Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de sîmbătă

Ziarul Gândul sau Supărarea dăunează grav jurnalismului!

Într-o intervenție televizată făcută cu ceva timp în urmă consideram ziarul online Gândul cea mai bună publicație din România.
Judecata mea se baza pe credința – de atîtea ori expusă – că marea presă, luînd exemplu de la presa americană, se definește prin dezvăluirea unor documente și informații pe care Puterea încearcă să le ascundă. Adăugînd acestei realități comentariile necruțătoare, dar obiective, lipsite de patimă partizană, o publicație poate deveni pentru Putere ceea ce e Vrancea pentru România – locul de unde pornesc cutremurele.

Folosindu-se și de Mediafax, Gândul începuse să dea fiori lui Victor Ponta prin documentele și informațiile senzaționale scoase de prin seifuri, unde ședeau ascunse sub cheie.
Victor Ponta, cel mai bun discipol al lui Traian Băsescu în materie de abilități politice, a aplicat ziarului Gândul tactica folosită de Traian Băsescu împotriva Antenei 3 și Românei Tv:
Atacarea violentă pentru:

  1. A plasa ziarul în rîndul celor care-l dușmănesc și prin asta a-l face nefrecventabil de către electoratul PSD.
  2. A-i scoate din sărite pe ziariștii de la Gândul, astfel încît să devină pătimași împotriva lui Victor Ponta.

Văzînd tactica lui Victor Ponta, m-am întrebat dacă distinșii ziariști de la Gândul vor pica în capcană.
Ceea ce face ziarul în aceste zile îmi spune că redactorii au căzut în capcana lui Victor Ponta.

Între cele două tururi, mai mult ca sigur candidatul Puterii, Victor Ponta, pune la cale fel de fel de lovituri secrete. Aceste lovituri trebuie dezvăluite și judecate la rece de către presă. Ziarul Gândul, autorul unor senzaționale dezvăluiri incomode din culisele Puterii, a abandonat profilul care-l făcuse cel mai bun ziar online din România.

Ziarul Gândul a devenit foaia de luptă electorală împotriva candidatului Victor Ponta:
Chemări la ieșirea în stradă, publicarea de manifeste anti-Ponta, inițierea a tot felul de apeluri revoluționare, transformarea comentariilor de pînă mai ieri în pamflete incendiare.

Presupun că toate acestea își au temeiul în supărare, o mare supărare a celor de la Gândul pe Victor Ponta.
Numai că această supărare dăunează grav chiar luptei împotriva lui Victor Ponta. Cea mai puternică armă a presei împotriva unui politician e dezvăluirea adevărurilor pe care acest politician vrea să le ascundă.

Un exemplu.
Gândul face mare caz de situația celor din Diaspora la primul tur: scrisori de la români din străinătate, îndemnul de a ieși în stradă în sprijinul Diasporei, tăbîrcirea lui Stanoevici.
Efortul acesta n-ar însă eficiența pe care ar fi avut-o publicarea unui Document secret, luat de prin seifuri, care să dezvăluie că Victor Ponta a pus la cale blocarea scrutinului în străinătate.

Această supărare face din Gândul un agent electoral al lui Klaus Iohannis. Și dacă va ajunge președinte Klaus Iohannis și va face greșeli, cum va răspunde Gândul reproșurilor venite din partea cititorilor că i-a îndemnat să voteze greșit?

Nu în ultimul rînd, Supărarea dăunează grav meseriei de jurnalist.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

32 comentarii pentru articolul „Gîndul de sîmbătă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *