Pe pagina sa de socializare, Rareș Bogdan dă publicității următoarele amănunte despre Scandalul Marian Vanghelie:
„…..Marian Dumitru – patronul Hotelului Premier Palace face DENUNT dupa 5 luni de arest preventiv, Dosarul este lucrat de Parchetul Capitalei aflat in subordinea DIRECTA a Parchetului General aflat sub influenta directa a Tripletei Ponta-Ghita-NITU! Dosarul este mutat la DNA din cauza competentei pe Demnitari a Direcției Naționale Anticorupție si a lipsei de competenta a Parchetului Capitalei pe demnitarul de la 5. Ca sa fie lucrurile foarte clare, Dosarul Vanghelie este lucrat de Bogdan Staicu-procurorul șef al Prchetului Capitalei si nu de catre DNA. Direcția doar a preluat Dosarul si a continuat investigatiile.”
De joi dimineața, de cînd DNA a descins hollywoodian la Marian Vanghelie, m-am întrebat cum de s-a năpustit DNA asupra celui de care depinde ca Imperatorul Klaus Iohannis să-și aibă în cel mai scurt timp ceea ce el numește, cu o căutătură de Ecaterina Cea Mare, Guvernul Meu.
După chestia asta – mi-am zis – oastea, și așa de strînsură a lui Mircea Geoană, cu care PNL urma să lanseze un asalt asupra cetății PSD-iste, se va destrăma mai ceva decît oastea lui Cațavencu din O scrisoare pierdută.
Ce Dumnezeu, a devenit DNA din măciucă politică o instituție a statului de drept?
Și socotind că răspunsul e în favoarea DNA, mă pregăteam să sar în două picioare și să-i îngîn Codruței Kovesi, pe post de Cît de frumoasă ești! Imnul de stat în varianta de fanfară.
Informațiile date de Rareș Bogdan m-au adus însă cu picioarele pe pămînt. Pe pămîntul patriei noastre postdecembriste, unde, mai nou, politicienii nu-și mai trag ibovnice, ci procurori.
Unii au procurorii DNA.
Aceștia îi arestează pe cei dintr-o parte.
Alții au procurorii Parchetului General.
Aceștia îi arestează pe cei din partea ailaltă.
Și uite așa, cîtă vreme nu se vor întîlni șefii de bandă, pentru a-și spune unul altuia, Ce dracu, am ajuns să ne arestăm unii pe alții?! clasa politică devine clasa pușcăriașă.
Urmează Presa!
Mai ales că Marian Vanghelie a fost pentru o parte a presei cea ce a fost Elena Udrea, pentru cealaltă parte a presei.
Draga Cristoiu,
cu regret vedem ca multi juranlisti is de fapt politicieni. Televiziunile manipuleaza, si atunci cand faci aceasta mentiune pe pagina lor de facebook, te blocheaza. Este o cenzura de tip comunist, ceea ce nu ne convine, tinem ascuns. Este vorba e iRealitatea, si chiar si hotnews. Probail ca romania are nevoie de o platforma noua mass media.
tara saraca cu politicieni bogati ,presa saraca cu jurnalisti bogati !
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/procurorul-general-al-romaniei-tiberiu-nitu-cere-desfiintarea-imunitatii-parlamentarilor-105472.html
Era la mintea oricui ca se va ajunge aici!
Dupa 16.11 am intrat in era paradoxului si a ghinionului !
Păi,dacă nu e în stare PNL să spargă frontul,se sparge din interior cu sprijin înaripat!!!
Cred umbla procurorii precum cateii turbati
iata” lucrul bine facut” si mai asteptam…pana ne scufundam.
si la realitatea.
Se vorbea ca marean a cotizat