Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Globalismul o ia înaintea Coaliției PSD-ALDE. ONG-urile au ajuns să aducă în România imigranți ilegali relocați dinspre Turcia, Liban și Iordania

Ce e-n cer și pre pământ

Lumea ar ști tot ce e în cer și pe pământ în România, dacă Papa Francisc ar sta 5 minute la o conferință alături de directorul SRI, Eduard Hellvig. Până atunci, multe dintre necunoscutele României contemporane- generate de neimplicarea, jemanfișismul și parazitarea instituțiilor publice prin Statul Paralel, vor rămâne tratate ca pamflet, inclusiv întrebările referitoare la migrația ilegală: nu se știe, de exemplu, de ce „proasta cu bani a Europei”, România, preia în continuare migranți ilegali (solicitanți de azil) la presiuni externe, în timp ce vecinii mai bogați precum Cehia, Austria, Ungaria își închid granițele. Un ONG patronat de marxistul de treabă cu cruce pe piept, Papa Francisc, a preluat inițiativa și îndeplinește în România și în alte state comunitare, ceea ce Uniunea Europeană nu a reușit în negocieri: relocarea de imigranți. ONG-ul Jesuit Refugee Service (JRS) este o organizație care are parteneriate solide cu unele entități sorosiste, are o Rețea bine dezvoltată pe teritoriul UE și, pe un proiect recent, primește finanțări comunitare ca să adapteze imigranți- solicitanți de azil relocați dinspre Iordania- Turcia- Liban, spre patru state din Uniune, unde integrarea e „mai bună”: România, Marea Britanie, Germania și Portugalia.

Istoria. Scrisă și pusă în aplicare

Eșuarea la finele anului 2016 a relocării imigranților ilegali din Grecia și Italia, propusă de Comisia Europeană și refuzată de mai mulți membri ai UE, a produs o subtilă schimbare de strategie pentru promotorii din Bruxelles ai migrației necontrolate spre Europa. În România, spre exemplu, unii imigranți nu mai sosesc pe baza înțelegerilor politice, ci pe „proiecte finanțate”. ONG-ul Jesuit Refugee Service (JRS), o organizație care are parteneriate solide cu entități sorosiste, primește finanțări comunitare ca să aducă imigranți ilegali în patru state ale UE: România, Belgia, Italia și Malta. Fenomenul a căpătat pe alocuri accente controversate: JRS a ajuns să lucreze (alături de Organizația Internațională pentru Migrație- OIM) ca să aducă imigranți din Iordania, Liban și Turcia spre Europa, specific spre România, motivul invocat fiind faptul că integrarea imigranților în spațiul UE ar fi „îmbunătățită”. Astfel, se declanșează riscul (manifestat și la „salvările” de imigranți din Marea Mediterană, organizate de unele ONGuri sprijinite prin rețele sorosiste sau Fonduri Norvegiene dar acuzate de guvernul Italiei că sunt doar un „taxi maritim”), ca respectivele organizații non-guvernamentale să devină (dincolo de generoasele lozinci de „solidaritate”) adevărații decidenți într-un domeniu care este strict de competența Guvernelor: imigrația și acordarea de protecție internațională unor refugiați.

ONU: un plan pentru imigrația spre Europa

În proiectele majore (în care, de exemplu, sunt aduși solicitanți de azil din exteriorul țării în România), JRS lucrează cu OIM (Organizația Internațională pentru Migrație), cea care va prezenta în decembrie 2018, în Maroc, așa-numitul „Global Compact for Migration”, un plan ce ar trebui, fără mult echivoc, să inunde Europa cu imigranți dinspre state sărace ale Africii, unele fiind gazde de grupuri islamiste și teroriste. Prezentarea Planului se va face sub auspiciile Adunării Generale a Națiunilor Unite, care au fost conduse de Miroslav Lajčák, un adept al sorosismului și globalizării unilaterale. Menționăm că Lajčák este cel care a prezidat (în mai 2018) discursul la ONU al fostului procuror- șef DNA Laura Kovesi, pe când Kovesi era cercetată la Ministerul Justiției pentru „fapte de netolerat într-un stat de drept”: organizat cu puțin timp înainte de destituirea lui Kovesi de la șefia Direcției Naționale Anti-Corupție (DNA), „celebrul” discurs a fost considerat în cercuri din România, un banal mijloc de presiune internațională la ONU pentru susținerea lui Kovesi.

„Specialiștii” JRS versus „specialiștii” Frontex

Ca și în cazul altor ONGuri, frenezia salvărilor de imigranți ilegali pentru aducerea lor în Europa conduce pe alocuri discursul JRS spre un grotesc. Organizația a ajuns să pună la îndoială, oficial, până și intervențiile navelor Frontex (Agenția Europeană pentru Frontierele Externe ale UE ), fiindcă reprezentanții Agenției ar fi incapabili „să recunoască” refugiații: „A intra în contact cu personalul Frontex nu înseamnă neapărat siguranță (pentru migranți-n.n.)”, susține ONGul Papei Francisc. JRS susține incredibil că nevoile de protecție ale oamenilor nu sunt întotdeauna recunoscute, invocându-se posibilitatea ca angajații Frontex „să nu fie instruiți suficient ca să identifice refugiați”. Astfel, în opinia „specialiștilor” JRS, un proces lung și costisitor care implică identificarea, verificarea unui solicitant de azil și acordarea statutului de refugiat, poate fi înlocuit, la o adică, printr-o „evaluare sumară” a imigranților de către ofițerii Frontex. În plus, JRS ignoră fundamental rapoartele serviciilor speciale care au detaliat faptul că, în multe cazuri de „salvări” pe Marea Mediterană, a fost vorba, specific, doar de o preluare a imigranților (care-și plătiseră „călătoria” spre Europa) de pe navele traficanților de carne vie pe cele ale ONGurilor „de caritate”. Mai strict, era vorba de ceea ce Ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, numea „un Taxi maritim”.

S-a mai scris despre ONG-uri

S-a scris despre ONG-uri care au alimentat financiar războaie civile în „Primăvara arabă” (cu Siria sau Libia ca bune exemple), care au implementat State Paralele în state democratice (un bun exemplu, România), au transportat arme, au finanțat atentate și atacuri paramilitare, au „salvat” imigranți ilegali pe scenarii deja scrise, au sprijinit islamiști să ajungă până în taberele grupului terorist sunnit Stat Islamic sau au exportat literatură extremistă și precepte religioase ale urii și intoleranței. Demonetizarea și înstrăinarea noțiunii de ONG („organizație non-guvernamentală”) a luat amploare în ultimii ani, pe fondul crizelor majore care au zguduit Uniunea Europeană: atacurile islamismului radical și criza migrației. Mai nou, în România se regăsesc și ONG-uri care aduc pe proiecte imigranți din afara Uniunii Europene: JRS (Serviciul Iezuit pentru Refugiați), un partener inclusiv al unor entități finanțate de sorosism, aduce în România imigranți pe „proiecte”, după ce Comisia Europeană a eșuat să impună anterior, membrilor UE, „relocarea” obligatorie. Bizareria apare ca o schimbare de strategie pentru structurile globaliste aflate în spatele acestor politici și survine în România la scurt timp după ce președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit la Cotroceni pe şeful Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák (în iunie 2018), care i-a transmis că în luna iulie va fi finalizat documentul Compactul Global privind imigraţia sigură, ordonată şi reglementată. În fața presei mioritice, Iohannis nu a avut vești bune pentru poporul român, dar a avut veștile aduse pentru poporul român de Lajčák, superiorul său. Cu atât mai mult cu cât contextul era unul adaptat unor astfel de vizite, de la suzeran la vasal: anul 2017 a fost unul record din punct de vedere al aplicațiilor pentru azil în România.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Globalismul o ia înaintea Coaliției PSD-ALDE. ONG-urile au ajuns să aducă în România imigranți ilegali relocați dinspre Turcia, Liban și Iordania”

  • Poate ca ar trebui sa studiati asta cu atentie. Date ONU despre fluxul de solicitanti de azil in tarile europene din 2012 pana la sfarsitul lui 2017 – 11573 de imigranti au ajuns in Romania in aceasta perioada.

    https://www.lucify.com/the-flow-towards-europe/

    Adica inainte sa dea domnul presedinte Iohannis semnalul inceperii migratiei ordonate si inainte sa inceapa JRS campania de imprietenire a romanilor cu imigrantii, „Sunt strain pana ma cunosti”.

  • Penibila insailare la nivelul mentorului.

  • Presupun ca ar trebui intrebati in primul rand cei care se ocupa in mod oficial de ei.

    Asociatia Serviciului Iezuitilor pentru Refugiati din Romania:

    https://jrsromania.org

    si partenerii:

    https://jrsromania.org/parteneri/

    Cativa dintre refugiati sunt pe-aici:

    https://jrsromania.org/harta-interactiva/

    Altii, imprastiati prin Romania. Unii s-au dat deja in stamba:

    https://www.incorectpolitic.com/multiculturalism-in-romania-viol-crima-si-incendiu-in-capitala/

  • Cretin de esti, drogat sau simplu securist, e suficient sa-ti behai creierii in piata, cersind samanta, si duhul lui soros se va lasa asupra-ti, transformandu-te intr-un om nou…vei deveni „marxistul de treaba”.
    P.S. Superb cum in Romania toti neomarxistii se declara a fi „de dreapta”.

  • Cam tot ce spune TH, in ‘expunerea’ sa, a aparut intr-un articol din adevarul, din 24 martie 2013, după alegerea papei Francisc !

  • Traian Horia, corect ar fi sa indicati si sursele din care va informati în aceste articole obsesive. Altceva mai scrieti din când în când?! Nu de alta, dar ar fi pacat sa va irositi talentul, scriind doar despre unul si acelasi subiect, la infinit.

  • Jezuiţii au avut o ‘sarcină’ grea, aceea de răspândire a catolicismului in tarile europene de religie majoritar-protestantă, cum erau Anglia, Olanda, Germania, sau Ungaria !
    Iar, în zilele noastre, chiar papa a preluat, la rândul său, misiunea propovaduirii religiei catolice in ţârile Asiei de sud-est, sau in Filipine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *