Gîndul de vineri, 20 aprilie 2018

Ion Antonescu înmînează Regelui Mihai Spada istorică

Tirania șefilor

Despre partidele politice scrie Arghezi în tableta Epistolă către Tit, apărută în ,,Bilete de Papagal”, 1 august 1928, sub titlul Epistolă Literară:

„Partidele politice nu sunt şcoli propice unei dezvoltări progresive, şeful exercită tirania omniscienţii şi potenţa lui criticabilă şi limitată exclude veleitatea personalităţii, încurajînd manifestarea în subordine a mediocrităţii.”

Rînduri de actualitate, deoarece, așa cum am scris eu în mai multe rînduri, în natura bolșevică a partidelor.
Toate sunt structurate după formula Șefi tiranici- subordonați slugarnici. Oare de ce? Răspunsul îl presupun gîndindu-mă la partidele din regimul Carol I. Liderii acestor partide, oameni bogați, făceau politică de dragul politicii, nu pentru a se pricopsi. Prin urmare, liderii acestor partide erau dispuși în orice moment să lase dracului formațiunea, dacă viața de partid cerea supunerea oarbă față de șef. Interbelicul aduce, o dată cu votul universal, o enormă lărgire a bazei de intrare în partide. Partidele interbelice sînt dominate de oameni care n-au altă avere decît funcția în partid. Și atunci, în chip inevitabil, acești oameni sînt oportuniști, slugarnici cu șefii, pînă le iau locul, evident, speriați c-ar putea fi dați afară și prin asta despărțiți de izvorul pricopselii.

Postdecembrismul a cultivat o democrație de fațadă.
Democrația autentică funcționează doar în condițiile capitalismului autentic. Cu cît sînt mai mulți cetățenii care trăiesc pe cont propriu, care nu depind de stat, cu atît opțiunea prin vot depinde numai și numai de convingerea electoratului. Cum să faci democrație într-o țară în care aspirația oricărui cetățean e să devină bugetar, singura condiție de pe lumea asta de a trăi pe bani statului, de a nu te confrunta cu concurența, ba chiar nici cu împrejurările, dar în care depinde categoric de șef? De aici și în partide, apariția și sporirea celor pentru care politicul e singura lor sursă de pricopsire. Și dacă statutul de elită depinde de apartenența la un partid, cum să nu fie partidele supuse șefilor?

*

Sabia istorică

Am studiat Sentinela – Gazeta ostășească a națiunii – pentru un amplu studiu despre participarea BOR la Campania din Est sub semnul Războiului Sfînt.
La vremea respectivă mi-au scăpat multe materiale, pe care le descopăr acum, cînd citesc publicația pentru a vedea cum s-a schimbat la față după abdicarea lui Carol al II-lea și venirea la putere a Guvernului legionaro-antonescian din 14 septembrie 1940.
Printre acestea se numără și pagina întîi a numărului din 24 noiembrie 1940.
Sub o fotografie în care Conducătorul Statului îi oferă Regelui Mihai, în uniformă, o spadă, citesc titlul:
D-l General Ion Antonescu, înmînînd spada istorică M.S. Regelui Mihai I

Evenimentul îmi reamintește strădania unor propagandiști de a face din Regele Mihai un adversar de la început al lui Ion Antonescu, cînd, de fapt, adevărul istoric e altul.
Și anume că pînă după Stalingrad, cînd se conturează deja eșecul Războiului Sfînt, Regele Mihai a fost un susținător consecvent al lui Ion Antonescu.
E unul dintre motivele pentru care simt nevoia să reproduc relatarea din Sentinela:

„La Iaşi, de sfînta sărbătoare a Arhanghelului Mihail, d-l General Ion Antonescu a dăruit Suveranului de ziua Sa o spadă bătrînă de 300 de ani. În faţa mulţimii uriaşe şi a oaspeţilor străini, distinsul oştean, încercat în războaie, s-a îndreptat către Regele ce acum păşeşte pragul vieţii şi al Domniei, rostind următoarele cuvinte de foc:

«În numele ţării şi al armatei, în numele mişcării legionare, vă dăruiesc Sire, de ziua Arhanghelului Mihail, această spadă istorică, purtată pe plaiurile româneşti la începutul veacului al XVII-lea. Voinţa ţării este ca această spadă să n-o încingeţi decît în ziua Sfîntului Mihail, iar restul anului să stea în Muzeul Armatei. Să nu fie a Voastră pe de -a-ntregul şi să n-o încingeţi în orice zi, decît atunci cînd Arhanghelul Mihail vă Va învrednici să redaţi Neamului toată bucuria dreptăţii şi toată întruparea nouă pe care o merită; cînd Neamul va ispăşi, se va izbăvi şi va izbîndi, cînd Regele şi Ţara, trecînd prin suferinţă, prin jertfă şi prin muncă, vor înălţa din nou gloria Neamului şi a Tronului.»

Iată cuvinte adînci pe care d-l General Antonescu le-a pronunţat cu glas profetic, într-o zi de mare sărbătoare, în Capitala Moldovei, alături de impunătoarea statuie a lui Ştefan cel Mare.

Regele cel tînăr, care poartă gloriosul nume al lui Mihai Bravul, nu va uita niciodată că de lama lucitoare a sabiei sînt aninate toate nădejdile neamului românesc.

Pe cugetul regesc va apăsa greu darul de luptă primit din mîna neînfricată a războinicului încercat şi fiecare zi va adînci mai mult îndemnul către faptă.

Desigur, această sabie veche, mînuită de viteji timp de trei secole, îşi are tîlcul ei. Nu este din aurul lucitor, care moleşeşte sufletul îndemnînd numai la trufie şi plăceri. S-a isprăvit cu viaţa de lux şi huzur. Trăim în ceasuri de luptă şi asprimi. Oţelul sabiei să fie îndemnul de călire al sufletului şi de împlinire a idealului românesc.

Cu sabia de foc a apărat Arhanghelul Mihail dreptatea, credinţa şi adevărul – cu spada de oţel trebuie să reîntregească Neamul M.S. Regele Mihai I, răzbunînd nedreptăţile acestor vremuri…

Această scenă a predării darului regal este de-o neasemuită măreţie ostăşească.

În vechime, mamele spartane obişnuiau să dăruiască uneltele de luptă, suliţi şi scuturi, feciorilor care plecau la luptă, spunîndu-le cu hotărîre să nu se înapoieze decît: «Cu scut sau pe scut» – înţelegînd prin aceste vorbe: izbînda sau moartea. Astfel, după cum ne spune istoria, poporul spartan a devenit cel mai viteaz din lume.

Vorbele răspicate ale generalului glorios – spuse Regelui tînăr – înfăţişează însăşi dorinţa arzătoare a Neamului ce aşteaptă de la tineretul ţării ridicarea la viaţă şi onoare.

Şi avem credinţă că vom izbîndi, atît cît va mai rămîne, un singur ostaş român, care să poată mînui spada reîntregirii sfintelor noastre hotare.”

Întrebare la care nu știu să-mi poată răspunde cineva:
Ce s-a ales de spada respectivă?

*

Pana cea mai coruptă din Rusia

Russia at War, celebra carte a lui Alexander Werth, corespondentul BBC la Moscova în timpul Marelui Război de Apărare a Patriei, pe care o citesc în ediția franțuzească scoasă la editura Tallandier în 2011, de Nicolas Werth, fiul gazetarului, mă seduce prin relatarea cu talent a atmosferei rusești din perioada premergătoare Invaziei. Printre altele Werth citează articolele repugnante ale unui ziarist fixat de Lenin în eternitate cu o etichetă genială prin exactitate:

„În săptămînile care urmară distrugerii Poloniei, presa sovietică publică articole de-a dreptul respingătoare: în Pravda din 17 octombrie, David Zaslavski, un bătrîn jurnalist, dispus să facă totul (și evreu, ce ironie!), pe care însuși Lenin în desemnase drept «pana cea mai coruptă din Rusia», scria de exemplu (…).”

Ce scria numitul nu mai redau, deși nota de pamflet veninos, dar ieftin, a producțiilor sale, ar trebui luată în seamă. Pe mine mă interesează această formidabilă caracterizare făcută de Lenin unui ziarist:
Pana cea mai coruptă din Rusia!

David Zaslavski s-a născut în 1880 și a murit în 1965. Enciclopedia Judaica îl definește astfel:

ZASLAVSKY, DAVID (1880-1965), jurnalist și publicist rus. Adversar timpuriu al bolșevicilor, el a devenit unul dintre apărătorii și propagandiștii lor cei mai zeloși. A studiat Dreptul la Universitatea din Kiev, iar în 1903 s-a alăturat Bundului, scriind manifeste care au dus la detenția sa pe perioade scurte de către poliția țaristă. A început să facă jurnalism în 1904 și a fost corespondent pentru ziarele liberale în idiș și în rusă. În 1917 a fost delegat al Bundului la Consiliile muncitorilor și s-a opus bolșevicilor. Când bolșevicii au preluat puterea în octombrie, el a plecat la Kiev, dar a recunoscut greșelile sale când bolșevicii au ocupat Kievul. În 1920 a publicat o scrisoare deschisă în care «și-a mărturisit» anti-bolșevismul. În 1925 a publicat o altă scrisoare în care a încercat «să se pocăiască» și a cerut să fie admis în Partidul Comunist, însă i s-a permis să devină membru numai în 1934. Din 1926 a fost scriitor politic pentru Izvestia, iar din 1928 până la sfîrșitul carierei lui, pentru Pravda. În perioada Pactului Ribbentrop-Molotov el a inclus atacuri asupra evreilor în articolele sale despre afacerile internaționale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost membru al Comitetului anti-Fascist evreiesc; el nu a fost arestat în 1948/49 împreună cu majoritatea celorlalți membri ai Comitetului. Zaslavsky a fost nemilos în atacurile sale asupra «deviatorilor», printre care Boris Pasternak pentru romanul său Dr. Zhivago. După înființarea Statului Israel, a fost unul dintre criticii săi cei mai violenți în editorialele și foiletoanele sale.”

S-o recunoaștem!
Lenin nu s-a înșelat în privința lui David Zaslavski!
S-a înșelat în schimb în privința bolșevicilor care, iată, n-au ezitat, după moartea sa, să apeleze la pana cea mai coruptă din Rusia.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 20 aprilie 2018”

  • In anii 50 (cred ca prin 54-56) s-a tradus in Ro o selectie intitulata “foiletoane”
    de Zaslavski. Cred ca volumul era publicat la ed. Cartea Rusa.
    Dupa cat imi amintesc subiectele nu erau numai politice. Intr-un loc se deplingea penuria de susete pe piata rusa, in altul se amintea ca in vremea lui Petru cel Mare ziaristii erau porecliti “gazetiri” si erau pedepsiti corporal daca minteau.
    Precis ca se gaseste la Biblioteca Academiei (era depozit legal).

  • Woow !!!
    Dar ce-i cu Maestrul, de s-a schimbat la 180° ?
    Aseară, nu-mi venea să cred cand l-am văzut la emisiunea lu’ Gadea, sau, mai mult, răspunzând ‘glumelor’ lu’ Badea !!!
    Totuși, am înţeles ceva:
    Prima dragoste nu se uită niciodată !!!

    • Primele iubiri i-au fost “Viata Studenteasca” si “Scânteia Tineretului” din vremea comunismului.
      S-o fi întors la 180°, cu fata spre Voiculescu, din compasiune pentru acest “nevinovat” al timpurilor noi.

      • Hai, sa nu uităm că a condus si Jurnalul National, iar cu A3 și A2 a colaborat mult timp !

        • La “Jurnalul National” a fost doar editorialist între anii 2004-2006.