CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Sindromul „Proasta cu bani a Europei” lovește din nou

Text & foto: Traian Horia

În timp ce Polonia și Ungaria, care își respectă statutul declarat de state independente, nu au preluat niciun solicitant de azil, Bulgaria a preluat 50 (din Italia), Austria a preluat 16 (din Italia), iar Cehia a preluat numai 12 (din Grecia), țara de nebuni numită România, acolo unde femeia Alexandra Braustea din Brănești s-a sinucis în Avg. 2017 cu cei trei copii minori ai săi din cauza sărăciei- a preluat deja aproape 730 de migranți „relocați” pe state-membre UE, la presiunea Nesfintei Treimi care guvernează Uniunea Europeană: Guy Verhofstadt- Jean Claude Juncker- Angela Merkel. Exceptând poate Bulgaria, toate celelalte state- membru UE sunt mai bogate decât Țara Mioriței: „proasta cu bani a Europei”, România, nu are însă probleme în a se aventura în tot felul de cheltuieli publice întocmite pe genunchi la dictarea altora, indiferent că este vorba de armament francez, migrație UE sau călătorii la Washington. Este de notat că, potrivit presei occidentale, după valul de migrație din 2015-2016, aproape 98% din milioanele de migranți chemați de Merkel în Germania nu aveau încă un serviciu la finele anului 2016. Nevoia de „relocare” nu a apărut întâmplător: după ce a inaugurat cu trâmbițe Politica Porților Deschise pentru migranți, inteligentul lider al Germaniei, Angela Merkel și-a rugat amicii de la Uniunea Europeană să organizeze o distribuție a migranților pe state- membre ale UE (pe un sistem de „cote”), din cauza atentatelor teroriste, a riscului electoral și a exodului uriaș care se pornise spre Europa dinspre Asia și Africa.

România președintelui Klaus Iohannis

… și a șefului diplomației sale, Teodor Meleșcanu, nu are mult timp pentru problemele românilor din Ucraina (acolo unde legislația locală represivă a interzis recent utilizarea limbii materne în Educație), dar își risipește energia cu un șuvoi de migranți (sosiți ilegal și neidentificați în Europa dinspre state cu potențial terorist), numai ca să satisfacă orgoliile conducerii UE, pe probleme create tot de conducerea UE. În loc să ajute direct statele lor de origine, „iluminații” de la conducerea Uniunii Europene continuă să aducă pe continent migranți din state cu cazier terorist- islamist bogat, încălcând dreptul la securitate al națiunilor Europei.

Bani la nivelul Germaniei, pentru migranții din România

Planul UE pentru România este demult pus la punct: sub ochii blegoși ai lui Klaus Iohannis, șeful Comisiei Europene Claude Juncker și Parlamentul European împing migranții ilegali spre București, Meleșcanu îi acceptă (știe sigur că nu-i cazează acasă), iar Germania vrea să „rezolve” chestiunea financiară a acestui demers făcând presiuni ca azilanții din România să primească ajutoare financiare la nivelul celor din Germania- adică sume de bani inaccesibile multor români. Reamintim că pe 09 Sept. 2017, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere afirma că ajutoarele sociale pentru solicitanții de azil din Germania sunt ”destul de mari” și că ele trebuie să fie uniformizate pe tot cuprinsul Europei, inclusiv în România (cca 400 de euro lunar). Altfel spus, un sergent major al Reichului vrea să creeze în România (în numele „solidarității” cu Africa și Asia!), o generație de belferi-azilanți la standarde germane, cu sute de euro ajutor social lunar, cu acces gratuit la cazare și la sistemul de sănătate. Evident, dacă nu va avea bani pentru a pune în aplicare ordinul germanilor, atunci Iohannis se va îndatora din nou la Bruxelles.

Este de urmărit declarația lui de Maiziere

… fiindcă ea demonstrează că, în Uniunea Europeană, legislația este impusă de Al Patrulea Reich German prin sergenți- majori de-ai cancelarului german Angela Merkel cum este și acest De Maiziere.Germanii fac legea și nu umilii valahi din Balcani, care își dau aere de politicieni pe la sindrofiile din Bruxelles. Reamintim în context că Poliția lui De Maiziere a fost acuzată insistent în ultimul timp că a secretizat, la ordinul conducerii federale a Germaniei, etnia unor infractori care erau migranți, doar din dorința de a proteja „multiculturalismul” statului, dar și interesele electorale ale partidului Angelei Merkel (CDU). Aroganța germană produce, însă, și „pierderi colaterale” fiindcă dacă Marea Britanie a decis părăsirea UE prin votul Brexit, aceasta a fost doar o reacție determinată inclusiv de atitudinea sfidătoare a Germaniei, care a decis să primească milioane de oameni neidentificați în Europa, fără să se consulte cu alte națiuni cărora azi le cere să preia din mareea umană. Este, însă, de rememorat: Politica Porților Deschise promovată împotriva legilor UE de către cancelarul Angela Merkel, a fost sprijinită direct de camarila de la Bruxelles, în frunte cu luxemburghezul Jean Claude Juncker (cu salariu estimat de presa britanică la 300000 euro, în afara altor beneficii).

Ministrul de Externe al României

… Teodor Meleșcanu este neprofesionist sau dezinformat- o glugă de coceni desemnată ca ministru la MAE în locul lui Mele ar fi produs probabil rezultate identice pe domenii concrete dar „sensibile”. Despre dezinformare nu poate fi, totuși, vorba: Meleșcanu (ALDE) avea ocazia la ședințele de Guvern, să afle de la colega sa de Coaliție, Ministrul de Interne Carmen Dan (PSD), că România a primit începând din ianuarie 2016, cca 4500 de solicitări de azil. Cu toate astea, Meleșcanu s-a angajat în fața UE să preia încă 1942 de „refugiați” din Grecia și Italia, ba a și anunțat mass-media de la București despre această decizie. Potrivit UE (prin Agenția EASO) „refugiații” lui Meleșcanu sunt, însă, tot „migranți” (prezumtiv „migranți economici”, din state fără conflicte militare precum Eritreea), iar faptul că un ministru de Externe al României nu poate face diferența între un „solicitant de azil” și un „refugiat” nici nu mai surprinde prea mult: problema este că „lipsurile” lui Meleșcanu sunt exploatate puternic de conducerea neo-liberală de la Bruxelles, care tolereză încă de la începutul anilor 2008- 2010 un masiv exod de migranți ilegali dinspre state cu potențial terorist-islamist spre Europa.

Pe data de

… 18 august 2017, ministrul de Externe Teodor Meleșcanu anunța că România a „făcut o propunere” la Uniunea Europeană, ca să primească 1942 de „refugiați” din Grecia și Italia. Momentul ales de Meleșcanu i se păruse potrivit- cu doar câteva ore înainte, un dublu atac terorist islamist desfășurat în Spania și Finlanda (cu doi solicitanți de azil printre atacatori) lăsase în urmă 18 morți și aproape 140 de răniți. Din culise, este de remarcat că „propunerea” lui Meleșcanu venise la presiunile neo-liberalilor care guvernează UE, pe un val de „emulație” creat prin presa tip Western- „Pravda”, precum Associated Press, sau prin ONG-uri de stânga precum „Jugend Rettet” (înrudită cu Doctori fără Frontiere, MSF)- care „salvau” migranți de la traficanții din Libia și îi aduceau prin Marea Mediterană până în Italia. Ca orice ministru al unei țări care nu are propria politică externă dar care are Minister plătit de la buget, Meleșcanu nu a știut la momentul declarației că persoanele invocate de el nu erau „refugiați” ci „simpli „solicitanți de azil”, care fuseseră deja amprentați în lagărul italian sau grecesc și care completaseră o solicitare de protecție internațională. Care solicitare poate fi admisă sau respinsă după o anchetă a statului unde migrantul va fi „relocat”.

Conform agenției pan-europene EASO

… România poate primi, însă, din Grecia sau Italia doar „solicitanți de azil” (nu „refugiați”) proveniți din Eritreea, Bhutan, Bahrain, Bahamas, Qatar, Siria, Emiratele Arabe Unite, Yemen. Prezumtiv, marea lor majoritate sunt migranți economici fiindcă, exceptând Yemen (unde bombardează aviația Arabiei Saudite) și Siria (unde sunt lichidate ultimele pungi de rezistență ale organizației teroriste sunnite Stat Islamic), celelelate țări nu sunt cunoscute cu conflicte militare pe teritoriu. Problemele, însă, curg pe vadul știrilor internaționale: Qatar este acuzat ca exportator de terorism, iar state precum Marea Britanie își avertizează cetățenii aflați în Emiratele Arabe Unite asupra riscului atacurilor teroriste islamiste din zonă.

Datele transmise

… pentru „cristoiublog” de către Inspectoratul General pentru Imigrări, arată că, începând din ianuarie 2016, în România au fost depuse 4.309 cereri de azil, principalele ţări de origine (ale aplicanților- n.n.) fiind Pakistan-325, Siria-1444, Irak-1587. Pakistan, de exemplu, este o țară tradițional furnizoare de migranți economici, fără conflict militar pe teritoriul său dar care a fost acuzată de curând (Iulie 2017) de Departamentul de Stat al SUA că încurajează terorismul islamic. Tot Inspectoratul pentru Imigrări ne-a transmis că în aceeași perioadă, au fost emise 2672 Decizii de returnare (principalele ţări de origine-Turcia-344, Moldova-272, Maroc-227), iar 800 de străini au fost luaţi în custodie publică (principalele ţări de origine fiind Pakistan, Irak și Siria). Intuitiv, asta înseamnă că migranții sunt lăsați de vameșii bulgari să treacă, românii îi rețin, iar ei declară automat solicitarea de azil.

Prietenii din Qatar – Emiratele Arabe îi trimit „refugiați” lui Meleșcanu

În Iun. 2017, „cristoiublog” prezenta o „carte de vizită” a Emiratului Qatar, ai cărui bani au alimentat inclusiv jihadismul din Europa: implicat direct cu trupe paramilitare în războiul din Siria (alături de forțele islamiste anti- Assad), potent partener financiar al Turciei- care implementa un program masiv de construcții de moschei (demarat în 2015 și care include Mega-moscheea programată pentru București), respectiv finanțator – prin trei ONGuri „caritabile”, a terorismul islamic din zone precum Siria sau Palestina. În Iunie 2017, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Arabia Saudită instituiau o blocadă a Qatar-ului, acuzând public Emiratul de sprijin direct al terorismului sunnit islamic. Suspiciunile cu privire la implicarea financiară a bogatelor dictaturi arabe din Golf- cu precădere a Arabiei Saudite, EAU și Qatarului, în alimentarea radicalismului islamic din Europa sau din alte zone geografice sunt vechi, dar nu avuseseră niciodată o prezentare atât de vizibilă. În Sept. 2017, Teodor Meleșcanu se întâlnea cu ambasadorul Qatar-ului și se arăta îngrijorat de „efectele negative” ale Crizei din Golf (blocada anti- Qatar). Meleșcanu nu era interesat de „motivul” blocadei (finanțarea terorismului), ci de „consecințe”. Ceva mai devreme, în Martie 2017, diplomatul român se întâlnise cu şeicul Al Mualla, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti, context în care se discutase (din nou) despre „situaţia securităţii” în Orientul Mijlociu. Acum, după protocoale și măsline de import, Qatar și Emiratele Arabe îl aduc pe Meleșcanu în lumea reală și îi trimit (prin UE) „migranți” despre care ministrul român auzise vag că ar fi „refugiați”.

Toate pârțurile trase

… de conducerea neo-liberală de la Bruxelles și Berlin apar la București ca fiind meteorologie autentică. Eventual, guvernul lui Mihai Tudose le poate folosi pentru dezvoltarea agriculturii ecologice locale. Insistența cu care actuala conducere a Uniunii Europene presează pe „relocarea” în Europa Centrală și de Sud- Est a Europei, a unor migranți- cetățeni ai unor state islamiste cu potențial terorist, sosiți ilegal pe teritoriul UE dinspre Africa sau Asia, nu este întâmplătoare: actualul maharajah de la cârma Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker mizează pe slăbiciunea arhicunoscută a unor conduceri de stat din zonă, iar România- țară „flexibilă” și supusă, este demult pe To-Do-List. Junker cunoaște perfect că oameni precum Klaus Iohannis (președinte al României) sau Teodor Meleșcanu (ministru de Externe al României) nu au avut, nu au și nici nu vor avea vreodată anvergura unor politicieni veritabili- care să exerseze o minimă rezistență la „inițiativele” cvasi- dictatoriale venite de la Berlin și Bruxelles- cei doi poli de putere ai UE.

Ne-a scris Misterul Afacerilor Externe

Am primit un răspuns laconic, considerat de noi evaziv și incomplet, expediat de Ministerul Afacerilor Externe, care aruncă în fața opiniei publice banalitățile atât de dragi birocrației costelive de la Bruxelles și Palatul Victoria. Redăm în continuare textul Comunicatului MAE:

„În contextul crizei migrației din 2015, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate Decizii de Relocare a solicitanților de azil de pe teritoriul Greciei și Italiei pentru a sprijini cele două state în gestionarea presiunii migratorii. Odată adoptate la nivel european, aceste decizii de relocare au devenit obligatorii pentru toate statele membre UE. România este în curs de implementare a acestor decizii. Aceste decizii reprezintă un angajament asumat la nivel național, cu participarea tuturor instituțiilor competente ale statului român. Acest proces de relocare este gestionat de Ministerul Afacerilor Interne/ Inspectoratul General pentru Imigrări care poate furniza detalii cu privite la stadiul actual al procesului de relocare”.

Vestea bună este că Biroul de presă al MAE scrie despre „solicitanți de azil”, în timp ce șeful lor, Meleșcanu, vorbește despre „refugiați”.

Menționăm că

… în finalul Comunicatului, Ministerul Afacerilor Externe ne-a urat „O zi bună”, ceea ce dorim și noi României „Zile bune”. Eventual, cu un alt președinte și un alt ministru de Externe.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „Sindromul „Proasta cu bani a Europei” lovește din nou”

  • Nu ne mai mira nimic. Un presedinte care se comporta ca un sef de agentie turistica, petrecand mai mult timp in SUA decat in tara ( cel putin in ultimele luni a locuit aproape numai in SUA-unde este si in prezent ). Un ministru de externe ramolit, al carui loc era de multi ani la azil. Adaugati la aceastea comportamentul de slugi al celorlalti politicieni si rezultatele sunt cele aratate de dl. Cristoiu: migranti primiti la gramada, fara nici o selectie, chiar si din tari care nu sunt sarace sau nu au situatii de razboi: Bahrein, Emirate, Quatar.
    Daca se va petrece un act terorist in Romania, posibil in situatia in care SRI s-a abatut de la activitatea de protector al Romaniei si a devenit politie politica, cine isi va asuma responsabilitatea. Johannis, Melescanu, politicienii corupti si incopetenti? Poate Angela sau Bruxelles?
    Populatia va suporta ca de obicei totul si nimeni nu-si va asuma „meritele”.

  • Treaba e, Merkel nu-si pune si ea o broboada pe cap ca sa fie in pas cu *moda*?

  • Am văzut azi un film, producție BBC, „Victoria și Abdul”. Bazat pe un fapt real. Se referă la insolita prietenie dintre imperiala britanică Victoria și un servitor adus din supusa Indie. Când regina are o cădere psihică pricinuită de motive politico-personale, Abdul îi citează din Coran. „Suntem născuți pentru binele altora”.
    Articolul de azi, mi-a amintit replica hindusului. România, o țară pentru binele altora! (Sună a slogan.) Majoritatea românilor muncesc pentru binele altora! Umanismul iluminat de tip UE forțează o viață trăită după capetele altora.
    Altfel, un film ce merită văzut, cu un portret al reginei Victoria neașteptat de bine documentat din punct de vedere istoric.

  • Maestre, eu asteptam macar un PS al Dvs. despre evenimentele de azi. Poate maine!

  • Hai sa analizam situatia altfel. Ceausescu a avut multe si fructoase amicitii cu leaderii statelor arabe. Securitatea lui Ceasescu continua sa traiasca in Romania, prin vlastarele radacinilor ei. Deci de ce te temi de terorism? In plus arabii, si in general popoarele din bazinul mediateranean sunt foarte destepte, cu multe talente. Nu stiu care-i explicatia, poate ca au mancat mult peste, care are fosfor, si se stie ca fosforul este bun la capatana, te face sa sclipesti. Sunt buni comercianti, ceea ce noi nu suntem, ca nu stim sa ne vindem talentele. Singura conditie care ar trebui pusa este ca un anumit procent de imigranti economici sa fie scoliti. Eu nu inteleg, vreti sa va globalizati, dar numai intre voi?

    • Sper sa nu fiu invinuita de terorism in urma acestui post. Suntem in domeniul cristoiu blog, unde se poate intampla orice. Nu mi-o luati personal, Domnule Cristoiu….

    • Este interesant. Am vrut sa editez unul dintre posturile mele, dar nu mai pot. Optiunile Edit/Delet sunt inactivate de administratorul site-ului.

    • Deci cateii latra numai ceea ce li se permite si numai atunci cand li se permite.

      • Femeie, opreste-te! Aici nu s-au putut niciodata edita postarile..Inregistreaza-te cu FB si ai sa poti.

        • M-au ejectat cine ? Poate Cîrstoiu , Ion și Jac . Să fiu sincer , nici io nu știu de ce , și nici nu-mi prea bat capul , să fie sănătos , n-am de gînd să-mi fac 83 de conturi , ca Stanca , să aibă ce bloca Titanul ( 1,60 m , cu tocuri sau ridicat pe vîrfuri ) din Găgești deal . S-o fi sclerozat , la etatea mnealui e explicabil .
          Dar am observat , și la AM press , Avramete m-a blocat fix în ziua cînd numărul de laicuri la postările mele îl concura serios pe al lui , nu a găsit altă zi .
          On se telephone , don,t be a stranger ! He , He ! 😀 😀 😀 😀

          • Nu cred ca se ocupa IC de cosmetizare. O avea pe cineva, nu zic, bine intentionat, dar cu mai putin ¨finesse¨..

        • Las-o! Este o tipă enervantă. I-am blocat două conturi de fb.

      • FRUCTOASE?! Nu cred, că nu prea mânca fructe!

        • Las-o , bă , Creața nu se prea omoară cu ortografia , nu ca Venea omoară pe Siret . Și nu deranjează pe nimeni , corectac diliu !

          • Iar te-au ¨ejectat¨.. nu stiu de ce, ca erai simpatic.. si mai cu substanta 🙁

          • Pisicuț, a început să-ți placă la subsol? Cam pe ici îți este locul de fapt!

      • Serios?! Ești puțin cam răutăcioasă.

    • Lucrurile au evoluat rapid și dramatic, nu mai seamănă nimic cu ce era pe timpul lui Ceaușescu. Teroriștii au o ideologie evoluată, care ignoră orice reguli, inclusiv propriile lor legi. Iar mijloacele folosite de ei sunt imprevizibile, nicio „securitate“ din lume nu le pot preveni.

    • …replica e adresată Rodicăi!

    • 😛

      Esti dusa cu capul, cocoana. Talentele nu se „vand”, Occidentul e plin de riomani de inalta calificare, care castiga f bine. Cat despre talentele unor arabi de comercianti, sa-i pastram pe unii ptr tine 🙂 primul sirian faimos ca facea afaceri in Romania s-a numit Iskandarani daca mai retii, si era mereu cautat de politie ptr ocolirea taxelor. Talente, da. Sa nu confundam totusi un tip cazut precum Melescanu cu Ceausescu, care a afost un tip independent si a avut oi politica de independentza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *