Gîndul de sîmbătă 9 decembrie 2017

Regele Mihai îngropat deja în tone de vorbe goale

Una dintre tradițiile pe care le urăsc e spusă public de învățătura Despre morți numai bine. Asta înseamnă, în viață, că pînă și un criminal în serie, cînd moare, de la decesul constatat de medic pînă după pomană, beneficiază de cîntări precum A fost un om bun, A fost un părinte iubitor, A fost de treabă, ba chiar și A fost un om bun la suflet.

Spectacolul ipocriziei se desfășoară și în cazul personalităților.
Brusc, pînă și dușmanii, cei care ți-au făcut viața de netrăit, îți aduc elogii, toate traversate de bucuria ascunsă c-ai crăpat și nu-i mai poți concura.

Cum învățătura Despre morți numai bine e transpusă în practică, în cazul personalităților, de presă, de cînd se dă știrea c-ai murit și pînă cînd are loc înmormîntarea, deseori transmisă în direct, televiziunile de știri, site-urile, blogurile, ziarele tipărite se umezesc toate de smiorcăieli pișăcioase, de vorbe mari, goale, pentru că sunt de fapt clișee nerumegate, o întreagă atmosferă în care unii te bocesc, iar alții te ridică în slăvi.
Putem spune că mori a doua oară, de data asta înecat în dulcegării, duioșii, smiorcăieli de duzină.

Cînd e vorba de o personalitate, a politicii, a culturii, a presei, a științei, normal ar fi ca pînă la înmormîntare, urmată sau nu de pomană, să se scrie și să se vorbească despre ce a făcut efectiv personalitatea respectivă cu o luciditate pe care doar posteritatea, începută deja cînd personalitatea și-a dat duhul, o poate avea în judecarea unei personalități. O luciditate care implică în chip necesar o abordare nu numai exactă, dar și controversată a faptelor.

Blestemata tradiție a lui Despre morți numai de bine a făcut și face ravagii în cazul Regelui Mihai I.
Așa cum am mai scris, Regele Mihai n-a fost în principal o victimă a Istoriei, cum e bocit mediatic de dimineață pînă seara.
Majestatea sa a fost în principal un făcător de Istorie.
Moartea l-a propulsat în centrul atenției naționale.
Era acum un excelent prilej, un prilej care nu se va mai repeta după înmormîntare, de a dezbate în presă momente de Istorie din destinul Regelui Mihai.
Ar fi avut de cîștigat nu numai Regele, care ar fi fost înfățișat și altfel decît un Om bun, un Om cinstit, o Mare pierdere, ca un martor și un făuritor de Istorie, dar și publicul larg, care ar fi aflat multe despre Istoria secolului XX.

Nu s-a întîmplat așa.
Asemenea tuturor personalităților Regele Mihai e îngropat zilnic, pînă la înmormîntare, de vorbe mari, care nu spun nimic, și care, astfel nu- l deosebesc pe făuritorul de Istorie de un făuritor de cîrnați.
Alte personalități au scăpat ieftin.
Între deces și înmormîntare au trecut puține zile.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017 și va fi înmormîntat abia pe 16 decembrie 2017.
Va fi îngropat în vorbe goale timp de mai mult de o săptămînă.

Așa cum s-a văzut și din eseul despre Varianta Carol al II-lea nu am de gînd să mă înscriu în hoarda celor care-l îngroapă pe Regele Mihai într-o uriașă cantitate de vorbe pișăcioase.
Voi folosi prilejul despre care vorbeam mai sus pentru a contribui cu documente, articole, opinii la ceea ce am numit Judecata Istoriei la care a ajuns deja Regele Mihai.

În acest număr mă voi ocupa de un capitol din viața Regelui Mihai și din Istoria țării mai puțin cultivat de istorici.
Perioada dintre 20 iulie 1927, cînd copilul Mihai a devenit Rege al României, dublat desigur de Regență, și 8 iunie 1930, cînd e detronat de taică-său, Carol al II-lea, printr-o lovitură de stat avîndu-l drept complice pe premierul României, nimeni altul decît Iuliu Maniu.

Unul dintre momentele cele mai interesante ale acestei perioade îl reprezintă momentul în care Regența depune Jurămîntul. Despre momentul depunerii scriam într-un eseu publicat mai demult în volum:

„Un rege care se ține de fusta mamei

20 iulie 1927, ora 16. Corpurile Leguitoare se întrunesc pentru a primi Jurămîntul noului Rege al României. Numele său: Mihai I. Vîrsta: 5 ani. Povesteşte I.G. Duca în Amintiri politice:
«La Parlament, scena a fost mişcătoare, toţi senatorii şi deputaţii au aclamat îndelung pe micul rege cînd a intrat împreună cu Principesa Elena şi cu cei trei regenţi, în afară de reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc, care s-au sculat în picioare cu toată adunarea, dar care au păstat o tăcere semnificativă şi confirmatoare a politicii de echivoc ce-şi propuseseră să urmărească. În faţa acestor ovaţiuni, copilul, neobişnuit cu asemenea scene, s-a intimidat puţin şi, instinctiv, s-a lipit de fustele mamei sale. A fost în sală un moment de intensă şi legitimă emoţiune. După glorioasa domnie a regelui Ferdinand, ce era oare să fie domnia acestui copil care avea parcă intuiţia pericolelor ce soarta i le hărăzise? Gestul instincitv fusese simbolic, de altminteri el nu a durat decît o clipă, principesa Elena l-a împins uşor înainte, iar copilul, la care desigur pornirile atavice şi-au reluat drepturile, a înaintat un pas ca şi cum ar fi fost conştient de astădată de situaţie, salutînd demn şi stăpîn pe el pe reprezentanţii naţiunii.»

Fostul prim-ministru e un tipic politician interbelic. Dînd curs speciei sale, autorul simte nevoia unui niţel patetism. Şi astfel, o scenă hazlie, cu un şef de stat lipindu-se de fustele mamei, devine izvor de cuvinte mari. În realitate, e o comedie politicianistă. Nu a băieţelului de 5 ani, surprins de ropotul aplauzelor, ci a sforarilor din umbră. Regina Maria, Barbu Ştirbey, Ionel Brătianu, toţi cei care se folosesc de un prichindel pentru a stăpîni ţara.”

Copilul Rege e urmărit cu hărnicie de întreaga presă.
Marele publicist Tudor Arghezi s-a numărat printre publiciștii interesați nu fără duioșie de Regele copil. Reproduc mai jos trei tablete ale marelui scriitor, semnficative nu numai pentru atitudinea față de Regele Mihai, dar și pentru atmosfera în care a domnit Regele Copil:

Publicată pe 19 aprilie 1928 în Bilete de Papagal:

Regele Mihai

În fiecare dimineață, Cocò ar voi să meargă la Șosea și să aștepte, pe umărul soldatului de gardă, ivirea Copilului la ferestre, în balconaș sau pe aleele grădinii. De cînd e rege, Copilul a dat țării întregi un aer de prospețime, și tuturor indivizilor siniștri care premeditează să facă politică, o nuanță de castitate și surîs.

Influența regelui Mihai se resimte și asupra Europei. Aproape în fiecare săptămînă, în ziarele de la Viena sau de la Barcelona, de la Varșovia sau de la Paris, apare cîte o notiță în care e vorba de Copilul nostru. După norii de pucioasă care au învăluit tronurile, spectrele și capetele încoronate, oamenii vor să li se aducă aminte de întîia înfățișare a ideii regale: frumusețea și nevinovăția. Mihai I, ca o rază de soare, circulă în fiecare dimineață în orașe pe care ochiul lui albastru n-a avut încă timpul să le vadă. Și oamenii maturi, laolaltă cu copiii lumii, care se simt astfel și ei îndreptățiți de o idee superioară întrupată de unul mic ca ei, rostesc voios, cu privirile iluminate: Das Kind, lʼEnfant, il Bambino…

Numai rușii au avut ideea sinistră, astă-vară, la Mamaia, să trimită cîteva crucișătoare negre în fața plajei pe care alerga, călare pe băț, regele. Nu le-a dat în gînd că prezența lor ar fi fost mai resimțită, căci ar fi fost însuflețită de o idee, dacă trimiteau o încărcătură cu jucării de la Vladivostok.

Perfecțiunea oamenilor și lucrurilor începe, la noi, să ție de Copil. De Crăciun, regele Mihai a primit un dar din partea domnului ministru al Comunicațiilor, o locomotivă mică construită în țară, și care putea fi pusă în funcție. Toată lumea a înțeles: ar fi ridicol ca locomotivele mari să meargă mai prost decît locomotiva din camera-bazar a micului rege. De Paști, cofetarii au construit din zahăr, pe măsura Copilului, un automobil, o catedrală și un aeroplan. Trecînd prin fața regelui Mihai – căci nu se vor lăsa mai prejos decît cofetarii? – toate breslele, care duc lipsă cumplită de spiritul de perfecție și de eroismul meseriei, se vor rușina, și ceea ce n-au putut face Legile care se aplică de la întemeierea României, va face năzuința de a isca un surîs pe chipul Copilului regal.”

Publicată pe 23 aprilie 1928 în Bilete de Papagal

Micul prizonier

În fiecare dimineață Cocò ar voi să prezinte prietenilor lui chipul micului rege Mihai I, care știe că e rege și se joacă.

Am voi să îndemnăm pe acei dintre prietenii noștri care scriu versuri, să-și lase un ceas pe zi gîndul în această grădină biblică, adică înalt spirituală, care e îmbinarea celor două visuri: copilăria și regalitatea. N-ar fi nevoie de prea mare osteneală și de prea mult talent pentru alcătuirea unor strofe delicioase; autorul, spre a fi scutit de bănuiala că-și netezește drumul către o viitoare prezidenție de guvern, s-ar putea decide (și ar fi o voluptate mai mult) să rămîie anonim.

Am trecut azi-dimineață prin fața palatului de la Șosea, păzit, la cele două porți de grădină, de doi artileriști cu sabia pe umăr. Am căutat cu stăruință pe undeva, la vreun geam, la vreun grilaj, pe vreun balcon pe Mihai, să-i facem semn prietenesc cu un «Bilet de Papagal». Copilul s-a ivit foarte tîrziu, la geamurile mari deschise ale unei săli ocrotite de jur-împrejur de un grilaj alb, ca de os. Colivia, în soarele de primăvară, părea că se leagănă în văzduh, sus, între culmile delicat înfrunzite ale copacilor. În colivie se auzea ciripitul Păsării albe, cu ochii albaștri și moțul blond – și cu una din mînuțe, printre gratii, făcea semne prietenoase de chemare, automobilelor, trăsurilor, motocicletelor care treceau vertiginos și copiilor care se opreau, la rînd, cu capetele ridicate ca spre Pasărea din basm.

De la o vreme Șoseaua a rămas pustie, murmurîndu-și melopeea gravă a tăcerii cu toate lucrurile încremenite într-un ceas interstelar, luminos și fără păreche. Copilul a privit zările, drept, și cu amîndouă mîinile pe gratiile regale s-a plictisit. Ciripitul lui a încetat, refugiat cu tristețe adînc în inima lui.

Un scurt zăngănit: se schimbă santinelele.

Micul prizonier dispare.

Destinul regal e crunt. El seamănă, atunci cînd e menit să rămîie sfînt și mare, cu o schimnicie, iar regele căruia i se face o educație precisă și fără milă, e, din copilărie, învățat cu renunțarea. Pentru nesfîrșitele libertăți și anarhicele destrăbălări care trebuie să se consume fără urme, ale milioanelor de indivizi amorfi, regelui i se construiește, între gratii luminoase, sufletul mare al unui călugăr.

Din cele dintîi primăveri, cînd alți copii zburdă pe toate ulițele, el e silit să-și caute libertatea înlăuntrul minții și inimii lui.”

Publicată pe 22 mai 1929 în Bilete de papagal

Regele

Dragă Cocò, m-a mirat, nu te supăra, de Zece Mai, un lucru pe care l-aș numi curios: n-am văzut pe regele nicăieri. L-am văzut în fotografii, la vitrine, în medalioane și basoreliefuri bronzate; l-am văzut în zincul ziarelor – în toate materialele l-am văzut, afară de carne și oase. Unde a fost regele nostru cel mic și gingaș, care exprimă speranțele noastre, răzimate în ideea unei singure puteri, peste celelalte toate?

Regele nicăieri și Regența peste tot. Cum se învață asta, la carte? Un patriarh solemn, cu comanacul de catifea; un fost prezident de Curte de Casație cu jobenul de mătase, și un prinț – fratele altui prinț (să nu mai vorbim) – care a primit defilarea. Regele, regele adevărat, singurul rege, după toate programele politice ale partidelor și ale acelora care se ceartă și ale acelora care fuzionează sau se împacă, și care, toate, la urma urmelor, se înțeleg, este regele Mihai, urmașul celui de la Turda. Este, Cocò, sau nu este așa?

Regele cel mic era căutat din ochi și din însuflețiri. Armata cu capetele întoarse către icoana lui mentală, îl iscodeau din aer și din rînduri și ochiul din vîrf al baionetelor umblau instalați după regele căruia își supun oțelul și tăișul mîngîierilor lui de garoafă. Regele nu era nicăieri.

Regele era, totuși, undeva, între cucoane, nevăzut ca o jucărie, din lumea cărora a ieșit, într-o zi de încruntare și de amărăciuni. Regele își vedea soldații prin dantela forfotită pe sîni și printre nasturii de la corsaje. Un obraz îi astupa zările și un cercel, spînzurat ca o lacrimă a urechii, i se interpunea între lume și văz. De ce a fost îngropat regele între cucoane și nu călare pe calul lui cel mic dinaintea armelor cu spicul de oțel?

Să nu te superi, Cocò, dar uralele, chiotele și murmurul bărbătesc al pasului de fier strivit pe piatră, al oștirii, nu era pentru Înaltul preasfințit, nici pentru marele magistrat cu mustața albă, nici pentru cucoane. Aceste importante personaje primeau un ecou, o pulbere a vocii aruncate în aer pentru unul singur, pentru rege.

După cîte știu eu, cu Majestatea sa regele Mihai rostul nu se gîndește, ca atunci cînd e vorba de întîietatea oului sau a găinii. Regele vine înaintea Regenței și Regența este numai o emanație administrativă a regelui, criteriul integral și complet al monarhiei. Eu, dacă aș fi fost regent, Cocò – să mă păzească Dumnezeu, Cocò – aș fi rămas acasă, cu comanacul liniștit și m-aș fi dus în biserică să aprind candela și tămîia, ca să îmbunez cugetul sfinților și bunătatea Dumnezeului meu. Nu m-aș fi suit niciodată într-o trăsură splendidă, în care nu mi-aș fi arcuit mîndria imitativă trecînd pe patru roți cu cauciuc prin fața mersului de piatră al cohortelor latine, scoborîte din monumente.

Căci, dragă Cocò, Regența e pe lîngă rege, orice mi-ai spune tu, ca un papagal democratic, aur cu aer în interior pe lîngă aur plin și gros.

La revedere, și să-mi răspunzi.”

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă 9 decembrie 2017”

  • Nici lui Caragiale nu îi reuşa mai bine:
    Trăiască mortul

  • Am urmarit toate informatiile prezentate scris si video despre reprezentanta Iasului in Parlamentul Romaniei. Doamne, aceasta deputata este “anus contra naturii” si face Iasul de ras total. Cica ar fi studiat in America! Hai sa fim seriosi; cunosc in detaliu ce fel de studii se fac aici si ce coruptie este aici. Daca stii putina engleza esti despept pe dracu, esti prost ca noaptea. Toate vanzatoarele din Canada vorbesc si engleza si franceza, poate si limba natala, asta nu inseamna ca sunt destepte, dimpotriva. Le vad zilnic si conversez la casa cu ele, dar Chichirau este de “noaptea mintii”. Poate o fi fost cat de cat desteapta, de a ajuns in America, dar s-a molipsit de prostia si idiotenia de acolo si acum varsa din ea tot ce a supt pe la ei. In Grecia, dupa victoria asupra germanilor, toate tarfele si colaborationistele au fost spanzurate. La fel au procedat si francezii. Dar la romani ajung in Parlament.

    • Calmează-te , bă , aici , dacă ar fi spînzurate toate curvele și colaboraționiștii , nu mai rămîne NIMENI !

  • Interesant articol, maestre.
    Poate analizati si denuntul penal depus de Funar in 27.11.17

    • Poate nu-l analizează ! Că dacă ar analiza toate denunțurile pe care le fac zilnic pacienții agitați de la Neuro psihiatrie , Strada Pasteur 1 , ar însemna să nu mai facă altceva.
      Bă , tu știi că Ghiță Funar , zis și Ghiță tricolor , umblă și acuma cu 3 pixuri tricolore la buzunar , are chiloți tricolori , cola , fanta și gri , hîrtia de budă e comandă specială , tricoloră, iar ciocolată nu halește decît Rom Tricolor ?

  • Prin undele holdei si câmpi de cucuta ,
    Fugarii-au ajuns in pustie
    La ceasul când luna-n zabranice, muta,
    Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
    Si gândul meu gândul acestora-l stie:
    In imparatie de bezna si lut sa se faca
    Gradina bogata si ogada saraca.
    Cetatea sa cada-n namol,
    Pazita de spini si de gol.
    Usca-s-ar izvoarele toate si marea,
    Si stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
    Topeasca-se zarea ca scrumul.
    Funingini, cenusa, s-a acopere drumul,
    Sa nu mai dea ploaie, si vântul
    Sa zaca-mbrâncit cu pamântul.
    Subolii si viermii sa treaca pribegi
    Prin stârvuri de glorii intregi.
    Sa fete in purpura sorecii sute.
    Gânganii si molii necunoscute
    Sa-si faca-n tezaur cuibare,
    Satule de aur si margaritare.
    Pe strunele de la viori si ghitare
    Sa-ntinza paianjeni corzi necântatoare.

    Intâi, insa, viata, bolind de durata,
    Sa nu inceteze deodata,
    Si chinul sa-nceapa cu-ncetul.
    Sa usture aerul greu , ca otelul.
    Sa schiopete ziua ca luntrea dogita,
    Sa-ntârzie ora in timp sa se-nghita,
    Si, nemarginita, secunda
    Sa-si treca prin suflet, gigantica , unda:
    Pe sârma taioasa-a veciei , in scame
    Si rumegatura sa vi se destrame.
    Gâtlejul, fierbinte de sete,
    Sa cate scuipat sa se-mbete,
    Si limba umflata-ntre buze
    Sa linga lumina si ea sa refuze,
    Si-n vreme ce apa din sesuri se strânge,
    Sa soarba-n mocirla copitelor sânge.
    Si strugurii viei storsi cu muscatura
    Sa lase in gura coptura.
    Coboara-se cerul, furtuni de alice
    In câmp sa v-alunge cu stelele-n bice.
    Despice-se piatra in colti mici de cremeni,
    Vârtej urmarindu-i pe semeni.
    Odihna cerându-i, pamântul sa-ntepe
    Ivindu-se serpii când somnul incepe.

  • Nu este o cerere, se leaga cu dezbaterea despre monarhie: ati putea scrie despre “Cotul Donului”?
    Multumesc.