Site-urile de Bumbești-Livezeni ale ACL au reprodus cu jubilații un soi de pîră a Narcisei Iorga la CNA, la Parchetul General, la OSCE şi la ONU împotriva Realităţii Tv, pentru că în pauza de publicitate de la confruntarea dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis ar fi difuzat un spot de campanie electorală negativă avîndu-l ca subiect pe candidatul ACL.
Așa o fi, dacă zice neicușoara Narcisa!
Eu, care tocmai am rupt-o cu Realitatea Tv, ar trebui să sar în sus de bucurie și să transcriu și eu aici pîra Narcisei Iorga.
Numai că eu îmi amintesc bine:
Cînd colaboram la Realitatea Tv nu era emisiune lăsată de Dumnezeu care să n-o cultive pe Narcis Iorga ca un fel de Tudor Vladimirescu al CNA.
Se poate spune că Realitatea Tv a stat sub semnul Facerii de bine.
Eu n-am văzut spotul cu pricina.
Sunt sigur că l-au dat.
Cei de la Realitatea erau atît de buimăciți de vizita neașteptată a lui Klaus Iohannis că ar fi difuzat în pauză și un video al Statului Islamic terorist.
A pîrî Realitatea Tv, post care te-a făcut un fel de Ecaterina Teodoroiu a Primului Război Mondial cu Laura Georgescu, șefa CNA, cade sub incidența părții a doua a zicalei, cea cu … de mamă.
Aș zice că-n singurătatea acestei toamne uitate de Dumnezeu pe meleagurile noastre Narcisa Iorga a fost lovită brusc de o criză de hipercorectitudine.
Numai că tot eu îmi amintesc.
Narcisa Iorga a fost propusă de Traian Băsescu, din partea Președinției, pentru un nou mandat în CNA.
Bandiții de la PSD n-au supus-o la vot, socotind că noul președinte trebuie să facă propunerea.
Bandiții de la PSD s-au gîndit că Victor Ponta va fi președinte. Și-n jurul posibilului uns se învîrt roiuri de muște poftitoare de posturi, inclusiv la CNA.
Narcisa Iorga s-a gîndit c-ar putea fi președinte Klaus Iohannis.
Și pentru asta a pîrît Realitatea Tv.
N.B. Celor care credeau că vor scăpa de mine pe tv le dau o veste proastă:
În seara asta, sunt pe TVR 2, la emisiunea Haihui, de la 20,20, și voi vorbi despre cartea de călătorii din Cuba, iar de la 21,30 sunt la Nașul, cu Radu Moraru, într-un dialog despre campania diversiunilor.
abia astept sa va vad.
ce va mai place tv-ul!
Doamna Narcisa Iorga, eu mi-am sters comentariul care se referea la dumneavoastra, inainte de a vedea ce ati scris, si deci nu din cauza suspiciunilor mele poate nedrepte fata de oricine e propus intr-o functie de Traian Basescu, ci din cauza faptului ca domnul Cristoiu e prea basist pentru a-i lasa un mesaj de simpatie. L-am auzit in seara asta la „Nasul” cum astepta ca opozitia sa fie organizata de Traian Basescu, iar pentru mine asta ar fi chiar prea mult. Inteleg ca ati reclamat de fapt PSD si nu Realitatea si va acord toata increderea in aceasta chestiune, desi nu am incredere din principiu in cei care, propusi fiind de Basescu, il au mereu pe nasu’ in suflet si deseori reactioneaza ca atare. Nu cred ca domnul Cristoiu face miscarile sale specifice pentru ca ar avea sau nu coloana vertebrala (nu-mi permit sa judec asta nici despre dumnealui si nici despre dumneavoastra) si nici macar din obiectivitate. Dumnealui are propriile idei si, cand nu se mai potrivesc cu ale altora, isi gaseste un alt drum. Ceea ce presupun ca nu accepta este sa fie jignit sau la o adica inlaturat. In ceea ce va priveste, va pun la indoiala obiectivitatea pentru ca mereu CNA, institutie de altfel bizara, a nascut tot soiul de controverse, iar dumneavoastra sunteti inevitabil asociata cu un om total lipsit de credibilitate, cel care v-a propus. In cazul de fata, sunt, insa, tentata sa cred explicatia dumneavoastra si accept ca m-am grabit cu presupunerile.
nu ma intereseaza nicio dezbatere,nu vreau Ponta,scurt!doar simuleaza ca le stie pe toate dar Base a demonstrat ca e cel mai desvarsit habarnist!Iohannis se urneste greu dar sigur si ar fi mai buna directia lui.
Fiecare cu gasca lui!Nimic nou pentru noi umili spectatori si telespectatori.Aveti cumva idee cand se va sfarsii tot acest episod din istoria noastra?O estimare ceva?
Doamnă Claudia Enescu, vă asigur că nu are nicio legătură cu niciun fel de constrângere, cu atât mai puțin cu vizita mea pe la DNA, despre care însuși dl Cristoiu comenta într-un fel care mă credibiliza. Dl Cristoiu se înșeală de această dată: nu am pârât Realitatea TV, ci spotul ilegal al PSD. Am dat toate argumentele legale pentru a-mi susține punctul de vedere. Și dacă Realitatea TV ar fi greșit, eu n-aș fi avut voie să atrag atenția asupra acestui fapt? Mi se pare că și dl Cristoiu face la fel. Să înțeleg că numai unii au coloană vertebrală, iar alții sunt pârâcioși?
Ca sa inteleg mai bine ceea ce sustineti, d-na Narcisa Iorga nu ar fi trebuit sa spuna daca a vazut o ilegalitate la un post de televiziune, pentru ca acel post a fost corect in a relata dificultatile d-nei in CNA?
https://www.facebook.com/sabin.gherman/photos/a.432183090237928.1073741828.425603624229208/624644440991791/?type=1&fref=nf&pnref=story
http://www.stiripesurse.ro/sondaj-bomba-victor-ponta-in-picaj-klaus-iohannis-vine-pe-turnanta_938978.html
Pentru cei care primesc de la PSD 100 lei sau 300 lei ca sa il voteze pe ponta sa stiti ca se poate obtine SIGUR PESTE 500 lei!!! http://www.kmkz.ro/de_ras/texte/pariu-cu-viata-politica/
Trebuie returnate cupoanele-mita http://www.stiripesurse.ro/document-gafa-monumentala-a-guvernului-moment-greu-pentru-psd_938959.html
http://www.turcescu.ro/2014/11/ajutor-guvernamental-sau-mita-electorala/
Foarte frumos momentul de la TVR2,maestre!
Va astept cu interes la Nasul Tv. Totusi, cu toate ca imi face placere sa-l revad pe Robert Turcescu la aceasta televiziune, nu ma simt deloc confortabil cu faptul ca el nu considera ca are o minima datorie fata de public ca sa se explice. Poate il intrebati in particular.
va multumim si va dorim multa sanatate.
Perfect, va asteptam cu placere la cele doua emisiuni. E frumos si gandul la Narcisa Iorga, desi nu cred ca ea a mizat pe Iohannis. Cine stie ce constrangeri concrete are, data fiind vizita ei recenta pe la DNA sau pe nu stiu unde, dar mai ales cred ca o constrange nasul ei din suflet. Atata tine obiectivitatea ei. Cat despre facerea de bine, avem atatea exemplare care se lafaie pe scena publica, incat e greu sa le urmarim pe toate.