Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de miercuri, 7 septembrie 2016

DNA se implică în Operațiunea Victor Ponta – președinte la PRU!

Un tip mult mai informat decît mine m-a sunat în noaptea de luni spre marţi pentru a mă întreba dacă dibui într-un fel semnele unei noi Operaţiuni:
Victor Ponta, preşedinte la PRU!

Tipul se numără printre cei care cred că România ultimilor ani e o democraţie de faţadă. Avem Parlament, Justiţie, avem Presă, avem chiar şi ONG-uri, puzderie.
Avem toate ingredientele borşului numit Democraţie.
Da, dar nu e borş.
E apă chioară, vîndută babuinilor drept Borş.
În realitate, România e condusă de Instituţiile de forţă, devenite singurule puteri în stat în cei zece ani de preşedinţie ai lui Traian Băsescu.
Rămase acum de capul lor, dat fiind că Klaus Iohannis e într-un concediu de lux de la instalarea la Cotroceni, instituțiile se bat între ele. Pentru putere, pentru teritoriu, pentru bani, pentru orgolii.

Cum și eu cred în asta, cînd m-a întrebat de Operaţiune i-am răspuns ca tip care cred şi eu că democraţia e la noi mai de faţadă ca în Gabon, unde Bongo a cîştigat din nou prezidenţialele, că ştiu doar de Operaţiunea Dacian Cioloş – om de stat.
Operațiune făcută cu mîna, din credința că românii sunt niște trîmpiți care nu se prind.
Cine dracu să creadă că un autor de grafitti riscă o amendă pentru a face pe ziduri nu Lia + Nelu= Love, ci chipul mai mult decît omului de stat Dacian Cioloș?!
N-am dibuit c-ar exista şi Operaţiunea Victor Ponta – preşedinte la PRU.

Marţi, 6 septembrie 2016, a venit vestea convocării lui Victor Ponta pentru a fi pus sub control judiciar într-unul dintre cele mai fantasmagorice Dosare din Istoria României.
Victor Ponta e acuzat că în martie 2012, cînd era în Opoziție a a fost mituit de Sebastian Ghiţă, aducîndu-l în România pe Tony Blair contracost, pentru ca după ajungerea la guvernare, să-l pună pe listele de candidaţi la uninominal.

Textul de proză searbădă care e Comunicatul DNA are de toate, inclusiv rînduri de propagandă ieftină despre partidele politice din România.
N-are însă, cum ar trebui în cazul unei instituții care se adresează românilor, presupuși minim deștepți, argumentele menite a-i convinge pe români că aducerea lui Tony Blair a fost rodul unei negustorii între Sebastian Ghiță și Victor Ponta. Sunt de acord că Tony Blair n-a venit degeaba în România, cum sunt convins că Emil Hurezeanu n-a moderat, în 26 martie 2014, conferința ținută de Tony Blair. Sunt de acord că Tony Blair a fost adus de Victor Ponta în cadrul operațiunii de europenizare a imaginii sale. Sunt convins că Sebastian Ghiță, ca apropiat al lui Victor Ponta, a plătit tărășenia. Nu sunt însă convins că Sebastian Ghiță, unul dintre apropiații lui Victor Ponta, avea nevoie să-și cumpere locul la parlamentarele din 2012.

Cu toate acestea, tot Scandalul e în favoarea lui Victor Ponta.
Tîrîrea în bulzul moldo-valah a numelui lui Tony Blair, incredibilele acuzaţii (amintind de cele aduse Olguţei Vasilescu) fac din Victor Ponta un Erou martir al Abuzurilor Sistemului.
Potrivit Codului PSD, Victor Ponta nu poate fi pus pe listele PSD.
La rîndu-i, Liviu Dragnea, încredinţat că dacă se tîrăşte în faţa DNA va scăpa, s-a grăbit să confirme acuzaţiile DNA.
Ce motiv mai bun putea fi găsit pentru ca Victor Ponta să fie împins să plece din PSD pentru preşedinţia PRU?
De ce ar fi nevoie ca Victor Ponta să fie împins să plece din PSD?

Păi cum de ce?

  1. Cu un PSD din care face parte Victor Ponta, Liviu Dragnea nu şi-ar putea vinde partidul viitorului Guvern de Uniune Naţională, condus de Dacian Cioloş.
  2. Victor Ponta, plecat din PSD, şi ajuns la PRU e un cadavru politic.
    Ca şef al PRU – aşa cum am mai scris – poate fi vedetă în România.
    Nu poate fi niciodată premier.

Vorbeam de Operațiunea Dacian Cioloș – om de stat, menită a pregăti terenul pentru Guvernul de PNL-PSD condus de „omul de stat Dacian Cioloș”.
Putem vorbi astfel că Împingerea lui Victor Ponta la șefia PRU face parte din Operațiunea Guvernul de Uniune Națională, adevăratul Guvern al Meu al lui Klaus Iohannis.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

21 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 7 septembrie 2016”

  • Domnu cristoiu daca continuati asa puteti merge la antena 3 cu cit va plateste psd

  • suntem varza , NU CRED NIMIC DIN CE VAD ,VINOVATII principali : JURNALISTII , ELITELE siFORMATORII DE OPINIE . Sunteti deja in campul tactic toti sa nu sperati ca va vom apara nu meritati ,NU v-ati facut datoria . v-ati lasat cumparati ca la targ .

  • Maestre……long time ago,i se potrivea domnului Cristoiu aceasta titulatura!!Intre timp,maestrul s-a pierdut printre partide si politicieni;incurcate sunt caile politicii…cum,in politica noastra,nu exista barca castigatoare,”datul prin toate barcile” a devenit sport national printre jurnalistii odata respectati!!!Iar domnul Cristoiu,s-a aliniat trendului!

  • Bai Mario, ti-ai sters comentariul?! Oare pt ca ai inceput iar cu formula „Bai Cristoiule…”?! Sa-nteleg ca mai bine stergi comentariul, decat sa-mi trimiti poza aia cu pisica, pt ca esti „recidivista”?! Nu e bine, Mariuco, nu e bine! Data viitoare, daca iar te adresezi asa, te rog sa-mi trimiti poza aia, dar sa fie clara, din fatza si din profil, ca sa se vada bine mustatile!

  • Banii au fost dati fostului premier britanic.A recunoscut purtatorul lui de cuvint.Banii sint de la Ghita si doar nu credeti ca i-a dat de pomana?.E o suma totusi.Acum ni se pare normal ca Ghita sa fie senator dar acum 4 ani?

  • Eu sper ca acest dosar sa aiba probe serioase impotriva lui Ponta, in caz contrar o sa i se mareasca cota de simpatie si-o sa fie votat chiar si in puscarie fiind! Eu pot fi convins ca Ghita a dat acei bani, ca „sponsorizare” pt venirea lui Blair(pt imbunatatirea imaginii lui Ponta, inainte de alegeri!), chiar si pt a-si cumpara locul pe liste, cum s-a-ntamplat si cu Geoana si madam Birchal, dar sper ca procurorii sa aiba si niste inregistrari legale, pt a demonstra acest lucru, care, oricum, s-a intamplat si cu ocazia altor evenimente politice! Mai e si varianta ca Ghita sa-l dea in gat, pt a-si negocia dosarele in care e implicat. Nu cred in plecarea lui Ponta din PSD la PRU, cel mult ar putea fi o amenintare, pt a-si vedea sustinatorii lui pe liste! Cu PRU nu are sanse sa intre in parlament, pt ca nu toti votantii PSD, care-l simpatizeaza, o sa-l urmeze! In plus, nu vad rostul acestei mutari, pt ca, dac-ar intra in parlament, tot cu PSD-ul va face alianta, iar, daca vrea sa ajunga neaparat sef de partid, ii poate lua locul li Dragnea, teoretic vorbind, pt ca mai e si DNA in ecuatia asta! Dar, ca anti-pontist, spun ca-si merita soarta, stresul acestor acuzatii, pt ca, tupeist fiind, de la o vreme-incoace, gura nu-i mai tace, „iarba”(politica!) ii mai place, vrea sa se remarce, nu ne lasa-n pace!

  • Maestre …cu părere de rău cred că suferiți de scenarită cronică şi mă tem că o să molipsiți şi alți ,,deontologi ” cu pretenții de jurnalisti şi formatori de opinie care în perioada postdecembristă au avut de mâncat o pâine bună folosind deviza DIVIDE ET IMPERA .Cu un singur lucru sunt de acord din acest ,,scenariu ” că , în 2012 năpârcile uslinoase în frunte cu mitomanul ,,salvator ” și chiulangiul cu nume de floare , puteau să pună pe buletinul de vot şi o găină care ,,năștea ” pui şi tot câștiga mandatul de senator sau deputat, în rest vă las în liniște să vă tratați la timp de scenarită pentru a nu molipsi şi pe alții .

  • D-le Cristoiu, in anii trecuti toti jurnalistii importanti ai tarii aveau pareri, opinii despre ce se intampla in tara si faceau opozitie celor care se aflau la putere. Din pacate, in zilele noastre cand democratia se afla in pericol, vajnicii oponenti ai lui Iliescu, Nastase, Ponta si pe alocuri Basescu, tac malc. In afara de dvs, Sorin Rosca Stanescu, Cornel Nistorescu si alti cativa realizatori de televiziune, nimeni nu are curajul sa vorbeasac despre abuzurile „regimului Johannis”, regim preluat de la dictatorul Basescu. Ce face „intelighentia” romaneasca in frunte cu Plesu, liiceanu, Patapievici, CTP, etc Se pare ca Soros a avut grija sa le inchida pe veci gura cu cate o sinecura.

    • Domnule Ion Cristoiu, se pare ca ti reusit in ultimul timp sa creati o imagine tot mai clara in mintea celor care va urmaresc. S-ar zice ca stati la aceeasi masa de scris cu Sorin Rosca Stanescu, Cornel Nistorescu (… si alti cativa) si nu faceti parte din „intelighentia” romaneasca precum Plesu, Liiceanu, Patapievici. Va rog, meditati la perceptia publica asupra persoanei dumneavoastra!

  • # Maestre , suntem pe „NICARI” cum se zice in Ardeal , nu ne vom reveni niciodata , ne-au pus JUGUL pe Gat , toti si ‘strainii si ai nostri’

  • De acord ca democratia noastra e de fatada, dar ce cred eu e ca si insitutiile de forta, cum le numiti, au in spatele lor pe cienva care le controleaza si pe ele.Ele doar supravegheaza c ca jocul sa se desfasoare dupa regulile papusarilor si se aleg pt. asta cu bani i’cacalau”

  • „ce semeni aia culegi,, El când striga „Basescu la brutàrie,, „cine sapa groapa altuia, cade singur in ea,,

  • Bravo mister !!!!.

  • Bai, Cristoiule, nu vreau sa ma bag, dar vezi ca iti scapa ceva!

  • Măcar pe timpuri mai conducea şi PCR-ul, acum numai structurile de forţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *