Gîndul de sîmbătă, 29 octombrie 2016

Februarie 1946. O delegație de intelectuali români e primită de Stalin!

Victor Eftimiu: „Generalissimul va intra peste un minut-două. Inima ni se strînge de emoţie”
Fragment din  Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar

Prima parte a lui 1946 stă sub semnul deciziilor luate de cele Trei Mari (URSS, SUA, Anglia) pentru rezolvarea Crizei politice provocate în România de Greva regală, declarată la 21 august 1946.
Între 16-26 decembrie 1945 are loc la Moscova Conferinţa celor Trei Mari Puteri.
O delegaţie a acestora vine la Bucureşti pentru a transpune în practică deciziile Reuniunii.
Alături de includerea în Guvernul Petru Groza a doi reprezentanți ai Partidelor istorice, măsură de ochii lumi, pentru că respectivii n-au nici o putere, se hotărăște ținerea de alegeri generale în noiembrie 1946.

În România, se deschide așadar Campania electorală, mai mult sau mai puțin mascată.
Și sub acest semn al campaniei mai multe  personalități culturale, științifice și politice din România sînt invitate, în cadrul unei delegații ARLUS, de Asociația Sovietică VOKS, să viziteze URSS între 25 ianuarie – 25 februarie 1946.

Dat fiind că din delegație face parte și Victor Eftimiu, preşedintele  Scriitorilor Români, director la Dreptatea Nouă, oficios al PNŢ – Anton Alexandrescu, formaţiune dizidentă din PNȚ, membră a FND, Coaliție condusă de PCR, ziarul se va număra printre publicaţiile vremii care vor da amănunte despre acest eveniment. .

Potrivit articolului Declarațiile făcute presei de delegația ARLUSULUI reîntoarsă din Uniunea Sovietică (Dreptatea nouă, joi, 28 februarie 1946), articol despre un eveniment petrecut pe 26 februarie 1946, din Delegație au făcut parte, printre alții:
Prof. dr. C.I. Parhon președintele ARLUS-ului, dr. Simion Oeriu, comisar general pentru Aplicarea Armistițiului și vicepreședinte al ARLUS-ului, prof. Al. Rosetti, rectorul Universității din București, Victor Eftimiu, președintele Societății Scriitorilor Români, prof. Andrei Oțetea, rectorul Universității din Iași, prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj, Egizzio Massini, directorul general al Operei Române din București.

Informația privind plecarea Delegației e dată de Dreptatea nouă de duminică, 27 ianuarie 1946 pe pagina întîi:
„O delegație a ARLUS-ului a plecat la Moscova. Directorul nostru, Victor Eftimiu, face parte din această delegație.”

Notița, însoțită de poza lui Victor Eftimiu, ne dezvăluie importanţa deosebită dată de Moscova acestei vizite la nivel cultural. La plecarea delegaţiei de pe aeroportul Băneasa au fost prezenți S.I. Kaftaradze, ambasadorul URSS la București și membri ai ambasadei și ai Comisie Aliate de control.
La întoarcere,  pe 25 februarie 1946, Delegația  a fost primită de ambasadorul  Kaftaradze.

Pe 4 februarie 1946, sub tilul Delegaţia A.R.L.U.S.-ului la Moscova se redă o corespondenţă din URSS telegrafiată de corespondentul special al ziarului Graiul nou, organ al Direcţiei Politice a Grupului de trupe ale Armatei Roşii din România.

Din corespondenţă aflăm amănunte semnificative despre drum, printre care se numără şi acela că Delegaţia a beneficiat de un avion special al Armatei Roşii:

„Delegaţia a pornit din Bucureşti cu un avion de transport al Armatei Roşii. «Prietenii ne-au prevenit, spune profesorul Oţetea, directorul Universităţii din Iaşi, că în avion va fi foarte frig. Din cauza aceasta am luat toate măsurile preventive, unii dintre noi învelindu-şi chiar picioarele cu hîrtie. Pe drum însă a trebuit să înlăturăm toate acestea, întrucît avionul nu era numai foarte comod şi sigur, dar şi bine încălzit».

Pe aerodrom delegaţia a fost întîmpinată de reprezentanţii VOKS-ului (Asociaţia sovietică de legături culturale cu străinătatea) în frunte cu preşedintele ei, Kemenov, şi de toţi funcţionarii ambasadei româneşti, în frunte cu d. prof. Iordan, ambasadorul României. După o strîngere de mînă călduroasă şi prietenească, delegaţia a luat loc în maşini şi s-a îndreptat pe şoseaua «Leningrad» şi strada «Gorki», spre confortabilele hoteluri «Savoia» şi «Naţional», unde va locui tot timpul şederii la Moscova.”

Corespondenţa ţine să evidenţieze nerăbdarea ca stare de spirit a Delegaţiei:

„S-ar fi putut crede că după o călătorie atît de lungă cu avionul, delegaţii se vor bucura în prima seară a sosirii de o odihnă bine meritată. Lucrurile însă au mers altfel. Călători fusese foarte comodă. Oaspeţii au avut dorinţa arzătoare să vadă cît mai repede şi cît mai mult din Moscova şi majoritatea a vizitat Teatrul de Artă «Maxim Gorki», unde, în seara aceea, se juca piesa «Suflete moarte», după opera nemuritoare a lui Gogol.”

După cum era de aşteptat, reporterul sovietic se grăbeşte să smulgă primele impresii, de la membrii Delegaţiei. Acestea stau sub semnul entuziasmului deplin:

„Drumul de la aerodrom pînă la hoteluri a durat vreo 15 minute, dar şi în acest prim contact cu Moscova delegaţia şi-a putut face o idee de capitala sovietică. «M-a uimit în primul rînd, spune prof. Petrovici, rectorul Universităţii din Cluj, faptul că pe străzi nu se vede deloc zăpadă. Străzile Moscoei sînt curăţite cu multă sîrguinţă şi nu se vede nici o urmă din zăpada bogată a acestei ierni. Se poate observa imediat că autorităţile din Moscova au multă grijă de curăţirea oraşului lor». ”

Pe 6 februarie 1946, credincios misiunii de a-şi informa cititorii despre viaţa şi activitatea directorului Victor Eftimiu, Dreptatea nouă publică sub titlul (pus de ziar) Cum a decurs vizita delegaţiei ARLUS-ului la Moscova o corespondenţă TASS din 4 februarie, preluată de RADOR.

Din text aflăm că Delegaţia a vizitat, în corpore, obiective din URSS trecute, de regulă, în programul tuturor delegaţiilor străine venite din străinătate:

„Delegaţia Societăţii româno-sovietice ARLUS, în frunte cu d. dr. Parhon, membru al Academiei Române şi preşedinte al ARLUS-ului, care se află în Uniunea Sovietică în urma invitaţiei făcute de Societatea pentru relaţii culturale ale Uniunii Sovietice cu străinătatea, a vizitat zilele trecute muzeul «Lenin», mausoleul lui Lenin, galeria de tablouri «Tretiakov», muzeul «Leon Tolstoi», biblioteca publică «Lenin», muzeul Revoluţiei, teatrul Armatei Roşii şi monumentele istorice de la Kremlin.

Delegaţia a vizitat de asemeni Universitatea din Moscova, unde rectorul universităţii, profesorul Galkin şi alţii au expus delegaţiilor modul cum este organizată instrucţia superioară în Uniunea Sovietică.

La uzina de automobile, «Stalin», directorul uzinei Linkacev a arătat membrilor delegaţiei producţia în serie a automobilelor de noi tipuri.”

La conferinţa de presă din 26  februarie 1946,  de la București, C. I. Parhon a dat seamă de ceea ce l-a impresionat în timpul călătoriei:

„În călătoria pe care am făcut-o şi care a durat aproape o lună, am văzut foarte multe lucruri interesante.

Ceea ce m-a izbitit în primul rînd pe mine este deosebirea de nivel economic pe care am constat-o între prima şi a doua călătorie.

Această deosebire constă într-o scădere de preţuri foarte importantă, cu alte cuvinte într-o îmbunătăţire a condiţiilor vieţii. Preţurile au scăzut pînă acum cu 1/3, iar Generalisssimul Stalin a anunţat – şi am aflat în ultimul moment că ceea ce a făgăduit s-a realizat – a anunţat o mare scădere de preţuri de ¼ din ceea ce era cîteva zile în urmă. Prin urmare scăderea de preţuri este considerabilă.”

Vineri, 8 februarie 1946, Dreptatea nouă publică pe prima pagină, sub titlul Ce-am văzut la Moscova, primele impresii ale lui Victor Eftimiu.

E vorba de un Mesaj telegrafic special trimis de directorul publicaţiei pe 5 februarie 1946.

Primele rînduri sînt semnificative nu numai pentru această vizită, dar şi pentru toate vizitele oamenilor de cultură şi ştiinţă români în URSS-ul primilor ani postbelici:

Întoarcerea în ţară cu o nouă înţelegere a realităţilor sovietice, înţelegere radical opusă propagandei din timpul Războiului din Est și  pe care vizitatorii urmau s-o comunice opiniei publice de la noi.

Scrie Victor Eftimiu:

„Numai trăind în mijlocul popoarelor sovietice, în Moscova, inima și creierul acestor popoare, poți să-ți dai seama de toate minciunile care au fost lansate de reacțiunea mondială contra acestui imens și armonios conglomerat de națiuni care este UR.S.S.”

Printre cele dezminţite de contactul cu viaţa din URSS, Victor Eftimiu evidenţiază absenţa propagandei:

„Aici nu se minte, propaganda e făcută doar prin fapte nu prin vorbe și scris după cum totul este natural în viața materială, contrafacerea neexistînd, după cum în lumea spirituală nu există idei false, ipocrizii, promisiuni, ipoteze.”

Imediat după întoarcerea la Bucureşti, Victor Eftimiu e intervievat de Dreptatea nouă din 27 februarie 1946.
Un fapt pe care insistă Victor Eftimiu, poate şi pentru că România lui 1946 se confrunta cu dificultăţi materiale: belşugul care domneşte în URSS:

„Totul se petrece aici în perfectă ordine, în muncă, disciplină şi bună cuviinţă. Oamenii sînt îmbrăcaţi călduros, fără deosebirea care se vede în alte părţi, adică fără o anumită pătură luxos înveştmîntată, alături de oameni dezbrăcaţi şi desculţi. Viaţa fiecărui suflet din Uniune este asigurată. Nu duce nimeni lipsă de nimic, aşa că fiecare îşi poate vedea de treabă fără preocuparea dureroasă de a-şi procura o pereche de pantofi sau un kilogram de cartofi. Populaţia nu-şi pune această problemă, pentru că Statul furnizează cetăţeanului tot ce are nevoie. Pentru lucrurile care înfrumuseţează viaţa şi o fac mai plăcută, există două genuri de magazine unde se găseşte tot ce-ţi pofteşte inima şi care sunt pline de cumpărători localnici; magazinele numite «Universal», uriaşe prăvălii cu mai multe etaje, unde găseşti obiecte de menaj, vestminte, încălţăminte, pînzeturi, stofe, pînă şi hăinuţele, păpuşile copiilor, pînă la mosoare, becuri electrice sau biciclete. Mai sînt magazinele numite «gastronom», instalate tot în localuri grandioase şi unde se vînd comestibilele cele mai variate, pîine albă şi icre negre, şampanie şi fructe exotice, ceai, cafea, ciocolată, pescării, brînzeturi, vinuri şi lichioruri, unt şi stafide şi tot ce se poate închipui ca bunătăţi; acolo cumpără oricine şi în orice cantitate.

Preţurile sînt însă înzecite decît cele plătite la cumpărăturile cu cartelă. Aceste preţuri sînt aproape ridicole. De pildă, membrii delegaţiei ne-am cumpărat galoşi cu bon şi le-am plătit 1.500 lei perechea. Citiţi bine: o mie cinci sute de lei. În ziua plecării noastre era anunţată desfiinţarea cartelelor şi reducerea cu 30 la sută a tuturor preţurilor.”

Din interviu, aflăm că Delegaţia a vizitat Moscova, Kievul şi Leningradul.
De remarcat deosebita atenţie acordată de autorităţile sovietice acestei vizite.

O corespodenţă difuzată de TASS pe 19 februarie 1946 şi publicată de Dreptatea nouă în numărul din 21 februarie 1946 ne dezvăluie că luni, 18 februarie 1946, preşedintele  VOKS a dat un dineu în cinstea delegaţiei române, dineu la care a participat Andrei Vîşinski, comisar adjunct al Poporului pentru Afacerile Străine ale URSS.

Andrei Vîşinski, cel venit la Bucureşti pentru a impune Guvernul dr. Petru Groza în primăvara lui 1945, tocmai se întorsese de la Londra unde participase la Şedinţa Consiliului de Securitate ca şef al Delegaţiei sovietice.

Importanţa dată de Moscova acestei vizite e dezvăluită însă de un moment ieşit din comun:

Delegaţie e primită de Stalin, la Kremlin!

O scurtă relatare a acestui moment face Magheru la conferinţa de presă:

„MAGHERU: Vreau să vă dau cîteva impresii în legătură cu audienţa pe care am avut-o la Generalissimul Stalin.

Fiind vorba de cel mai mare om de stat al timpurilor noastre, după părerea multora dintre noi, şi a mea proprie, am avut cu toţii o oarecare emoţie înainte de a-l vedea pe Generalissimul Stalin, emoţie care s-a risipit în momentul cînd am fost în prezenţa lui.

Este imposibil să vorbim de generalissimul Stalin, fără să vorbim de simplitatea şi modestia care-l întruchipează în momentul cînd eşti în prezenţa lui.

Toţi am avut aceeaşi impresie, impresie de claritate la vederea lui, iar din conversaţia cu dînsul, reiese claritatea pe care o are judecata sa, claritate pe care o are prin felul de a privi oamenii şi lucrurile.

Primul lucru de care s-a interesat a fost copiii noştri, felul cum este organizată şcoala la noi, felul în care aceşti copii îşi ridică nivelul lor cultural.

În al doilea rînd s-a interesat de felul în care ARLUS îşi duce activitatea sa. A arătat foarte mult interes pentru această organizaţie a noastră şi a socotit că este foarte necessar ca această asociaţie să aibe cît mai multe cărţi, deoarece cultura rusă este o cultură care poate interesa cît mai mulţi oameni şi ştie ce puţin a fost cunoscută la noi în ţară înainte.”

Despre acest moment va anunţa Victor Eftimiu un text în interviul din 27 februarie 1946:

„Impresia cea mai covîrşitoare a fost primirea pe care ne-a făcut-o Generalissimul Stalin. Dar în această privinţă, scumpe coleg de redacţie, dă-mi voie să scriu eu însumi, chiar mîine…”

Joi, 28 februarie 1946, Victor Eftimiu publică în Dreptatea nouă, pe locul editorialului, articolul Stalin. Fiind vorba de mărturia unui scriitor din prima parte a lui 1946 (uşor de priceput ce însemna Stalin pentru bieţii noştri scriitori) textul merită publicat în întregime:

„«Am cunoscut un georgian fermecător», scria, cîndva, Lenin, vorbind despre Iosif Vissarionnovici Stalin care, paralel cu Vladimir Ilici, fără să ştie unul de altul, unul la nord, celălalt în Caucaz scriau, paralel, fără să se citească, acelaşi cuprins de pagini, nu numai de luptă revoluţionară, dar şi de reflecţii filosofice, despre materie şi spirit…

Aceiaşi impresie de vrajă ne-a lăsat şi nouă generalissimul Stalin, în cele cinci sferturi de oră pe care le-am petrecut în biroul de la Kremlin, de faţă fiind şi Comisarul poporului pentru afacerile străine, d. Molotov.

Un birou simplu, mobilat cu sobrietate. Pe pereţi, o fotografie a lui Lenin, două gravuri reprezentînd pe Karl Marx şi pe Engels, şi două portrete în ulei ale generalilor Kutuzov şi Suvurov, cunoscuţi nu numai pentru vitejia lor, dar şi pentru sentimentele lor democratice, progresiste, în vremea întunecată a ţarismului.

E ora şapte seara.

Generalissimul va intra peste un minut-două. Inima ni se strînge de emoţie. Ne vom afla în faţa celei mai puternice personalităţi a globului. Preşedintele Roosevelt a murit. Churchill nu mai conduce imperiul britanic. Stalin, pe care cincizeci de ani de luptă nu l-au clintit, e colea, în toată măreţia lui. A învins nu numai ca apologet al lumii viitoare, dar a cunoscut şi victoria militară, la care se poate că nu s-a gîndit niciodată, fiindcă ţelul său suprem era pacea lumii, nu convulsiunile tragice prin care a fost nevoită să treacă biata omenire. Aşteptînd să intre Stalin, ne aşteptam nu la o singură fiinţă omenească, ci la o serie de imagini, realităţi şi legende suprapuse, personalităţi multiple, procesiune de simboluri. Era, în primul rînd, pentru noi, cei ce-i cunoaşteam activitatea şi scrisul, omul dîrz, vrajnicul luptător pentru o credinţă, neclintit, mergînd spre ţintă ca într-o halucinaţie, dar precis în acelaşi timp, halucinant de precis şi de lucid. Era apoi tovarăşul lui Lenin, cu care a construit nu numai Uniunea Sovietică, dar şi arhitectonica spirituală a universului întreg. Iată, apoi, omul pe care l-au atacat cu brutalitate şi unii dintre ai lui şi alţii de dincolo de hotare, ca să culmineze cu icoanele sîngeroase propagate în timpul războiului cu nazismul agresiv. Pe urmă iată conducătorul de armate pe care-l aşteptau  să se refugieze în Urali, iată-l aruncîndu-şi armatele pînă-n inima Germaniei arogante. Un nou prestigiu şi o nouă teamă aureolînd numele lui Iosif Vissarionovici. Generalissim. Dictator. Despot. Un om atît de puternic nu poate să devină decît un despot. Imaginile despoţilor, ale dictatorilor, se ridică-n faţa noastră. Iată-l pe Mussolini, cu «facia feroce», bombîndu-şi torsul, declamînd şi gesticulînd teatral, cu un întreg aparat scenic în jurul lui. Şi iată-l pe Adolf Hitler vorbind ca într-un acces de demenţă, ridicînd pumnul, ameninţînd, într-un lătrat baritonal… Potenţaţi din trecut, generali-suverani, Napoleoni, vorbind emfatic în faţa piramidelor, Temerlani şi Gingis-Khani – Asia revărsată pînă-n confinele cele mai occidentale europene, Asia misterioasă şi plină de pericole, ameninţare cumplită pentru toată lumea civilizată… Stalin…

Dar a intrat Stalin cel adevărat. Să fie acesta – sau numai un trimis al lui, anunţînd că va intra generalissimul?… Nu, este el însuşi, fiindcă alături de el vine şi Molotov, – un Molotov mai puţin sever decît îl arată fotografiile, mai surîzător, mai tînăr. De ce vor fi atît de crunte, în imagini, chipurile oamenilor importanţi? Iată, însuşi Stalin este cu totul altul decît cel popularizat prin statui, portrete, fotografii, peliculă.

Acolo e drept, marţial, cu chipiul pe frunte şi uniforma care-l oficializează…

Îl credeam mult mai înalt. Mai ales că-l văzusem, recent, în filme şi-n fotografii, alături de Lenin, pe care-l domina cu un cap.

Omul atît de blînd care a intrat acum are o statură mijlocie, poate mai puţin decît mijlocie. E în capul gol, un cap care nu stă drept rigid, între umeri, străfulgerînd cu priviri de vultur imperial. Uşor aplecat într-o uniformă simplă, cu o singură decoraţie mică, emblema Uniunei. Generalissimul ne întinde o mînă palidă, feminină, şi ascultă în picioare salutul emoţional al profesorului Parhon, şeful delegaţiei noastre.

Apoi, cu un gest familiar, pe arată masa lungă, încojurată de fotolii…

– Să stăm!…

Şi  ne aşezăm.

Şi convorbirea începe. Întrebări şi răspunsuri. Le vom povești altădată, poate mîine.

A trebuit simplicitatea, bunătatea, sinceritatea cu care ne-a vorbit Stalin ca să ne regăsim pe noi înşine şi să uităm că n-avem în faţa noastră un satrap oriental, un Domn fanariot, căruia trebuie să-i spui în fiecare moment:

– Frumos eşti Măria-Ta! Sprîncenat eşti Măria-Ta!

Stalin nu vrea să-i spunem lucruri plăcute. Nu ne cere decît adevărul.

Avem în faţa noastră pe omul care de peste o jumătate de secol a luptat pentru adevăr şi dreptate, a cunoscut toate prigoanele şi n-a dezarmat o clipă. Omul care a cunoscut omul sub toate chipurile şi închipuirile lui.

Pentru care nu există colţ ascuns al sufletului omenesc. Care a stat în puşcării alături nu numai de revoluţionari, ca el, dar şi printre deţinuţii de drept comun, drojdia societăţii. Nu i-a dispreţuit nici pe ei, i-a ascultat şi a căutat să le înţeleagă păsurile. Omul acesta nu poartă în el nici o vanitate şi nici o minciună. Ţine ochii în jos, uşor acoperiţi de pleoape, şi-i ridică întrebător spre cel care i s-a părut că n-a spus ceva perfect adevărat, perfect onest. Stalin vorbeşte încet, puţin şi rar. Dar fiecare cuvînt e măsurat şi exprimă un gînd, o realitate. Nimic nebulos, nimic emfatic, nimic inutil. Dar această conciziune nu este rece, rigidă, stearpă. Un zaimi de bunătate şi de înţelegere încălzeşte tot ce purcede din acest om de oţel.

Am cunoscut un georgian fermecător.

Farmecul lui Stalin nu e voit, nu este acel „charme slave”, de care se vorbea pe vremuri, acel farmec căutat, mieros, bisericesc, în care intră şi puţină şarlatanie.

E farmecul care emană dintr-o personalitate perfect realizată, perfect decantată, spiritualizată, ridicată pînă la cel mai înalt simbol.

Stalin e diamantul pur rezultat din focul tumultos care l-a consumat o viaţă întreagă. Nu faptul că ne-a spus atîtea lucruri frumoase şi bune pentru ţara noastră ne-a făcut să plecăm de la el vrăjiţi, cu ochii plini de lacrămi, dar însăşi făptura lui fizică şi spirituală, – care  ar exercita aceeaşi magie, în orice mediu ar fi purtată, anonimă, fără prestigiul marelui şef. Stalin nu vorbeşte la Kremlin altfel decît ar vorbi, necunoscut, unor ţărani, într-o izbă.

Personal, am plecat de la Stalin, cu o impresie pur estetică.

Fiecare om are în viaţa lui cîteva emoţii de calitate, pe care ţi le dă numai arta. Nu ştiu pentru ce, dar întîlnirea cu Stalin mi-a dat intensitatea de emoţii pe care le-am încercat în tinereţe ascultînd a cincea simfonie a lui Beethoven, urmărind pe Mounet Sully în «Regele Edipos», contemplînd amurgul de pe Acropole.

Dacă acest cuvînt n-ar fi compromis aş spune «un sfînt».

Mai presus de scriitor, de luptător, de conducătorul de popoare şi de marele strateg, Stalin mi se pare perfectul exemplar de umanitate visat de filosofia antică, de religiile consolatoare şi de etica modernă.”

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă, 29 octombrie 2016”

  • Stimate Maestre interesant si instructiv articolul dvs. Multumim! Pe langa elemente subtile de propaganda, la nivelul meu limitat de cunostinte literare, as zice totusi ca Vicor Eftimiu nu era nici tampit nici lipsit de talent literar.

  • Felicitari!

  • Ion Stanca 😉 Amice, esti idiot? 😉

    • Maestrul cu siguranta nu este idiot! El scrie pentru Publicul larg, care dupa cum se stie este format din persoane cu IQ-uri diferite, in consecinta fiecare intelege dupa cum si cât poate!
      Maestre, multumesc pentru articol!
      Ceea ce a afirmat in 1946 Victor Eftimiu (vezi articolul),confirma ca radacinile rusofobiei sunt mult mai vechi!

  • si madam Clinton e urmarita de FBI,, si Trump de fisc,,,,acolo nu se aplica invataturile celor care intruma, ce fain,,,,