Gîndul de miercuri, 31 decembrie 2014

Evenimentul senzațional al lui 2014: a ajuns președinte un politician de tip Gioconda

Indiscutabil, evenimentul senzațional al lui 2014 îl reprezintă ajungerea lui Klaus Iohannis la Cotroceni.
Lesne de observat pînă și de cei cu privirea încețoșată de siesta prelungită dintre Crăciun și 5 ianuarie că n-am zis Victoria lui Klaus Iohannis la cel de-al doilea tur de scrutin.

În primul rînd, pentru că așa cum am mai scris, la cel de-al doilea tur de scrutin nu putem vorbi de victoria lui Klaus Iohannis, ci de înfrîngerea lui Victor Ponta.
Putem vorbi despre victoria cuiva doar cînd respectivul face ceva pentru a învinge.
Nu e cazul lui Klaus Iohannis.
El n-a făcut nimic pentru a învinge.
A surîs doar.

Surîde în continuare și după instalarea la Cotroceni.
Va surîde în vecii vecilor, Amin! fără să facă nimic.
Și dacă ar exista un mandat în vecii vecilor, Amin! românii l-ar alege președinte pînă la sfîrșitul lumii, încredințați că nu surîde degeaba:

Știe el ce știe, dar, asemenea Sfinxului, nu ne spune, ne lasă să ne batem capul întrebîndu-ne de ce zîmbește.
Pentru Klaus Iohannis s-au bătut alții: Cătălin Predoiu, Traian Băsescu, SRI, cele două divizii ale SRI – Divizia Penală, întruchipată de DNA, și Divizia Media, întruchipată de ziare, televiziuni, site-uri  ținînd de firme paravan ale SRI, SIE, Diaspora, facebook-ul.

În al doilea rînd, evenimentul senzațional nu-l reprezintă rezultatul celui de-al doilea tur, ci faptul – unic în postdecembrism- că ajuns președinte tocmai  Klaus Iohannis,  un politician care tace și surîde  ca Gioconda și care, tot ca Gioconda, stîrnește mii de ipoteze în privința zîmbetului.

De ce  surîde Gioconda? se întreabă de sute de ani specialiștii, dar și oamenii simpli.
Nimeni nu-și pune problema că Gioconda surîde ca proasta, că zîmbetul nu ascunde nimic deosebit. Toți presupun că zîmbetul trebuie să însemne ceva.

Așa și Klaus Iohannis.
Surîde și tace.
Toți presupun că zămbetul lui Klaus Iohannis ascunde ceva grozav.
Dar dacă nu ascunde nimic?!

Klaus Iohannis a ajuns președinte fără să facă altceva decît să surîdă, învingîndu-i, alături de Victor Ponta, pe Crin
Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Mircea Geoană, Sorin Oprescu.  Chiar dacă unii dintre aceștia nu s-au înscris în campania electorală propriu zisă, totuși, mai înainte, s-au bătut ca să candideze și, prin asta ca să ajungă președinte.

Oricare dintre aceștia e infinit mai bun politician decît Klaus Iohannis.
Cu toate aceste, președinte al României a ajuns Klaus Iohannis.
Cum să nu credem că acest eveniment e nu numai senzațional, dar și unic în postdecembrism?!

N.B. Cineva mi-a atras atenția c-am greșit scriind în comentariul anterior că-n postdecembrism nici un șef de Servicii nu și-a depus demisia în fața noului președinte. În 31 decembrie 2000, Cătălin Harnagea, șeful SIE sub regimul lui Emil Constantinescu, și-a depus demisia în fața noului președinte, Ion Iliescu.
Mă grăbesc să fac corectura necesară.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

65 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 31 decembrie 2014”

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: