cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Prizonier în închisoarea cărților de Ion Cristoiu (format ebook) este disponibilă pe:

Gîndul de sîmbătă, 25 noiembrie 2017

Revista Cinema din 1988 sau Presa încheiată la toți nasturii

Potrivit unui obicei despre care am mai scris – cel de a vedea ce și despre ce se mai studiază la Biblioteca Academiei – într-una din zile, întorcîndu-mă de la Dud (pomul, nu restaurantul!), de vreo două decenii locul pauzei mele de 11 dimineața, m-am oprit la rafturile pe care sunt puse cărțile și publicațiile înapoiate de cititori, așezate acolo pentru a fi luate cu un căruț zuruitor și duse înapoi, în mormîntul depozitelor, de unde au înviat pentru o zi sau cîteva, cît au avut nevoie de ele cercetătorii. Cine știe dacă unele despre ele vor mai învia vreodată? Mi-a venit odată o carte cu filele netăiate, întrată în BAR prin 1945, semn că de peste o jumătate de secol n-o ceruse nimeni la sală.

Uitîndu-mă peste cărțile și revistele de pe raftul de tranzit, mi-a sărit în ochi colecția revistei Cinema pe anul 1988.
Cine a avut nevoie de colecție și mai ales de ce ?
N-am găsit răspunsul.
O publicație predată înseamnă că autorul comenzii în urma căreia a fost adusă la Sală a plecat.
Și cum Sala de lectură numărul unu a BAR găzduiește nu numai statornici, ca mine, dar și inși trecători, veniți aici pentru a studia ceva doar o zi sau cîteva ore, n-aveam cum să-l descopăr pe cel care avusese nevoie de colecția revistei Cinema pe 1988, ca să-l întreb la ce lucrează.

Am răsfoit colecția de pe raft.
Revista Cinema era singura publicație dedicată filmului în România lui Ceaușescu. Era condusă de unul dintre marii publiciști români – Ecaterina Oproiu – deopotrivă și o bună făcătoare de gazete. Revista era o autoritate în lumea filmului, dar și în lumea cititorilor, mulți dintre ei fără a fi cinefili, pur și simplu, consumatori de texte bine scrise. Deși revista era asaltată de actori, actrițe, regizori, scenariști, avizi de cultivarea prin fotografii și cronici, grație Ecaterinei Oproiu nu se făcea rabat de la calitate în promovarea celor care lucrau în filmul românesc.

La reviste, coperta e cea care vinde publicația. Revistele occidentale de mare tiraj – de la Time pînă la Der Spiegel – aveau și au un departament special pentru conceperea copertei, numit al copertiștilor. Ce și cine apare pe copertă, despre ce eveniment sau personalitate se scrie pe copertă, cum arată aceasta din punct de vedere grafic – sunt chestiuni atît de importante pentru succesul profesional și comercial al revistei încît ele se discută și se aprobă în colectivul lărgit al conducerii.

Cele 12 coperte ale celor douăsprezece numere ale revistei Cinema pe anul 1988, reproduse de noi în această ediție a cristoiublog.ro, par concepute dinadins pentru ca revista nu numai să nu se cumpere, dar mai mult să-i facă pe cei care o văd pe tarabă s-o ia la fugă fără să se mai uite înapoi. Titlurile spun totul:
Omagiul fierbinte al întregului popor, Omagiul cineaștilor, Universul muncii, universul filmului, Filmul documentar, urmînd pas cu pas construcțiile socialismului, Vocația muncii, a talentului și a dăruirii.

Mari actori români apar pe aceste coperte în montaje amintind de afișele de propagandă și agitație din Republica Populară Română.
De remarcat că, deși e vorba de actrițe, nici una nu e surprinsă nu dezbrăcată, Doamne ferește!, dar nici măcar în ipostaze menite a stîrni cît de cît interesul bărbaților. Evident, alt interes decît cel al muncii.

Explicația e simplă.
Morala socialistă nu îngăduia nici actrițelor să arate că sunt femei bine.
Revista Cinema făcea parte dintr-o Presă încheiată la toți nasturii.

Comentarii

4 Responses to Gîndul de sîmbătă, 25 noiembrie 2017

  • Da, atunci si presa si actritele erau incheiate la toti nasturii, dar filmele din perioada amintita au mare succes si in prezent, fiind difuzate non stop pe toate posturile Tv.
    In prezent sunt descheiate la toti nasturii (si filmele si actritele), primesc toate premiile internationale, dar nici un spectator nu merge sa le vada.
    Noi nu putem vedea la infinit acelasi scenariu, in alta regie si cu alti actori: romani betivi si romance curve.
    Generatia actuala de regizori si scenaristi si-a atins limitele de competenta. Poate generatia urmatoare va reusi producerea de filme pe care sa le vada si romanii.

  • Dacă a venit vorba de ziare și reviste vechi, am adunat 3.000 de publicații din ultima sută de ani, în încercarea de a reconstitui istoria publicațiilor Radio-Televiziunii Române. Cel mai ciudat e că TVR nu prea mă iubește pentru asta. Poate că apar multe nume de redactori și realizatori încă în viață ce au făcut compromisuri ?
    Mai găsiți integral și reviste „Urzica”, „Luminița”, „Șoimii patriei”, „Arici Pogonici”, „Cutezătorii” pe blogul meu http://www.tvarheolog.wordpress.com

    • Bă , Vasile , pe bune , bă ?
      Mai era unu , Kolea Kureliuc , pe vremuri , din Mărițeia Mică , jud Suceava ( nu , nu memoria mea e prodigioasă , ci numitul Kolea ) , ceva învățător, cred , care scria ABSOLUT oricărei publicații din vremea aia , de la Scînteia la , vorba ta , Carici Pogonici , nu era poștă a redacției unde să nu-l găsești . Cum internetul avea să se nască abia după 20 de ani , Kolea scria scrisori , nici nu mă pot gîndi cît îl costau plicurile și timbrele , probabil toată leafa . Bă , pînă și Vadim , la Săptămîna , îl trata cu considerație , tipul devenise un reper de mîndrie locală în zona Rădăuților , chiar te rog să te uiți prin revistele tale și să-mi spui dacă e vreuna în care să nu apară !

  • 🙁

    O generatie frumoasa de actori s-a dus, cine vin in urma lor? De-astia de telenovele si dans din buric 😎

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *