Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de sîmbătă, 11 februarie 2017

Din Ciclul Istoria – Doamna Învățătoare care ne dă cu rigla peste dește. Azi: Imagini ascunse din Războiul împotriva Rusiei sovietice

Dependenții de jocuri de noroc evită pe cît pot să treacă prin fața unui Cazinou.
Dacă din nenorocire ajung prin apropierea unui Cazinou, nu mai au scăpare.
Intră ca niște somnambuli și joacă pînă rămîn lefteri.

Asemenea acestor nefericiți sunt eu față de librării și anticariate, față de tarabe cu cărți, față de site-urile de pe care se pot cumpăra cărți.
Dacă nimeresc în fața lor, dracu m-a luat:
Intru și nu ies fără o sarsana de cărți.
Mă feresc să cumpăr nu atît pentru bani, cît mai ales pentru răspunsul la întrebarea Ce fac cu ele după ce le cumpăr?
Mai întîi că nu mai am loc în apartamentul din Nicolae Iorga. Am citit că Dan Adamescu avea un palat de vreo 50 de camere. Vă imaginați cîte cărți ar fi putut aranjate frumos, pe domenii, măcar în 10 dintre ele?Apoi cîte o carte pe care o descopăr prin casă mă face melancolic la gîndul că n-o voi citi niciodată în această viață. Poate pe lumea Ailaltă, dacă o fi prevăzută cu săli de lectură.

Vineri, din nenorocire viața m-a obligat să ajung în fața Anticariatului Brătianu din vecinătatea Pieței Universității, loc în care am cheltuit mult cumpărînd cărți și, prin urmare, loc pe care e bine să-l ocolesc.
N-am putut să mă abțin.
Am intrat.
Și nu-mi pare rău. Pentru că am găsit aici, închisă într-o vitrină specială, cea cu cărți scumpe, o carte de 6 milioane de lei vechi:
Basarabia – Ucraina – Crimeia. Marșul victorios al Trupelor române și germane. Carte ilustrată lucrată și editată de Secția Ic a unei Armate din Răsărit, scoasă la Editura Erich Zander. Berlin, 1943.
Merită 6 milioane de lei vechi. E o carte rară, greu de găsit într-un climat în care e de preferat să ocolești subiectul Războiul Sfînt, dintre 1941- 1944. Valoarea ei, pentru mine cel puțin, stă și în ilustrațiile excepționale atît prin conținut, cît și prin calitate.
Convins că măcar acum, de vineri spre sîmbătă, mă veți accepta oferindu-vă și altceva decît considerații despre politichia la zi, reproduc mai jos mai multe fotografii din cartea de șase milioane lei vechi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

12 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă, 11 februarie 2017”

  • Ordinul de mărime pute rău a protocol. Hai cu încrederea oarbă în idoli inediţi, nou-născuţi, curaţi, garantaţi!
    FB, Anca Andrei:
    „Nicusor Dan sta intr-o garsoniera inchiriata la Gorjului (SARACUL)! Dar stai, in 2007, in perioada de boom imobiliar, achizitioneaza 7.460 mp de teren in Predeal. (Say what). Cum? Pai isi ia si un credit de 72.791 euro de la o banca generoasa. Cum de la banca? Pai parca in perioada aia nu se dadeau credite IPOTECARE pentru achizitionarea terenurilor atat de usor. Trebuia sa indeplinesti anumite conditii. Uite ca el a primit. Ce l-o fi recomandat? Si restul banilor? Adica 7.460 mp in Predeal ar trebui sa aiba un pret cu multe 0-uri. Mai departe vedem ca a primit si niste donatii de la o firma care are profit (se pare) mai mic decat donatia pe care i-a dat-o. Super matematician! Eu una m-am incurcat in cifre. Nicusor Dan ne ajuti tu sau esti prea ocupat sa salvezi Romania? P.S. Pentru hateri: pe pagina mea veti gasi echilibru total. Important este sa cunoastem adevarul, nu sa ne mintim singuri.”

  • Maestre, cunosc „impulsul”. Am învățat să-l controlez.De câțiva ani, am tot citit memorii, jurnale de război, biografii ce au relevanță asupra istoriei noastre de la 1900 încoace. Autori români și străini. Pe măsură ce mă documentam, înțelegeam altfel prezentul. Mi-am schimbat optica față de multe personalități. E clar că cine nu-și cunoaște trecutul e condamnat sa-l repete. În zilele noastre, nu mai e vreme de educație și documentare. „Feisbucu” îți mănâncă tot timpul. Acolo găsești ghidul de folosință a propriei vieți. Mai rău, chiar de folosire a vieților altora.S-a reușit o anihilare a simțului realității. Sunt convinsă că cel puțin jumătate dintre români nu știu aproape nimic despre istoria României. Nu spun că e vina lor, dar nici nu îi interesează.
    Și asta se vede cu ochiul liber.

  • Pe Alina Bică o avantaja OUG 13 ?

    • În principiu, nu. Alina Bica a fost una dintre persoanele care au sesizat CCR cu neconstituţionalitatea normelor referitoare la abuzul în serviciu, deci a şi-a rezolvat deja atunci partea referitoare la înlocuirea părţii „defectuoase” cu obligarea parchetului/instanţei să se raporteze concret la norma juridică încălcată, nu cu generalităţii şi aprecieri din burtă. Alina Bica are două acuzaţii de abuz în serviciu, dar în prima instanţă A FOST ACHITATĂ DEJA pentru DOUĂ acuzaţii de ABUZ ÎN SERVICU plus UNA de favorizarea făptuitorului în primul dosar, în care a fost totuşi condamnată la 4 ani numai pentru altă infracţiune de favorizarea făptuitorului. Al doilea dosar penal al Alinei Bica nu are legătură cu abuzul, dar nici acolo nu au rămas în picioare acuzaţiile DNA-ului (încadrările au fost schimbate cu altele mai uşoare). Am scris „în principiu” Alina Bica nu ar fi avut avantaje de la OUG 13 în privinţa abuzului de serviciu, presupunând că achitările din prima instanţă se vor păstra în decizia definitivă, ceea ce este cel mai probabil.

    • Partea securistă a sistemului judiciar, cu bulanul şi protocolul SRI-ului pe lăngă DNA şi ICCJ, il pedepseşte aspru pe cel care nu se supune comenzilor sau divulgă abuzurile interne secrete. În semn de atenţionare a celor care gândesc să transmită la fel, spre ştiinţa publică, adevărata corupţie la nivel înalt, acoperită chiar de făptuitori, or, Alina Bica ştie foarte bine asta şi se aşteaptă la orice în fazele procesuale următoare.

  • Am văzut pe pagina lui Tudor Giurgiu o pancartă de la protest. Mi-a plăcut:
    „CUM AR ZICE AMICII MAGHIARI: ALTUL ÎNTRE BARE”

  • Poate e un mijloc stilistic, Ion Stanca.

  • Nu-i nimic. Inversăm noi sensul ştirilor actualităţii: „Din Ciclul – Doamna de la CSM care ne dă cu ştiinţa peste dește, la ordin”.
    Sancţiunea excluderii din magistratură a judecătorului Camelia Bogdan este o făcătură mizerabilă a impostorilor din CSM, incredibil de evidentă. Are legătură directă cu ultimele evenimente. Pe lângă umilirea unui magistrat cu o măsură prin care rătăciţii din CSM încalcă flagrant legea la comandă, sancţiunea urmăreşte scopuri mârşav: să se răzbune pe naşa prejudiciului EXTINS -produs de acoperitul lui Coldea, Ovidiu Tender – şi să demonstreze că n-ar mai fi necesară o lege a răspunderii magistraţilor, c-ar avea deja cadrul legal să altoiască magistraţi după ureche. Tocmai lucrătura abuzivă, profund nelegală şi oricum excesivă din toate punctele de vedere demonstrează necesitatea unei legi înzestrate cu sancţiuni detaliate, clare, EXTINSE, aplicabile inclusiv nulităţilor din CSM, PG, DNA, pentru curăţirea cuiburilor de represiune şi batjocură securiste. Strigătoare la cer sunt prevederile Legii CSM nr. 317/2004 – art. 46, alin 7 – „Actiunea disciplinara poate fi exercitata în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetarii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost savârsita”. Aceste dispoziţii desfiinţează automat balamucul din CSM şi sancţiunea aplicată Cameliei Bogdan sfidător, penibil, cu tupeu şi interese abjecte. Dan Voiculescu a fost condamnat la 8 august 2014, deci termenul de prescripţie pentru sancţionarea Cameliei Bogdan s-a împlinit la 8 august 2016. După această dată norma imperativă dispune că nu mai poate aplica vreo sancţiune nici bunica acoperiţilor din CSM. Aceiaşi care s-au făcut de ruşine cu demersul la CCR şi joacă teatrul cu solicitarea anuală către CSAT să-i divulge pe acoperiţi. Cercetarea disciplinară împotriva Cameliei Bogdan s-a declanşat în termenul legal, la solicitarea Ciuvicilor, în februarie 2016. Dacă ar fi avut motive temeinice, ar fi aplicat sancţiunea în 5 luni pline, rămase până la 8 aug 2016. Pe de altă parte, Camelia Bogdan nu a avut nicio abatere anterioară, oricum nu se justifica măsura extremă.

    • Sancţiunea în discuţie, pevăzută de legea 303/2004 (statutul) la art. 99 lit b) se poate aplica numai sub condiţia ca magistratul SĂ ŞTIE că există o interdicţie care îl obligă să se abţină. (coroborare cu art. 99 lit.i – „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”). La momentul pronunţării deciziei de condamnare, judecătoarea Camelia Bogdan deţinea de la ANI o evaluare oficială, lămuritoare, deci nu avea cum să ştie c-ar exista vreun impiediment să se pronunţe în dosarul ICA. Întrucât n-a avut justificare legală pentru sancţiune, inspecţia judiciară a neruşinaţilor acoperiţi cu dublă comandă nu a soluţionat cercetarea disciplinară până la împlinirea prescripţiei în 8 aug 2016, dar a ţinut dosarul în stare potenţială până recent, jumătate de an peste termenul de prescripţie, pentru executarea ordinului primit de secţia de judecători nesimţiţi. A decis ocazia şi nu cauza, dar din cauza curajului judecătorului Camelia Bogdan de a extinde prejudiciul/sechestrul în dosarul Tender, în 2015, supravegheat cu interes de cîmpul tactic al lui Coldea şi acoliţilor regenerabili ca şopârlele. Sper că Hotararea CSM va pica peste cateva luni la completul ICCJ de 5 judecători, nu va prinde o zi de lucru pe câmp pentru definitivarea făcăturii în interesul magistraturii de spectacol. Până atunci pentru manipulaţi se desfăşoară spectacolul experimental-sperietoare, cu intrare liberă: circul CSM pe sârma protocolului invizibil.
      Câteva detalii interesante: http://www.romaniacurata.ro/ce-spune-camelia-bogdan-dupa-decizia-csm-de-excludere-din-magistratura-ce-spun-colegii-ei-magistrati/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *