cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:





Gîndul de vineri, 2 decembrie 2016

Ion Iliescu – 1990, Klaus Iohannis – 2016 sau Rînjetul dezbinării

1 decembrie a fost declarată Zi Naţională, în 1990, nu numai pentru a da seama de ruperea de trecutul comunist (înainte de 1990, Ziua Naţională era 23 august), dar şi pentru a semnifica actualitatea permanentă a momentului din 1918:
Unitatea românilor, indiferent de politică, profesie, vîrstă şi sex, în lupta pentru păstrarea unităţii teritoriale.

La vremea respectivă au fost luate în dezbatere şi alte date pentru a deveni Zile Naţionale:
10 mai, de exemplu, a fost propusă, pentru dubla semnificaţie:
1) De dobîndire a independenţei;
2) De proclamare a Regalităţii.

De ce a biruit pînă la urmă Aniversarea Marii Uniri?
Un răspuns posibil ar trimite la realitatea scenei politice din 1990:
Între Puterea întruchipată de FSN-ul condus de Ion Iliescu şi Opoziţia întruchipată de PNŢCD şi PNL (pe stil vechi), alegerile din 20 mai 1990, Mineriadele, demonstraţiile şi contrademonstraţiile săpaseră o prăpastie de netrecut.
Cinstirea lui 1 decembrie 1918 avea drept principală trăsătură şansa de a fi acceptată şi de Putere şi de Opoziţie, spre deosebire de 10 mai, în jurul căruia forţele politice erau dezbinate.

Un alt răspuns – şi cred cel mai important – trimite la situţia României în anul de graţie 1990.
Cu excepţia anului 1940, nici un alt an din istoria noastră modernă n-a fost mai dominat de nelinişti în privinţa unităţii naţionale decît 1990.
În 1990, România se afla într-o situație dramatică.
Părăsise zgomotos Estul fără a fi ajuns în Vest.
Era limpede oricărui român că, o dată abandonate alianţele de jumătate de secol, România ar fi trebuit să aibă deja noi alianţe.
Acestea întîrziau.
În aceste condiţii, posibilitatea unei destrămări a României nu era o vorbă în vînt.
Mai ales că dezvăluirile privind 22 decembrie 1989 aruncau pe piaţa opiniei publice păreri şi documente menite a demonstra că la finele lui decembrie 1989 ne trecuse glonţul pe lîngă ureche în privinţa independenţei şi unităţii teritoriului naţional.

Opţiunea pentru 1 decembrie ca Zi Naţională s-a vrut astfel un semnal energic dat de toate forţele româneşti că păstrarea unităţii naţionale realizate la 1 decembrie 1918 e obiectivul principal, crucial, al tuturor românilor, indiferent de credințele politice.
În acest context, prima mare încercare a acestei unităţi se anunţa cu prilejul primei sărbătoriri a Zilei Naţionale.

Luînd seamă la dezbinarea naţională din 1990, scriam cu puţin timp înainte de 1 decembrie 1990, în numărul din 27 noiembrie 1990, din Expres, un text cu valoare de avertisment:

„Aniversarea a 72 de ani de la Marea Unire impune aducerea în prim-plan a acelor probleme care leagă momentul actual de cel de acum o jumătate de secol. Una dintre ele ar fi următoarea:

În ce măsură forţele politice prezente aflate în confruntare stau pe poziţia unui consens în ce priveşte integritatea teritoriului românesc?

În numeroase chestiuni interne societatea noastră e sfîşiată de opinii adversare.

E unită ea în problema suveranităţii?

Aniversarea de la 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a răspunde pozitiv la această întrebare. Perioada anterioară făcea mare caz de unitatea întregului popor român în toate marile şi micile probleme de pe plan intern şi internaţional.

Era un fals de proporţii.

Anul acesta viaţa publică e dominată de diversitatea şi confruntarea de opinii în toate problemele. E o situaţie absolut firească într-o democraţie. Lumea se întreabă însă pînă unde se întinde această dezbinare.

Atinge ea şi chestiunea suveranităţii şi integrităţii teritoriale?

Perioada interbelică ne demonstrează că, în problemele care vizau fiinţa noastră naţională, forţe politice pînă atunci adverse se întîlneau pe o poziţie comună. 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a demonstra întregii lumi că, dincolo de confruntările atingînd uneori violenţa, toate formaţiunile politice actuale sînt solidare în ce priveşte unitatea României. E un semnal pe care trebuia să-l dăm mai de mult. Un semnal menit a descuraja orice vis revizionist pornit de la iluzia că luptele interne actuale înseamnă o destrămare a solidarităţii noastre naţionale.

Cum s-ar putea traduce în practică aceasta exigenţă ?

Destul de simplu. Printr-un armistiţiu tacit pe parcursul festivităţilor legate de aniversarea Unirii din 1918. Dacă şi acest moment va fi marcat de confruntarea politică, dacă solemnităţile vor fi umbrite de demonstraţii împotriva regimului, dacă Alba Iulia va avea în ziua de 1 decembrie aspectul unei cetăţi asediate din cauza poliţiştilor şi militarilor aduşi pentru a preîntîmpina violenţa, imaginea solidarităţii noastre naţionale în problema unităţii ar fi mult afectată.

Măcar cu ocazia acestei sărbători a luptei pentru unirea teritoriilor româneşti să nu ne înfăţişăm Europei şi lumii întregi, ca un popor dezbinat pînă în adîncuri şi, prin aceasta, lesne de îngenuncheat.

Să ne arătăm aşa cum sîntem:

Un popor antrenat în confruntarea politică specifică democraţiei, dar gata să se ridice ca un singur om în clipe cînd e în primejdie însăşi fiinţa naţională.”

Nu s-a întîmplat așa cum gîndeam eu – și numai eu – c-ar fi trebuit să se întîmple în lumina interesului național.
Prima sărbătoare a Zilei prin care se proclama unitatea națională a fost un semn ieșit din comun al dezbinării naționale.
La Alba Iulia, unde s-a sărbătorit întîia oară Ziua Națională, liderii Opoziției au fost huiduiți de FSN-iștii din mulțime, la îndemnul lui Ion Iliescu.

Ion Iliescu nu era șeful unui partid.
Era președintele României, cel care prin statut are drept principală misiune unirea românilor, altfel dezbinați în mii de probleme, cînd vine vorba de interesul național.
De ce a făcut asta Președintele de atunci al României?
Pentru că privatizase deja Ziua Națională!
Era numai a lui și posibilitatea de a fi revendicată și de alții îl făcea să turbeze de furie.
Rînjetul lui satisfăcut la imaginea unei Zile prin care Securitatea din 1990 îi dovedea că i se cuvenea doar lui va rămîne în Istorie.
Astfel, România a dat un semnal dezastruos în plan extern.

După 26 de ani, România se află într-o situație asemănătoare cu cea din 1990.
Alegerea lui Donald Trump, Brexitul, Criza UE, alegerile din jur, politica agresivă a Rusiei, răsturnările politice din Turcia sînt tot atîtea mutații spectaculoase în plan geopolitic în urma cărora România riscă să se trezească iar de una singură pe plan internațional.
Într-un asemenea context tulbure, se impunea ca măcar 1 decembrie 2016, aniversarea Marii Uniri, să fie un semnal dat de noi, românii, că putem fi uniți cînd vine vorba de unitatea țării.

N-a fost așa.
Netam-nesam, cu de la sine putere, Klaus Iohannis a interzis liderilor politici adversari să fie prezenți în tribuna oficială la 1 decembrie 2016.
După ce nu le-a trimis invitații, a dat ordin Noii Securități să-i controleze la sînge pe toți cei care intrau în Piață, nu cumva să-și facă loc, cu o invitație contrafacută, vreun adversar politic.
Pretextul cu penalii a fost unul cusut cu ață albă, singurul pe care l-a putut găsi mintea Noii Securități (ați văzut cum s-a grăbit să salute gestul lui Klaus Iohannis agentura din presă din politică – vezi USR și din presă a Noii Securități?) pentru a justifica public ordinul insului mărunt de la Cotroceni de a se Privatiza Ziua Națională în folosul lui, alături de Palatul prezidențial.

E suficient să amintim că au beneficiat de invitații, totuși, doi urmăriți penal de notorietate: Traian Băsescu și Ion Iliescu.
Asta deoarece nici Traian Băsescu, nici Ion Iliescu nu trec în ochii lui Klaus Iohannis drept dușmani politici amenințători.
Ion Iliescu e deja o amintire tristă, iar Traian Băsescu se conturează tot mai mult drept un posibil aliat la Guvernarea Dacian Cioloș bis.

Transmisiile în direct ni l-au arătat pe Klaus Iohannis rînjind satisfăcut în Tribuna Paradei la gîndul că Ziua Națională a devenit cu acte Ziua Lui.
Ca și în cazul lui Ion Iliescu din 1990, a fost vorba de rînjetul dezbinării.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii la Gîndul de vineri, 2 decembrie 2016

  • @Nelu Cretu
    Stimate domn , am fost la Alba Iulia in 1990 in multine . Mizeria a pornit-o un grup format din persoane din Cluj si Timisoara care au huiduit puterea. Huiduielile ulterioare au fost un raspuns la ceea ce acei indivizi incepusera. Se pare ca initiatorii au fost dintre aceia care ” se saturasera de Romania “, banateni plini de ei care doreau un Banat autonom . In orice caz pe forumuri puteti vedea ideile care inca de atunci erau in capul unora.

  • @toţi p(r)ostacii … lingaci

    Voi cand n-aveţi altă treabă,
    Si v-apuc-un dor de … scris,
    Mai bine-aţi lua-o la fugă,
    Ș-apoi aţi trece la … lins !

    Creţule și tu Cernate,
    Credeţi că ne-aţi dat “pe spate” ?
    Iar Rizoaica, tcm-istu’,
    Ne prezintă … anticristu’ !

    Despre cele trei gagici,
    Ce nu scapă nici o clipă,
    Parc-ar fi niște furnici,
    Dintr-a vorbelor risipă !

    Ș-uite-așa, printre postări,
    Care nu sunt pertinente,
    Apar astfel de-nscenări,
    Mai mult decât indecente !

  • Analiza situatiei din Romania de astazi este pertinenta, dar am niste nelamuriri, intrebari despre politica de la Bucuresti:
    1. M-am bucurat cand a fost “ales” presedinte domnul Iohanis, dar pe zi ce trece timpul, bucuria mea se dilueaza. Sunt multe suspiciuni despre alegeri corecte. Domnul presedinte tace.
    2. Modalitatea de treatment aplicata poporului de domnului presedinte este partinica lui si clasei politice pe care-l sustine. A se vedea Ziua Nationala a Romaniei si invitatiile date de catre Cotroceni. Mentionez ca nu sunt simpatizant al niciunui partid sau ONG din Tara, dar a niciunui om politic, sunt un jurnalist independent, fiu de detinut politic, respectat de catre Guvernul Canadian. Domnul presedinte nu tace prin purtatoarea de cuvant!?
    3. Toata Romania vorreste destre apartenanta sa la politica lui Soros. Are deja la cancelaria dumnealui pe Sandra Pralong, o individa total lipsita de profesionalism, limba romana, etc., care a fost presedinta Fundatiei Soros si a facut mult rau Romania, inclusive mie personal. Datorita acetate consigliere am emigrating, mi-am parasit tara pentru totdeauna (detin documente). Am fost nu numai batut cand eram presedintele televiziunilor private din Romania, dar si batjocorit in fel si chip de ziarele sustinute de Soros, facut direct si cu martori: “securist” si de ce nu parasesc Romania ca ea nu ma mai suporta (Varsovia 1993- DISCOP East), batjocorit in plina audienta la Ambasada UK pentru ca refuzasem indicatiile si ordinele ei cu privire la televiziunea mea, independenta. Au dat-o afara din Ambasada. Acum o vad mana dreapta a domnului presedinte! Eu sunt un supus al Majestatii Sale, Regina.
    4. Am vazut si auzit, atat pe domnul Ciolos cat si pe ministrii lui, dar si sustinatorii televizati si am ramas consternat. Nu pot sa cred cum acesti “oameni” toti sustinuti prin fundatia Soros, au ajuns in aceste pozitii cheie. As putea ingadui, dar cand vad cat de “paraleli” (puteam sa scriu alt cuvant) sunt cu: realitatea, respectul, profesionalismul, limba romana, etc., iarasi ma cutremur. Cu ce sunt eu mai prejos decat acesti indivizi? Iar domnul presedinte se insoteste si se injoseste cu ei!
    5. “Cazul Rarinca” este revoltator, domnul presedinte tace.
    6. “Cazul Gutau” este revoltator, domnul presedinte tace.
    7. “Cazul Kovesi” este revoltator, domnul presedinte tace. Stimati redactori de la DW (am colaborat cu DW, ani, multi ani, prin televiziune). Am terminat o universitate aici, in strainatate. Am scris multe lucrari si am primit nota “A”, la toate. Plagiatul este controlul de baza al fiecarei lucrari. Si fac comparatie cu doctoratul lui Kovesi, este “anus caontra naturii” (scuze). Incredibil. Domnul Presedintele tace, desi a fost profesor. Tace! Acum studiez la o alta universitate, mai grea si mai importanta. Tot cu “A” sunt notate lucrarile si tot controlate la sange de plagiat. In Romania, domnul presedinte tace. Spuneti dvs. ca respect pot sa am pentru o plagiatoare? Ce respect pot sa am pentru cei care nu vad plagiatul aceste individe? Am muncit din greu. A infiintat prima televiziune independenta di Europa de Est. Am fost presedintele UNTELPRO (televiziunile private din Romania). Sunt presedintele fondator Rotary. Premii: Pro Democratia, ani la rand, premuiul Academic “Vasile Pogor”, premii National Geographic, etc. Ei, cei din guvern si de la presedintie, sunt buni (!), eu, un naufragiat, alungat din Tara, nu sunt bun. Oare cum sa mai suport rusinea asta. Probabil, ar trebui sa nu mai citesc, ori sa ma uit la jurnalele de stiri, dar ei, raman la fel, “anus contra naturii”. Este dreapta lumea?
    8. Cum o suporta domnul presedinte, cum a numit-o domnul presedinte, pe Lidia Stanciu, care a demonstrat prin aparitiile si declaratiile ei, ca o precupeata di Piata de legume este mult mai dreapta, mai inteligenta si mai umana? O vorba din popor: “spune cu cine te insotesti, ca sa iti raspund ce fel de om esti”. Ce fel de om este domnul presedinte?
    9. O ultima intrebare de la un naufragiat, agreast, batut, batjocorit, terfelit in fel si chip, in tara lui natala: dvs., cei de la DW ce parere avete, ce raspuns imi dati? Cum pot scapa de acest cosmar, desi sunt cetatean canadian? Am rude apropiate in Tara si ma tem pentri ei. Cand vezi cum este condusa Tara, te temi mult si nu poti inghiti dumicatul strainatatii. Trebuie sa stiti, stimati redattori, ca ma intalnesoc cu mari personalitati din tara mea adoptiv. Ei ma cunosc si situ ce am facut pentru Romania si ce am fost in Romania si ma intreaba deseori despre Romania. Va rog sa imi scrieti ce sa le raspund?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *