Gîndul de sîmbătă, 14 mai 2016

De ce n-am făcut și nu voi face politică? Pentru că – așa cum declaram în urmă cu 21 de ani, în 1995- n-am talent de politician

Marți, 10 mai 2016, la emisiunea lui Silviu Mânăstire, de la B1Tv, emisiune în care mă vîr și eu pe fir în calitate de invitat, dezbaterea electorală, cum sunt poreclite acum talk-shwou-rile cu și despre politicieni, a fost invitat Robert Turcescu. Pe Robert Turcescu îl știu gazetar de pe vremea Realității Tv a lui SOV. În toamna lui 2009, cînd am plecat de la Antena 3 din simplu motiv că urăsc lucrăturile politice în care se amestecă și presa, Robert Turcescu a fost primul gazetar care m-a invitat la un interviu la Realitatea Tv. Cu Robert Turcescu am făcut în 2012 o emisiune tip unu la unu. Cînd și-a înființat propria televiziune, online, am comentat cu el săptămînal actualitatea politică.

Marți seara, a fost pentru mine o premieră. Întîia oară în postdecembrism participam la o emisiune cu politicianul Robert Turcescu. Ca politician, Robert Turcescu s-a descurcat excelent. Frustrarea mea, vizibilă pentru telespectatorul atent, își avea temeiul în imposibilitatea mea de a uita că-l am în față pe politicianul și nu pe jurnalistul Robert Turcescu. Mi-era greu să judec răspunsurile lui Robert Turcescu la întrebările mele despre actualitatea politică drept altceva decît răspunsurile unui jurnalist. Politician deja, Robert Turcescu a dat răspunsuri de politician. Altfel spus răspunsuri care se adresau nu telespectatorilor care-l urmăreau pentru a vedea ce părere are despre un anume eveniment, ci telespectatorilor care-l urmăreau întrebîndu-se dacă să-i dea sau nu votul.

Pe parcursul emisiunii și după, m-am gîndit dacă eu aș putea răspunde precum politicianul Robert Turcescu.
Și mi-am dat seama că nu.
Pentru că eu n-am talent de politician.

Înaintea acestei emisiuni, la Găgești fiind, am găsit pe unul dintre rafturile bibliotecii de rezervă un volum de interviuri luate de Iosif Sava în cadrul celebrei sale emisiuni postdecembriste de la TVR. Spre surprinderea mea, unul dintre aceste interviuri, cel din 22 iulie 1995, era luat subsemnatului.
La un moment dat a venit vorba de implicarea mea în politică. Iată ce-am zis eu despre asta în 1995, altfel spus cu 21 de ani în urmă:
„De ce nu faceți politică pînă la urmă?
Din mai multe motive. În primul rînd nu am talent de politician.
Vă dați seama cîte partide v-ar dori în mijlocul lor?
Dar n-am talent….
Trebuie talent ca să fii politician?
Da, da. De exemplu, primul lucru pe care trebuie să-l ai ca talent este plăcerea mulțimii, plăcerea de a fi în mulțime. Eu sînt un om crispat în public, mai ales cu oameni pe care nu-i cunosc. Doi: presupune să fii un mare actor. După mine un om politic nu trebuie neapărat să spună ce gîndește; trei: trebuie să aibă o mare voință… Știți, la un moment dat, D.D. Roșca împărțea personalitățile în două: oameni de reflecție și oameni de acțiune. Omul de reflecție, pînă face un gest, pînă ia o decizie, stă vreun an, pe cînd omul de acțiune, instinctual, simte nevoia; întreprinde imediat acțiunea respectivă. Și imaginați-vă; eu totuși sînt un cronicar… adică să mă urc eu pe scenă și să stea cronicarii în sală, adică ceilalți colegi să-mi facă caricaturi, să comenteze, să țină conferințe de presă? Nu.
Puternic nu în sensul real, putere sufletească, pentru că mă uit, văd. Este, cum să spun, cînd lucram… la revista „Teatru” știam de la actori (pentru că pătrunsesem în această lume)… erau unele actrițe care se uitau înainte de premieră prin găurica din cortină, să vadă dacă este criticul cutare în sală. Deci vedeta care încînta se temea de ce se va scrie; mi-a plăcut foarte mult această ipostază de cronicare care… de care se teme vedeta. Poate asta este o satisfacție mică, măruntă, recunosc și eu, că ăla care e „vedetă” se mai gîndește și la ce am scris și eu în editorial…
Da, probabil că e un imbold vechi în noi. Nevoia de putere… Și poți fi mai puternic la ora asta ca gazetar decît jucînd pe scenă. Nu zadarnic Pompidou stînd de vorbă cu președintele Televiziunii și vorbindu-i de puterea Franței a spus: „Eu sînt președinte, dumneata că ești Directorul Televiziunii Franceze, dumneata ești stăpînitorul țării…”.

NB: Aflu că ambasadorul american, confirmînd teza mea, expusă de numeroase ori în hotarele acestui blog, că pentru Noua Înaltă Poartă suntem niște babuini, i-a făcut o vizită ostentativă lui Valeriu Zgonea la Camera Deputaților într-un gest menit a ne arăta că Valeriu Zgonea e protejatul său.
Babuinii din clasa noastră politică au fost foarte impresionați de asta și, prin urmare, au început să se uite la Valeriu Zgonea ca la un posibil domnitor în Țările Române devenite pașalîc american.
Pentru mine însă Valeriu Zgonea rămîne tot Bulă care se exprimă pe Facebook.
Și va rămîne așa și dacă l-ar vizita arhanghelul Gabriel pentru a-i spune că are un loc de a dreapta Tatălui.