Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de vineri, 16 noiembrie 2018

A zis-o Caragiale: Lumea românească se aseamănă cu un vast bîlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil

La editura Mediafax, recent înființată, am scos zilele acestea două cărți:
Statul versus Corneliu Zelea Codreanu și De la Fondul Antonescu la conturile lui Ceaușescu.

Fiecare de peste 300 de pagini, cărțile adună Eseuri, Note, Documente risipite de-a lungul anilor prin reviste și dînd seamă de o activitate de Istoric, desfășurată în Bibliotecă, diferită de cea de Istoric al clipei, desfășurată în ziare și la tv. Coperțile sînt astfel concepute încît să atragă. Una dintre cărți reproduce pe copertă o fotografie mai puțin cunoscută a lui Corneliu Zelea Codreanu, surprins în costum popular; cealaltă reprezintă un montaj în care chipurile lui Antonescu și Ceaușescu se profilează pe un fundal de dolari, menit a semnala că și în cazul Fondului Antonescu și în cel al Conturilor lui Ceaușescu e vorba de dolari, de mulți dolari, puși deoparte de cei doi Conducători în scopuri de interes național și furați de băieți de bine în scopuri strict personale.

De ce două cărți deodată?
Pentru că doar una nu era știre. Așa cum arată lista de pe coperta a patra am publicat pînă acum 21 de cărți. Încă o carte apărută nu era știre. Două, da, ar fi o știre, măcar prin întrebarea: de ce două deodată?
Citez dintre titlurile textelor strînse în cele două cărți:
Cînd CIA face filme porno; Nicolae Ceaușescu îl admira în secret pe Mareșalul Ion Antonescu; Ce-ar trebui să învețe politicienii noștri de la Iisus; Contribuția presei la tîmpirea poporului; Dumnezeu la telefon!; Un mogul: Carol al II-lea; Afacerea Marea Debarcare; Influența timpului probabil asupra politicii; Legiunea văzută prin gaura cheii.
Pentru cititorii acestei ediții a textelor mele zilnice am ales eseul intitulat Gazetarul Caragiale despre scena politică de azi:

Ori de cîte ori vor să ironizeze stările de lucruri din România de azi, oamenii de cultură se precipită să remarce:
E ca în Caragiale!
Şi dacă există locul şi timpul prielnice pentru un taifas, oamenii noştri de cultură aduc în discuţie scene şi personaje faimoase din proza şi teatrul genialului scriitor.

Despre actualitatea scriitorului Caragiale ziceam în eseul „Ne îndreptăm spre Caragiale. Adică spre normal”, publicat în revista Expres Magazin din 1991:

„Autorul Nopţii furtunoase n-a dezvăluit trăsăturile amuzante ale democraţiei în general, ci trăsăturile democraţiei de pe malurile Dîmboviţei. Viaţa politică din epoca lui Caragiale e, din acest punct de vedere, expresia unor trăsături de esenţă ale românilor. O scrisoare pierdută e mai greu de înţeles în SUA. Un american n-ar putea pricepe de ce Tipătescu nu pune un asasin plătit să-l împuşte pe Caţavencu. Un neamţ n-ar înţelege cum e posibil ca o scrisoare să se piardă pe drum. Asta înseamnă – ar spune neamţul – că treburile merg rău la Poştă. Iar un englez s-ar întreba, de exemplu, cine sponsorizează banchetul din final: Prefectura, organizaţiile de caritate, Poliţia?! Un rus, îndeobşte hrănit cu proza lui Dostoievski, n-ar pricepe de ce, ajunşi în dramatica dilemă, Tipătescu şi Zoe nu se sinucid împreună, avînd grijă, desigur, înainte de gestul fatal, să ţină o lungă tiradă despre singurătatea omului pe pămînt.
Viaţa politică din epoca lui Caragiale e însă şi expresia stadiului de început al democraţiei româneşti. E normal, aşadar, ca democraţia noastră, aflată şi ea la o vîrstă fragedă, să-şi găsească corespondenţe în pluralismul imberb despre care vorbeşte opera marelui scriitor. Cum de la Caragiale încoace Bucureştii sînt tot pe malurile Dîmboviţei, putem afirma, fără riscul de a greşi, că societatea românească a rămas în linii mari aceeaşi.”

Într-adevăr, Caragiale-scriitorul radiografiază nu numai România vremii sale, ci şi România de azi, România de mîine și – de ce nu? – România eternă.
Pe lîngă Caragiale-scriitorul există însă şi un Caragiale-gazetarul.
Lucrînd la Voinţa naţională, la Timpul, Moftul român, Gazeta poporului, Ziua, Epoca, Universul, Caragiale a scris și a publicat numeroase comentarii la evenimentele social-politice ale vremii sale. Mai mult decît gazetar, scriitor politic, I.L. Caragiale a folosit faptele şi personajele trecătoare ale vremii sale pentru a avansa ceea ce am putea numi idei generale.
Idei generale despre viaţă şi politică în general, dar şi despre viaţa şi politica României tuturor timpurilor în special.
O astfel de realitate face din publicistica lui Caragiale un veritabil îndrumar pentru analistul politic de azi.
De aceea, pentru a înţelege România politică de azi e musai să vedem ce scria Caragiale despre România politică a vremii sale.

„Pe lîngă agricultură deci, trebuie să-nflorească în România şi o vastă industrie, industria politică, şi, ca orice industrie bine şi inteligent dezvoltată, trebuie să prospereze”.

Formulată în celebrul „1907. Din primăvară pînă-n toamnă”, observaţia se referă la una dintre cauzele social-politice ale zguduirii de la 1907.
Ea e actuală însă şi azi, dacă nu chiar mai actuală decît în 1907.
De decenii, de cînd România a revenit la democraţia parlamentară, se produce pe aceste meleaguri doar politică. Numeroşi cetăţeni se bat pentru a ajunge şefi de partide sau măcar în apropierea şefilor de partide. Campaniile electorale consumă sume uriaşe, toate din fonduri rămase ascunse marelui public. Teoretic, un politician cîştigă foarte puţin. Ce-i face pe mulţi să nu se ocupe de profesia lor sau de o afacere, preferînd să piardă timp şi energie pentru a se ocupa cu politica?
Un adevăr indubitabil:
A face politică a devenit, în anii postdecembrişti, o chestiune rentabilă financiar.
A fi parlamentar înseamnă a avea posibilitatea de a introduce într-o lege un amendament cerut, contra cost, de clientela politică. Dacă ajungi cumva demnitar, ţi se deschid în faţă uriaşe posibilităţi de a-ţi ajuta neamurile, apropiaţii, sponsorii, prin plasarea în posturi bugetare bine plătite.
Statistica e nemiloasă:
Pe bani de la Buget au funcţionat în România, ani întregi, sute de agenţii guvernamentale. Multe dintre acestea n-au avut și nu au un alt rost decît căpătuirea cu posturi grase a celor din armatele flămînde ale partidelor. La fiecare nou guvern, partidul învingător şi-a răsplătit nu numai sponsorii, dar şi activiştii, cu salarii babane de la Buget, plasîndu-i în agenţiile guvernamentale şi, mai ales, la şefia acestor agenţii. Pentru asta, au fost daţi jos cei plasaţi de guvernul anterior sau au fost înfiinţate noi agenţii.

Despre această folosire a administraţiei ca teren de hrănire a clientelei partidelor scria I.L. Caragiale tot în „1907. Din primăvară pînă-n toamnă”:

„Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie (…)
A căzut un guvern şi a venit altul, îndată, toată administraţia ţării, şi cea de stat, şi cea de judeţ, şi cea comunală – de la prefecţi şi secretari generali de ministere, pînă la cel din urmă agent de poliţie şi pînă la moaşa de mahala – se înlocuieşte… pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămînzii trec la masă, sătuii la penitenţă. Şi asta aşa mereu şi pe rînd din trei în trei ani, ba şi mai des uneori.
De la o administraţie astfel recrutată şi constituită pe termene provizorii, se înţelege că numai seriozitate şi scrupuluri nu se pot pretinde”.

Tot în „1907. Din primăvară pînă-n toamnă”, I.L. Caragiale observa:

„Partidele politice în înţelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noi de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în România. Cele două aşa-numite partide istorice, care alternează la putere nu sunt în realitate decît două mari facţiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă”.

Cele scrise de gazetarul politic în urmă cu aproape un secol au nevoie, pentru a le atribui actualităţii, de cîteva nuanţări:
1) Nu-i vorba azi de două facţiuni, ci de mai multe. Fiecare aşa-zis partid n-are partizani, ci clientelă.
2) Pe vremea lui Caragiale, cele două partide existente – P.N.L. şi Partidul Conservator – nu intrau în alianţe imorale numai de dragul de a ajunge sau rămîne la guvernare, precum partidele noastre postdecembriste.
3) Mai mult decît vremea lui Caragiale, partidele politice de azi nu sînt întemeiate pe tradiţie, deoarece au trecut prea puţini ani de la 1989, şi cu atît mai puţin pe interese de clasă, deoarece România prezentă n-are clase.

În „Stat şi literatură”, din Epoca, 25 octombrie 1896, Caragiale nota:

„O aşa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decît o strînsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestriţată şi mai eterogenă. Această strînsură de năvală, care-şi schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiţie, şi, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gîndire şi de simţire, este departe de a fi ceea ce se înţelege prin cuvintele «societate aşezată». Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bîlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil. În bîlciuri se ridică barace şubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămînă şi să folosească şi altora decît acelor ce le-au ridicat”.
Caragiale scria aceste rînduri înainte de 1900, valabile pentru vremurile tranziţiei de la işlic la pantalon, de la bărbi boiereşti la cravate europeneşti. Rînduri valabile şi pentru anii de după 1989. Ai tranziţiei de la Tovarăşe la Domnule, de la girofarul lui Ceauşescu la girofarurile noilor îmbogăţiţi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 16 noiembrie 2018”

  • @farfuridi-petrescu- serban, cernat, roman, baltag, geo matei, jipa, … aka… TOŢI !!!
    ‘Suedezul’ …UEpsd, a ‘comis-o’ iar, … din ou !
    DADYHOŢ, e noul număr de la audi-ul lui #
    Ce-i drept că ‘codiţa’ (sic) lui Ţ, era scrisă cu markerul, sub plăcuţa de în … muieculare !!!
    Revenind la blog, eu aș zice altfel :
    TOŢIHOŢI. !!! Muhahaaa !!! Hâc, eu cu cine … votez ?!?

  • Aia cu contributia presei la timpirea poporului e tare si e prezenta si azi, la ziare precum Adevarul. Problema lor e ca ramin si ei , ziaristii, timpiti de la propriile campanii

  • La multi ani, domnule Cristoiu!

  • La Multi Ani!

  • Atenţie românași !
    Mai aveţi wc-uri de spălat, prin UK ?
    Hai, faceti-vă treaba, mai repede, ca s-ar putea sa nu mai aveti … timp prea mult, până la brexit-expulzare !!!
    Ză situeișăn iz veri drămetic !!!
    În curând vom avea nevoie de vize pt a merge la ‘șoping’ în mall-urile din Londra !
    În privinţa sărbătoririi centenarului, ce să vă mai spun, decât că … ungurii sunt cu mult înaintea noastră, cu ‘pregatirile’ !!!
    Ba, mai mult, Orban-bacs își trase si academie de fotbal, la noi în ţară, ba chiar a început să ‘adopte’ și copii români… ‘abandonaţi’, in scopul creșterii numărului etnicilor maghiari !!!
    În rest, ce să zic … CENTENAR PLĂCUT !!!

  • La multi ani, maestre, și multe ‘succesuri’ în activitatea dvs de propășire a idealurilor presei românești, precum si ducerea acesteia pe cele mai inalte culmi ale fiordurilor din Walles, sau, de ce nu , ale Vezuviului !

  • La multi ani, domnule Cristoiu

  • Păcat că unii dintre „cititorii” dvs. vă pângăresc blogul, cu un dialog de la distanță, care, în cea mai mare parte, nu are nicio legătură cu tema zilei.

    • Eeh, că bine zici, dar de ce nu dai si nume, chiar dacă sunt de la ‘etaj’ !?!
      Ţi-e friCĂ CĂ (sic) îţi ‘fură’, ăștia, … renii, sau … ‘crăcăniţele’ ?

  • La mulți ani, Maestre!

  • Data viitoare, va rog sa ne redati textul „Contributia presei la tâmpirea poporului”.

    • Aia cu contributia presei la timpirea poporului e tare si e prezenta si azi, la ziare precum Adevarul. Problema lor e ca ramin si ei , ziaristii, timpiti de la propriile campanii

      • Daca gasesti vreun ziar, site sau post tv. independent, care sa nu contribuie la tâmpirea poporului, zi-mi-l si mie, stp.

  • Un gând pentru vineri : „La multi ani”, maestre, si felicitari pentru cele 21 de carti publicate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *