Gîndul de vineri, 27 octombrie 2017

Fără zgardă – un ziar care mușcă, pentru că apare într-un sat din România

Întorcîndu-mă în sala de lectură, după o discuție în părculețul BAR cu cineva care m-a agățat pentru a-mi expune punctele sale de vedere asupra politicii mondiale, trec, ca de obicei, în drumul spre locul meu, 85, pe lîngă mesele înșirate de o parte și de alta a culoarului.
Și ca de obicei, trag cu ochiul să văd ce mai citește Poporul la BAR.
Pe masa de pe dreapta, de de la geam, desfășurată pe birou, observ pagina întîi a unei publicații al cărei titlu mă face să tresar: Fără zgardă.
Aha, îmi zic, e una dintre acele publicații gen Jos cenzura! socotite a denunța din titlul steagul de luptă sau felul de a scrie. În cazul de față, titlul vrea să spună că articolele sînt scrise și publicate fără zgardă. Sînt atît de curios de un asemenea titlu că-mi permit să-l întrerup din lectura altei publicații pe cel care comandase Fără zgardă. Mă recunoaște și-mi spune că e fost ziarist și că-n prezent se ocupă de presa din fostul județ Vlașca.

Despre Fără zgardă îmi atrage atenția că e o publicație – un lunar în patru pagini! care apărea într-un sat.
Primul număr indică la Redacția și Administrația Satul Baciu, comuna Gurani, jud.Vlasca. Comuna adevărată e însă Purani, așa cum menționează al doilea număr; de unde trag concluzia că destinul de trei numere al publicației a debutat cu o gravă greșeală de tipar în privința locației. Tot pe frontispiciu scrie:
Director-Proprietar Alex. S. Mateescu.

Publicația, despre care nu pot spune dacă e ziar, săptămînal sau lunar, a avut doar trei apariții: Octombrie 1931, noiembrie 1931, decembrie 1931. Nefiind din satul Baciu, comuna Purani, sînt complet ignorant în ce privește data cînd publicația ajungea pe piață (de ajuns pe tarabe nu pot vorbi, în satul cu pricina lipsind acest mobilier de neocolit în scrierile despre presă), adresa precisă, de pe buletin, cum s-ar spune azi, a redacției și administrației, precizarea satul.., comuna… fiind prea vagă pentru o instituție de presă, componența redacției (nu știm, de exemplu, cine era redactor șef). Din cele trei numere apărute, trag concluzia că editorialistul gazetei era chiar Directorul-proprietar, Alex S. Mateescu. Numărul din octombrie 1931 îi găzduiește editorialul de mare suprafață tipografică Solidaritatea socială. Articolul se vrea o pledoarie pentru organizarea plugarilor, clasa cea mai oropsită a națiunii:

„Organizează-te plugar și prin tine și prin cei de o meserie cu tine cată-ți îndreptarea. Cere solidarității sociale la rîndu-i să-și facă datoria față de tine.
Altfel în veci vei fi jecmănit.”

Editorialul exprimă de regulă, la o publicație, ținta de luptă a acesteia.
Fără zgardă își propune, așadar, să fie organul de luptă al plugărimii oropsite de întreaga societate:

„I s-a pretins acestei agriculturi și i se pretinde și astăzi ca să umple butoiul fără fund al statului și comunelor, ferind celelalte clase sociale de contribuțiuni, pe care, fie direct, fie indirect le suportă plugăria, deși ea pune în mișcare întreaga mașină socială numită Românime.”

Numărul pe noiembrie 1931 are drept comentariu semnat de Directorul-proprietar Exproprierea datoriilor, text critic față de intențiile Guvernului Iorga-Argetoianu de a scuti de datorii pe marii datornici la bănci:

„Societatea nu este datoare a susține nici pe bolnavi, nici pe pungași, fie ei chiar și în haine negre și oricît de supuși.”

Ultima ieșire pe piață a publicației se petrece prin numărul pe decembrie 1931. Editorialul Directorului-proprietar se intitulează Guvernul îndrăsnelii și e o denunțare a Guvernului Iorga-Argetoianu, un guvern tehnocrat, pentru felul îndrăzneț în care supraviețuiește la putere, deși e lipsit de cea mai elementară bază electorală:

„Nimic nu se poate contesta actualului guvern, că nu are îndrăsneală, îndrăsneală ce merge pînă la cinism. De asemenea nimeni nu poate constesta că pentru a se menține, știe să pună în încurcătură partidele politice, potolindu-le elanurile răsboinice ce ar avea și cu – sau mai mult mai mult – fără voia lor să le dea concurs și să se mențină la cîrmă.”

La lansarea în lume, orice publicație serioasă are un soi de Cuvînt înainte, un programatic, care răspunde întrebării inevitabile Ce vrea noua publicație și cu ce se mănîncă ea?
Pentru a-și expune Programul Fără zgardă apelează la o poezie, intitulată „Fără zgardă”:

”Trăim liberi la ţară
În cîmpul înflorit,
De gît loc n-are zgardă,
Spinarea şi pieptu întins.

Credincioşi crezului sîntem
Şi fără a purta zgardă,
Casa cu greu o ţinem,
Muncind altora (a) da.

Şi dacă adesea muşcăm,
Adevărul îl spunem;
Chiar d-ar fi să supărăm
Pe ai noştri prieteni.”

Semnat Garoiul

Garoiul înseamnă în argou Țiganul. Textul face însă vorbire despre libertatea unui cîine de la țară de a mușca, deoarece n-are zgardă.
Să fie oare Garoiul cîinele Directorului-proprietar?

Contrar așteptărilor, deși apare într-un sat, nici măcar într-o comună, Fără zgardă nu se coboară la nivelul faptelor mărunte din sat, nu abordează problemele satului respectiv, nici măcar ale satului în general. Cel 12 pagini, cît însumează colecția publicației mărturisesc preocupări politice interne și externe cu mult peste hotarele județului chiar. Numărul pe decembrie 1931 abordează în versuri tradiționala temă interbelică a țăranului tras pe sfoară în campania electorală:

„Ţăranul la vot

Bă frăţie auzii că se face o întrunire
Nu cumva cade gobernul şi viu alţi la cîrmuire?
Da, nea Stane, şi viu alţii care ţine şi cu noi
Bogdaproste d-arar sfîntul ca să ne scăpăm de nevoi.

Iată’ (a) sosit întrunirea, coboară din maşină
Toţi îl îmbulzesc grămadă şi ura încet îngînă.
Fraţi ţărani a sunat ceasul, sună ora mîntuirei
Căci venim noi la putere, bunătatea omenirei

Vă gonim urgia soartei, nu vă punem biruri grele
Vă facem la toţi dreptate, ascultaţi vorbele mele.
Ura! Ura! să trăiască să sparg piepturile strigînd
Dau năvală, sar cu toţii de bucurie jucînd.

Votaţi fraţilor cu toţii, votaţi semnul ce vi-l spunem
Căci el este făcătorul de minuni dacă rămînem.
Iară acuma împreună, hai să mergem să cinstim
Ziua în care sîntem siguri că la putere venim

Şi astfel ţăranul nostru, dus de nas de orişicine
Se miră şi el săracul cum s-o dea să iasă bine
Şi abia tîrziu el vede c-a făcut un pas greşit
Ba mai mult ceva acuma, căci tributul s-a mărit.”

Semnat Corcodel

Numărul din noiembrie 1931 își arată preocuparea față de căderea Lirei, deși publicația apare în Vlașca și nu în Comitatul Buckinghamshire:

„Lirei

Hai d-a dura, dura, dura
S-a produs harababura
Căci iată că acum şi lira
A plecat să dea d-a dura
Cine ar fi crezut vreodată
Că va avea astă soartă.
Ca leul să năpîrlească
Ca cocoşul să ţîfnească
Ca rubla să se topească,
Şi marca să se învechească
Poate ai fi crezut cîndva
Că aşa s-ar întîmpla.
Dar ca lirei să-i plesnească
Coarda, nu bănuiam nici- odată.
Şi Englezul cel cu morgă
Nu credeam ca să ajungă
Ca Românul fripturist
Ce roade un leu jerpelit
Ducîndu-şi lira cea spartă
Azi de nimeni căutată
Lumea fugind să n-audă
O liră hodorogită.

Şi franţuzu rîde-n barbă
Te văzui astăzi plecată
Iar dolarul frăţişor
O întreabă mereu de zor
Ce făcuşi tu surioară
D-ajunseşi d-aşa ocară
Iată-ţi vin în ajutor
Ce-mi dai tu în viitor?
Iară Neamţu zice zău
Să te văd soro mai rău
Altă dată să nu rîzi
Că Nemţii sînt proşti, ursuzi
Căci ei au ştiut să pape
Şi pe Muscal să-l îndoape
Cu fier vechi cu putregaiu
De tine să ţină scaiu
Pe stăpîn l-am zăpăcit
Cu a lui liră l-am topit
Dîndu-i asta ca pedeapsă,
Să-l fac ca să se lipsească
De banii ce a pierdut
Pe la alţii daţi în vînt.

Ş-acum lira plînge, plînge
Nu ştie ce-o va ajunge
Rîsă şi batjocorită
A plecat să se descînte
Ca să treacă a ei boală
Provocată de socială
Pe şomeri să convertească
De ajutor să se lipsească
Şi la muncă cu ori ce preţ
Aruncînd orice dispreţ
Să producă şi să-ndrepte
Ce-a stricat pe-ndelete
Ca în curînd să dea cu tifla
Celor care i-a luat chifta.”

Semnat G.

În anii interbelici astfel de cazuri – de publicații apărute în doar cîteva numere, scrise de un singur om, avînd redacția și administrația în cele mai ciudate locuri – nu sînt excepții.
Frenezia jurnalismului cuprinsese pe mulți cetățeni, chiar și pe cei care n-aveau nici o legătură cu scrisul ca profesie.
Ar mai fi azi posibilă apariția unei publicații tipărite într-un sat dintr-o comună din România?
I-i fi luat locul vreun site sătesc?!