Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de miercuri, 27 iunie 2018

Partea neștiută a unui Comunicat: Liviu Dragnea pregătește un asalt asupra SRI!

Luni pe la prînz, accesînd principalele site-uri de știri – toate TeFeListe – am dat peste un titlul pus ca o pălăriuță peste toate conținuturile, aceleași. Ceva gen Eduard Hellvig îi răspunde lui Liviu Dragnea. În declarația sa de presă de la finele ședinței CEXN de vineri, 22 iunie 2018, Liviu Dragnea a proclamat:

„Nu mă sperie nici Iohannis, nici Helvig, nici Pahonţu, nici Kövesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii. Obiectivele la care m-am angajat şi pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămîn aceleaşi şi împreună cu colegii mei, şi cei de aici, şi cei din ţară, le vom duce la capăt. Vă mulţumesc, asta a fost declaraţia mea!”

Am lăsat dinadins încheierea de tip Asta a fost declarația mea pentru a semnala că vorbitorul a vrut prin ea să dea un caracter de document istoric textului, un fel de vorbe rostite de Constantin, Împăratul Bizanțului, în seara de 28 mai 1453, înaintea marței negre a Asaltului final al Otomanilor împotriva Constantinopolului.

Liviu Dragnea, președintele PSD și președintele Camerei Deputaților, și-a făcut un tic din a da altora semnale doar de el și de destinatari știute în chestiuni de maxim interes public. În cazul de față, aserțiunea că nu-l sperie Iohannis, Kovesi, Pahonțu, Ponta, Băsescu a trecut normală. Numele respective dau seamă de adversari publici ai lui Liviu Dragnea. Ciudate au fost însă referirile la două nume: Gabriel Oprea și Eduard Hellvig. Ce amenințare o fi pentru el generalul tîrît de DNA în procesul unic în lumea civilizată de responsabil al unui accident rutier mortal, pentru că el era în mașina care urma echipajul moto al Poliției? În cazul lui Eduard Hellvig, ciudățenia e întreită. Mai întîi pentru că Eduard Hellvig e directorul SRI. Prin ce ar putea să încerce să-l sperie directorul SRI pe ditamai șeful de partid și de Cameră a Parlamentului? Apoi, pînă nu demult, Eduard Hellvig era scăldat de același Liviu Dragnea în alintările cele mai dulci despre schimbările în bine produse în activitatea SRI. Nu în ultimul rînd ciudățenia vine de la nivelul la care a avut loc aserțiunea. Liviu Dragnea e președintele partidului de guvernămînt și al treilea om în stat. La un asemenea nivel n-ai voie să lansezi doar o aluzie la directorul SRI nici măcar la bodegă, d-apoi într-o intervenție publică transmisă în direct de televiziunile de știri. La un asemenea nivel, dacă ai deja o poziție clară față de ceea ce tu crezi a fi încălcarea de către SRI a Constituției, prin angajarea directorului în războaie personale cu un politician, susții o declarație de presă amplă, în care formulezi acuzații precise, punctuale, dublate de documente și de anunțarea măsurilor luate pentru a pune capăt abuzurilor. Nu te rezumi la o aluzie gen Nu mă sperie.

Știind aceste lucruri, am tresărit la sintagma Eduard Hellvig îi răspunde. Știam că directorul SRI și-a făcut o regulă de viață din a nu se lăsa antrenat în polemici, nici măcar cordiale, cu politicienii sau jurnaliștii care-l atacă. Curios să văd cum a avut loc această abatere de la normă, am accesat știrile purtînd moțul titlurilor amintite mai sus.
Surpriza surprizelor!
Sub pălăriuța titlurilor cu Eduard Hellvig răspunde se piteau informații despre un eveniment ieșit din comun în istoria Serviciilor secrete românești din postdecembrism:
Luni, 25 iunie 2018 s-a dat publicității un Comunicat al Consiliului Director al Serviciului Român de Informații conținînd nu decizii privind activitatea internă a SRI, de regulă secretă, ci precizări publice vizînd relația Serviciul cu lumea înconjurătoare:

„În urma ultimelor evenimente și declarații publice, Consiliul Director al Serviciului Român de Informații face următoarele precizări:
Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului Român de Informații într-o zonă a speculațiilor prin afirmații false, acuzații nefondate și calomnierea cadrelor Serviciului.
SRI condamnă ferm aceste încercări de denigrare a instituției și îi asigură pe partenerii interni și externi că va ramîne ancorat în misiunile sale care privesc exclusiv securitatea națională.

Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, îi asigură pe toți cetățenii României de neimplicare în niciun fel de jocuri de putere, de menținere a instituției în afara dezbaterilor politice și de determinare în efortul conjugat de a prezerva securitatea națională.”

Pentru a înțelege evenimentul de luni, 25 iunie 2018, trebuie să reamintim structura de conducere a SRI potrivit Legii. De pe site-ul SRI, destul de bine făcut, dacă mă gîndesc la catastrofele de la alte instituții ale statului de drept, aflăm că Organismul deliberativ al Serviciului Român de Informaţii este Consiliul Director, compus din directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii acestuia, precum şi din şefi ai unor unităţi centrale şi teritoriale. Preşedintele Consiliului Director este directorul Serviciului Român de Informaţii”.

Următorul organism de conducere e „Biroul Executiv al Consiliului Director, care asigură conducerea operativă a Serviciului Român de Informaţii şi îndeplinirea hotărîrilor Consiliului Director. Este alcătuit din directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii săi.”

Tot din structura de conducere mai fac parte directorul și cei patru adjuncți ai săi:

„Serviciul Român de Informaţii este condus de un director cu rang de ministru, numit de Parlament la propunerea Preşedintelui României.
Directorul este secondat de un prim-adjunct – pentru zona de informaţii-operaţiuni şi de trei adjuncţi. Prim-adjunctul şi adjuncţii directorului au rang de secretar de stat şi sînt numiţi de Preşedintele României, la propunerea directorului Serviciului Român de Informaţii.”

Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 (actualizată) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, aduce precizări despre Consiliul Director prin articolele:

17. Consiliul director al serviciului Român de Informaţii se întruneşte, de regulă, trimestrial, şedinţele fiind convocate de preşedintele acestuia. În caz de urgenţă, la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor săi sau la solicitarea directorului, Consiliul director se întruneşte ori de cîte ori este necesar.

Și 18:

Consiliul director al Serviciului Român de Informaţii îşi desfăşoară activitatea în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărîri cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor.

Am reamintit aici structura de conducere a SRI nu pentru a ține locul direcției de presă și comunicare, din cadrul căreia îl știu doar pe simpaticul Ovidiu Marincea, ci pentru a semnala nota de excepție a Comunicatului. Nu e o intervenție publică a purtătorului de cuvînt al SRI, nu e un text scris pe facebook de directorul Eduard Hellvig, nu e o sumă de considerații ale directorului în cadrul unui interviu, nu e nici măcar un document asumat de Biroul Executiv. E un document asumat public de cel mai important organism de decizii al SRI: Consiliul Director. Cum se întrunește potrivit Legii Consiliul Director știm cu prisosință. Cum s-a întrunit în cazul de față nu știam. Drept urmare, m-am adresat oficial lui Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvînt al SRI (un biet pensionar ca mine nu-și poate permite să-l deranjeze pe director!) pentru a afla amănuntele indispensabile unei concluzii corecte. Am aflat astfel în chip oficial că a fost vorba de o întrunire extraordinară a Consiliului director, convocată și pentru chestiuni ținînd de activitatea internă a SRI, Consiliu la care s-a citit Comunicatul, care Comunicat a fost adoptat de întregul Consiliu.

Ne aflăm în fața unui eveniment:
Cel mai important for colectiv de conducere a SRI simte nevoia unei intervenții în spațiul public prin care se condamnă campania angajată împotriva Serviciului.
Să fie vorba de o tentativă a lui Eduard Hellvig de a-i replica lui Liviu Dragnea?
Nu cred.
Nu-l văd pe Eduard Hellvig antrenînd Consiliul director într-o replică dată fie și lui Liviu Dragnea.
De regulă SRI a evitat antrenarea în controverse publice cu politicieni și jurnaliști.

Cred că e vorba de ceva mult mai complicat.
Liviu Dragnea a adus aluziei de vineri precizările cerute de presă luni, la un taifas ad-hoc:

„Reporter: SRI a cerut să nu mai fie implicat în dezbaterile publice. Cum vedeţi dumneavoastră această…?

Liviu Dragnea: Am auzit ce au solicitat. E bine să nu mai fie implicat în nimic altceva în afară de atribuţiile legale şi constituţionale. Sînt implicaţi în dezbaterile publice pentru că vin informaţii despre implicarea efectivă în alte acţiuni care n-au legătură cu atribuţiile lor.

Reporter: Dar ce s-a schimbat? Pentru că dumneavoastră pînă acum vă arătaţi mulţumit de activitatea lui Eduard Hellvig; spuneaţi că sînteţi mulţumit de activitatea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI. Ce s-a întîmplat? Din momentul în care a apărut sentinţa aţi vorbit şi de Hellvig, că nu vă e teamă de el, alături de Kovesi şi de ceilalţi.

Liviu Dragnea: Pui o întrebare o juma’ de oră şi după aia nu mai am timp să răspund. S-a întîmplat că a cedat şi el. ( De observat că șeful PSD a devenit bădăran cu jurnaliștii n. n)

Reporter: Statului paralel?

Liviu Dragnea: Da! La revedere, o zi bună!”

Chiar dacă rămas tot la aluzia de tip pe sub mustață, Liviu Dragnea a aruncat o lumină asupra intervenției ieșite din comun a Consiliului director:
Consiliul Director știe că sub conducerea lui Liviu Dragnea coaliția PSD-ALDE pregătește un asalt de proporții asupra SRI.
Se pun la cale Tăierea fondurilor europene, reducerea drastică a Bugetului, trecerea prin Parlament a unei legi în urma căreia directorul SRI va fi subordonat lui Liviu Dragnea.
Din motive strict personale (pe care le știu), Liviu Dragnea e pe cale să antreneze Coaliția într-un nou Război inutil și costisitor:
Cel cu SRI.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 27 iunie 2018”

  • Daca mitingistii scandau mai tare si cu un ritm potrivit Motiunea trecea.

  • SRI face politica. Fără să aibă vocație face politica proastă și se va compromite. Păcat.

  • Nu mai are niciun rost sa analizam spusele lui Dragnea. Individul este constient ca este terminat si joaca la cacealma, antrenându-i si pe imbecilii din gasca lui în acest joc stupid.

  • Acest „război”, declarat, împotriva SRI-ului, are rolul, ca multe alte „evenimente”, de-a abate atenţia de la alte „coţcării”, care vor fi „moșite”, prin parlament, sau pe la Victoria, de către daddy & co !
    Are legătură, de asemenea, cu „plângerea”, lui Sică „mandolină”, făcută Vasilicăi Veorica, „prima”-ministră, acuzată de „înaltă trădare”, căreia Hororniceanu (sic) i-a băgat dosarul, deja, la … „copt”, după ce-a fost lăsat, la „dospit”, fo’ câteva săptămâni !
    Probabil, sau, mai bine zis, sigur, daddy se aștepta ca SRI să iasă cu un comunicat , in care să invoce faptul că nu-i vorba, de fel, despre așa-ceva !!!
    Că, din câte știm, cam ei se ocupă de „demascarea”, sau „împiedicarea” producerii unor asemenea actiuni, vizând… SIGURANŢA NATIONALĂ !!!
    Dar, nea Eddy n-a catadicsit să facă acest lucru, fiind probabil și sub „influenţa” recentelor devoalări, ale „protocoalelor” !
    Drept pt care, s-a … declanșat „prezentul război”, semnat … Liviu Dragnea !!!
    Este doar o părere, personală, care nu trebuie, neaparat, și… acceptată !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *