După 26 de ani de postdecembrism, Klaus Iohannis ne atrage atenția asupra unui adevăr: Pentru România, un Președinte e o inutilitate nespus de costisitoare!

Mă număr printre condeierii bătrîni care știu să se bucure cînd întîlnesc sclipiri de talent deosebit la confrații mai tineri.
Din acest punct de vedere, mă grăbesc să consemnez titlul dat de Evenimentul zilei de miercuri, 24 august 2016, știrii că joi, 25 august 2016, președintele Klaus Iohannis revine din vizita privată în străinătate, mai precis din dispariția fără în urmă într-o străinătate misterioasă.

La rubrica Se întîmplă mîine, ziarul a dat titlul Klaus Iohanis vine în țară.
Știrea acoperită de titlu se bazează doar pe Comunicatul Președinției din 17 august 2016:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, efectuează, în perioada 17 – 25 august a.c., o deplasare privată și a plecat în cursul zilei de astăzi, din București, cu o cursă de linie, în Republica Federală Germania.”

25 august 2016 cade joi, zi care vine în calendar după miercuri. Cei de la Evenimentul zilei și-au amintit miercuri, 24 august 2016, Comunicatul, și au zis: Aoleo! Am uitat ca moartea! Mîine, joi, se întoarce președintele din vizita sa privată! Și s-au grăbit să dea știrea, fie și pentru că unora dintre ei, care au lucrat cu mine pe vremuri, le va fi sunat în urechi replica mea de la ședințele de sumar de dimineață: V-a scăpat știrea cu întoarcerea președintelui! Redactorul care răspunde de Președinție, Șeful secției Politică și redactorul șef adjunct care răspunde de domeniu, sancționați pe loc cu amendă!

Am ținut să remarc asta din două motive:

1. Dat fiind că Klaus Iohannis e practic dispărut de o săptămînă din viața publică de parcă ar fi dispărut și din viață, cei de la Evenimentul zilei și-au întemeiat știrea exclusiv pe Comunicat. Normal ar fi fost ca ei să fi contactat Administrația prezidențială pentru a obține informația despre întoarcerea președintelui. N-au făcut-o. Și nu pentru că ar fi pe de lături în materie de profesionalism, ci pentru că, în toată această perioadă, contrazicînd toate normele, nu numai ale democrației, dar și cele ale bunului simț, cu mici excepții ( presupun că printre ele se numără șeful Guvernului și șefii Serviciilor secrete) , nimeni din România n-a putut să ia legătura cu șeful statului, care- reamintesc- nu și-a delegat prerogativele.
2. Nici o altă instituție de presă nu și-a amintit că președintele României, plecat fiind, ar trebui să se reîntoarcă. Și asta din simplu motiv că nici o instituție de presă n-a realizat că președintele României lipsește din țară.

Din acest punct de vedere, cu invidie trebuie să remarc că un titlu mai nimerit decît cel dat de Evenimentul zilei nu putea fi găsit.

Deși a dispărut o săptămînă nu numai din viața politică a României, dar și din spațiul public ( lideri străini, precum Putin, Erdogan, Merkel, au creat știri zilnice în presa din România, în timp ce președintele țării n-a creat nici una, nici măcar știrea că n-a creat nici o știre), lui Klaus Iohannis nu i s-a simțit lipsa.

Dar nu numai atît.

Citind știrea din Evenimentul zilei, joi spre vineri, pe la 10 noaptea, m-am năpustit asupra site-urilor să văd dacă Klaus Iohannis s-a întors în țară din vizita sa privată, așa cum ne spunea Comunicatul din 17 august 2016.

Toate strădaniile mele au fost zadarnice.

De a lungul și de a latul presei românești nu se sufla o vorbă despre revenirea lui Klaus Iohannis în țară.

Curios, l-am sunat pe Bogdan Iacob, de la inPolitics.ro, cel care urmărește cu deosebită atenție viața românească.

Nici el, pînă nici el! nu auzise, nu citise vreo știre despre întoarcerea lui Klaus Iohannis.

Incredibil era însă alt fapt.

Presa dă seamă de preocupările opiniei publice.

Ar fi fost normal ca presa să se întrebe încă de dimineață cînd se întoarce în țară Klaus Iohannis.

Nu de alta, dar se presupune că întreaga opinie publică aștepta cu nerăbdare să afle, ca pe o informație deosebit de prețioasă, dacă președintele s-a întors sau nu în țară.

Ei bine, pînă joi, la ora 22, cînd m-am apucat eu de scris acest text, nici un site, nici o televiziune de știri, nu se întreba dacă a venit sau nu Klaus Iohannis.

Judecînd după indiferența față de persoana președintelui, și dacă Klaus Iohannis n-ar mai fi revenit niciodată în țară, nu cred că s-ar fi sesizat cineva în România, nici măcar pe jumătate beat, stare în care-ți pui întrebări dintre cele mai neașteptate, gen, dar Președintele nostru, pe unde o mai fi?

Toate aceste lucruri n-au de ce să ne surprindă.

În cei doi ani de mandat, Klaus Iohannis a fost mai mult decît absent din viața țării.

Și cu toate acestea, nimeni din presă, din politică, din opinia publică n-a fost intrigat.

Absența sa a devenit o realitate de tăria unei legi a firii.

Cînd plouă ne udăm.

O astfel de realitate nu ne intrigă din clipa în care am ajuns la o minimă conștiință de sine.

O luăm ca atare și ne cumpărăm din timp umbrelă.

Am avut prilejul astfel să ne convingem de un adevăr care ne-a scăpat în anii postdecembriști, fie și pentru că toți președinții de pînă la Klaus Iohannis au depus însemnate eforturi pentru a fi prezenți în viața României :

România poate exista – și încă bine- și fără președinte!

Să luăm perioada 17 august – 24 august 2016.

În această perioadă, Klaus Iohannis a fost practic inexistent nu numai în viața politică a României, dar și în spațiul public.

În această săptămînă, România n-a dus-o nici mai bine, nici mai rău decît dacă Klaus Iohannis ar fi fost minim prezent în viața sa. Nu neapărat cu o acțiune, cu o declarație, cu o părere, dar măcar cu un surîs, cu un făcut cu ochiul, cu o fotografie, într-un cuvînt, cu ceea ce, în cazul luării de ostatici, se numește probă de viață.

Nici un eveniment, nici un fapt din viața românească a acestei săptămîni n-a beneficiat fie și de părerea lui Klaus Iohannis.

Și cu toate aceste, evenimente și fapte s-au petrecut cu duiumul.

Adăugate altor perioade de dispariție chiar fizică a lui Klaus Iohannis din viața României, săptămîna 17 august- 24 august 2016 ne atrage atenția asupra unei incredibile anomalii postdecembriste :

România risipește sume enorme pentru a alege și a întreține un președinte.

Nu trebuie să mai spun ce s-ar putea face pentru binele românilor cu banii cheltuiți cu alegerile prezidențiale o dată la cinci ani, cu protejarea președintelui, cu privilegiile președintelui, cu întreținerea Cotrocenilor.

Dar nu numai atît.

Dacă România n-ar avea președinte, multe lucruri rele nu s-ar mai petrece.

Dacă n-am avea președinte, nu ne-am confrunta o dată la patru ani cu siluirea voinței electorale a românilor de impunerea unui premier de către președinte.

În decembrie vor avea loc alegerile parlamentare.

În țările fără președinți, pentru că sînt monarhii constituționale sau republici parlamentare, în astfel de perioade se discută numai și numai despre șansele partidelor de a obține majoritatea sau de a forma majorități, despre cine va fi ajunge premier prin voința electoratului.

Liderii principalelor partide, cei despre care se știe sigur că vor fi premieri dacă partidul lor cîștigă, sînt vedetele unor astfel de perioade.

Despre ce se discută la noi în aceste zile ?

Despre cine va fi desemnat premier de către electorat ?

Nu.

Se discută despre cine va fi desemnat premier de către președinte.

Care președinte nu participă la alegeri, ba mai mult își permite să dispară din cînd în cînd din viața publică atît de tare de crezi c-a dispărut chiar din viață.

Cum ar arăta viața dacă România n-ar avea președinte ?

Infinit mai frumoasă.

Mai întîi, Bucureștii și traseul București-Sibiu ar scăpa de coșmarul blocării ore întregi ca să treacă Președintele.

Țara însăși ar scăpa de coșmarul ținutelor nepotrivite cu vîrsta și rangul ale Răvășitoarei.

Presa ar scăpa de coșmarul întrebării :

Mai trăiește președintele ?

Viloiul Lac unu s-ar elibera și ar putea fi închiriată pe bani frumoși.

O armată de oameni care sînt plătiți de la buget ca să se ocupe de președinte- de o splendidă inutilitate, adică- ar fi liberi ca să practice profesii de care e mare lipsă în România de azi- de la cei care eliberează permise pînă la cei care repară capacele de la baie.

Admit că după 26 de ani de postdecembrism va fi greu să trecem peste noapte la o Românie fără președinte de loc.

De aceea, cred că am putea mai întîi s-avem o perioadă un președinte de republică parlamentară.

Firește și acesta ne-ar costa al dracului.

Da, dar am face o mare economie.

N-am mai avea prezidențiale.

Președintele ar fi ales de Parlament după alegerile generale.

Astfel România ar fi scutită de un rînd de alegeri suplimentare la cinci ani, dar mai ales de un președinte care, știindu-se desemnat prin vot direct și universal, simte nevoia să se bage în viața politică internă ca musca în știți dumneavoastră ce organ anatomic al calului.

N.B. Unii cititori mi-ar putea atrage atenția că în această perioadă Klaus Iohannis a fost util la ceva:
A trimis un Mesaj președintelui Republicii italiene în urma Cutremurului.

Le răspund.
Pentru astfel de mesaje nu cred că trebuie să cheltuim atîta cu un președinte.
Cînd nu răspunzi, telefoanele mobile au posibilitatea de a transmite automat un Mesaj din partea ta celui care te-a sunat. Un Mesaj după cum îți dorește inimioara. De la Nu pot răspunde, lăsați un mesaj! pînă la Nu pot răspunde momentan. Tocmai pun cu nevastă-mea de un copil!
De ce n-ar face statul român la fel și cu și mesajele în genul celui trimis președintelui italian.
Își cumpără un telefon mobil.
E infinit mai ieftin decît un președinte!