Incredibil, dar adevărat. Am fost la Muzeul cartofilor prăjiţi!

Am călătorit mult peste hotare.
Sub semnul a ceea ce eu numesc călătorii de cunoaştere.

Mă pot lăuda că, în cadrul acestor călătorii, am vizitat numeroase mari şi de prestigiu Muzee.
De la British Museum pînă la Luvru.

Şi cu toate acestea nu mă laud.
Vizitarea marilor Muzee ale lumii e ca încheiatul la prohab.
Deşi nu ţi-e prea clar de ce n-ai ieşi în lume şi descheiat la prohab, totuşi, dacă ţi se atrage atenţia, mai mult sau mai puţin delicat, că eşti descheiat, te grăbeşti să te închei.
Aşa se cade.

Marile muzee ale lumii sînt vizitate, pentru că aşa se cade.
Cum, adică, ai fost la Paris şi n-ai văzut Luvrul?
Ai fost la Istanbul şi n-ai intrat la Sfânta Sofia?

Nu mă laud cu British Museum de la Londra.
Mă laud, în schimb, cu faptul, unic în viaţa mea, de a fi vizitat, în istorica zi de 14 august 2016, Frietmuseum (Muzeul cartofilor prăjiţi) de la Bruges (Am adoptat pentru acest text varianta franceză a flamandului Brugge).

„Incredibil, dar adevărat!
Nu există la ora actuală în întreaga lume un Muzeu al cartofilor prăjiţi.
Frietmuseum din Bruges e, deci, singurul şi unicul muzeu din lume al cartofilor prăjiţi.”

Cu aceste rînduri debutează prezentarea Muzeului din textul publicitar.
Ca şi în cazul ciocolatei (al cărui muzeu din Bruges l-am vizitat) ţin să mărturisesc, nu fără umilinţă, că pînă la intrarea la Frietmuzeum, am mîncat cartofi prăjiţi fără a fi conştient că au și ei o istorie glorioasă, parte din glorioasa Istorie a Lumii.
Habar n-aveam nici de adevărul, pe care se întemeiază Frietmuzeum că la frite (cartofii prăjiţi belgieni) sînt cei mai delicioşi din lume.
Nu mai vorbesc de faptul că habar n-aveam că sînt pe lume cartofi prăjiţi belgieni, diferiți de cei româneşti, pe care i-am mîncat eu pînă acum, fără a visa la cartofii prăjiţi ai altor ţări!
Cum să nu mă grăbesc să dau 8 euro (atît costă biletul) ca să văd istoria cartofului de la cartofi la cartofii prăjiţi?

Mîndria Belgiei în Lume: cartofii prăjiți!
Pe acelaşi ton solemn, textul continuă:
„Împreună cu buna ciocolată belgiană, cartofii prăjiţi belgieni sînt în mod cert produsul care defineşte cel mai bine savoir-vivre belgian.
De-a lungul anilor, cartofii prăjiţi au devenit un produs care s-a răspîndit în întreaga lume şi care face fericirea marilor şi micilor în practic toate ţările, şi noi putem fi mîndri că acest produs s-a născut în Belgia.
În aceste condiţii, era nu numai normal, dar şi indispensabil ca primul muzeu al cartofilor prăjiţi să se deschidă în Belgia”.

Ca şi ciocolata, cartofii prăjiţi sînt mîndria belgienilor.
Cum era la noi, pe vremuri, petrolul!

„Întrebările care se pun cel mai adesea sînt:
«Care este originea cartofului?»
«Cartofii prăjiţi s-au născut în Belgia?»
«Care e secretul unor cartofi prăjiţi buni?»
Frietmuseum-Bruges dă un răspuns la toate aceste întrebări şi, de asemenea, la altele”.

Tonul cu care sînt spuse aceste întrebări te face să crezi că sînt considerate peste întrebările existenţiale, în genul celor cu care şi-au bătut capul zadarnic marii gînditori ai omenirii.
De ce ne naştem şi murim?
Asta-i întrebare?
De ce mîncăm cartofi prăjiţi?
Asta da întrebare!

Numai parcurgerea muzeului îţi dă posibilitatea să afli răspunsul la aceste întrebări.
Şi cum biletul de intrare e 8 euro, numai dacă scoţi din buzunar 8 euro, poţi afla răspunsul.
O dată cu biletul, ţi se dă un bon cu un discount de 40%, pentru ca, la finele vizitei, să cumperi și mănînci cartofi prăjiţi în Friteria Muzeului, aflată la subsol.

Nu mă dau în vînt după cartofii prăjiţi şi, de aceea, deşi în Flandra Friterii se găseau peste tot, n-am cumpărat, ca să mănînc, un cornet timp de două săptămîni, cît ma stat.
De data asta eram decis s-o fac.

Cutreierasem oraşul în căutarea lui Choco Jungle Bar, ca să beau băutura de ciocolată preferată a lui Madam de Sévigné.
Cum să scap ocazia de a mânca cartofi prăjiţi ca o încununare a vizitei la celebrul Muzeu?

De cum intri în muzeu, înainte de a ajunge la casă, te întîmpină într-un colț un uriaș cornet cu cartofi prăjiţi, încununaţi triumfal de cîteva linguri de maioneză.
Astfel de cornete am întîlnit şi-n alte locuri din Muzeu.
Dau vizitatorilor posibilitatea de a se trage în poză ţinînd mîna pe maioneză!
Cel mai căutat loc e cel de la etaj, unde te poţi fotografia între două cornete!

Rolul lui De furat în pătrunderea cartofului în mase

La parter afli amănunte interesante din Istoria cartofului!
Cum ar fi:
* Ca şi cacao, cartoful vine din America Latină, mai precis, din Peru.
* Spaniolii au descoperit cartoful, dar i-au păstrat secretul timp de un secol. Foloseau cartoful la hrănirea trupelor. Era vorba de un teribil secret militar!
* Cartoful a rămas mult timp în Europa o curiozitate. Îl cultivau doar horticultorii.

În Franţa, cartoful îi datorează mult lui Antoine Parmentier un fel de Iulius Cesar în Istoria cartofului!
Farmacist în Armata franceză, Parmentier cade prizonier în timpul războiului de 70 de ani.
La Hanovra el e hrănit doar cu cartofi.
Spre uimirea sa, nu se simţea subalimentat.
Întors în Franţa,, porneşte o campanie de promovare a cartofului.
N-are prea mare succes.
Cartoful era văzut ca mîncare pentru animale şi pentru săraci.

După ce scrie mai multe cărţi despre cartof, Parmentier merge la Versailles, la Ludovic al XVI-lea, pentru a pleda în favoarea cartofului.
La întîlnire Antoine Parmentier îi aduce Regelui un buchet de flori de cartofi.
Ludovic al XVI-lea îşi pune una la butonieră şi alta i-o oferă Reginei, Maria Antoaneta, care şi-o pune în păr (în perucă, adică).

În 1787, Antoine Parmentier primeşte de la Rege două bucăţi de teren, ca să cultive cartofi.
Pe un panou el scrie:
Acces interzis. Teren de cartofi al Regelui.
Ziua, terenul era păzit.
Noaptea, era lăsat liber. Dinadins.
Convinşi că e ceva de preţ, locuitorii din jur veneau să fure cartofi.
După ce-i furau, n-aveau altceva mai bun de făcut decît să-i mănînce.
Astfel, își dădeau seama că e bun.
Și se apucau de cultivat cartofi.
Lui Parmentier i se ridică mai multe statui, între care se detaşează cea din curtea Facultăţii de Farmacie din Paris.

Împăratul Frederic cel Mare, regele Prusiei, s-a distins în Istoria cartofului la fel de tare ca şi în Istoria militară.
Printr-un Ordin din 24 martie 1756, el impune cultivarea cartofului în Prusia.

Măreața istorie a cartofului de la cartofi la cartofi prăjiți

Etajul e consacrat Istoriei cartofului de la cartofi pur și simplu la cartofi prăjiţi.
Vizita începe cu un film intitulat chiar aşa.
Filmul debutează cu plantarea cartofilor şi se încheie cu vînzarea cornetelor de cartofi prăjiţi la friterii.
Partea finală a vizitei e dedicată Cartofilor prăjiţi ca mîndrie a Belgiei.

Un panou lansează o ipoteză despre originea belgiană a cartofilor prăjiţi.
Şi anume că, în 1650, locuitorii din regiunea Meuse trăitori din pescuit s-au confruntat cu o iarnă care a îngheţat apele.
Rămaşi fără hrană, locuitorii au tăiat cartofii în lamele şi i-au prăjit. Ca să semene cu peştii!

Cartofii prăjiţi nu merg fără sos.
După ce aflu multe taine ale cartofilor prăjiţi cum ar fi, de exemplu, că formula ideală pentru cartofii prăjiţi e să-i găteşti de două ori, dar mai ales răspunsul la tulburătoarea întrebare: De ce cartofi prăjiţi belgieni sînt delicioşi? (gătirea se face de două ori), iau cunoştinţă de secretele maionezei, ale ketchupului şi ale muştarului.
Vizita ia sfîrşit cu trecerea printr-un frietkot:
O baracă, o rulotă sau un vechi autobuz, garate în locuri frecventate.

Pe o scară de lemn, cobor în Friteria Muzeului.
Ghidul Petit Futé vede în acest moment punctul-central al vizitei:
„Vizita se încheie, evident, cu o degustare de excelenţi cartofi prăjiţi”.
Şi masivul ghid Michelin despre Belgia menţionează momentul mesei:
„Vizita se încheie cu o eventuală degustare”.

Din ghiduri s-ar putea înţelege că degustarea e gratuită. Că nu e gratuită, am bănuit din etapa cînd mi s-a dat bonul cu discauntul. Cînd am ajuns în Friteria mult invocată, m-am convins de asta.

Spre Friterie m-a îndreptat o felie de cartof prăjit. Alături de cornetul din plastic, cartoful prăjit în varianta desenată, îndrumă viaţa şi activitatea vizitatorului, inclusiv spre toaletă.

Coborînd scara, am dat de o veritabilă Friterie.
La mese, familii întregi, dotate cu copii, mîncau cartofi prăjiţi şi beau Coca-cola.
În orice Friterie, prepararea cartofilor prăjiţi e ascunsă clienţior.
Aici, se putea vedea pe viu cum se prepară delicioşii cartofi prăjiţi belgieni.
Deasupra tînărului care vîntura cartofii dintr-o oală într-alta, un panou uriaş informa că poţi lua şi altceva decît simplii cartofi prăjiţi.

Am comandat doar cartofi prăjiţi.
După ce-am dat banii, juna de la tejghea mi-a oferit un soi de disc pe care era trecut numărul 10, în variantă electronică.
N-am înţeles la ce-mi va fi de folos dispozitivul.
Mi-am zis că cifra 10 reprezintă minutele pe care trebuie să le petrec aşteptînd să fie gata comanda.

Spre surprinderea mea, la cîteva minute de la aşezarea la masă, cifra rămăsese tot la 10.
– Să ştii că-i stricat! mi-am zis, şi m-am dus la tejghea.
Un alt vînzător – mai în vîrstă, m-a sfătuit să mă întorc la masă şi să aştept să mă avertizeze dispozitivul.
Într-adevăr, peste cinci minute, dispozitivul a început să bîzîie şi să tresalte pe masă.
Să-mi sară inima, nu alta!

Pe tava mea era un cornet trîntit astfel încît să curgă din el cartofii.
Pe fundul tăvii, am văzut o hîrtie cu mai multe fotografii colorate şi texte în flamandă, franceză şi engleză.
Textul era zis de o felie de cartof prăjit, acompaniată de un cartof, care patriot fiind, ca toţi cartofi, ţinea în mînă steagul Belgiei.

Potrivit textului, merita să mănînci cartofi prăjiţi aici, deoarece:

1. Cumpărăm în fiecare zi cartofi proaspăt tăiaţi.
2. Prăjim cartofii de două ori.

Avantajul primei măsuri:
N-avem probleme cu coaja, şi cartofii tăiaţi în felii perfect drept absorb mai puţin ulei la prăjire.
A două măsură avea avantajul:
„Cartofii noştri prăjiţi sînt aurii şi crocanţi”.

Sincer să fiu, n-am avut cum verifica aceste avantaje.
Şi asta deoarece era pentru prima oară cînd mîncam cartofi prăjiţi în varianta belgiană.
– Pot lua cu mine hîrtia? am întrebat-o pe jună.
Drept răspuns aceasta mi-a dat o hîrtie proaspătă, luată dintr-un sertar.

Cît timp am mîncat cartofi prăjiţi belgieni – mai precis delicioşii cartofi prăjiţi belgieni! am văzut cum se chinuiau nişte copii cu aparatul de turtit cutii. Nu numai că trebuia să pui tava la sfîrşit într-un dispozitiv, dar mai mult, dacă ai consumat coca-cola la cutie, trebuia s-o laşi în varianta turtită.

Vizita trecea, cum se întîmplă la toate Muzeele, prin Muzeul-shop.
Muream de curiozitate să văd ce suvenire au putut scoate managerii din ideea de cartof.
Ei bine, au scos nu unul, ci mai multe suvenire.
Ca de exemplu:
Port-chei cu o felie de cartofi prăjiţi, tricouri cu desenul unui cartof, pixuri pe care scria numele Muzeului, broşura Frietmuzeum Istoria cartofului de la cartof la cartofi prăjiţi.

Muzeul cartofilor prăjiţi e chiar lîngă Choco Jungle Bar.
Nu întîmplător.
Proprietarii Frietmuseum – Cédric şi Eddy van Belle – deţin Choco Story Museum şi Choco Jungle Bar.
Caracterul privat al afacerii explică notele deosebite ale Frietmuseum.

Un excelent site, o publicitate ieşită din comun.
Afişele Muzeului le-am întîlnit în multe locuri din Bruges în varianta cu miss Belgia 2008, Nele Somers.
Miss Belgia Beauty ronţăia o felie de cartofi prăjiţi luată din cornetul ţinut în mînă.
Desupra se exprima trăirea divei în momentul crănţănirii:
„Mmm… delicioşii cartofi prăjiţi belgieni!”

Jos, marca Frietmuseum.
Afişul poartă semnătura divei.
Cine e Eddy van Belle?
L-am găsit drept Chaiman of the Board of Puratos Corporation, unul dintre cele mai mari concerne internaționale, fondat în 1919, de food service customers, patiserie, băcănie, ciocolată.

Împreună cu cei doi fii, Cedric şi Kevy, Eddy a deschis un Muzeu al ciocolatei la Bruxelles, la Paris, la Praga, în Mexic.
Broşurile publicitare pun pe seama lui Eddy van Belle o pasiune arzătoare pentru cartofii prăjiţi.
Nu pot să-mi dau seama dacă pentru Istoria cartofilor prăjiţi sau pentru Afacerea Muzeul cartofilor prăjiţi.

Oricum, dincolo de învăţăturile despre cartofi, cu care m-am pricopsit vizitînd muzeul, la încheierea periplului am fost un alt om decît cel care a intrat.
Şi nu mă refer că eram un om uşurat de ceva euro (biletul, cartofii prăjiţi, suvenirurile).
Mă refer la faptul că acum eram un om care, pînă la sfîrşitul vieţii, mîncînd cartofi prăjiţi,  va fi conştient că mănîncă obiectul unei Istorii!