Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de miercuri, 28 noiembrie 2018

Istoria României – Marea noastră Doamnă Învățătoare

Blegoasa resemnare românească

O antipatie funciară explică zbaterea lui Paul Goma de a dovedi în Scrisori întredeschise că Alexandru Ivasiuc a fost colaborator al Securităţii. Surprinzătoare această antipatie! Surprinzătoare pentru că Paul Goma are un punct de vedere comun cu Alexandru Ivasiuc. Unul dintre acele puncte care leagă, prin viziune, două personalităţi: amărăciunea la lipsa de radicalitate a românilor. Fatalismul lui „lasă-mă, să te las” a fost denunţat de Alexandru Ivasiuc într-un eseu remarcabil: Radicalitate şi valoare. Teza îl preocupă şi pe Paul Goma. O ia şi o reia în numeroase scrisori şi, mai ales, în ceea ce intitulează el, nu fără plasticitate, Jurnal pe sărite. Totul porneşte de la poziţia noastră, a românilor, faţă de comunism:

„De fiecare dată cînd am prilejul (şi, dacă nu mi se oferă, îl provoc eu) umflu, folclorizez meritele românilor, zic eu, he-he, nu numai că au făcut şi ei, dar au fost chiar mai breji decît vecinii lor (iată, suprarealismul; iată partizanatul; iată SLOMR, anterior Solidarităţii etc…), iar faptul că occidentalii nu au ştiut… ei, bine, asta e din cauza complicităţii americanilor şi a englezilor (şi, oarecum, a francezilor) cu sovieticii… Faptul că nu s-a aflat, în Occident, nu înseamnă că românii nu s-au mişcat! îi asigur eu…

Dar cînd mă regăsesc singur şi rememorez pledoaria, mă apucă jalea: fiindcă, dacă este adevărat că românii au suferit cumplit în aceşti patruzeci de ani, de asemeni este adevărat că au suferit… în tăcere; că revoltele lor – care au fost – nu s-au manifestat, totuşi, aşa cum ne-ar plăcea nouă, românilor, să le prezentăm.”

Răbdarea de sub comunism e pentru Paul Goma un bun prilej de a trece în revistă momentele de fatalism blegos din destinul nostru ca neam. Istoria nu se hrăneşte din „ce-ar fi fost dacă”. Scriitorul surprinde, totuşi, momentele în care noi, românii, ne-am fi putut comporta altfel. Nu scăldat, nu sub semnul principiului treacă de la noi, ci tranşant, sub semnul lui ori-ori. Cîteva au fost semnalate şi de alţii. Noutatea adusă de Paul Goma constă în demonstrarea unui adevăr: în multe dintre aceste momente, radicalitatea nu ne-ar fi costat nimic!

Puteam păstra Basarabia

Abandonarea Basarabiei fără a trage un foc de armă a mai fost discutată. Paul Goma observă însă că rezistenţa noastră ar fi avut sorţi de izbîndă. Criticii grabei de a ne supune dictatului rusesc susţin că merita opunerea, chiar dacă ne-ar fi costat. Paul Goma demonstrează însă că n-am fi riscat nimic. Războiul din Finlanda dovedise că ruşii şedeau prost cu armata. Dacă ar fi ştiut că nu vom spune Da, n-ar fi îndrăznit să ne dea ultimatumul:

„… ca nepricepător (şi mai ales ca basarabean) mă înteb: în faţa unei Românii hotărîte să reziste, Rusia ar fi trecut la atac? Inocentul de mine crede că nu – şi iată pentru ce: papara încasată de la finlandezi (chiar dacă «pînă la urmă» s-a transformat în «victorie») era prea proaspătă în amintire şi chiar dacă Armata română nu era pregătită, nici Armata Roşie nu era mai brează (s-a văzut în ’41).”

Abdicarea Regelui Mihai a fost privită postdecembrist ca o fatalitate. S-a invocat chiar şi un soi de şantaj cu decimarea nu ştiu căror studenţi. Paul Goma pune punctul pe i:

„Asemănător stau lucrurile şi în ce priveşte abdicarea Regelui Mihai. De ce trebuia acesta să semneze actul? Oricum, comuniştii îl abdicau (…).

Şi repet întrebarea: ce i s-ar fi putut întîmpla, lui Mihai, dacă ar fi refuzat să abdice? Bineînţeles că tot ar fi fost trimis la plimbare – dar nu aşa cum a fost, adică şi f…, şi cu banii luaţi. Pentru că Mihai, sub ameninţare sau fără, a semnat cu mîna lui, totuşi, actul de abdicare. Ce i s-ar fi putut întîmpla lui, ca om, dacă ar fi refuzat? Nimic. Ar fi fost… «destituit». Da, desigur, nu ar mai fi putut rămîne pe tron (asta ar mai fi lipsit!), dar cel puţin ar fi putut mai tîrziu invoca refuzul de a semna şi nu faptul că… a fost silit, împotriva voinţei, şantajat cu… etc., etc. Şi, chiar detronat, azi, ar fi rămas regele detronat, nu cel care singur s-a detronat după ce înghiţise atîtea alte şopîrle.”

Autorul găseşte în istoria noastră naţională numeroase alte exemple de scăldat politic. Unele sînt şocante, dat fiind că nimeni nu s-a gîndit pînă acum la ce-ar fi fost dacă… Ce-ar fi fost dacă nu ne-am fi aliat cu nemţii? Sau, ce-ar fi fost, de exemplu, dacă Regele nu-l dădea pe Mareşal ruşilor? Sau dacă tot Regele se opunea executării acestuia? În nici una din aceste împrejurări – susţine Paul Goma – nu s-ar fi întîmplat răul invocat azi de unii pentru a justifica retroactiv fatalismul nostru mioritic. Ori de cîte ori se ridică această problemă, a lipsei de radicalitate, de ţepoşenie din trecutul nostru, se contraargumentează cu dîmboviţeanul ridicat din umeri.

Oricum nu s-ar fi putut face nimic!

Resemnarea din Mioriţa îşi spune cuvîntul. Prin informatorii săi, ca s-o poreclim aşa pe oaia năzdrăvană, ciobanul vrîncean află că s-a pus la cale asasinarea lui. În loc să acţioneze, el se apucă de bocit în versuri. Oricum, lasă să se înţeleagă mămăligismul lui, ăia or să mă omoare. Ager, Paul Goma sesizează acest argument al răbdării noastre ajunse la celebritate. La o primă privire, el pare corect. E argumentul unor oameni realişti, înţelepţi. Necruţător, Paul Goma îl sfredeleşte dovedind că nu-i decît un castel de nisip. Justificarea spinării îndoite:

„Ceea ce este iritant (un eufemism, desigur) la români: ei judecă erorile din trecut prin – ei, şi dacă am fi făcut altfel, n-am fi ajuns tot aici?”

Eliberarea de teamă

Originalitatea lui Goma stă nu în demascarea (ca să mă exprim în limbaj stalinist) dedesubturilor acestui argument (nevoia de a justifica laşitatea), ci în reliefarea rolului benefic pe care l-ar fi avut tresărirea de radicalitate, chiar dacă în plan practic ea n-ar fi schimbat nimic:

„I-am auzit (şi nu pe securişti!) spunînd: «E-te, na, s-au răsculat ungurii – şi cu ce s-au ales? Cu lacrimi, cu suferinţă? Tot nu s-au eliberat de ruşi şi de comunişti!» Din nefericire au plătit preţ greu – dar chiar să nu fi cîştigat nimic? Ba da, mult mai preţios decît, să zicem, o liberare adevărată – pentru că s-au liberat de un complex de teamă, de neputinţă în faţa a ceva necunoscut, deci terifiant, s-au înfruntat cu el, au pierduit, e adevărat, dar l-au cunoscut; l-au cunoscut ei, dar şi neungurii – aşa că cehii şi slovacii, în felul lor, polonezii în al lor, afganii în felul lor se exprimă. Totalitarismul comunist sovietic nu mai este ceva de pe altă planetă – şi asta de la revoluţia ungurilor din ’56.”

Aceste observaţii au fost făcute în 1984. Nu ştiu dacă Paul Goma a revenit asupra lor după experienţa de aproape două decenii în materie de istorie românească. Sigur rămîne că ele reprezintă o profeţie a întîmplărilor de după 1984. A adormirii noastre de sub Ceauşescu. A lipsei de radicalitate, chiar a revoltei din decembrie 1989, cînd n-a fost o revoluţie, adică asumarea conştientă a unui risc incalculabil, ci o răscoală, adică o răbufnire spontană. Şi aceea împinsă de la spate. A împăcării noastre cu soarta sub guvernările aşa-zis democratice de după 1990.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 28 noiembrie 2018”

  • pt. dobi. Bre, sulică, de unde șții tu că nomenclaturiștii aveau motive să fie fericiți?..De ce să fie, aveau libertate mai multă, aveau femei mai multe, aveau bani mai mulți?. Eu nu cred. Cred că erau mai degrabă opăriți la dos de frică, de belele și de răspunderi. Ce fericit o fi fost primul nomenclaturist la zidul de la Târgoviște!!! De fericirea asta să ai tu parte.
    Du-te bre, la hipermarket, ia haleală cu tonele, bagă in tine, și te-ai făcut nomenclaturist, ofticosule !.

  • Klaus Iohannis rămîne același derbedeu politic care ne-a obișnuit. NU o va decora pe femeia jandarm care a fost aproape să fie linșată de derbedeii „rezist” pe 10 aug. Poate în Uganda ar fi fost un președinte bun acest maimuțoi, dar nu în Romînia, țară europeană unde există o educație politică. SclavuKlaus al debilei Merkel va pleca definitiv la coșul de gunoi la următoarele alegeri

    • Marc Aurel
      Vom vedea la urmatoarele alegeri pentru PE daca scapam de comunistii aia travestiti din fruntea CE! Si mai e important si ce miscari va face Trump, inclusiv in Romania. Pana acum n-a miscat un pai iar sentimentele anti-americane castiga teren p’aci prin batatura noastra. Slabi strategi si in vestul Europei dar si peste garla! Nici nu ma mira ca-i face Putin in foi de vita pe incepatorii astia.

  • pt. domi. Bre, dobi, mare mincinos ești! Baltag a scris limpede că a fost fericit in comunism tocmai pt. că ii compătimea pe nomenclaturiști și securiști. Că nu voia să fie ca ei. Și că cei care se voiau si ei nomenclaturisti dar nu reuseau au fost nefericiți. Nefericitule!

    • Iti repet, ca sa întelegi: în comunism, doar nomenclaturistii aveau motive sa fie fericiti.
      Deci tu, ori ai fost un nomenclaturist fericit, ori minti ca ai fost un român simplu si fericit.
      Ar mai exista si varianta fericit cel sarac cu duhul în varianta laica si cred totusi ca te încadrezi p-acilea.

  • In natura castiga intotdeauna cei care sunt cei mai adaptabili. Nu cei mai tari, nici cei mai agresivi. Doar cei adaptabili. Indiferent ce parere au „deontologii”.

  • Paul Goma care a fost un autentic dizident , a fost ignorat de jegurile lui Ion Iliescu cînd au venit la putere. Sub Ceaușescu, viermele Iliescu a fost un mielușel, din 89 el și gașca s-au transformat în mari revoluționari. Dacă nu erau Tokes cu ungurii lui, sclavii ăia ai lu Ilici Iliescu n-ar fi pornit nimic, niciodată, tremurau chiloții pe ei. Ciorditorii lu nea Nelu și-au tras terenuri , bani, titluri, avantaje, iar Goma a rămas un anonim dizident refugiat în străinătate. Din cauza jegurilor lu Iliescu, poporu romîn arată azi a neam de slugi și oportuniști, Ion Cristoiu are dreptate. Acu , că au sosit și drogații lu Soros de la „rezist”, poporu romîn arată și a neam tocma bun de spitalizat la nebuni.. 😆

  • Iată un paradox: istoric al clipei, asta e de fapt un filozof!

  • @Ion Baltag
    „In ultimii 25 de ani,
    -In literatură nu am citit nimic autohton pt. că nimic nu a fost de citit,
    -In cinematografie sau teatru nu am văzut nimic autohton pt. că nimic nu merita văzut,
    – In stiința și tehnica nu am văzut nimic autohton pt. că nu a fost nimic de văzut,
    – In muzica și divertismentul autohton nu am văzut nimic autohton pt. că nu a fost nimic de văzut.”
    Mai mult , creatiile lor, mai ales cele din cinematografie m-au direct ingretosat . ‘Telijentii n-au creat in schimb au militat in presa pe banii variilor fundatii , ong-uri si ambasade pt tot felul de teorii politice si economice , le-au impus politicienilor si astfel am ajuns in situatia de azi „: expropriati si evacuati din tara .

  • Baltag Axon era fericit în comunism.
    Doar un fost nomenclaturist putea sa fie fericit în comunism.

    Nomenclaturistii erau fericiti si în anii în care poporul facea foame în frig si întuneric. Nenorocitii astia aveau magazinele lor de partid, în care li se aduceau tot felul de bunatati, în timp ce prin restul magazinelor patriei batea vântul.
    Nomenclaturistii si slugile lor comuniste au pus mâna si pe România democrata în ’89, dupa ce au omorât oameni nevinovati. Au ucis, au furat, au vândut tara, si-au construit democratia lor originala… Din cauza lor si a altora ca ei o tragem noi si astazi.

  • Dorm _ deci exist.

  • gaby serbănescu. Las-o jos, că măcăne!. Bodnăraș era inginerul Ceaușu in 1944, când il primea regele la Palat pe furiș, să discute planul militar al arestării lui Ion Antonescu. In 1947 era chiar Bodnăraș și chestia cu pistolu e o minciună.

  • De ce sa nu întelegeti „antipatia funciara” a lui Paul Goma fata de Alexandru Ivasiuc, când din cauza lui Ivasiuc, Goma a fost interzis în România timp de 20 de ani?

  • Baltag Axon, zici ca ai trait în comunism 40 de ani frumosi si liberi…
    Vecinul nostru de la tara, îsi tinea câinele de ani de zile într-un lant scurt, legat de cusca lui. L-am lamurit pe terorist cu mare greu sa elibereze bietul animal din lant si sa-l lase liber prin curte. Uite asa am avut ocazia sa vedem cu mare tristete ca prizonierul nu voia sa se îndeparteze de lantul si de cusca în care fusese „fericit” atâta vreme.

    La fel si tu, fericitule!

    • Pentru tine, bolsevicule, Paul Goma este un „cretin” pentru ca a luptat împotriva comunismului si a lui Ceausescu si nu din alte motive.

  • Maestre, de data asta n-ai dreptate !
    C-tin Argetoianu, în ‘Memoriile’, lui, spune CLAR :
    Dacă nu semna actul de abdicare, Regele Mihai ar fi primit un glonţ, sau două, în cap, din pistolul … ‘inginerului Ceaușu’, alias … Pantiușa Bodnarenko, viitor …
    Emil Bodnăraș !!!
    Și totul s-ar fi … ‘mușamalizat’, punându-se pe seama … aghiotantului lui Antonescu !!!

    • Gândești și scrii aiureli. Mihai nu ar fi fost împușcat niciodată de ruși, presiunea Occidentului , rangul lui și multe altele l-ar fi protejat. Mihai a fost un mic vițel care a încercat să tragă de hățuri fără să fie învățat cu plugul. A avut niște sfătuitori de rahat, cam cum îi are azi Dulapu cu cravată klaus Iohannis pe zevzecii lui sorosiști de azi, alde Leonard Orban, Sanda Pralong zisă Prea-Lungă ș.a. Goma are dreptate. |Dacă se împotrivea măcar și de fațadă, se retrăpgrea și Mihai glorios. Așa, s-a retras ca un sclav sorosist trecut la pensie de Macovei din lipsă de finanțări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *