Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de vineri, 6 ianuarie 2017

De ce nu ne spune Sebastian Ghiță adevărul integral: cel despre relația sa cu SRI?!

După ultima emisiune la B1Tv cu Sebastian Ghiță (cea în care el mi-a făcut cadou două cucuvele mov), exasperat de șmecheriile prin care, pe parcursul interviului, fostul deputat ocolise orice răspuns precis în chestiunea e-mail-urilor trimise de Codruța Kovesi sub porecla de Cuveaua mov, i-am zis în încăperea în care se stă, de obicei, cu invitatul înainte și după prezența în studio, că bate apa în piuă, că ne aburește.
– Ca gazetar, i-am zis, lucrez, asemenea procurorilor (nu a celor români, firește) cu dovezi. Zicerile pur și simplu, aluziile, generalitățile, sugestiile date prin făcutul cu ochiul, nu-mi sînt de nici un folos.
Aveți și alte date despre miș-maș-ul la nivel înalt prin care i s-a aranjat Codruței Kovesi o decizie favorabilă în iulie 2012?
Dacă da, publicați-le, sau măcar spuneți-mi-le mie off-the-record. Dacă nu, lăsați-ne în pace cu dezvăluirile dumneavoastră!

Năpustirea mea asupra lui Sebastian Ghiță se întemeia pe ce știam, din cercetarea documentelor, despre implicarea sa în Afacerea Albirea Codruței Kovesi în chestiunea plagiatului.
Din cîte se știe, Sebastian Ghiță declanșase marți, 25 septembrie 2016, un Scandal mediatic însemnat depunînd la Parchetul General un autodenunț:

„În cursul anului 2012, am participat în mod direct la redactarea în fals, fără respectarea prevederilor legale, a Raportului Tehnic de Expertiză întocmit de Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.
Deţin date şi dovezi care demonstrează că această comisie nu s-a întîlnit niciodată, iar redactarea în fals a raportului s-a făcut cu implicarea unor înalţi demnitari ai statului şi cu ştiinţa Laurei Codruţa Kovesi”.

La o asemenea dezvăluire, orice gazetar minim profesionist tresare și se angajează imediat în căutarea de noi date și documente menite a stabili Adevărul.
Eu nu mai sînt demult un gazetar activ.
Altfel spus, lipsit fiind de o redacție, care să mă ajute în investigația de teren, mă mulțumesc, ca istoric al clipei, să caut date și documente în ceea ce s-a publicat în presă.

După dezvăluirea care a fost autodenunțul, am purces la o investigație pe cont propriu, de bibliotecă, a întîmplărilor din 2012.
Toate datele convergeau spre teza unui aranjament la nivel înalt prin care CNE o albise pe Codruța Kovesi în chestiunea plagiatului.
Pentru stabilirea Adevărului materialul strîns și publicat de mine nu era suficient.
Aveam nevoie de la Sebastian Ghiță de mai multe date și documente menite a se constitui în dovezi despre felul cum se aranjaseră lucrurile. Sebastian Ghiță nu aducea însă nici o dovadă în sprijinul autoacuzațiilor sale.

Revoltat, am scris pe cristoiublog.ro de vineri, 7 octombrie 2016, textul intitulat Ghinionul nostru, al celor care vrem să aflăm Adevărul în Scandalul Kovesi, se numește Sebastian Ghiță.
Scriam la un moment dat sub acest titlu:

„Scandalul a fost detonat de autodenunţul lui Sebastian Ghiţă.
Din nenorocire pentru noi, cei care vrem să aflăm Adevărul în Scandalul Codruța Kovesi, cel care l-a detonat e Sebastian Ghiță.
Şi nu pentru că Sebastian Ghiţă e anchetat de DNA, e «penal», cum îi zic maidanezii, în apărarea Codruţei Kovesi.
Penal, ofticos, terorist, criminal sînt lucruri fără nici o legătură cu adevărul celor susţinute.
Adevărul poate fi spus şi de Apostolul Pavel şi de Nero.
Important nu e cine-l spune.
Important e ca el, adevărul, să fie Adevăr.

Nenorocirea numită Sebastian Ghiţă îşi are cauza în prestaţia publică a deputatului în acest caz.
Cu excepţia unor vorbe, Sebastian Ghiţă n-a adus, nu aduce şi sigur nu va aduce nici o dovadă, nici o informaţie exactă în sprijinul vorbelor sale.
Ca şi în cazul jurnalului Elenei Udrea acuzaţiilor sale le lipseşte elementul crucial pentru a fi luate în serios de un jurnalist sau chiar de un istoric:
Concreteţea.
Nu mă refer, repet, la dovezi.
Mă refer la acele informații minime fără de care un jurnalist nu poate porni nici o investigație pe cont propriu.”

Ulterior, Sebastian Ghiță a oferit opiniei publice unele amănunte. Toate se subsumau tezei că el s-a implicat în Afacerea Albirea Codruței Kovesi numai și numai pentru că era prieten cu viitoarea șefă a DNA.
Sub acest semn, autodenunțătorul făcuse caz de e-mail-urile schimbate cu Codruța Kovesi, de amănuntele cu petrecerile la care invitase pe șefa Parchetului General.
La fel procedase și în emisiune.
Eu însă miroseam că Sebastian Ghiță procedează la o subtilă manipulare.
Încerca să rezume implicarea sa la îndeplinirea unei datorii prietenești față de Codruța Kovesi.
Ori eu bănuiam că lucrurile au stat altfel.
Și anume că Sebastian Ghiță primise misiunea s-o ajute pe Kovesi.

La vremea respectivă, în 2012, Sebastian Ghiță era un om de nădădejde al SRI. Nu știu dacă ofițer acoperit sau doar colaborator. Sigur e că se numără printre pușculițele Serviciului.
Din cercetarea CIA mi-am dat seama că orice Serviciu Secret are nevoie, pentru anumite Operațiuni zise și murdare, de bani negri, care nu pot fi scoși din contul oficial al Serviciului.
Pentru acestea, se apelează la oameni de afaceri sau la fundații. Filmul 1984, folosit din greu în campania anticomunistă, a fost finanțat de CIA prin intermediul unei fundații americane, brusc preocupate de promovarea culturii. Oamenii de afaceri sînt ajutați de Serviciul Secret să obțină bani din contracte cu statul. În schimb, aceștia trebuie să contribuie cu parale la diferite operațiuni. Nu de puține ori aceste operațiuni sînt desfășurate chiar de una dintre firmele omului de afaceri.

Ani întregi Sebastian Ghiță a îndeplinit misiuni date de SRI.
Una dintre acestea a fost cea de aranjare a albirii Codruței Kovesi în chestiunea plagiatului.
La vremea respectivă, Codruța Kovesi era procuror general, numită în funcție a doua oară de Traian Băsescu.
Regimul USL, instalat în mai 2012, reprezenta pentru Sistemul lui Traian Băsescu un pericol mortal.
Cam ceea ce se întîmplă acum cu Sistemul lui Klaus Iohannis.
Pe drept cuvînt, SRI, la rugămintea colaboratoarei sale de nădejde, Codruța Kovesi, i-a încredințat lui Sebastian Ghiță misiunea de a aranja o decizie favorabilă Codruței Kovesi din partea Consiliului Național de Etică, organism aflat sub autoritatea Ministerului PSD al Educației.
Din cele cercetate de mine rezulta că Operațiunea trebuia făcută cu o cît mai mică implicare a demnitarilor și liderilor USL.
Era nevoie de cineva precum Sebastian Ghiță care să aranjeze totul, inclusiv plata avionului cu care el și Mihnea Costoiu s-au deplasat la Cluj, după nefericitul colaborator al DNA Gheorghiță Mateuț.

Reproșîndu-i lui Sebastian Ghiță că nu merge cu dezvăluirile pînă la capăt, mă refeream la cele despre misiunea primită.
Bănuiam că are mult mai multe dovezi decît cele date pînă acum cu țîrîita despre afacerea Albirea și, mai ales, despre pilotarea ei de către SRI.
– Vreți să mă aresteze? mi-a răspuns Sebastian Ghiță.
Mersul mai departe în dezvăluirea Adevărului complet îi era interzis de teama că va fi arestat.
Sebastian Ghiță a dispărut fără urmă, știind că unitatea mafiotă de comando DNA de la Ploiești îl va aresta la ordinul Binomului SRI-DNA.
Înregistrările date de el opiniei publice sînt dovada că s-a eliberat de teama arestării.

În aceste condiții nu pot să nu observ că:

  1. Sebastian Ghiță n-a dat pînă acum nici o înregistrare cu amănunte despre implicarea sa în Operațiunea din 2012.
  2. Sebastian Ghiță își rezumă implicarea mai departe la relația sa cu Codruța Kovesi.

S-a vorbit după aceste înregistrări că asistăm la o reeditare a cazului Pacepa.
Un om din interior spune adevărul despre relația sa cu un serviciu secret.
Nici vorbă de compararea cu Pacepa.
Sebastian Ghiță continuă să spună adevărul doar pe jumătate.
Adevărul integral se referă la relația sa cu SRI.

N. B. Postul de televiziune B1Tv a primit joi, 5 ianuarie 2017,următoarea adresă de la Parchetul General:
Buna ziua!
Va rugam sa ne puneti la dispozitie o copie a emisiunii de ieri a domnului Silviu Manastire, emisiune in cadrul careia au fost prezentate o serie de aspecte de catre domnul Ion Cristoiu.
Va multumim,
BIROUL DE INFORMARE SI RELATII PUBLICE
PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 6 ianuarie 2017”

  • iata citeva solutii care ne-ar putea salva: dolarul era scump pe vremea lui ceausescu pt a descuraja emigratia si nu era afectata taxele si impozitele, mai mult leul era la putere sau cei care erau boschetari erau dusi la canal plus lumea era mai tematoare nu ca acum ca traim in democratie si se fura ca in codru iar cei care nu respectau legea erau bagati la puscarie plus legile erau mai aspre si apoi ne miram ca prostii de ce nu mai sint doctori in tara sau dece nu mai merge bine in tara noastra pe care traim. Stiu ca o sa imi ziceti ca sint comunist si nu stiu ce vorbesc si ca bat cimpii dar solutii bune sint dar nu se pune in aplicare.

  • cei care ne conduc fug de resposabilitati si ne aburesc cu promisiuni desarte asta e parerea mea ca cetatean care plateste contriubutiile la stat desi recunosc nu sint dzeu sa le stiu pe toate, spun doar lucrurilor pe nume pt ca am ochi si vad ce se intimpla in romania.

  • vreau sa va atrag atentia pt a nu cadea tara in colaps solutii bune sint dar sinteti prea orbi sa vedeti adevarul sau nu vreti din cauza incapatinarii desi ma astept ca vor fi guri rele care nu vor sa intelega din cauza sistemului aduceti-va aminte cum era pe vremea lui Ceausescu toata lumea era multumita erau salarii mari si aveai unde sa stai si puteai sa iti permiti sa traiesti decent pt ca nimeni nu a murit de foame intrebatil pe Ion Iliescu sau Petre Roman sint sigur ca ma veti condamna pe nedrept, deci posibilitati sint dar din cauza mafiei care ne conduc ne pun intro situatie proasta. Sincer mias dorii sa dau timpul inapoi si legile erau legi nu ca si acuma care lasa loc de interpretari si nu mai stii ce sa mai crezi, pt majoritatea romanilor nu stiu constiututia tarii sper dint tot sufletul sa ma insel si chiar va rog faceti o statistica citi din romanii stiu constitutia.

  • Ce opinie aveti totusi despre articolul doamnei Lelia Munteanu, din Gandul, despre „Kakapo și perușii” ?

  • Am urmarit toate comentariile privind autodenunturile lui Sebastian Ghita. Ziaristi, politicieni, analisti, cu sau fara audienta, si-au dat cu parerea. Nu am inteles nimic, dimpotriva, m-au bagat in ceata cu o vizibilitate redusa la zero, in deslusirea adevarului. De ce nu am inteles nimic? Ori sunt “paralel” cu limba romana (BAC 10), ori am mancat prea multa “vaca nebuna” (sunt vegetarian), ori infometarea din timpul Dictatorului a lasat urme in capul meu, cu repercursiuni de memorie (AND-ul meu arata perfect), ori comentariile sunt scrise de catre trogloditi, oameni fara de viziune, mai grav, fara de coloana vertebrala, oportunisti ai timpului securist, lingai onanisti (vorba lui CTP), curve de tot felul de pe centura politichiei Dambovitene.
    Romania este intr-o situatie fara de iesire, groaznica si nu m-as mira daca se va dezmembra. Tara are patrioti din ce in ce mai putini, intelectualii “lipsesc cu desavarsire”, copii pleaca spre alte meleaguri, “falitii” autohtoni au fost inghititi de straini, Tara este condusa de meditator, hot de case. Am urmarit astazi discursul “hotului de case” si m-am cutremurat. Bafta poporului roman de se pricopseste cu tot felul de trogloditi si “centuriste”, care se vor si destepti si virgine. Destepti sunt ca noaptea si virgine, precum cateaua lui Melinte, dar stau pe scaunele puterii de parca mama comunista si tatal securist iar fi procreat (PROCREÁ, procreez, vb. I. Intranz. și tranz. A da naștere, a da viață; a zămisli, a concepe; a se reproduce, a naște. [Pr.: -cre-a] – Din fr. procréer.) acolo, pe taburetele care a apartinut lui Attila, dupa ce bause sange de dac din tigva lui Decebal, sau cel pe care statea Ceausescu la procesul din ziua asasinarii. Desi, hotul de case nu este presedintele meu (sunt un supus al Majestatii Sale Regina Elisabeta), cunoscand limba romana mai bine decat franceza si engleza, raman “prerplex” (lovit in inima) cand il aud ce scoate din el. Este “anus contra naturii”. Este o sfidare a poporului pe care il conduce intr-o veselie si a statului democratic. Nu pot sa inteleg ce documente, ce alte discursuri si atitudini ale “Hotului” mai sunt necesare pentru al suspenda. Din ce am vazut si am auzit la el si acolitii lui, atitudinea lor sfidatoare de tradatori de Tara si Neam, inchisoare este nimic. Tot “o trage cu amnistia”. Trage-o “neicusorule”, ca o sa ai nevoie de aceasta gratiere. Cine credea ca Ceausescu o sa cada? Nimeni. Eram cu totii resemnati umpland bisericile de Craciun si de Paste, facand semnul crucii cu limba in cerul gurii: Doamne Ajuta! Presedintii Romaniei, dupa mine: Iliescu, un Dinu Paturica “cu fata umana”, Constantinescu, un universitar “Rona Hanturat”, Basescu, un troglodit, facut in palma si aruncat in curtea securitatii, Iohan, tot ce vreti dvs. atunci cand sunteti ascultati la telefoane, cand nu aveti ce sa puneti in farfuriile din fata copiilor, cand va cautati in buzunarele goale, cand mergeti la muntele fara de paduri, cand va mor rudele pe autostrazile imaginare, cand va sunt luate casele cu hartii masluite, cand va mor copii in “Colectiv”, cand sunteti roman de alta etnie, cand…

  • Maestre intrebati-l pe fostul presedinte Basescu daca in sinea
    lui, ii accepta pe americani sa se amestece in afacerile interne
    ale Romaniei impunand cate ceva pe placul LOR. Maestre faptul
    ca SRI colaboreaza cu americanii in toate, este un lucru foarte
    ciudat, miroase a – TRADARE de TARA -. Stiti ce invata un
    ofiter de securitate la scoala care o face? Stiti ce invata chiar
    un grad mai mic in trupe referitor la serviciile de spionaj straine?
    Coldea daca a avut colaborari cu AMICI… se cheama tradare de
    Tara. Hai sa schimbam rolurile. SRI sa se amestece in politica
    amicilor. Ce s-ar intampla ???? :mrgreen:
    Cunoasteti metodele folosite de Amici ca sa subjuge o tara?
    Cred ca stiti, asa ca lasati lucrurile sa curga asa fara a incerca
    de a da alt curs suvoiului. Altfel s-ar putea produce mult mai
    mari catastrofe.

  • Ion Stanca, Da, da, trimite-le imediat lu’ alde dragnea, astia au fost interesati intotdeauna de invatamantul nostru :))))))))))). din pacate, au fost interesati sa-l distruga, sic. vorba cantecului …. vai ce frumos, viitorul luminos li se arata celor idioti, deci fi supus fata de cel mai sus pus si nu uita ca tara te vrea prost!

  • Impresia mea este ca se confrunta doua grupari SRI. Este vorba de bani multi, influenta, manipulare etc.
    Cred ca dl. Ghita nu a parasit Romania, ci este ascuns intr-o casa conspirativa a gruparii care este in conflict cu gruparea Coldea.
    Daca dezvaluirile dlui Ghita sunt macar partial adevarate, ne aflam intr-o situatie grava. Daca se adauga si marturisirile facute de dl Terhes, privitoare la amestecul a diverse persoane din SUA, politicieni sau membri ai serviciilor secrete in politicla interna a Romaniei, urmeaza explozia.
    Asteptam reactiile presedentiei, parchetului, presei si societatii civile.

  • Toti acesti ticalosi – Basescu, Coldea, Kovesi, Ghita, Udrea, chiar si Daniel Dragomir, au stat odata la aceeasi masa cu parenerul american, care le-a dat binecuvantarea. Acum se porcaiesc intre ei, fac denunturi din boscheti si cer arestari, cei mai virulenti fiind cei care nu mai sunt la butoane si care isi dau seama ca o viata fara parghii de putere nu face, in nicun caz, banii. Inclinatiile lu Coldea spre acte de „politie politica” s-au imbinat intotdeauna armonios cu ambitiile de putere ale lu Basescu, cu dorinta acestuia de a controla el tot, de a sti el primul ce se intampla si cui se intampla, ce dosare mai sunt pe tzeava. Ciocanitoarea blonda, nu s-a rezumat la statutul de dama de companie prezidentiala, a simtit nevoia sa aiba un rol in stat, sa-si dea cu parerea. Ofiterul de informatii premiat de CIA si alte 3 servicii secrete si-a dat seama ca degeaba ai diplome si tinichele atarnate de gat daca nu poti obtine niste bani adevarati, de la un sirian, astfel incat sa poti trai pe picior mare. Acum, Daniel Dragomir e liber, dar e tinut in sah cu dosarul de la DNA, altfel ar putea sa gangureasca, ca era plin de idei, in relatia cu israelienii… Sa spuna de pilda, clar, care e treaba cu banii aia de rascumparare a jurnalistilor din Irak, cine s-a infruptat din ei. Nu ca n-am sti…dar sa fie scandal maxim pana la capat, daca tot ne-am apucat.

  • Da, in momentul de fata avem ocazia unica (sigur doar cei care au ochi in cap si mintea suficient de agera) de a fi spectatori la „un joc de sah” la cel mai inalt nivel. Cu piesele albe un fost „insider” ajuns la adapost, cu piesele negre binomul ceva speriat de nesiguanta zilei de maine (administratia Trump). Putem invata o gramada de lucruri despre „subteranele” democratiei romanesti. Rezultatul partidei este deshis.

  • In curand se va afla cine e Jupanul, cel care tine haturile binomului. Estimez ca in mai putin de 3 zile. Va fi devaluat chiar de Basescu, inaintea lui Sebi Ghita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *