Gîndul de miercuri, 21 decembrie 2016

Marea Manipulare prin care Sistemul vrea să ascundă sensul și semnificațiile votului din 11 decembrie 2016

După fiecare scrutin esențial pentru democrația noastră postdecembristă, imitînd un lucru bun din democrațiile mai coapte decît cea românească, se purcede la o amplă dezbatere, întinsă pînă la nivel național, despre sensurile și semnificațiile rezultatelor. Prin intermediul politicienilor, dar mai ales al martorilor activi ai scenei politice – jurnaliști, sociologi, politologi, chiar și istorici – se trag concluzii din rezultatele scrutinului în ce privește voința electoratului exprimată prin vot.

E mai mult decît necesară o astfel de dezbatere, pentru că ea:

  1. Scoate învățăminte pentru întreaga clasă politică, ba chiar și pentru statul de drept, învățăminte menite a provoca schimbări de structură în plan social-politic.
  2. Pune la dispoziția învingătorilor un set de condiții pentru guvernarea viitoare, condiții care nu pot fi încălcate fără riscul ca erodarea puterii dobîndite prin scrutin să fie rapidă.
  3. Oferă învinșilor premisele unor măsuri pentru a reveni în ochii electoratului.

Așa s-a întîmplat în ultimii 26 de ani.
Eu, cel puțin, ca realizator de emisiuni, țin minte c-am avut numeroase dialoguri despre alegeri mai ales cu sociologi, unii dintre ei, precum Alin Teodorescu, stîrnindu-mi încîntări prin concluziile surprinzătoare trase din rezultatele scrutinului.
Se înțelege că în cei 26 de ani de postdecembrism, după alegerile parlamentare, erau luate în discuție nu numai rezultatele în privința prezenței în Parlament, dar și diferite aspecte ale votului, de la orientarea pe vîrste pînă la orientarea pe provincii.

Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat după alegerile din 11 decembrie 2016.
Deși rezultatul alegerilor are semnificația unei veritabile revoluții prin vot, în zilele care au trecut de la anunțarea rezultatelor, cu mici excepții, în spațiul public nu s-a discutat despre alegeri, ci despre multe alte lucruri colaterale.
E limpede c-am asistat la o uriașă manipulare menită a elimina din spațiul public orice posibilitate de a discuta cît de cît adevărurile social-politice dezvăluite de alegerile din 11 decembrie 2016.

De ce s-a pus la cale această manipulare, a cărei eficiență ridică din nou problema de interes național dramatic a influenței nefaste a Sistemului asupra democrației românești din ultimul timp?
Ne dă un răspund ținta Manipulării.
A trecut o săptămînă de la încheierea scrutinului.
Am trăit, timp de 26 de ani, şapte astfel de săptămîni de după scrutin.
Toate, fără excepţie, s-au definit prin două fapte tipice unei scene politice normale:

  1. Învingătorii îşi sărbătoresc victoria şi, beţi de victorie, fac deja primele greşeli.
  2. Învinşii îşi ling rănile, dar mai ales traversează necesara perioadă de frămîntări în urma cărora vor ieşi întăriţi.

Cine urmăreşte scena noastră publică din această săptămînă simte nevoia să-şi facă cruce.
Deşi, pentru prima oară în postdembrism, un partid – PSD – a înregistrat o victorie zdrobitoare, ai impresia, urmărind dezbaterile publice, că PSD a pierdut la scor în favoarea unui PNL, care a fost cît pe-aci să cîştige majoritatea absolută.
E drept, la această imagine, deja adîncită în opinia publică, a contribuit şi dezastruoasa gestionare a victoriei de către conducerea PSD în frunte cu Liviu Dragnea.
Eficientă în campanie, secretomania impusă de Liviu Dragnea după scrutin se dovedeşte păguboasă pentru PSD.
Ar fi fost normal ca Liviu Dragnea să anunţe că nu se va autopropune ca premier, pentru că nu vrea să încalce legea şi, după anunţarea rezultatelor, să convoace forurile conducătoare ale partidului pentru a dezbate şi aproba mandatul Delegaţiei PSD la Consultări.
Zicerile lui Liviu Dragnea despre anunţarea numelui doar la Consultări, fără a invoca o clipă voinţa forurilor conducătoare ale partidului, lasă să se înţeleagă tot mai mult ambiţia de a trece drept un Traian Băsescu al PSD, dacă nu chiar un Nicolae Ceauşescu al PSD.

Dincolo de imaginea de ditamai partidul transformat într-o sfîrlează cu fofează a unui singur om, tactica aleasă de PSD în aceste zile foloseşte din plin Diversiunii regizate de Sistem pentru a nu se discuta sensul şi semnificaţiile votului.
Trec cu vederea şmecheriile ieftine folosite de Divizia Presă a Binomului cum ar fi prezentarea realităţii astfel încît ea să pară altfel, prin titluri precum PSD a ratat majoritatea absolută; PSD a eşuat în încercarea de a obţine majoritatea absolută.
M-aş opri asupra acţiunilor diversioniste puse la cale de Coaliţia Klaus Iohannis – Binomul SRI-DNA – PNL pentru a lăsa impresia că PNL e cîştigătorul alegerilor sau cel puţin pentru a eluda realitatea dezastrului înregistrat de PNL:

  1. Miş-maşurile iresponsabile ale Nerodului de la Cotroceni, pentru a lăsa impresia că el poate să pună miniştrii pe cine vor muşchii lui.
  2. Campania pentru invalidarea mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea.
  3. Declaraţiile aparent bezmetice ale Ralucăi Turcan potrivit cărora PNL continuă să negocieze formarea unui guvern de Dreapta.

Uriaşa Manipulare ţinteşte abaterea atenţiei de la dezastrul PNL.
Aceasta deoarece:

  1. Dezastrul PNL e dezastrul lui Klaus Iohannis cel care a impus PNL tot ceea ce a dus la dezastru.
    Dacă e sesizat dezastrul, Klaus Iohannis ştie că o parte din Sistem îl lasă din braţe.
  2. Dezastrul PNL a fost dezastrul Binomului SRI-DNA.
    Întreaga campanie a PNL a avut o singură temă:Salvarea Binomului ca misiune de interes naţional, dat fiind că Lupta împotriva corupţiei – dusă de Binom – e chestiunea numărul unu în materie de interes naţional.
  3. Dezastrul PNL ar trebui să ducă în chip automat la preluarea partidului de către altfel de lideri decît Alina Gorghiu sau Raluca Turcan, marionete ale Găştii de la Cotroceni.

Diversiunea şi-a atins scopurile.
La nivelul PNL nu s-a întîmplat nici o zguduitură.
Blondei numărul doi de la Cotroceni i-a luat locul Blonda numărul 3 – Raluca Turcan.
Ascunderea dezastrului prin spectacole propagandistice a fost una dintre lucrurile reuşite ale regimului Ceauşescu.
Da, dar a fost şi unul dintre lucrurile care au grăbit prăbuşirea regimului Ceauşescu.
Aparent, PSD pierde.
În realitate, PSD cîştigă.
Acţiunile iresponsabile ale Nerodului de la Cotroceni, diversiunile din Presă, campania împotriva lui Liviu Dragnea sporesc convingerea celor care au votat pentru un PSD victimă a Sistemului că au procedat bine.

Nimic n-a făcut mai rău PSD-ului în cei 26 de ani postdecembrişti decît imaginea de Partid-Sistem, de Partid-Arogant.
După o asemenea victorie te-ai fi aşteptat ca PSD să enerveze deja.
Culmea e că după o asemenea victorie PSD nu te enervează.
PSD te face să fii solidar cu el, ca victimă a Sistemului.
În tot acest timp, iluzia victoriei PNL rămîne iluzie.
Şi în loc să traverseze zguduirile cerute de un asemenea eşec, PNL se iluzionează şi nu face nimic.

Cea mai mare lovitură dată Regimului Ceauşescu a fost atmosfera de triumfalism de după Congresul al XIV-lea.
Las la o parte faptul că românii se aşteptau la demisia lui Ceauşescu.
Românii se aşteptau însă şi la o atmosferă lucidă, dramatică, de recunoaştere a dezastrului.
PNL, condus de Klaus Iohannis, se află acum în situaţia PCR-ului condus de Nicolae Ceauşescu.
Pămîntul se mişcă sub partid şi partidul joacă sîrba şi chiuie.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Gîndul de miercuri, 21 decembrie 2016”

  • “Miş-maşurile iresponsabile ale Nerodului de la Cotroceni, pentru a lăsa impresia că el poate să pună miniştrii pe cine vor muşchii lui.”
    Dle Cristoiu, declaratia asta a lui Iohannis ceva de genul : Eu, Eu decid … va fi cum vreau eu…. mi se pare o gafa monumentala de imagine in primul rand. S-a vrut probabil sa fie un mesaj de putere. Efectul contrar insa : a enervat si mai mult, la nivel de perceptie publica.
    Daca a fost o idee a consilierilor -acei guru de Cotroceni, sigur au reusit sa sa il faca pe Iohannis si mai antipatic haha, pe bune cu cat sunt platiti astia (salariu) sa il sape in halul asta pe Iohannis? Daca insa a fost orgoliul lui de “Eu sunt seful!” acelasi lucru, a calcat direct in strachina si cu dreptul si cu stangul.
    ” Declaraţiile aparent bezmetice ale Ralucăi Turcan potrivit cărora PNL continuă să negocieze formarea unui guvern de Dreapta.”
    Astea in schimb au starnit rasul – comici vestiti ai Ecranului, Turcan in rolul principal! Ridicolul a atins cote maxime. Sa stii ca asta nu se poate -Guvern de Dreapta- doar sa ai orbul gainii sa nu vezi (INTELEGI) rezultatul alegerilor ! o fi ceva gen negarea negatiei :lol:, de fapt negarea evidentei! O pun pe seama socului, lovitura a fost atat de puternica, incat post alegeri au dat in “delirum tremens” -halucinatii :grin:. Totusi ca presedinte, chiar si interimar al unui Partid, zicese cu “stofa”, cum Dzeu sa te umpli asa de RIDICOL?, si nici macar sa nu constientizezi. E de studiu psihologic,sincer.
    Dar in termeni seriosi, e regretabil pentru ca tot pe noi toti ne afecteaza. Privim siderati si uimiti la “nivelul si calitatea” politicienilor nostri – slab, nepregatiti, neprofesionisti, rupti de realitate, fara caracter, …..si lista poate continua. De fapt niste neica -nimeni ajunsi in anumite pozitii /functii politice absolut pe nici un criteriu moral. Parasutati acolo, majoritatea lor, datorita sistemelor de relatii, increngaturi si asocieri, parghii la care au acces, conjuncturi favorabile pe care si le creeaza sau le sunt create de cine trebuie, of course. Deoarece Binomul nu e in vacanta -NEVER! ci lucreaza intens.
    Personal eu consider ca nu sunt mai mult de 5-6 politicieni adevarati, care arata ceva in profilul de politician, din tot spectrul politic!. Nu poti fi politician respectat facand atatea gafe majore, tampenii, declaratii si miscari de nivel de elev de liceu. Amatorism pur si simplu in prime time!.
    Dar daca nu aveam de ce sa ne amuzam in tara asta -iata felicitari! un numar tot mai mare de politicieni ne ofera ocazia asta pe tava!. Cum ar zice unii “sa ne radem cu si despre ei”.
    Pacat, fiindca in sine e chiar trist, nu e de ras. Dar e oferta lor, asta pot asta fac, ei singuri se fac de ras atat de dezinvolt, aproape incredibil. 😆 😆

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: