Gîndul de vineri, 27 octombrie 2017

Fără zgardă – un ziar care mușcă, pentru că apare într-un sat din România

Întorcîndu-mă în sala de lectură, după o discuție în părculețul BAR cu cineva care m-a agățat pentru a-mi expune punctele sale de vedere asupra politicii mondiale, trec, ca de obicei, în drumul spre locul meu, 85, pe lîngă mesele înșirate de o parte și de alta a culoarului.
Și ca de obicei, trag cu ochiul să văd ce mai citește Poporul la BAR.
Pe masa de pe dreapta, de de la geam, desfășurată pe birou, observ pagina întîi a unei publicații al cărei titlu mă face să tresar: Fără zgardă.
Aha, îmi zic, e una dintre acele publicații gen Jos cenzura! socotite a denunța din titlul steagul de luptă sau felul de a scrie. În cazul de față, titlul vrea să spună că articolele sînt scrise și publicate fără zgardă. Sînt atît de curios de un asemenea titlu că-mi permit să-l întrerup din lectura altei publicații pe cel care comandase Fără zgardă. Mă recunoaște și-mi spune că e fost ziarist și că-n prezent se ocupă de presa din fostul județ Vlașca.

Despre Fără zgardă îmi atrage atenția că e o publicație – un lunar în patru pagini! care apărea într-un sat.
Primul număr indică la Redacția și Administrația Satul Baciu, comuna Gurani, jud.Vlasca. Comuna adevărată e însă Purani, așa cum menționează al doilea număr; de unde trag concluzia că destinul de trei numere al publicației a debutat cu o gravă greșeală de tipar în privința locației. Tot pe frontispiciu scrie:
Director-Proprietar Alex. S. Mateescu.

Publicația, despre care nu pot spune dacă e ziar, săptămînal sau lunar, a avut doar trei apariții: Octombrie 1931, noiembrie 1931, decembrie 1931. Nefiind din satul Baciu, comuna Purani, sînt complet ignorant în ce privește data cînd publicația ajungea pe piață (de ajuns pe tarabe nu pot vorbi, în satul cu pricina lipsind acest mobilier de neocolit în scrierile despre presă), adresa precisă, de pe buletin, cum s-ar spune azi, a redacției și administrației, precizarea satul.., comuna… fiind prea vagă pentru o instituție de presă, componența redacției (nu știm, de exemplu, cine era redactor șef). Din cele trei numere apărute, trag concluzia că editorialistul gazetei era chiar Directorul-proprietar, Alex S. Mateescu. Numărul din octombrie 1931 îi găzduiește editorialul de mare suprafață tipografică Solidaritatea socială. Articolul se vrea o pledoarie pentru organizarea plugarilor, clasa cea mai oropsită a națiunii:

„Organizează-te plugar și prin tine și prin cei de o meserie cu tine cată-ți îndreptarea. Cere solidarității sociale la rîndu-i să-și facă datoria față de tine.
Altfel în veci vei fi jecmănit.”

Editorialul exprimă de regulă, la o publicație, ținta de luptă a acesteia.
Fără zgardă își propune, așadar, să fie organul de luptă al plugărimii oropsite de întreaga societate:

„I s-a pretins acestei agriculturi și i se pretinde și astăzi ca să umple butoiul fără fund al statului și comunelor, ferind celelalte clase sociale de contribuțiuni, pe care, fie direct, fie indirect le suportă plugăria, deși ea pune în mișcare întreaga mașină socială numită Românime.”

Numărul pe noiembrie 1931 are drept comentariu semnat de Directorul-proprietar Exproprierea datoriilor, text critic față de intențiile Guvernului Iorga-Argetoianu de a scuti de datorii pe marii datornici la bănci:

„Societatea nu este datoare a susține nici pe bolnavi, nici pe pungași, fie ei chiar și în haine negre și oricît de supuși.”

Ultima ieșire pe piață a publicației se petrece prin numărul pe decembrie 1931. Editorialul Directorului-proprietar se intitulează Guvernul îndrăsnelii și e o denunțare a Guvernului Iorga-Argetoianu, un guvern tehnocrat, pentru felul îndrăzneț în care supraviețuiește la putere, deși e lipsit de cea mai elementară bază electorală:

„Nimic nu se poate contesta actualului guvern, că nu are îndrăsneală, îndrăsneală ce merge pînă la cinism. De asemenea nimeni nu poate constesta că pentru a se menține, știe să pună în încurcătură partidele politice, potolindu-le elanurile răsboinice ce ar avea și cu – sau mai mult mai mult – fără voia lor să le dea concurs și să se mențină la cîrmă.”

La lansarea în lume, orice publicație serioasă are un soi de Cuvînt înainte, un programatic, care răspunde întrebării inevitabile Ce vrea noua publicație și cu ce se mănîncă ea?
Pentru a-și expune Programul Fără zgardă apelează la o poezie, intitulată „Fără zgardă”:

”Trăim liberi la ţară
În cîmpul înflorit,
De gît loc n-are zgardă,
Spinarea şi pieptu întins.

Credincioşi crezului sîntem
Şi fără a purta zgardă,
Casa cu greu o ţinem,
Muncind altora (a) da.

Şi dacă adesea muşcăm,
Adevărul îl spunem;
Chiar d-ar fi să supărăm
Pe ai noştri prieteni.”

Semnat Garoiul

Garoiul înseamnă în argou Țiganul. Textul face însă vorbire despre libertatea unui cîine de la țară de a mușca, deoarece n-are zgardă.
Să fie oare Garoiul cîinele Directorului-proprietar?

Contrar așteptărilor, deși apare într-un sat, nici măcar într-o comună, Fără zgardă nu se coboară la nivelul faptelor mărunte din sat, nu abordează problemele satului respectiv, nici măcar ale satului în general. Cel 12 pagini, cît însumează colecția publicației mărturisesc preocupări politice interne și externe cu mult peste hotarele județului chiar. Numărul pe decembrie 1931 abordează în versuri tradiționala temă interbelică a țăranului tras pe sfoară în campania electorală:

Ţăranul la vot

Bă frăţie auzii că se face o întrunire
Nu cumva cade gobernul şi viu alţi la cîrmuire?
Da, nea Stane, şi viu alţii care ţine şi cu noi
Bogdaproste d-arar sfîntul ca să ne scăpăm de nevoi.

Iată’ (a) sosit întrunirea, coboară din maşină
Toţi îl îmbulzesc grămadă şi ura încet îngînă.
Fraţi ţărani a sunat ceasul, sună ora mîntuirei
Căci venim noi la putere, bunătatea omenirei

Vă gonim urgia soartei, nu vă punem biruri grele
Vă facem la toţi dreptate, ascultaţi vorbele mele.
Ura! Ura! să trăiască să sparg piepturile strigînd
Dau năvală, sar cu toţii de bucurie jucînd.

Votaţi fraţilor cu toţii, votaţi semnul ce vi-l spunem
Căci el este făcătorul de minuni dacă rămînem.
Iară acuma împreună, hai să mergem să cinstim
Ziua în care sîntem siguri că la putere venim

Şi astfel ţăranul nostru, dus de nas de orişicine
Se miră şi el săracul cum s-o dea să iasă bine
Şi abia tîrziu el vede c-a făcut un pas greşit
Ba mai mult ceva acuma, căci tributul s-a mărit.”

Semnat Corcodel

Numărul din noiembrie 1931 își arată preocuparea față de căderea Lirei, deși publicația apare în Vlașca și nu în Comitatul Buckinghamshire:

Lirei

Hai d-a dura, dura, dura
S-a produs harababura
Căci iată că acum şi lira
A plecat să dea d-a dura
Cine ar fi crezut vreodată
Că va avea astă soartă.
Ca leul să năpîrlească
Ca cocoşul să ţîfnească
Ca rubla să se topească,
Şi marca să se învechească
Poate ai fi crezut cîndva
Că aşa s-ar întîmpla.
Dar ca lirei să-i plesnească
Coarda, nu bănuiam nici- odată.
Şi Englezul cel cu morgă
Nu credeam ca să ajungă
Ca Românul fripturist
Ce roade un leu jerpelit
Ducîndu-şi lira cea spartă
Azi de nimeni căutată
Lumea fugind să n-audă
O liră hodorogită.

Şi franţuzu rîde-n barbă
Te văzui astăzi plecată
Iar dolarul frăţişor
O întreabă mereu de zor
Ce făcuşi tu surioară
D-ajunseşi d-aşa ocară
Iată-ţi vin în ajutor
Ce-mi dai tu în viitor?
Iară Neamţu zice zău
Să te văd soro mai rău
Altă dată să nu rîzi
Că Nemţii sînt proşti, ursuzi
Căci ei au ştiut să pape
Şi pe Muscal să-l îndoape
Cu fier vechi cu putregaiu
De tine să ţină scaiu
Pe stăpîn l-am zăpăcit
Cu a lui liră l-am topit
Dîndu-i asta ca pedeapsă,
Să-l fac ca să se lipsească
De banii ce a pierdut
Pe la alţii daţi în vînt.

Ş-acum lira plînge, plînge
Nu ştie ce-o va ajunge
Rîsă şi batjocorită
A plecat să se descînte
Ca să treacă a ei boală
Provocată de socială
Pe şomeri să convertească
De ajutor să se lipsească
Şi la muncă cu ori ce preţ
Aruncînd orice dispreţ
Să producă şi să-ndrepte
Ce-a stricat pe-ndelete
Ca în curînd să dea cu tifla
Celor care i-a luat chifta.”

Semnat G.

În anii interbelici astfel de cazuri – de publicații apărute în doar cîteva numere, scrise de un singur om, avînd redacția și administrația în cele mai ciudate locuri – nu sînt excepții.
Frenezia jurnalismului cuprinsese pe mulți cetățeni, chiar și pe cei care n-aveau nici o legătură cu scrisul ca profesie.
Ar mai fi azi posibilă apariția unei publicații tipărite într-un sat dintr-o comună din România?
I-i fi luat locul vreun site sătesc?!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 27 octombrie 2017”

  • Maestre, comuna asta este pe drumul spre Alexandria, în moșia lui Liviu Dragnea.

    • Nu, nu este. Decât dacă am crede că toate drumurile duc la…Alexandria.

  • Comentați , comentați , ceva , ceva tot o ieși . Bă , Cîrnate , ocserv și io că Amon e iar la ciclu , a scăpat boii-n porumb și acuma se ia de țăranii ruși . E la fel de exaltrat cam ca atunci cînd i-a lăudat pe Stalin și armata lui roșie, de m-a enervat și l-am făcut muci , iar el l-a dat în giudecată pe Avramescu la sect 3 . Și pe mine , cred !

    • exaltat

    • D-le Farfuride, n-am atacat domne țăranii ruși, am atacat filozofia păguboasă a pășunismului in cultura est – europeană….d-aia te-a și zgâriat la ureche. In Vest n-a existat un astfel de pășunism….. . De, d-ta n-ai ințeles nici că l-am dat in judecată pe Poet nu pentru că aș fi lăudat eu Armata Roșie, ci pentru că matale m-ai calomniat pe blogul Poetului, fapt bine ințeles de d-lui, d-aia te-a și blocat. Dacă aveai curaj să accepți o lămurire pe bază de documente, chestia s-ar fi inchis imediat, ești un postac talentat, aveam multe mesaje comune, nu mă induram eu să-și frâng aripile tinere……Nu te linguși la Cernat că nu scapi de noi blocări.

  • In Estul europeran, țărănimea a dus o luptă permanentă contra modernizării…. De aici confictele, adesea dramatice, la care s-a ajuns din această cauză…. Vezi cazul Rusiei și cel cunoscut al României, unde țărănimea a fost mereu contra progresului….și mereu a intrat in conflict cu Statul și cu restul societății….Cand ai 70% din populație ca țărănime, niciodată nu vei fi competitiv la nivel global…..Agricultura oricărei țări nu permite existența ca țăran a unui procent mai mare de 10 % din populație….Nu sunt necesari mai mulți.

    • Iar ești nevorbit, AMON CARDIN! Cum de nu te blochează maestrul și aici la subsol?! E o enigmă pt. mine! Mai ieri îi spuneai aproape zilnic că bate câmpii cu articole sale și-l făceai bolșevic, printre altele, și mai îndrăznești să postezi pe-aici? Evident, acum ești mai rezervat în jigniri, până prinzi curaj! Hai sictir!

    • Aia ce zici tu cu 10% tarani deja nu se mai numesc tarani, ci fermieri- care aveau ceva pamant, oameni cu cheag.. Dar probabil ca in anii aia 30 erau mai multi care locuiau la sat iar Romania era doar tara a agriculturii 🙂

  • Nu-mi place ziarul in cauză…E vorba de politica LIMITATĂ a țărănimii din Estul european…. După improprietărirea plătită de Stat, așa zișii țărani o fac pe boierii….și cred că se poate trăi izolat de restul țării….așa au crezut țăranii români după improprietărirea ce a urmat primului război mondial….E o eroare pe care puțini au comentat-o…..Eroare prezentă peste tot in Estul european, fapt ce a dus la consecințe grave, care incă durează…. In dec. 1918 Guvernul bolșevic al Rusiei legalizează luarea cu forța a pământului de la boieri, pusă deja in operă de țăranii și soldații reveniți de pe front……Rusia rămâne fără alimente…Atât Guvernul Kerensky cat si guvernul bolșevic sunt nevoite să introducă rechiziții cu forța a alimentelor de la țăranii deveniți proprietari….Fenomenul se generalizează….Așa se face că țăranii luptă in războiul CIVIL din 1918…1922 contra Albilor cât și contra Roșilor pe motiv că ambele tabere rechiziționau alimente…..Țăranii alcătuiesc și ei o tabără inarmată, numită Verzii, care se bate și cu Roșii și si Albii…..Țărănimea din Estul european este o frână in evoluția socială…In Vest această țărănime a pierit demult, nici n-a apucat epoca modernă, a pierit cu toate pierderile economice si sociale pe care le aduce.

  • Uluitor. Mulțumiri Maestre.