Mâine, 17 octombrie 2019, de la 19.00 la 20.00, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, mă voi afla în dialog cu Cătălin Ivan, candidat din partea Partidului Alternativa Pentru Demnitate Națională

Gîndul lui Cristoiu de duminică, 10 martie 2019

E cel mai greu dosar al lui Kovesi. Dacă sînt probe directe s-ar putea să o înfunde

La emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, ediția care se va difuza duminică, 10.03.2019, de la ora 17:00, pe MEDIAFAX și Gândul.info, am discuta cu moderatoarea Monica Mihai despre cel de-al doilea dosar al Codruței Kovesi. Cazul e deosebit de important nu numai din punct de vedere politic, dar și juridic. Prin urmare îmi rezerv dreptul de a-l aborda pe larg în numărul viitor al cristoiublog.ro. Public deocamdată știrea dată de Mediafax împreună cu partea video a dialogului dedicată cazului.

„BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Ion Cristoiu crede că soarta Laurei Codruța Kovesi, acuzată de constituire de grup infracțional organizat, depinde de probele depuse la dosar. Jurnalistul a afirmat, la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”, că dacă probele acuzatoare vor fi directe, atunci fosta șefă DNA va avea mari probleme.

„În primul rând, nu este încă un dosar, ci este cel mai greu dosar al ei pentru că primul era un dosar care pare mai ușor. (…) Până la ora actuală, nu am văzut în presă despre ce dosar este vorba. Trebuie neapărat o scurtă incursiune pentru că este un dosar foarte greu și care îi va face mari probleme și s-ar putea chiar să o înfunde pe Codruța Kovesi”, a afirmat Ion Cristoiu.

Jurnalistul a explicat pe ce se sprijină acuzația că fosta șefă a DNA, împreună cu procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la “unitatea de elită” Ploiești, au organizat un grup infracțional. Pe scurt, este vorba despre o anchetă în care Sebastian Ghită era acuzat, că în 2014, cu ocazia alegerilor prezidențiale, a inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova în favoarea candidatului Victor Ponta, suma plătită fiind de 350.000 de euro.

„Ca să înțelegem de ce este grup organizat. Era întrebarea pe ce se bazează această operațiune și spune așa, că unul dintre angajații în această operațiune a trimis la DNA mai multe documente pe care un domn, Petran, le-a lăsat la sediu. Și acest tip care le-a trimis, spune, din dosar, <în campania prezidențială am fost angajat în Chișinău de domnul Petran să muncesc la negru pentru candidatura dlui Ponta>, și el se numea Serghei Petruș. Pe 11 februarie, domnul Cosma (Vlad Cosma, fost deputat PSD -n.r.), dacă mai țineți minte, 2018, a apărut la televizor cu înregistrări și a dat o lovitură de teatru. Și anume a zis că Serghei Petruș era el. Și ăsta e dosarul”, a explicat Ion Cristoiu.

El a adăugat că mărturia lui Vlad Cosma că Serghei Petruș nu există, că a fost obligat să se dea drept această persoană de procurorii Onea și Negulescu, este cea care i-ar putea crea mari probleme lui Kovesi. “Aceasta este o probă zdrobitoare. Nu era el, nu era unul real. Era numită plantare de probe, să zicem. Ei, în legătură cu acest dosar s-a deschis o anchetă penală împotriva celor doi. Și, pe baza unor mărturii, din câte am aflat, făcute în fața acestei secții de către adjuncții lui Kovesi de atunci, (…) ancheta încearcă să o agațe să arate că sub coordonarea ei s-a făcut acest dosar. Deci este cea mai mare problemă pentru Kovesi”, a subliniat jurnalistul.

Ion Cristoiu spune că noul dosar întocmit Codruței Kovesi este asemănător cu toate dosarele făcute de DNA în perioada binomului, când cele mai multe dintre rechizitoriile abuzive nu aveau probe directe. “Problema care se pune este în ce măsură sunt probe directe că ea a știut, că ea a coordonat, că ea le-a zis”, a adăugat el.

În opinia sa, nu Laura Codruța Kovesi a fost cea care i-a instruit sau le-a recomandat procurorilor Onea și Negulescu să facă acest dosar.”Nu, dacă da, nu era atât de proastă să lase urme. Nu cred. Când faci așa ceva și mai ești și șefa DNA nu lași urme. Nu știu. Dacă nu sunt probe directe, e o poveste, și eu o voi apăra pe Codruța Kovesi”, a mai spus Ion Cristoiu.

La 9 februarie 2018, într-o plângere depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fostul parlamentar PSD Vlad Cosma i-a acuzat pe procurorii de la DNA Ploiești la acea vreme, Giluela Diaconu, Alfred Savu, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituirea de grup infracţional organizat. Mai exact, în acest dosar, Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor informații, dosarul a pornit de la o sesizare întocmită de către fostul deputat pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Apoi, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au anunțat oficial, vineri, că Laura Codruța Kovesi este urmărită penal într-un al doilea dosar, infracțiunile de care e acuzat fostul procuror-șef DNA fiind constituire de grup infracțional organizat și cinci infracțiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii. În prima cauză, Kovesi este acuzată de omul de afaceri Sebastian Ghiță că i-a cerut bani pentru extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia, fosta șefă DNA fiind cercetată pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu”.


N. B. Așa cum am anunțat l-am dat în judecată pe Mădălin Hodor pentru acuzația adusă într-un interviu publicat în presă că aș fi fost colaborator al Securității. La ultima ședință de judecată domnia sa a depus în instanță documente menite a dovedi că a avut dreptate. Aceste documente au fost reproduse în sprijinul lui Mădălin Hodor în presă. Mulți cititori mă întreabă dacă îi voi răspunde.
Declarație categorică:
Nu.
Firește că pînă la încheierea procesului nu voi scrie nici un rînd despre Cazul meu. Magistrații și mai ales CSM ne atrag atenția nouă, ziariștilor, că procesele trebuie să se desfășoare în instanță și nu în presă. Împărtășesc întru totul această teză. De aceea am fost împotriva scurgerii în presă a unor documentele din dosarele de la DNA, scurgeri menite a influența Procesul în sensul dorit de una din părți. De aceea, niciodată pînă acum n-am scris în presă (deși Slavă Domnului ! am unde să public) despre procesele în desfășurare la care am fost parte implicată. Am o prea mare stimă pentru judecători ca să-mi permit a transfera procesul din sala de judecată în presă sau pe scena politică. Dacă aș răspunde articolului în care Mădălin Hodor își expune punctele de vedere în loc să le expună doar în sala de judecată, ar însemna să folosesc accesul meu la media pentru a face presiuni asupra judecătoarei. Știu că risc formarea unei convingeri false despre mine procedînd așa, altfel spus, refuzînd să răspund acuzațiilor. Cu orice preț, chiar și cu cel al imaginii, nu-mi voi încălca angajamentul de a nu scrie despre proces pînă la încheierea acestuia.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

32 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de duminică, 10 martie 2019”

  • Blogul ăsta e plin de … Serghei Petruși, dacă e s-o spunem p-aia dreaptă ! In special subsolul !

  • Maestre, d-ta ai dreptate, dar, asta nu-i suficient ! Kovesi e … greu de ‘ucis’ ! Prietenii știu de ce !

    • Kovesi daca era simplu procuror, acum era cel putin out din bransa. Dar pentru ca a fost impinsa in politica si interesele (straine) sunt enorme, lucrurile (inca) se negociaza. C-asa-i in tenis!

      • Da-mi si mie, te rog, niste exemple de “interese straine enorme”, pentru care Kovesi a fost împinsa în politica, pentru ca eu nu le stiu. Pe bune.

        • Uite un pont. Germania renunta la procurorul sau si o sprijina total pe Kovesi. Nu-ti suna nici un clopotel? De cand Germania, aka UE, renunta la omul sau si hodoronc-tronc sprijina pe unul din est? Adica Germania care-si impune tot ce misca in UE cade pe spate de dragul “anticoruptiei” romanesti? Muahahaha!

          • Multumesc, dar ai ocolit raspunsul la întrebarea pe care ti-am pus-o. Sunt de acord ca ne putem pune întrebarea de ce Germania nu-si sustine propriul candidat, dar întrebarea poate avea multiple raspunsuri.
            Eu as fi vrut sa-mi exemplifici “interesele straine enorme”, germane, daca zici tu, pe care un procuror general UE le-ar putea sustine.

        • profu, indrazenesc sa bag capul in poza oferindu-ti un exemplu de manual. Incearca un search de genul: Harvard Ikea paduri Romania.
          Cat sens va capata apoi steaua galactica decernata balenei mov de catre ambasada Suediei.
          Cel mai frumos este ca Suedia n-a achesat la chestia cu Procurorul European. Evident, din perspectiva suedezilor, Kovesi este minunata pentru colonii, dar in niciun caz nu-i vor permite sa-i investigeze la ei acasa (mai ales ca pe lesa lui Kovesi scrie acum explicit Made in Germany). Stiu si suedezii foarte bine cine-i Kovesi.

          • Aceeasi întrebare pe care i-am pus-o lui cib, mai sus, te rog.

          • profu, tocmai ti-am facut trimitere catre un caz bine documentat ce implica cateva zeci de mii de hectare de padure, retrocedari frauduloase, incalcarea dreptului de preemtiune a statului roman, sute de milioane de euro paguba pentru statul roman…in timp de DNA-ul condus de Kovesi nu i-a atins pe beneficiarii straini nici macar cu o floare.

          • sandman, ar fi fost totusi de competenta DNA-ului sa-i atinga pe beneficiarii straini, cel putin cu o floare?

          • Oh, da…si inca cum. E ca si cum ai intreba daca autoritatile romane au dreptul sa investigheze un cetatean strain care a venit si a comis o crima in Romania. DNA-ul are nu doar dreptul, ci obligatia de a investiga orice caz de coruptie ce are loc pe teritoriul Romaniei, indiferent de apartenenta celor implicati.
            P.S. Am ales cazul Ikea / Suedia pentru ca mi s-a parut un caz graitor de ipocrizie abjecta. In timp ce ambasada lor ne livreaza lectii de anticoruptie, in fata prospectului ca o terta parte, recte Parchetul European, sa poata sa-i investigheze la ei acasa, ei au spus pas.

          • Dar de Schweighofen, s-a legat cineva ?
            Poate Boiannis, in pozele pe care le făcea cu ceo-ul lor !

          • Corupția din România nu va putea fi stârpită, in veci !
            De ce ? Pentru a nu face notă discordantă cu … celelalte țări din … UE ! Că doar n -om deveni noi singurii “NECORUPȚI”, din UE !

        • Ba nedumeritule , tot asa , nimeni nu a putut demonstra ca Ceasca a facut ceva rau amu vreo 30 de anisori , ca n-au fost dovezi ,dar ceva plumbi tot l-au luat in catare , c-asa-i in tenis , prin urmare si pe cale de consecinta , poti s-o indoi fara s-o inmoi , mister alupigus ?

        • profule
          Vrei si desene? Crezi ca tinichelele se dau moka?

  • Blogul este plin de Serghei Petruși ! Cel puțin subsolul !

  • Nick Cernat
    “Totuși, nu mi-ar place, atât mie, cât și lu Rebengiuc, ca alde portocală să scape pt. că s-au dat bine… ” . Nu crezi ca suna mai bine “mi-ar placea”? Intreb si eu, in calitate de necalificat!

    • Dl cib cadeti pe locul doi daca i faceti observatia asta pentru ca asa a zis Rebengiuc si dînsul il imita! cei de sus stiu si nu l atentioneaza!

      • Salut!

      • @Profu
        Merci de atentionare dar chiar nu ma intereseaza pe ce loc cad. Ideea era ca asemenea greseli elementare nu se fac, indiferent daca esti “academician” sau actor de prim rang. E jenant.

        • Chiar daca l-a citat pe Rebengiuc, a folosit d´en piulea corelativul de coordonare. ¨mi-ar place/placea atât mie, cât si¨, sau ¨nu mi-ar place, nici mie, nici lu´..¨
          Un BOU!! Iar Profu, a cazut pe locul 14…

        • Cibușor, mai jenant e că nu știi că se pune virgulă OBLIGATORIE înainte de „dar”, nu crezi?

  • E plin de … Serghei Petruși, pe acest blog, mai ales la subsol !

  • Domnule Cristoiu ,

    din biografia dumneavoastrà nu reiese cà ati fi si advocat. În aceastà circumnstanà ar fi foste de înteles”cà o veti apàra pe L Kovesi !
    Nefiind advocat , afirmatia conditionalà surprinde !
    O apàrati de cine , în fata cui ?

    DECI , tot ce s-a petrecut la DNA cinci ani de zile NU VA INTERESEA ! CATUSELE , PROBE INVENTTE SAU FALSIFICATE , NU VA INTERESEAZA! DRAMELE
    UMNE PROVOCATE, VIETI DESFIGURATE SI DISTRUSE ! DOMNULE CRISTOIU , PERSOANA ÏN CAUZ0 ESTE DIFICIL DE APARAT SI ENTRU CEI CHEMATI SA O FAC0 / ADVOCATII !
    UN ZIARISTA . UN ISTORIC AL CLIPEI NU ARE CE CAUTA ÏN ACEASTA MOCIRLA ? SA APERE PE CINE?

    PROTESTUL ACELA URIAS . PROTESTUL NOMINALIZAT ÎMPTRIVA SAMVOLNICIILOR , CINE ÎL SCRIE? MEREU AU CAZUT CAPETE, DE LA BRÂNCOVEANU SI TUDOR VLDIMIRESCU PANA LA MARTIRII DIN GULAGUL COMUNIST SI , PASTRÎND
    PROPORTIILE, PÎNA LA KOVESI !
    DAR, KOVESI ESTE EFECTUL ! CAUZA?
    ( nu tin deloc sà apar la comentarii!)

    • Da’ la … ‘URZICA’, vrei s-apari ? Ei bine, ai apărut ! Din cauză de … GRAMATICĂ !

    • Dar despre mitingul de azi, din Tg. Mureș, de ce nu are nimeni curaj să scrie ? Că doar suntem români, după cum zîce cânticu’ !

  • Atenție mare, iepurașilor, care aveți firme cu activitate principală COMERȚ CU AMĂNUNTUL !
    DIN 15.03.2019, data limită pt dotarea cu case de marcat noi, cu jurnal electronic, ANAF va începe VERIFICĂRILE, la toate firmele, “periind” zonă cu zonă !!!
    Termenul limită, pt dotarea cu case noi, este de aprox 10 zile, după care incep … AMENZILE !!!
    Credeti-mă, nu e glumă !

  • Gabriel Serban
    Pentru mine FB nu exista!

  • Ba, încă există, dar nu se știe CÂT !!!
    Inc-o ‘analitica cioclopedica’ si Zucky ne va spune (sau noi lui) PAAAA … !
    Așa că scrieți, băieți, scrieți, că prea mult timp nu mai aveți !!!

  • Cernate, nu ti-as fi citit saracia aia de postare daca nu vedeam la cib fragmentul cu pricina.. Nu-ti mai da calde singur, taranoi fudul!!

  • Tudor Oprea ,

    nu vezi pàdurea din cauza copacilor ! Stilul” derizoriu” este stilul celor lipsiti de argumente ! Stilul impostorilor ! Poate confuzi gramatica si ortogrfia , cu ortogrfia ! Si de unde dispretul pentru o publicatie stimabilà , pentru atunci , pe nume Urzica ?
    Ce bibliografie aduci ca argument afirmatiilor tale ?
    Ce “support” academic are infatuarea ta ?

Lasă un comentariu pentru Scipio Anulează comentariul

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mircea Diaconu: „Președintele Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu”

Interviu cu Mircea Diaconu, candidat independent susținut de alianța ALDE-ProRomânia, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, 10 octombrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Transcrierea interviului o puteți urmări la rubrica Interviuri

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi