Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Gîndul de sîmbătă, 22 octombrie 2016

Cine i-a asigurat pe cei de la Black Cube că Operațiunea de investigare a Codruței Kovesi e autorizată la cel mai înalt nivel? Cumva MRU?!

Iată faptele!
La data de 13 septembrie 2016, Procurorii DIICOT au dispus reținerea lui Daniel Dragomir în Dosarul poreclit de presă Black Cube.
Potrivit Rechizitoriului, Daniel Dragomir a pus la cale împreună cu Daniel Zorella Operațiunea de obținere de informații despre Codruța Kovesi prin spargerea conturilor de e-mail ale șefei DNA și ale apropiaților acesteia.

Vineri, 21 octombrie 2016, site-ul Știri pe surse a reprodus din Dosarul Black Cube un document prezentat drept un fragment din declarațiile lui Daniel Zorella aflat în Israel în cadrul Comisiei Rogatorii.
O altă parte din document a fost prezentată și de România Tv.
Din cele două documente apar datele necesare pentru a dovedi că e vorba de un document real.
Declarația e luată de un inspector israelian de poliție sub supravegherea procurorului român Marius Crivăț. Traducătoarea e Letiția Melespan, identificată rapid de presă ca una dintre traducătoarele autorizate ale DIICOT.
Ulterior, Evenimentul zilei a publicat declarația Adrianei Manoli, avocata lui Daniel Dragomir, care a confirmat autenticitatea documentului.

Fragmentul publicat de Știri pe surse e acesta:

„Un proiect foarte sensibil, că vreau să verific un pic mai în profunzime înainte să avansăm. Iar atunci m-am gîndit și mi-am amintit că Meir Dagan, care este președintele onorific al «Black Cube» a avut relații foarte bune cu serviciile de informații din România. M-am gîndit că el ne poate verifica mai în profunzime despre esența proiectului. M-am consultat cu Udi Levi, dacă pot apela la Dagan pe acest subiect, iar Udi a spus că este o idee bună. Am mers singur la Meir Dagan acasă, la cîteva zile după convorbirea cu Daniel, i-am explicat sensibilitatea proiectului și am întrebat dacă va putea verifica, cu relațiile sale din România, dacă este, într-adevăr, un proiect guvernamental. Dagan îl cunoștea pe Daniel Dragomir. Însă, desigur, a spus că va putea să verifice aceasta pentru noi. I-am explicat sensibilitatea, să fie precaut cu treaba cu Coldea, și să nu-l abordeze pe Coldea din greșeală. I-am precizat lui Dagan că, din cîte am înțeles noi din prima întîlnire cu Daniel, clienții care stau în spatele proiectului sînt Hellvig și președintele. Dagan a spus că înțelege sensibilitatea și sistemul în România. A spus că va verifica și va reveni la mine și ne-am despărțit. Singuri prezenți care au fost și m-au văzut intrînd la Dagan au fost agenții săi de securitate, dar nimeni nu a fost pe parcursul întîlnirii și nu a auzit lucrurile. Dagan a revenit la mine după o zi două, la telefon, și mi-a precizat că a efectuat toate verificările în România. Și, într-adevăr, este vorba despre un proiect foarte important și sensibil pentru statul român și astfel vom fi protejați de către organizație. Vom funcționa ca celulă a SRI-ului și să avem succes, o misiune importantă”.

Așa cum am scris în mai multe rînduri, neavînd la dispoziție o redacție pentru a coordona o investigație de presă și pensionar al BAR fiind, iscodesc evenimentele enigmatice din România acestor ani în calitate de istoric al clipei. Din lectura atentă a documentelor și informațiilor publicate în presă (am foldere întregi cu Documente repartizate pe personaje și pe întîmplări), folosind instrumentele cercetării de istorie și mai ales poziția cercetătorului (a urmări evenimentele din prezent ca și cum ai urmări evenimentele de pe vremea Inperiului Roman), extrag întrebări și ipoteze.

Am urmărit Scandalul Black Cube îndeaproape din clipa declanșării acestuia și am scris mai multe texte despre principalele momente ulterioare celui de început.
Cu ceea ce știu eu despre Scandal, dar și despre Servicii, încerc să deslușesc pentru cititorii mei informațiile noi aduse de acest document.

De precizat în chip obligatoriu că nu e vorba de o intervenție în presă a lui Dan Zorella, cel care a coordonat în România Operațiunea Black Cube. E vorba de o declarație dată în cadrul unui proces. Minciunile în astfel de cazuri sînt sancționate. Ca declarație în cadrul Procesului, cea a lui Dan Zorella nu poate fi făcută dispărută sau măsluită. Chiar și după un număr de ani, ea poate fi invocată în cadrul unei redeschideri a anchetei, dacă cea desfășurată de DIICOT în prezent va fi o mușamalizare a Scandalului.

Ce ne spune Dan Zorella?
Că la un moment dat i s-a prezentat un Proiect (cel de investigare a Codruței Kovesi) ca fiind un proiect guvernamental. Pentru că n-avea încredere totală în această prezentare (făcută de Daniel Dragomir) a vrut să verifice. Și atunci s-a gîndit la Meir Dagan, președintele onorific la vremea respectivă al Black Cube, care avusese „relații foarte bune cu serviciile de informații din România”. De precizat că Meir Dagan, invocat în Declarație ca președinte de onoare al Black Cube, fusese director Mosad din 2002 pînă în 2011. A murit pe 17 martie 2016. Potrivit Rechizitoriului, Operațiunea Black Cube a fost discutată la București în intervalul 1 februarie-16 martie 2016. De ce voia să verifice Dan Zorella, potrivit Declarației sale de la Comisia rogatorie, dacă Proiectul e unul guvernamental?

Pentru că ar fi fost o nebunie să declanșezi o Operațiune de investigare a șefei DNA, una dintre persoanele cele mai bine protejate informativ din statul român, un stat amic al Serviciilor de informații israeliene. Din acest punct de vedere, Meir Dagan era persoana cea mai nimerită și prin faptul că era președinte de onoare al Black Cube. E greu de crezut că președintele de onoare a unei firme precum Black Cube își îngăduia să-l mintă pe Dan Zorella trimițînd o echipă Black Cube la condamnare sigură în România. Dan Zorella era conștient de pericolul la care se expunea echipa dacă nu beneficia de aprobare la nivele dintre cele mai înalte. Potrivit Declarației, Dan Zorella i-a expus lui Meir Dagan unele informații preliminare. Că Florian Coldea e un susținător al Codruței Kovesi și, prin urmare, să-l ocolească în verificarea aserțiunii că e un proiect guvernamental. Că șefii care aprobaseră Proiectul erau dintre adversarii Codruței Kovesi. Deși Declarația n-o spune, e de presupus că lui Dan Zorella i s-a zis că șefa DNA e persoana pe care n-o poate verifica nimeni, că sînt multe indicii de activități dubioase ale Codruței Kovesi (Scandalul Cucuveaua mov a confirmat această credință, că șefa DNA nu e chiar Fecioară din punct de vedere moral) și că prin Operațiunea unei echipe Black Cube se speră să se obțină informații despre Codruța Kovesi care, difuzate în presa internațională, o vor obliga să demisioneze (în chip paradoxal, astfel de informații despre Kovesi au apărut în presa noastră, fără ca șefa DNA să le dezmintă). Dan Zorella declară că după o zi două Meir Dagan a revenit la telefon și „mi-a precizat că a efectuat toate verificările în România. Și, într-adevăr, este vorba despre un proiect foarte important și sensibil pentru statul român și astfel vom fi protejați de către organizație. Vom funcționa ca celulă a SRI-ului și să avem succes, o misiune importantă”.

Întrebarea, marea întrebare e:
Cu cine a vorbit Meir Dagan din România?
Cu Klaus Iohannis? Cu Eduard Hellvig?
Nu putea să vorbească (mai precis să se intereseze off the reocrd, deoarece Operațiunea nu era autorizată oficial, ci neoficial, în genul operațiunilor cu cîntec ale CIA autorizate de președinte prin tăcerea cînd e întrebat dacă Agenția s-o facă sau nu) decît cu cineva cu care avea relații apropiate.
Nu-i exclus să fi vorbit cu MRU, care l-a asigurat că e o Operațiune dorită de Klaus Iohannis și de Eduard Hellvig, dar refuzată de Florian Coldea.
Ipoteza ar fi confirmată de demisia mai mult decît misterioasă a lui MRU, și la ora actuală învăluită în mister.

Desigur, avem de a face cu punctul de vedere al unui inculpat care se apără susținînd că a inițiat Operațiunea avînd convingerea unei Operațiuni aprobate de statul român. Ca orice punct de vedere al cuiva care se apără într-o anchetă, Declarația nu poate fi luată drept adevăr absolut.

Asta nu înseamnă că un Istoric al Clipei, cum mă cred eu, trebuie s-o arunce la coș, luînd de bună rostirea lui Klaus Iohannis că totul e o făcătură), fără a încerca s-o verifice prin raportare la toate datele Scandalului.

  1. Dan Zorella susține că l-a rugat pe fostul șef al Mosadului să verifice la București dacă Proiectul e guvernamental și că acesta a verificat. Ca fost șef al Mosadului pînă în 2011, Meri Dagan avea posibilitatea să verifice. Poate că a verificat sunîndu-l pe MRU, cu care se afla în relații excepționale. Poate că MRU l-a tras pe sfoară pe Meri Dagan și iată acum e demisionat și dispărut tocmai din cauză c-a pus proiectul pe seama lui Klaus Iohannis și a lui Eduard Hellvig. Oricum, luînd în considerare și pericolul întruchipat de o Operațiune fără aprobarea statului român, n-am nici o îndoială că lui Meri Dagan i s-a spus că-i vorba de un Proiect guvernamental. Acest lucru a fost susținut de Black Cube în presa israeliană imediat după declanșarea Scandalului. Pe 12 aprilie 2014, după arestarea în România a celor doi agenți, reprezentanții Black Cube spuneau că aceștia au acționat pe teritoriul țării noastre cu autorizație de la „cel mai înalt nivel posibil”:
    „Fără îndoială, Black Cube a acţionat în România în conformitate cu legile locale şi avînd autorizația și permisiunea de la cel mai înalt nivel posibil.”
    Toată lumea s-a mirat de felul deschis în care au lucrat membrii echipei Black Cube. Explicația acestui fel de acționa, în conflict cu statutul de ofițeri de informații, ba chiar și cu statutul de detectivi poate fi dată de asigurarea de la conducerea firmei că e o operațiune care se bucură de protecția Serviciilor. Să nu uităm că membrii echipei au fost prinși nu de Poliția română, ci de SRI. Dacă nu intervenea SRI, Operațiunea ar fi rămas nedescoperită.
  2. „I-am explicat sensibilitatea, să fie precaut cu treaba cu Coldea, și să nu-l abordeze pe Coldea din greșeală”. Aserțiunea dă o anume veridicitate Declarației. Florian Coldea a devenit legendar în România ca membru al Binomului SRI-DNA. Dacă alte persoane importante din statul roman aveau interesul unei Operațiuni de investigare a lui Kovesi, indiscutabil, acestea i-ar fi avertizat pe conducătorii Operațiunii Black Cube să se ferească de Florian Coldea.
  3. Dezvăluirile din ultimul timp despre Codruța Kovesi (miș-mașul cu Plagiatul, existența unui e-mail privat, prezența sa la sindrofii cu cîntec) ne arată că despre șefa DNA se știau multe lucruri compromițătoare. Și mie mi s-au spus off the record lucruri care spulberă imaginea Codruței Kovesi de Maria Magdalena care n-a păcătuit înainte de a-l întîlni pe Iisus. Dacă existau astfel de informații, devenite lucruri comune pentru cei din Echipa Traian Băsescu, n-ar fi deloc surprinzătoare o Operațiune comandată de cei care știau cine e Codruța Kovesi în realitate.
  4. „M-am consultat cu Udi Levi, dacă pot apela la Dagan pe acest subiect, iar Udi a spus că este o idee bună”. Un document din 29 mai 2008 (Programul unei reuniuni a Economic Club of Toronto) îl prezintă pe Udi Levi astfel :
    „Dr. Ehud ( Udi) Levi world renowned expert on counter terrorism and former member of the Israel National Security Council, director
    Counter Terrorism and Proliferation Finance Bureau
    Officer of the Prime Minister, Government of Israel.”
    O mai fi avînd Udi Levi înalta funcție ? Nu știm. Probabil că lucrează la Black Cube. Sigur e că Udi Levi, cel întrebat de Dan Zorella, confirmă că e o idee bună să apeleze la Meri Dagan pentru a verifica dacă Proiectul e guvernamental. Cum Udi Levi nu e un terchea berchea, înseamnă că Dan Zorella avea unele suspiciuni în legătură cu autorizarea Operațiunii la cele mai înalte nivele
  5. Klaus Iohannis a încercat în chip penibil să nege documentul nu numai prin manevra simplistă a etichetării celor care-l susțin ca fiind infractori (pentru toți politrucii spînzurați în funcții înalte, cine îndrăznește să spună adevărul despre ei sînt infractori! Asta pînă se dau de a rostogolul din fotolii), dar și printr-un raționament de doi bani. Cum să fie părtaș SRI-ul la Operațiune cînd SRI-ul a fost cel care „a participat şi a contribuit decisiv la prinderea infractorilor”. Păi, așa cum dezvăluie Dan Zorella, Florian Coldea era considerat susținătorul Codruței Kovesi, cel care veghea la Onoarea șefei DNA. De ce n-am crede că o grupare din SRI a acceptat Operațiunea Black Cube, în timp ce o altă grupare a dat-o în gît?!

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă, 22 octombrie 2016”

  • Deci, hai sa limpezim apele:

    Dan Zorella sustine ca i-a solicitat lui Meir Dagan ca, prin relatiile pe care le are in Romania, sa verifice daca e vorba de un „proiect guvernamental”. Iar Meir Dagan (fost mare mahar de Mossad) n-are altceva mai bun de facut decat sa sune direct un oficial al statului roman (MRU, Helvig, Iohannis sau chiar Coldea) si sa intrebe direct „Bai nene, e proiect guvernamental sau ce e. Ce vreti sa faceti cu Codrutza ???”

    Hai sa fim seriosi. Fostii ofiteri Mossad, daca au ceva de verificat in Romania verifica prin agenti, sau prin ofiteri israelieni implicati direct in relatia de parteneriat, nu suna direct tradatori de neam si de tara precum MRU, existand, in acest caz riscuri majore de deconspirare.

    Sa nu fie lucratura directa din partea lui Elan Schwarzenberg un personaj mult mai pretabil sa solicite serviciile unei firme specializate.

  • Daca va amintiti, deci avea la dispozitie o perioada indelungata pentru a decide, a doua zi dupa scandal Johanis a si numit-o intr-un nou mandat pe LCK. MIe mi s-a parut ca o reactie de acoperire, de genul „nu eu am facut, uite, o si numesc in fucntie!

  • Exista vreo legatura intre Black Cube,Hexifarma,moartea-disparitia lui Condrea, scandalul dintre Kovesi si MRU,
    „aplanat” de Iohanis,demisia lui MRU?Primele trei au aparut la mica distanta intre ele si pareau ca se produc pentru a fi perdele de fum pentru anterioara.
    Motivul poate fi eliminarea lui Kovesi,a lui Coldea sustinuti de SUA?
    Cam mult prea mult efort doar pentru atat.
    Sau se vrea comasarea serviciilor,multe sunt greu de controlat.Atat de cei din tara,si mai ales de cei din afara .

  • @Amon Cardin
    „Amon Cardin · Universitatea Politehnica din București
    Aflu chiar ieri ca Rompetrol are 5.000 de angajati si ca este azi pe profit.
    Sa nu uitam ca Statul are acolo 45 % din actiuni si incaseaza la Buget taxe de la 5.000 de salariati”
    Da , numai ca institutiile statului se chinuie sa inchida tot ceea ce nu e likuricesc , si sa mai goleasca tara asta ,caci stapinii si-au cam pierdut rabdarea .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *