Capitală pentru a apăra cuceririle revoluţionare cu bâta.
    Minciuna este colosală.
    Conform CV-ului, pe care amatorii de conspiraţii îl pot găsi în doi timpi şi trei mişcări pe Google, TRAIAN BĂSESCU n-avea la vremea respectivă nicio legătură cu transportul feroviar. Între 1989 şi 1990 a fost director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile, iar între 1990 şi 1991 a fost subsecretar de stat şi şef al Departamentului de Transporturi Navale.
    Carevasăzică, nu putea pune la dispoziţia minerilor decât cel mult nişte şalupe, dar n-am auzit să existe vreun canal Valea Jiului-Bucureşti!
    Dar cea mai bună dovadă că nu BĂSESCU a tergiversat dosarele o reprezintă imaginile filmate pe care el însuşi le-a postat acum câteva ore pe Facebook.
    Imaginile sunt dintr-un documentar realizat de CORNEL MIHALACHE de la TVR şi datează din 9 noiembrie 2009. Când la Palatul Cotroceni a avut loc o mediere între reprezentanţii statului (Guvern, Ministerul Justiţiei, Parchetul General) şi membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989. Întâlnirea a fost deschisă, cu presa de faţă. Şi, ca să preîntâmpinăm eventuale urlete privind amestecul lui TRAIAN BĂSESCU, să precizăm că a fost organizată în virtutea prevederii constituţionale că preşedintele “exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Or, în acest caz, vorbeam de protestul unor revoluţionari care cereau, de ani de zile, dreptate pentru morţii revoluţiei.
    Schimbul de replici dintre şeful statului şi procurorul general de la acea dată, LAURA CODRUŢA KOVESI, la care asistă premierul EMIL BOC, ministrul CĂTĂLIN PREDOIU şi, pare-mi-se, procurorul MARIUS IACOB, este edificator.
    BĂSESCU: Ce se întâmplă cu aceste dosare, care s-au predat de la domnul general Voinea? Înţeleg, s-a pensionat, a vrut, n-a vrut să mai lucreze, nu mai ştiu, dar DAŢI O SPERANŢĂ CĂ SE VA CONTINUA ANCHETA ŞI VA AJUNGE LA UN SFÂRŞIT.
    KOVESI: Domnule preşedinte, depinde ce înţelegeţi prin speranţă. Deci am spus că vom soluţiona cu celeritate, pentru că 18 ani n-am avut soluţii. Eu nu pot să vă promit o soluţie. Şi nici nu pot să-ndrept ceea ce 18 ani nu s-a întâmplat.
    BĂSESCU: Doamna procuror general…
    KOVESI: Deci o să dăm o soluţie…
    BĂSESCU: Cred că aţi înţeles foarte bine ce v-am spus. Şi am o rugăminte: nu mă confundaţi cu un ziarist căruia îi faceţi o declaraţie. Vorbiţi cu şeful statului, care vă spune aşa: AU MURIT 1600 DE OAMENI LA REVOLUŢIE, IAR VOI ÎNCHIDEŢI DOSARUL! AVEŢI SOLUŢIE SAU NU? AU MURIT OAMENI LA MINERIADA DIN 13-15. CE VREŢI SĂ-MI SPUNEŢI, CĂ VĂ IMPUN O SOLUŢIE? VĂ IMPUNE REALITATEA, SĂ SPUNEŢI DACĂ S-AU ÎMPUŞCAT SINGURI OAMENII ĂIA SAU AU FOST ÎMPUŞCAŢI DE CINEVA! Nu mă confundaţi cu ziarişti, cărora le faceţi declaraţii să fie prinse pe telex. Ca şef de stat, vă spun: Au murit oameni? Da! De ce n-avem vinovaţi?
    Culmea este că acest dialog are loc la doi ani după ce, pe 7 decembrie 2007, aceeaşi LAURA CODRUŢA KOVESI îl scotea de sub urmărire penală pe ILIESCU în dosarul mineriadei din iunie ’90. O făcea printr-o rezoluţie care infirma urmărirea penală începută pe 19 iunie 2007 de către generalul DAN VOINEA, procuror şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare. (Un amănunt demn de reţinut este că decizia de infirmare nu putea fi dată decât de şeful ierarhic direct al magistratului, care în acel moment era generalul ION VASILACHE!)
    Şi mai interesant este că, pe 23 octombrie 2008, după niciun an de când îi trântise soluţia, LAURA CODRUŢA KOVESI cerea revocarea din funcţie a generalului VOINEA. Motivul invocat este de un ridicol absolut: “folosirea defectuoasă a resurselor umane”. Bine că le-au folosit mai eficient urmaşii săi, care au acoperit cu un strat gros de praf petele de sânge din biografia lui ILIESCU!
    P.S. Observ că alţi jurnalişti, analişti, specialişti interpretează postarea lui TRAIAN BĂSESCU drept un atac la actuala şefă a DNA. Interpretarea e o prostie! Cred că fostul preşedinte ţine mai degrabă să-şi apere mandatul şi să demonteze minciunile care se spun despre el, decât să arate cu degetul spre cineva.

  • Foooarte urat ….RUSINEEEEEEEEEEEEE KOVESI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *