Gîndul lui Cristoiu de duminică, 10 februarie 2019

Dan Voiculescu : „O urmă a comunismului a fost însăși preluarea entuziast-naivă a capitalismului ca soluție integral și universal valabilă”

Pe vremuri făcusem la cîteva televiziuni (succesiv, fără îndoială) o emisiune intitulată Omu și cartea. Formatul era simplu. Citeam cartea. Nu e o precizare de prisos. Mulți inși vorbesc sau chiar scriu despre o carte fără s-o fi citit. Pe parcursul lecturii, îmi însemnam pasaje care-mi treziseră interesul. Îl invitam apoi pe autor la un dialog tv în direct. Pe parcursul emisiunii, ilustram întrebările mele cu secvențe de arhivă și cu declarații despre carte ale unor specialiști înregistrate în prealabil. Scopul dialogului era de a trezi interesul asupra cărții. Potrivit tezei care m-a îndrumat în activitatea mea de făcător de reviste culturale (Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului, Teatrul. ABC, suplimentul ziarului Azi, unde am publicat un lung serial – Lingușirea cu sclipici – despre Cultul personalității lui Carol al II-lea meșterit de marii noștri oameni de cultură):
Cultura are nevoie de o gazetărie de interfață, de mijlocire între domeniul ei specific și publicul larg, care nu aparține lumii literar- artistice.

Poate că în amintirea acestei emisiuni pe care n-o mai fac demult, m-am pomenit într-una din zile din urmă cu o carte de la Dan Voiculescu. Relația mea cu Dan Voiculescu a fost complexă și contradictorie, dominată de sincopele tipice relațiilor dintre două personalități care vin în contact doar profesional. În ultima vreme ne-am depărtat unul de celălalt pînă la distanțe astronomice. De aceea m-a surprins primirea cărții. Nu a unei cărți pur și simplu, ci a unei cărți cu dedicație.

N-a fost singura surpriză.
A doua și cea mai mare vizează titlul cărții: Doctrina secolului XXII. Ce va urma după capitalism?

Noi, românii, sîntem închiși parcă în eternitate în țarcul strîmt al lumii noastre. Al lumii noastre bine precizate în timp și spațiu. Nu știm să trecem dincolo de prezentul clipei în viitorul deceniilor și secolelor următoare. N-avem chef să vedem ce se întîmplă dincolo de hotarele patriei, la nivelul continentului și al lumii. Prin acest titlul Dan Voiculescu propunea o carte menită a face excepție pe malurile Dîmboviței noastre amenajate de Nicolae Ceaușescu. Un român semnează o carte care depășește urieșește prezentul – vizează secolul XXII și gardurile țarcului național:
Se ocupă de ce va urma după capitalism.
Pe planetă și nu în România.

Curios, am citit cartea cu creionul în mînă. O carte care sintetizează sub forma alertă a unui dialog cu prof. univ. dr Adrian Paul Iliescu ideile expuse de Dan Voiculescu în alte cărți, în articole, în intervenții publice. Așa cum am procedat în cazul cărților pe care le-am abordat în emisiunile Omul și cartea, am pregătit mai multe întrebări pentru a fi adresate autorului. Cum nu mai am o astfel de emisiune, m-am gîndit să-l invit pe autor – Dan Voiculescu – să-mi răspundă la ele în scris, urmînd ca dialogul să fie publicat pe cristoiublog.ro.

1. Cartea e o critică lucidă a capitalismului, îndeosebi în varianta din ultimul timp a neoliberalismului. Chiar dacă nu de proporțiile celei făcute capitalismului, întreprindeți și o critică severă a socialismului. Astfel nu veți putea fi acuzat de nostalgii comuniste. Criticii neoliberalismului sînt însă atacați azi cu alte etichete decît cea de comunist. Sunteți conștient că și dumneavoastră ați putea fi etichetat ca populist de exemplu?
Cine nu poate fi etichetat?! Probabil doar cei cărora nu s-a obosit nimeni să le aplice o etichetă. Dacă îmi este permis să mai rămân puțin asupra acestei observații introductive, aș vrea să remarc că etichetarea rămâne o realitate (sau o ficțiune, dupa caz) exterioară produsului intrinsic. Eticheta îl definește, mai curând, pe cel care o aplică, decât pe cel căruia îi este destinată. Oricum, am renunțat de multă vreme să-mi mai bat capul cu etichetele care mi s-au proiectat de-a lungul timpului. Mai bune, mai rele, toate îi reflectă mai mult pe cei care le folosesc, decât pe mine. Dar, revenind la tema, cred că umanismul pragmatic este antipodul populismului. Populismul vinde iluzii pentru a se folosi de oameni. Umanismul eliberează oamenii de iluziile care le impiedică dezvoltarea.

2. Trageți un semnal de alarmă la nivelul întregii lumi:
Concluziile oricărei analize făcute lumii contemporane sunt fără echivoc: situația prezentă nu este sustenabilă, sistemul economico-social, așa cum funcționează azi, nu poate asigura dezvoltarea stabilă a națiunilor și cooperarea echilibrată între state. Sunt, deci, de așteptat mari crize și frământări sociale, tensiuni ale căror consecințe nu pot fi prevăzute. (…)
Orice om responsabil își va pune deci întrebarea: care este ieșirea din situația actuală? Ce va urma după capitalism? A răspunde acestei întrebări mi se pare prima urgență economică, socială și morală a vremii noastre.”
Sunt mai mulți care gîndesc la fel în lume? Dar în România? Cum vă explicați faptul că o asemenea carte n-a zguduit România zilelor noastre?
Am convingerea că sunt foarte mulți care înțeleg și, mai ales, simt limitele capitalismului. Suntem martorii degradării sistemului economico-social actual. Dincolo de protestele care zguduie Europa, trăim un moment de recalibrare politică și socială generală. Fenomenul globalizării are două dimensiuni radical diferite: globalizarea naturală, un efect firesc și necesar al evoluției umane; globalizarea forțată, manifestare exacerbată, lipsită de etica, a unor interese transnaționale, cu substrat preponderent economic. Presiunea globalizării forțate – un “postcapitalism” care, prin mijloace, amintește paradoxal de capitalismul incipient, nereglementat – generează o forța proportională de sens contrar: umanismul. Adică acel curent care se opune tiparului care uniformizează excesiv, standardului care anuleaza arbitrar specificul, personalitatea și creativitatea particulară a individului. Cred, sincer, că suntem deja în iminența societății umaniste. O trăim la nivel incipient. Sigur, va mai trece o vreme până ce va fi constientizată, la scară largă, noua realitate.
De ce cartea despre umanism n-a zguduit România? Din multe motive. De la inerția etichetelor pe care le mentionați anterior – pentru “prietenii” mei, cartea aceasta a fost doar încă un pretext pentru a-și revarsa neîmplinirile – până la ritmul natural, destul de lent, în care poate fi asimilată o idee nouă. Plus zgomotul de fond, conflictele publice nesfârșite pe teme irelevante, care acoperă “anosta” lansare de carte. Dar să stiți că, în ciuda acestor obstacole, am consemnat reacții de real interes din partea unor reprezentanți de marcă ai intelectualității românești. Suntem la început.

3. Susțineți că prăbușirea comunismului a fost văzută ca o victorie a capitalismului și prin asta ca o dovadă a perfecțiunii capitalismului:
„Chiar dacă aceste evoluții nu erau propriu-zis previzibile, ele pot fi totuși explicate. Tocmai năruirea rapidă, generală, a socialismului explică în parte cursul evenimentelor ce au urmat. În primul rînd, faptul că economia planificată, anunțată cu tam-tam de comuniști ca fiind «științifică», nu a rezistat nicăieri, dispărând aproape «peste noapte», a generat așteptări exagerate față de capitalism. Oamenii și-au zis că această moarte subită dovedește caracterul aberant al sistemului socialist, și au văzut revenirea la capitalism ca o revenire la normalitate. Ceea ce, în mare măsură, chiar era. Relațiile economice și sociale specifice lumii capitaliste apăreau, în contrast cu acelea din socialism, ca «naturale», firești, corespunzătoare naturii umane, și deci implicit corecte. Practic, a dispărut principala alternativă la economia de piață, ceea ce a generat impresia că aceasta rămîne pe deplin stăpînă în întreaga lume. Celebra idee a lui Fukuyama despre «sfîrșitul istoriei» nu era decît o formă de exprimare a acestui sentiment: capitalismul s-a instalat definitiv pretutindeni, el nu mai are rival și deci este «cîștigătorul» absolut al competiției istorice dintre sisteme și ideologii; nu se mai poate schimba nimic în organizarea societății. Or, imediat după o victorie, nimeni nu pune la îndoială valoarea învingătorului. Oamenii din întreaga lume au perceput deci capitalismul ca simbol al succesului final, iar aceasta a creat speranțe și așteptări imense în întreaga lume, dar și mari iluzii, cu deosebire în fostele state comuniste.”
Credeți că prăbușirea comunismului a însemnat o revenire absolută la capitalism. Deceniile de comunism n-au lăsat nici o urmă?
Comunisnul a lăsat multe urme. Din păcate, cele mai multe dintre ele sunt adânci și nocive. Raportandu-mă la întrebare, o urmă a comunismului a fost însăși preluarea entuziast-naivă a capitalismului ca soluție integral și universal valabilă. Da, prăbușirea comunismului a atras după sine absolutizarea și, într-un final, declinul capitalismului. Pentru că aminteam mai devreme și despre globalizare forțată, subliniez încă o dată că orice exces conduce, mai devreme sau mai târziu, la explozie sau la implozie. Succesul absolut conține și premisele eșecului total. Rămas fără raportarea polemică la comunism, capitalismul și-a pierdut, în final, măsura.

4. Din cele 300 de pagini ale cărții, doar 55 sînt consacrate doctrinei umaniste propriu-zise. De ce-ați simțit nevoia să dedicați atîta spațiu (aproximativ 250 de pagini) denunțării capitalismului și socialismului?
Pentru că, în viziunea mea, umanismul pragmatic nu reprezintă o construcție teoretică, o utopie, rodul exclusiv al unui efort strict intelectual. Umanismul este o necesitate născută din realitatea modelată și, de la un anumit moment, chiar agresată de comunism și capitalism. Pentru a înțelege legitimitatea umanismului este esențial să discernem imperfecțiunile sistemelor care l-au precedat și, în bună măsură, i-au generat necesitatea. Istoria este un flux, o curgere, care, în ciuda sentintelor de tip Fukuyama, nu se sfârșeste doar pentru că fiecare generație trăiește cu iluzia că “prinde finalul”. Fără cele 250 de pagini de trecut nu putem înțelege prezentul și nici intui viitorul. Dacă îmi permiteți o comparație accesibilă pentru oricine: capitalismul este străbunicul de la 1900 care își altoia cu bună credință băieții, încercând să facă bărbati adevărați din ei. Comunismul este vărul nevrotic al străbunicului care, după ce a mers cățiva ani la școală, a crezut că poate înghesui întreaga lume într-un tipar abstract. Umanismul este strănepotul care încearcă să-și înțeleagă copiii, să le descopere vocația și să le cultive creativitatea. Dar dacă strănepotul a ajuns la acest nivel a făcut-o și pentru că, demult, cândva, a existat un străbunic.

5. Cui se adresează umanismul pragmatic?
Oamenilor, evident. Nu tuturor. Umanismul, așa cum îl gândesc eu, se ferește de erezia soluțiilor absolute. Se adresează celor care cred că fiecare ființă umană are o vocație, un sens util, în egală măsură, lor și societății căreia îi aparțin. Celor care cred că în loc să adaptăm omul unui tipar general valabil (abordare prezență și în comunism și în capitalism), putem descoperi soluții particulare, care să permită oricărui individ să-și împlineasca potențialul (în zona creativității, a acțiunii sau a nișelor formate pe nevoi și abilități speciale).

6. Prin ce mijloace vor fi cucerite aceste ținte?
Vă înțeleg prudența. Este firesc să analizăm dacă țintele, obiectivele menționate nu sunt simple proiecții teoretice, bune intenții desprinse de realitate. Am convingerea că printr-un învățământ restructurat, orientat preponderent spre descoperirea și cultivarea vocației (nu spre ingurgitarea forțată a unor informații standard care anulează particularități creatoare) societatea poate fi formată din membri autonomi, echilibrați, care își multiplică plus-valoarea prin raportarea complementară la “colegii” sociali (nu conflictual ca în capitalism, în goana după resurse; nici centralizat-uniformizat ca în comunism). Așadar, umanismul pragmatic poate deveni o realitate concretă printr-un nou model social bazat pe educație vocațională și încurajarea sistematică (prin intervenții legislative și administrative) a creativitătii, a particularității cu potențial util pentru individ și societate. Evident, că în cazul oricărui început, va fi nevoie, în primă fază, de realizări punctuale, exemple care să probeze majorității posibilitatea și utilitatea noii abordări. Am, în acest sens, un proiect pe care vreau să îl dezvolt în zona educațională. Voi oferi detalii când va începe să funcționeze.

7. Care e cel mai mare dușman al umanismului pragmatic? Cum poate fi el contracarat?
Nu i-aș spune dușman. Spre deosebire de comunism sau capitalismul exacerbat, umanismul nu urăste, nu are “dușmani de clasă”. Vrea să construiască, nu să darâme. Are însă un mare adversar: globalizarea forțată, curentul care uniformizează, distruge elemente fundamentale de specific cultural, împiedică fructificarea creativității și resursele particulare – sărăcind, practic, omenirea – și impune un tipar unic. Iată cum postcapitalismul preia paradoxal mecanisme de tip comunist! Dar ca să evităm confuziile, o să dau și un exemplu concret, din zona industrială. Să zicem că România are un important zăcământ, o resursă naturală aflată la mare căutare: gaze, petrol, aur, diamante etc. Pentru exploatarea acelui zăcământ este necesară o tehnologie avansată de care țara noastră nu dispune. Soluția globalizării forțate este exploatarea resursei naturale de către altcineva, România urmand să primească un procent redus din profituri. Soluția umanismului pragmatic, în acest caz, ar fi ca România să i se ofere acces, contra cost, la tehnologia necesară și să participle direct la fructificarea resursei, asigurându-și astfel un nivel mai ridicat al veniturilor. Sigur, veți întreba de ce ar fi interesat partenerul extern să implice și țara noastră în exploatare. Pentru că bunăstarea României i-ar asigura “străinului” o piața de desfacere cu putere de cumpărare, iar noua, capacitatea de-a investi în propria creativitate.

8. În ce societăți din prezent ar putea fi concretizată cel mai bine doctrina umanistă? În cele din Est sau în cele din Vest?
Doctrina umanistă, așa cum relevă însăși denumirea, se poate concretiza oriunde sunt oameni. Dar, ca orice fenomen de amploare, nu se poate dezvolta peste tot în același moment și cu acelasi ritm. Estimarea mea este că inițial își va face simtita prezenta în statele în care se consientizează, la scara largă, că tiparele economice și sociale impuse de globalizarea forțată încetinesc sau chiar blochează dezvoltarea. Și nu mă refer, în primul rând, la statele fără resurse. Din contra. Problemele se resimt cel mai acut în societățile care au un imens potențial de creștere economică, pe care însă nu și-l pot fructifica. La aceasta categorie, aș aminti, din zona noastră, România și Polonia. Pe același drum, dar la alt nivel, cred că se situează și țări precum Italia sau Spania (forte occidentale care, în ultimii ani, se preocupă tot mai intens de protejarea propriului patrimoniu cultural). Iar recentele tensiuni din Franța dovedesc și ele o tensiune profundă între aspirațiile individuale și prioritățile “tiparului universal”. Sigur, puteți obiecta că pentru toate situațiile de criză menționate se pot găsi și alte soluții, nu neapărat umanismul. Pe termen scurt, punctual, orice se poate. Dar dacă analizăm atent atât limitele, cât și forța imensă a globalizării forțate – repet, a nu se confunda cu globalizarea naturală, cu necesara asumarea calității de cetățeni ai planetei – s-ar putea să înțelegem că doar miza pe “emaniciparea creativității” și pe impactul complementar al unui miliard de vocații individuale, autonom dezvoltate, poate susține o veritabilă reformă a actualului model socio-politic.

9. Reafirmați prioritatea individului față de stat:
„Dacă în epoca premodernă, omul era văzut ca un ingredient al comunității și ca un supus al statului, ca un subordonat, răspîndirea ideii drepturilor universale ale individului inversează acest raport: omul nu există pentru a sluji societatea și a se supune statului, ci societatea există și funcționează pentru a permite oamenilor să își apere drepturile și libertatea de orice agresiune sau abuz; cetățeanul nu există pentru a se subordona statului și a-l servi, ci statul este chemat să slujească individul, să-i apere drepturile și să îi creeze condiții optime de dezvoltare, afirmare personală și realizare. Primordial este deci omul cu aspirațiile sale de a se realiza, de a-și manifesta capacitățile și creativitatea, nu societatea sau statul.”
Ce ne facem că la noi se manifestă în stradă împotriva individului, de partea statului?
Foarte bună observația. Trăim într-adevăr un moment paradoxal. Dacă în Franța și în toata Europa mișcările de rezistență se manifestă în favoarea drepturilor individuale și împotriva exceselor globalizării forțate, la noi lucrurile se întampla invers. Cel puțin în anumite cazuri. E ciudat, dar explicabil. Vă mai dau un exemplu. Pe Amazon, pe cursul inferior, se produce un fenomen spectaculos, “pororoca” i se spune, când apa “curge invers”, o ia la deal, dinspre delta spre izvor. Explicația este simplă: mareele sunt foarte puternice și apele Atlanticului imping fluviul care, înainte de vărsare, străbate o zona aproape complet plată. Același mecanism îl putem regăsi și în anumite sfere presupus civice: pe fondul unui aflux de resurse din exterior și în contextul unei civism intern aplatizat, mai apar și curgeri inverse. Dar, spre deosebire de apele oceanului, am convingerea că revărsările obscure de la noi vor mai seca.

10. S-ar impune cred o analiză a societății românești postdecembriste cu instrumente deosebite ale analizei din carte. Ce s-a practicat la noi după decembrie 1989? Liberalismul, neoliberalismul sau socialismul?
Câte puțin din fiecare, pe fondul unui conflict subtil – dar structural – între, pe de o parte, grupurile care au încercat să profite de vidul de putere și de reglementare și, pe de altă parte, cei care înțelegeau deficiențele noului context și solicitau o reglementare coerentă, eficientă, transparentă. Aceștia din urmă erau foarte puțini în anii 90 dar, în timp, numărul și forța lor au mai crescut. Însă revenind la ceea ce s-a întâmplat imediat după 1989 în toate state foste comuniste, mecanismul a fost următorul: prăbușirea sistemului centralizat, retragerea statului din economie a fost suplinită de apariția grupurilor de interese, a rețelelor de putere economica și financiară. Așa cum am subliniat și în carte, oligarhii, “baronii”, “miliardarii de carton” au preluat puterea – nu doar pe cea economică – și au dirijat evoluția generală, transparent sau din umbră, în sensul propriului interes. Pentru “prietenii” care, în ciuda realității, îmi aplică și mie anumite etichete, vreau să precizez că afacerile pe care le-am dezvoltat eu au crescut treptat, în douăzeci de ani, nu peste noapte.

11. Denunțarea capitalismului în varianta sa neoliberală și a socialismului precum și propunerea unei noi societăți, ridică întrebarea: Vă vreți un gînditor al întregii omeniri? Un fel de Marx al noii societăți?
Mă consider un om lucid. Un gânditor lucid, dacă îmi este îngăduit. Și deja cu această nuanță cred că am eliminat orice eventuală apropiere de viziunea marxistă sau de cel care a creat-o. Cât despre “întreaga omenire”, înțelegem amandoi că acest concept are doar o semnificație teoretică pentru că, în realitate, omenirea nu este întreagă, nu formează un monolit, un “bloc” căruia să i te adresezi cu același mesaj și să obții aceeași reactie. De fapt, aceasta cred că este marea eroare a globalizării forțate, că ignoră particularitățile și sufocă potențialul creator, obligând individul să se conformeze unui model global arbitrar. Nu există “întreaga omenire”, ci 8, 9, 10 miliarde de oameni cu talentele, credințele, emoțiile, familiile și speranțele lor. Umanismul încearcă să ajungă la fiecare dintre ei, nu subordonându-i unui concept uniformizant, ci încercand să le stimuleze vocația, potențialul de a se dezvolta real pe propriul drum.

12. Vorbiți de umanismul pragmatic bazat pe înțelegerea firii umane. Cum stăm însă cu adevărul că firea umană e greu de descifrat?
Aveți dreptate, cartografierea firii umane, a mecanismelor interioare ale omului reprezintă o uriasă provocare. De-a lungul istoriei, filosofia, psihologia, șțiintele sociale au reușit să contureze, spre exemplu, o ierarhie a nevoilor – iar dacă înțelegem nevoile, descoperim obiectivele și putem trasa o hartă orientativă a firii umane. Un pas decisiv în acest sens a fost făcut de Abraham Maslow cu piramida care are la baza nevoile fiziologice și, la vârf, nevoia de autoactualizare. Am studiat cu atenție această paradigmă șînțelegând importanța aprofundării temei, am propus (în lucrarea Societatea Umanista, publicată la începutul anilor 2000, v. piramida Maslow-Voiculescu) o dezvoltare a ierarhiei nevoilor astfel încât să operaționalizăm dubla lor determinare, atât individualistă, cât și colectivă. Deci, răspunzând aplicat, firea umana nu este un mister imposibil de descifrat. S-au făcut pași importanți în acest sens și se vor mai face.

13. Spuneți în carte:
„Pe plan individual, nu există (credem noi) o obligație mai stringentă a societății, și deci a statului sau a guvernării ca reprezentante ale acesteia, decît să identifice, sprijine și cultive talentele, capacitățile, valorile, creînd astfel posibilitatea ca tezaurul de inteligență, creativitate, spirit întreprinzător și inventivitate al oamenilor să poată fi valorificat în interesul tuturor.”
Cum își va îndeplini Statul umanist pragmatic această obligație?
Prin promovarea ca prioritate absolută a învațământului vocațional, prin identificarea, conștientizarea și eliminarea efectelor uniformizante ale globalizării forțate, prin restructurarea întregii scări de valori economice și sociale, în vederea recompensării creativității proporțional cu utilitatea produselor sale la nivel individual și colectiv. Un exemplu: în prezent, există un dezechilibru nejustificat și demotivant între beneficiile creatorului/inovatorului și ale celui/celor care îi exploatează creația/inovația. De la caz la caz, raportul dintre cele două parți poate ajunge și la 1 la 100.000 sau încă mai mult. Efectul direct: motivația creatorului/inovatorului scade. Efectul indirect, dar foarte important: generațiile tinere se orientează cu precădere în zona fructificării/exploatării și nu a creației/inovației. Implicit, potențialul creativ rămâne neexploatat. Acționând coerent, prin politici sociale și guvernamentale, în vederea îndreptării acestei situații, putem motiva creativitatea, efortul susținut de identificare și susținere a vocației personale.

14. Potrivit cărții, umanismul pragmatic își propune trecerea la un nou tip de societate:
„Umanismul pragmatic nu intenționează să facă politică obișnuită, politică de dragul succesului electoral imediat, sau al cîștigării puterii. Scopul nostru este mult mai generos: aspirăm la un nou tip de societate, care trece dincolo de capitalism sau socialism, și care are tocmai menirea de a construi Binele public cuprinzător, dezvoltarea și prosperitatea societății ca întreg.”
Nu credeți că e prea mult? Nu credeți că lansați doar o utopie?
Sigur, dacă ne raportăm izolat, la acest paragraf, am putea crede că avem de-a face cu un proiect entuziast, dar greu de concretizat. Nu este cazul. Din momentul în care vom dezvolta o societate în care identificarea propriei vocații va fi prioritară – iar odata cu vocația se generează, implicit, și responsabilitatea împlinirii sale – tot mai mulți vor întelege că binele pe care îl creează celorlalti se va rasfrânge pozitiv și către propria persoană. Nu printr-o intervenție metafizică, ci prin mecanisme psiho-sociale deja confirmate. Spre deosebire de capitalism și comunism, umanismul pragmatic se raportează la om ca la un creator de societate, nu ca la un produs al societații. Iar pentru creator, responsabilitatea binelui nu mai este doar o ficțiune, un slogan, o obligație utopică, ci o necesitate. Umanistul pragmatic va încerca, în mod natural, să-și protejeze creația, protejând societatea căreia i-a dedicat-o. O creație autentică pornește dinspre individual spre colectiv. De la opera de artă, la descoperiri științifice, toate creațiile sunt menite să fie comunicate, transmise. Așadar, repet, umanistul, creatorul, omul care și-a descoperit vocația este direct interesat de binele celorlalti. Evident, nu luăm în discuție exȘcepțiile, cazurile patologice.

15. Marxismul a avut un partid precum cel comunist. Ce partid are umanismul pragmatic?
Unul umanist, dar nu numai. Miza pe vocația particulară a fiecărei persoane generează, aparent paradoxal, o deschidere universală pentru ideile umanismului pragmatic. Orice partid democratic poate include, în propriul program, măsuri de tip umanist. Și încă o precizare: umanismul, spre deosebire de capitalism, nu se va dezvolta raportându-se la comunism, fiind astfel ferit de ispita soluțiilor unice. Așa cum mulți dintre noi am observat de-a lungul vieții, între adversarii cronici, apar frecvent asemănări inevitabile – nu neaparat de conținut, cât de forma, de metoda de exprimare. Cel mai recent exemplu: postcapitalismul (globalizarea forțată) are multe în comun cu internaționalismul marxist. Umanismul nu este o replică la comunism sau capitalism, ci, dacă vreți, nivelul următor în efortul spre evoluție al ființei umane. Probabil, la un moment dat, în viitor, va apărea un alt curent care se va raporta critic la umanism, pentru că istoria este un lung șir de revoluții și contrarevoluții.

16. „Pe plan individual, nu există (credem noi) o obligație mai stringentă a societății, și deci a statului sau a guvernării ca reprezentante ale acesteia, decât să identifice, sprijine și cultive talentele, capacitățile, valorile, creând astfel posibilitatea ca tezaurul de inteligență, creativitate, spirit întreprinzător și inventivitate al oamenilor să poată fi valorificat în interesul tuturor.
Pe plan comunitar, social sau național, este de asemenea datoria cea mai imperioasă a instituțiilor de stat să stimuleze creativitatea, inovația, dezvoltarea societății, în toate domeniile (economic, instituțional, cultural), întrucît – așa cum am mai argumentat – numai aceste performanțe pot asigura succesul unei civilizații în lumea contemporană”.
Nu e cumva prea vag? Cum va avea loc această implicare?
Răspunsul a fost menționat anterior. V. întrebarea 13.

17. Umanismul pragmatic – spuneți în carte „este singura concepție contemporană care aprofundează situația alarmantă a clasei de mijloc, examinează cauzele ei și propune un sistem coerent de soluții la problemele apărute. Nu din partizanat politic, nu dintr-o ambiție de a susține interesele ei împotriva altor grupuri, ci pentru că înțelege la adevărata sa valoare importanța problemei, înțelege cît de multe elemente ale realității economico-sociale contemporane depind de rezolvarea ei.”
Și în România, clasa de mijloc are o situație alarmantă. E numai din cauza neoliberalismului? Există vreun alt partid decît PUR care s-a preocupat de clasa de mijloc?
Cauzele sunt, invariabil, multiple. Aminteam mai devreme despre situația existentă dupa 1989 în fostele țări comuniste. În acel climat, dezvoltarea clasei de mijloc era, practic, imposibilă. Și situația s-a perpetuat. Abia în ultimii ani, putem vorbi despre conturarea unei clase de mijloc, încă foarte vulnerabilă. Într-adevar, Partidul Umanist s-a concentrat, chiar de la înființare, pe susținerea clasei de mijloc, ca motor sănătos al economiei. Am inițiat la nivel legislativ măsuri concrete dedicate acestei teme: un cadru juridic favorabil dezvoltării întreprinzătorilor mici și mijlocii, inclusiv prin înființarea unui minister dedicat; reducerea TVA-ului la alimentele de baza (care, pe lângă dimensiunea socială, a ajutat semnificativ imm-urile din sfera alimentară) etc. În aceste proiecte am primit – uneori foarte greu, după rezistențe aproape inexplicabile – și susținerea altor partide. Așadar, se poate spune că au mai fost și alții care, sporadic sau cu miză electorală, s-au interesat de clasa de mijloc. Dar fără a supăra pe nimeni, în afară de umaniști, eu nu am observat că nicio alta forță politica să facă din subiectul clasei de mijloc o prioritate veritabilă, susținută sistematic prin acțiuni concrete.

18. „Societatea secolului XXI nu poate fi decît una în care clasa de mijloc să fie majoritară. Într-adevăr, ce alt grup social poate domina atât numeric, cît și creativ, productiv, viața comunităților? Nici elitele, nici grupurile situate pe trepte de jos ale scării economico-sociale nu pot candida pozitiv la obținerea poziției dominante în societate. Logica distribuțiilor statistice, «piramida» socială normală, ne indică de la sine acest lucru.
Societatea nu poate fi alcătuită majoritar nici din elite, din acei 1% sau 10% cei mai bogați și mai influenți indivizi – elitele sunt, și rămîn prin definiție, numeric minoritare. Dar nu poate fi, desigur, sau mai exact nu trebuie să fie, nici a unei mase mari de persoane dezavantajate sau dependente, cu venituri și posibilități minimale, deoarece un stat în care domină numeric și acțional categoriile lipsite de oportunități active, de capacitate constructivă, va rămâne fără îndoială o societate a sărăciei, a subdezvoltării și a precarității.
În lumea de azi, și mai ales în cea de mîine, noi nu avem practic nici o alternativă la varianta de a construi o societate a clasei de mijloc, adică în care să prevaleze numeric, economic și politic, categoriile sociale medii, cu competențele și capacitățile lor recunoscute.”
Cum adică, proprietarul de minimarket va rezolva marile provocări ale omenirii mai bine decît o multinațională?
Da, pentru că are câteva avantaje strategice: 1. aflat la jumătatea drumului între elită și categoriile sociale vulnerabile, are poziția optimă de a înțelege, la nivel mediu, ambele poziții; 2. numărul mult mai mare al întreprinzătorilor mici și medii comparativ cu marile companii, reduce semnificativ riscul unor înțelegeri partizane, care pot distorsiona piața și influența negativ societatea în ansamblu; 3. miza pe clasa de mijloc motivează social noile generații pentru care accesul în această zonă este mult mai accesibil decât în sfera elitelor; 4. o clasă de mijloc consistentă asigură coeziunea întregului corp social, transmite informația în toate direcțiile, mediază între interese diametral opuse.

19. Faceți-mă să înțeleg, prin exemplu, ce înseamnă clasa de mijloc. Dvs. Dan Voiculescu, vă puteți considera ca aparținînd clasei de mijloc? Dar eu?
De-a lungul timpului s-a încercat definirea clasei de mijloc cu multe metode, uneori excesiv de complicate. După părerea mea, folosind criteriul financiar, din clasa de mijloc fac parte cei care au o rezervă ce le poate asigura – în eventualitatea pierderii sursei constante de venit – satisfacerea necesităților imediate ale familiei (hrană, casă, sănătate, educația copiilor) pentru o perioadă cuprinsă între 4-6 luni și un an. Dacă resursele nu ajung nici pentru trei luni, stresul zilei de mâine este copleșitor – și, din păcate, peste 80% dintre români trăiesc cu acest stres. Dacă, din contră, există o bază care asigură toate cele necesare pentru mai mult de un an, doi, cred că putem vorbi de clasa de mijloc superioară. Însă, pe lângă evaluarea în baza unor criterii financiare, mai este posibilă și o perspectivă subiectivă, a modului în care orice persoană se raportează la societate. Din acest punct de vedere, membrul clasei de mijloc este cel care ridică ochii din pământ, are griji imediate dar nu e copleșit de ele, privește în față, este interesat atât de sine, cât și de ceilalți, fără să rătăcească prea mult cu capul în nori, cum se mai întâmplă, uneori, cu elita. Cred, de exemplu, că pentru dumneavoastră, pentru mine, pentru oamenii care au ajuns la o anumită vârstă, acumulând un nivel consistent de experiență, apartenența la o anumită clasă – de mijloc sau nu – ține, mai curând, de autoevaluare. Eu, alergând pe sinusoida unei vieți muncite – de lene n-am fost acuzat nici măcar de cei mai înverșunați adversari – fiind un baiat sărac din Bariera Vergului care, în timp, a depășit multe bariere, cunoscând atât înălțimile poleite ale topurilor Forbes, cât și adâncurile întunecate ale închisorii Rahova, când înconjurat de o mie de prieteni, când nederanjat de aproape nimeni, admirat și hulit cu aceeași intensitate și, uneori, din aceleași motive, am învățat să rezist extremelor. În consecință, cred că aparțin clasei de mijloc. Și poate că și dumneavoastră, pe propriul culoar, vă situați în aceeași clasă.

20. Doctrina umanistă își propune să satisfacă interesele clasei de mijloc. Cum va ști această clasă că umanismul vrea s-o salveze? Cum va acționa clasa de mijloc pentru concretizarea doctrinei umaniste?
Clasa de mijloc – delimitată în principal prin criteriul obiectiv, al venitului – crede în fapte. Va ințelege ce este, ce face și ce vrea Umanismul pe măsură ce doctrina își va transforma principiile în realitate. Așa cum corect ați subliniat în întrebări, o idee nouă are nevoie de exemple concrete. Aceste exemple pot fi atât personale, ale promotorilor Umanismului – și, pe această direcție, am amintit deja că pregătim un proiect educațional axat pe descoperirea și cultivarea vocației – cât și instituționale, la nivel de politici guvernamentale, prin preluarea priorităților umaniste în programele politice ale partidelor. Iar când clasa de mijloc – dar nu numai ea – va ințelege că Umanismul pragmatic răspunde propriilor nevoi, îi serveste corect și eficient interesele legitime, sunt convins că îl va asuma. Pentru sine, nu de dragul celor care au propus proiectul umanist.

21. Întreprindeți o radiografie a dezastrului, în care a ajuns clasa de mijloc în postdecembrism.
Puteți adăuga și alte cauze celei despre influența capitalului străin?
Lipsa educației antreprenoriale. Imediat după comunism, majoritatea vastă a românilor se doreau fie angajați cu un serviciu sigur (cei mai mulți), fie “tunari” de tranziție, visând să se îmbogățească imediat prin câteva drumuri în Turcia, fraude de tip Caritas sau delapidări ale băncilor de stat. Când vecinul se îmbogățea ca Făt-Frumos, aduna într-o lună cât alții într-o viață, cine mai avea răbdare să construiască temeinic, în zeci de ani, afaceri de succes? Puțini. Și aș mai vrea să mă refer la un motiv: blestemul “caprei vecinului”. Lipsa capitalului inițial poate fi suplinită prin asocierea cu altcineva. Din puținul pus în comun de doi, trei întreprinzători se poate crea o afacere promițătoare. În România, asocierea corectă, bazată pe înțelegerea faptului că binele partenerului tău se răsfrânge pozitiv asupra propriei bunăstări, a fost practic inexistenta. Și nici astăzi nu se manifestă vizibil. În loc să trăim împreună, încă alegem să murim separat.

22. Cartea dumneavoastră e excelentă din punct de vedere teoretic. De la teorie pînă la practică e distanță lungă. Cum o vedeți dvs. străbătută?
În timp. Ca orice drum serios. La început, plecând de la exemplul personal al celor care promovează doctrina umanistă cu ajutorul unor realizări punctuale – de tipul proiectului educațional vocațional – și, ulterior, prin preluarea principiilor umaniste în politicile publice. Nu îmi fac iluzia că, de mâine, marile partide politice se vor declara adepte ale umanismului. Dar, așa cum s-a mai întâmplat de multe ori în ultimii 20-30 de ani, înțelegându-le utilitatea, vor începe să preia din măsurile concrete pentru care ne luptăm.

23. De ce nu doar umanism? De ce și pragmatic? Nu credeți că termenul pragmatic micșorează din măreția termenului umanism?
Am avut, la rândul meu, această dilemă. Dar, fiind convins de excepționala utilitate a proiectului umanist pentru orice membru al societății, am ales să mizez pe dimensiunea concretă, pragmatică, în detrimentul celei pur teoretice. Poate că, la începutul anilor 90, când a început să mă preocupe această temă, motivațiile erau mai curând de natură intelectuală. Însă timpul, experiența, scuturarea de vanitățile tinereții și înțelegerea axiomei “binelui care aduce bine” – nu e demagogie, nu mă interesează să câștig simpatii – m-au determinat să mă concentrez pe utilitatea proiectului, nu pe “măreția” conceptuală a Umanismului. Mai devreme sau mai târziu, vârsta, experiența, principiile de viață, ne învață că ceea ce contează, în primul rând, este ce lăsăm în urmă. Și oricât de mult aș respecta cărțile, ideile, realizările academice, am credința că nimic nu se compară cu binele concret, reflectat direct în oameni. Și, apropo de credință, Umanismul pragmatic, spre deosebire de alte curente umaniste, consideră că dimensiunea spirituală, religioasă poate îmbogăți ființa umană, amplificându-i potențialul creator și oferindu-i noi modalități de a-și descoperi și împlini vocația.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

23 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de duminică, 10 februarie 2019”

  • Teo Matei: Cum poti combate pe cineva daca nu vrei sa-i cunosti argumentele? Doar pentru ca ti-e antipatic? Sau fiindca il urasti? Cam seamana a talibanism!

    • cibule, teo Matei nu e nici măcar un taliban. E pur și simplu un cretin lumpen, trimis de securiști să combată. Măsa l-a făcut cu un sclav, profu lui a fost rob și actualul șef e un iobag Soros din servicii. Ce poa să rezulte din gîngania asta? 😀

      • În curînd, jegurile Soros gen Nick Cernat, Roxana Roman, Teo Matei sau Jipula și ăia asemenea lor vor deveni mai indulgenți – cum se întîmplă tuturor sclavilor– cu acuzațiile de pro-rusia. Asta fiindcă sponsoru lor ,Iohannis, cu Merkel și Soros au cotit-o puternic spre Rusia. 😛 Să vezi acu pe acești umili idioți cum vor face minuni de vitejie pe limbi în cvr cînd va fi vorba de celebrul slogan al lu Soros “Nu ești cu noi, ești al rușilor!”.
        Ce scrie SR Stănescu “În acest moment, nu mai există nici cea mai mică îndoială. Președintele Klaus Iohannis a trădat România. În interesul Rusiei și Germaniei. În timp ce întreg Guvernul și majoritatea parlamentară, susținuți de partenerul nostru startegic, Statele Unite, și de majoritata covârșitoare a membrilor Uniunii Eurpene se opun proiectului gazoductului ruso-german numit Nord Stream 2, Klaus Iohannis merge în contrasens. Pe mâna Rusiei și a Germaniei. O combinație criminală ” (CorectNews)

      • Nick Cernat, bă prăpădit libidinos, vezi că Roxana Roman s-ar putea să fie mai păros ca o gorilă, l-a încercat Dide mai înainte și de la mirosuri,a fugit pînă-n Pța Victiriei, la proteste și nu s-a mai întors. Rezistă el da nu chiar la orice. 😆
        Cernate, pune-o și tu cu capre, abea nu se mai înmulțește neamu tău de jegoși fomiști și oricum faptul că treci de la violat curci la agresare capre în cazu tău e doar semn de maturizare sexuală. 😀

    • Teo Matei, de furtun să ne iei, bă cercopitec furajat de Soros, La revedere și să nu te mai întorci/
      PS- Ca să te liniștești oleacă ține-l flexat pe jegul Nick Cernat (mînca-ne-ar din cr rahat) și p-ormă emigrează pe site-ul ziarului Adevărul să citești din alt bou celebru Cristian Preda, Acolo e OK, sînt toți la fel de spălați pe creier ca tine și toți sînteți securiști, așa că nici nu vă puteți turna unii pe alții. da să vă țineți capră unii pe alții puteți, că cică SRI luptă potr bani mai mulți pt servicii 😀

    • Senila Angela Merkel, care cică ar fi cancelara Germaniei, a ajuns să se milogească prin telefon la prim-ministrul romîn Dăncilă ptr un gazoduct rusesc. 😀 Așa , și ce fac jegurile securiste gen Roxana Roman sau Teo Matei? N-o înjură pe Merkel că e filo-rusă? Nu, nu o înjură ptr că banii de finanțare a gunoaielor “rezist” gen Teo Matei (de rezistență să ne iei) și Roxana Roman, să ne sugi la grosoman, banii deci vin pe filiera Soros= Merkel. 😆

      • Bă Baltage, Nick Cernat nu e un “corect agramat” cum crezi tu. E pur și simplu un semianalfabet idiot fătat de măsa cînd era eclipsă de lună și nu vedea aia ce se întîmpla dedesubt.Ignoră-l pe nespălat, fără astfel de cimnpanzei se trăiește mai curat în Romînia 😀

    • Cu ce se mai ocupă Soros cu slugile lui din SRI? Cu atacuri cibernetice împotriva unbor publicații independente cume luju.ro? Pardon, nu chiar inbdependente că marele Savaliuc a primit niște bani frumoși de la PSD.Să fim siguri cu toții că Divizia presă a SRI de genul ziare.coi, RealitateaTV sau DIGI TV nu vor avea de suportat astfel de atacuri ordonate de maniaci
      http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/ziuanews-a-intrat-in-posesia-logurilor-atacului-cibernetic-asupra-luju-se-strange-latul-in-jurul-sri-1096413

    • Cam așa funcționează “democrația” la Soros și la fomiștii lui plătiți prin ONGuri.
      “Cunoscutul corespondent Deutsche Welle, Horaţiu Pepine, a transmis că va fi concediat de la publicaţia unde a scris în ultimii ani pentru că a criticat-o pe fosta şefă a DNA”. De acest abuz știe și Traian Ungureanu, un ratat care își înjură țara la Parlamentu european și care publică “liber” în ziarul Adevărul, al unui fost negustor de copii numit Burci . Cînd Ungureanu însuși a fost dat afară din presă, de cine a fost ratatul apărat? De marele finanțat al lu soros, Mircea Toma (Ac Catavencu), care a făcut bani vînzîndu-se la chilogram către Vîntu și mai apoi către Soros 😀

  • Cernate, daca tot copiasi din Catavencii toate poantele pe subiect, de ce oare ai lasat-o deoparte pe asta:
    ¨Klaus Iohannis: “Recomand concetățenilor mei să se ferească de apă prin orice mijloace, deoarece este foarte periculoasă. De exemplu, poți să ruginești foarte rău și să rămîi blocat așa pînă vine cineva să te dea cu lubrifiant. Mulțumesc, Dorothy!”¨
    Sau te-a bagat in intuneric trimiterea, ¨Who the fk is Dorothy?¨ 😛

  • Daca intram in razboi cu o specie extraterestra, preferabil de un nivel tehnologic similar cu al nostru (adica sa gasim o entitate pe care sa o uram mai tare decat ne uram intre noi si care sa nu ne transforme in scobitori in 10 minute de la declansarea ostilitatilor), poate ca sunt sanse ca societatea umana sa se reinventeze. Istoria ne-a aratat ca oamenii nu sunt capabili sa coopereze la nivel macro decat atunci cand se unesc impotriva unui dusman comun. Statistic este mult mai probabil sa ne confruntam cu un cataclism major care sa ne intoarca in mai putin de o generatie in evul mediu (cei care or sa mai apuce). Daca ar fi sa pariez, eu unul as merge pe varianta 2.

  • Măi baieţi, ce-i cu voi ? Aţi băut apă cu clor si nu mai puteţi să ‘livraţi’ decât … Copy-paste-uri ?

  • Ba Cernate, iar ai cazut in cap?? De unde ai scos ca n-am pus eu virgule după „oleacă”, „Adevărul” și „celebru”???
    Ti-ai pierdut bruma de ratiune si incepi sa minti si sa injuri ca un porc abject!!
    Orice, doar sa ramai bully-ul blogului, ¨n-asa¨?

  • @Teo Matei:”Nu ma impresioneaza calitatile lui intelectuale, atâta timp cât cele umane lasa de dorit.”. Zau? Pot sa-ti dau o gramada de exemple din tabara pe care o sprijini. Pe de alta parte, intr-un razboi, Doamne fereste, daca nu-ti cunosti adversarul, ce sanse crezi ca ai ca sa-l castigi? Iti spun eu: zero, nix, nada, etc! Prima calitate pe care se presupune ca o are un om e inteligenta. Iar un om inteligent nu judeca dupa cliseele livrate de altii. Spune-mi un singur om din cati mari conducatori planetari cunosti, pe care sa-l dea afara din casa calitatile umane! Oamenii inteligenti judeca la rece cu bila aia de deasupra gatului, ceilalti cu ce au sub diafragma sau mai rau cu ce au sub curea.

  • Roxi , sa mai puna si un i la amuti ,amu-ti-iar fleanca sorosita ,desi legat de varan , nu pot a nu subscrie ,ca se da mare telectual , in loc sa stea in birlog , ca o sa-l umfle astia , motivat sau nu , cat ai zice peste , daca-i mai deranjeaza cu fel si fel de pareri , umaniste sau de care-or fi .

  • Unde poți găsi cartea ? Nu e în librării, nici comandă pe net. Cunosc un librar particular care a căutat-o personal în București și nimic, i s-a spus că nu a intrat la tipar. Nu sunt singura care o vrea, știu sigur… Știu că sunt două volume, mi-a spus librarul, dar nu se găsește. Cum o poate găsi o persoană care chiar vrea să o citească dar nu stă în București?

    • Cartea a aparut la editura Rao. (stii tu, scandalul cu Malin Bot). Am vazut-o la targul de carte.
      Probabil poti s-o comanzi de la editura.

  • “Relația mea cu Dan Voiculescu a fost complexă și contradictorie, dominată de sincopele tipice relațiilor dintre două personalități care vin în contact doar profesional. În ultima vreme ne-am depărtat unul de celălalt pînă la distanțe astronomice. De aceea m-a surprins primirea cărții. Nu a unei cărți pur și simplu, ci a unei cărți cu dedicație.”

    Maestre, ati revenit la Antena3 de ceva vreme. Este posibil ca distantele astronomice dintre cele doua personalitati, sa nu se fi micsorat în momentul semnarii noului contract cu televiziunea lui Voiculescu?! Eu nu prea cred.
    Si înca ceva. Intrebarile pe care i le-ati adresat lui Voiculescu sunt impecabile, dar parca nu sunt scrise în stilul care va caracterizeaza. Asa ca am o banuiala, o simpla banuiala…

  • Cernate, băi ‘găinare’, poate scrii și tu o carte, despre … ‘virgulele cromozomiale’ !!!

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: