Mâine, 17 octombrie 2019, de la 19.00 la 20.00, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, mă voi afla în dialog cu Cătălin Ivan, candidat din partea Partidului Alternativa Pentru Demnitate Națională

Gîndul de vineri, 10 iulie 2015

Tripla minune de la Cotroceni provocată de bucuria lui Klaus Iohannis că Guvernul i-a mărit salariul!

Miercuri, 8 iulie 2015, a fost ultima zi de premier interimar a lui Gabriel Oprea.
În perioada de aproape o lună, cît a fost premier interimar, Gabriel Oprea a luat multe decizii.
Nu știu dacă va intra în Istorie cu toate deciziile luate.
Știu însă sigur că va intra în Istorie cu una luată miercuri, 8 iunie 2015, ultima sa zi de interimat.
E vorba de ceea ce un Comunicat al Guvernului numește ORDONANȚA pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Așa cum a ținut să arate Gabriel Oprea într-o Declarație de presă ținută după încheierea ședinței de Guvern, prin această Ordonanță s-au mărit salariile a 48 de demnitari, între care se numără Președintele României, premierul, șefii SRI și SIE, șefa ICCJ, miniștrii.

Unii au contestat măsura invocînd realitatea că restul funcționarilor publici au rămas cu salariile de pînă acum, considerate mici.
Alții au salutat-o pe considerentul că nu trebuie să fim populiști.
Dacă mi-ar cere cineva părerea despre această Măsură a Guvernului, îndîrjit justificată de Gabriel Oprea, aș spune că Măsura e o jignire adusă Înalților demnitari.
O persoană nu se bate să ajungă Președinte de dragul salariului, oricît de mare ar ajunge acesta, ci pentru a intra în Istorie.

Din acest punct de vedere, viața ne oferă un exemplu de judecată echitabilă.
Președinții, premierii, șefii Serviciilor, deși n-au bani prea mulți, intră în Istorie.
Ca și poeții, de altfel.
Bogătașii, deși au bani mulți, nu intră în Istorie.

De ce afirm eu însă că prin măsura luată în ultima zi de interimat, Gabriel Oprea întră în Istorie?
Pentru că această măsură a provocat un moment unic, incredibil în cel privește pe Klaus Iohannis.

Din cîte se știe, în cele peste șase luni de mandat, Klaus Iohannis nu s-a pronunțat public despre numeroase evenimente interne și internaționale.
Pentru asta, eu cel puțin l-am criticat în multe rînduri.
Ei bine, despre Măsura luată de Guvern privind mărirea salariilor celor mai înalți demnitari, printre care se numără și el Klaus Iohannis s-a pronunțat.

Miercuri, 8 iulie 2015, cu prilejul ceremoniei de decorare a ambasadorului Poloniei la București, Klaus Iohannis s-a îndreptat pe neașteptate către grupul de presă, a deschis gura și a zis următoarele:
„Există o intenţie a guvernului de a creste salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă, cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei. Până la urmă este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar reflectă într-o măsură rezonabilă poziţia în stat.
Ştiu că miniştrii, de foarte multe ori, sunt în situaţia ca în propriul minister, un număr mare de funcţionari să aibă o remuneraţie considerabil mai mare decât ministrul, lucru care sigur nu poate fi o soluţie. Cred, de asemenea, că din raţiuni pur populiste nu s-a rezolvat până acum această chestiune”.

Sincer să fiu, n-aș fi vrut să fiu în pielea jurnaliștilor din Grupul de presă de la Cotroceni.
Nu de alta, dar dacă aș fi stat rău cu inima, ar fi fost riscul să fac un infarct:

  1. Klaus Iohannis, cel care cu greu îi smulgi cîteva cuvinte, a turuit ditamai textul, cu propoziții și chiar cu fraze succesive.
  2. Klaus Iohannis, cel după care trebuie să alergi ca să obții o Declarație, a venit el, din proprie inițiativă, către Grupul de ziariști și, fără să fie întrebat, le-a spus ce crede el despre Ordonanță.
  3. Klaus Iohannis, cel care tace zile întregi după ce Guvernul ia o măsură, s-a pronunțat acum înainte ca Guvernul să ia măsura.

Miercuri, 8 iulie 2015, la Cotroceni s-a petrecut, așadar, o triplă minune.
Și asta numai și numai pentru că Guvernul i-a făcut președintelui drept cadou un salariu mărit.

Stau și mă întreb:
Ce s-ar întîmpla dacă Guvernul i-ar face lui Klaus Iohannis și alte cadouri, cum ar fi, de exemplu, instituirea funcției de Primă Doamnă pentru Carmen Iohannis, funcție binecuvîntată cu un salariu baban, cu un Palat în care să stea și, mai ales, cu un întreg aparat plătit de la Buget?
Nu-i așa, că Klaus Iohannis ne-ar oferi și alte minuni?
Cum ar fi de exemplu cea de a da interviuri și presei românești nu numai presei străine.
Sau cea de a sta la sfat cu poporul și altfel decît pe Facebook.
Imaginați-vă ce s-ar fi întîmplat dacă Guvernul ar fi mărit doar salariile premierului și ale Guvernului.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

62 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 10 iulie 2015”

Lasă un comentariu pentru Vali Poko Mihail Anulează comentariul

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mircea Diaconu: „Președintele Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu”

Interviu cu Mircea Diaconu, candidat independent susținut de alianța ALDE-ProRomânia, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, 10 octombrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Transcrierea interviului o puteți urmări la rubrica Interviuri

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi