Nu o odată am recunoscut că ziariști mai tineri, confrați întru suferința scrisului la gazetă, îmi pot stîrni invidia prin sesizarea unor realități care mi-au scăpat, fie pentru că nu le-am dat prea mare atenție, fie pentru că n-am fost prea ager față de ele. Un exemplu care-mi confirmă acest punct de vedere vine dinspre Evenimentul zilei. În numărul de miercuri, 12 iunie 2019, confratele Alecu Racoviceanu semnează articolul Breaking news: Dăncilă se leapădă de Dăncilă.
Despre ce-i vorba?
Cu ceva timp înainte de luarea lui Liviu Dragnea cu duba, un fel de urcare în elicopter a lui Nicolae Ceaușescu în 22 decembrie 1989, premierul Viorica Dăncilă a purces la o operațiune ce se cheamă de rebrenduire.
Scopul manevrei era simplu.
Viorica Dăncilă a fost timp de un an și ceva premierul lui Liviu Dragnea și nu al PSD.
Prin ea Liviu Dragnea, oprit de o lege absurdă, pe care din motive inexplicabile pentru mine, n-a cutezat s-o abroge, să fie premier a fost, în fine, premierul de facto al țării, după cele două experimente eșuate numite Sorin Grindeanu și Mihai Tudose.
Timp de un an și ceva Viorica Dăncilă, prin supunerea oarbă la indicațiile lui Liviu Dragnea, a fost responsabilă atît de realizările, cît și de eșecurile guvernării.
Ca președinte executiv al PSD împarte cu Liviu Dragnea atît succesele, cît și insuccesele partidului în plan electoral.
În aceste condiții, minima corectitudine moral-politică o obliga pe Viorica Dăncilă să plece atît de la guvernare, cît și de la partid, o dată cu Liviu Dragnea.
Până la urmă în Istorie vor intra amîndoi: Premierul și Liviu Dragnea. Cu bunele și cu defectele pe care tot Istoria le va stabili.
Ce face însă Viorica Dăncilă?
Nu demisionează, nici măcar nu și asumă ca fiind și ale ei tot ce a zis și a făcut timp de un an și ceva, ci, într-un gest de o incalificabilă mizerie moral-politică se delimitează de Liviu Dragnea și culmea! chiar de tot cea făcut și a zis ea ca premier al României.
Pilotată în această rătăcire umană de Coaliția SRI- SIE, cea care pus la cale și lichidarea lui Liviu Dragnea prin intermediul Justiției așa zis independente, ea acceptă să fie subiectul unei Operațiuni numite Răsturnare de imagine înainte de condamnarea liderului PSD, moment despre care fusese asigurată că se va petrece.
Imaginea pînă atunci cultivată de presa era cea de Proasta lui Dragnea. Asta a însemnat, după cum o arată mărturiile print și video, o Viorica Dăncilă rupîndu-și gîtul în limba română de școală elementară și mai ales dovedind public o obediență stridentă față de Liviu Dragnea. Operațiunea de răsturnare de imagine a cuprins:
După fuga Dictatorului, Viorica Dăncilă a fost și mai activă în operațiunea de rebrenduire. Trecerea în revistă a faptelor înscrise în această Operațiune ar cere proporțiile unui studiu academic. Enumerăm doar:
Două dintre aceste interviuri au fost luate în vizor de Alecu Racoviceanu.
Cel dat lui Marius Tucă și cel dat în aceeași zi lui Ionuț Cristache. În amîndouă interviurile, moderatorii, oameni ageri, au rugat-o pe interlocutoare să dezlege una dintre cele mai mari enigme ale istoriei postdecembriste:
Prestația ei timp de un an și ceva de Proasta lui Dragnea.
Cum a explicat asta Viorica Dăncilă?
Susținînd, în deplinătatea facultăților mintale că ea n-a fost ea:
„Trebuia să merg pe o anumită linie care nu era confortabilă pentru mine și cu care nu mă puteam identifica”.
Viorica Dăncilă are 56 de ani. Om în toată puterea cuvîntului. Cu familie, cu cont în bancă și cu o un destin de politician. Bunică, aș spune, dacă n-aș ști că femeilor le place să le spui că sînt veșnic tinere.
Cu toate acestea ea își explică prestația de Proasta lui Dragnea prin faptul că trebuia să urmeze o anume linie, care nu era confortabilă pentru ea.
La emisiunea lui Ionuț Cristache a declarat că după ce a scăpat de Liviu Dragnea a început să fie ea:
„Am început să fiu eu, am mers după anumite linii deja desenate, după anumite mesaje pe care trebuia să le scot în spațiul public”.
Cu Denis Rifai la Realitatea Tv de marți seara, m-am amuzat de această explicație luată de ditamai premierul din telenovele turcești subtitrate în românește. Cum adică? Timp de un an și ceva, Viorica Dăncilă n-a fost ea, ci altcineva, cuibărit în personalitatea ei și care a vorbit și făcut în numele ei. Acel cineva era Liviu Dragnea care vorbea prin intermediul ei.
Alecu Racoviceanu sesizează premiera românească în materie de absurd politic:
Viorica Dăncilă se leapădă de Viorica Dăncilă.
Eu care, făcut curios de textul lui Alecu Racoviceanu, am văzut cele două interviuri, merg mai departe decît confratele de la Evenimentul zilei și spun că Viorica Dăncilă se leapădă doar de ochii lumii de fosta Viorica Dăncilă. În realitate ea a rămas aceeași:
O marionetă care vorbește și face ceea ce-i spun alții să facă.
Cele două interviuri dau seamă de o persoană care repetă papagalicește ce i s-a spus să spună cînd e întrebată de schimbarea ei la față. Pe vremea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă spunea și făcea tot ce-i zicea să facă și să spună Liviu Dragnea. Acum face și spune tot ce-i spune să facă și să zică Ofițerul de caz.
În felul lui tot un Liviu Dragnea.
Un Liviu Dragnea cu epoleți.
Azi, la Cotroceni, a fost … REVELIONUL OSPATARILOR ! HE, HE, HEEE ❗
@Marian Fatu
Alegerile au ajuns o comedie in care doi lupi si o oaie voteaza pe cine vor manca la pranz. Asta pe plan intern. Dar pe plan extern, apare ciobanul din colhozul tutelar care taie singur oaia castigatoare si eventual le arunca o ciozvarta si pricajitilor de lupi autohtoni. Restul turmei priveste si aplauda frenetic! Ura, ura, ura!
Johannis, de ziua ta,
Eu, ceva te-as întreba !
Ai avut doar un MOTIV,
După acel … COLECTIV,
Când ai remarcat … TACIT,
Despre cei care-au MURIT,
C-așa ar fi … TREBUIT ?!?
DAR, DE FAPT, CE-A FOST ATUNCI,
POȚI PRIVIREA SĂ-TI … ARUNCI,
PE ACEASTĂ-NREGISTRARE,
CHIAR, DE ATUNCI, DE LA INTRARE !
Surpriza, să fie mare,
Uite-acea … INREGISTRARE :
https://www.euractiv.ro/video/marcel-ciolacu-partenerul-de-vanatoare-al-teroristului-omar-hayssam-noul-presedinte-al-camerei-14714
Scuze, a fost o eroare !
Asta e înregistrarea !https://m.luju.ro/la-colectiv-a-fost-deflagratie-iata-cutremuratoarea-filmare-care-demonstreaza-ca-tinerii-arsi-de-vii-au-fost-victimele-unui-val-de-foc-generat-de-o-combustie-specifica-unei-explozii-rafalele-de-flacari-au-tasnit-afara-din-club-zeci-de-secunde-mistuindu-i-
Viorica Dancila a fost victima violentei psihice pe care i-a aplicat-o Dragnea.
Specialistii spun ca violenta psihica include si abuzul de natura psihologica, mai subtil, care, la rândul lui, poate lua si forma manipularii.
Asta scrie mai sus un om evident cu psihoze destul de grave. Nu, Dragnea nu a violentat psihic pe nimeni. Nici macar pe Tudorel Toader. Cand nu a fost de acord sa avizeze niste OUG-uri, l-au demis. Fara nicio violenta.
FAKE, … MAKE ! YOU ARE WRONG !
Dl Racoviceanu confundă puțin. Rebranduirea inseamna DOAR schimbarea numelui, nu si a activitatii, personalitatii, nu are legatura cu scuze sau explicatii. Ai schimbat numele firmei, sau iti schimbi numele si prenumele si aia a fost.
Cei care lucreaza la bursă stiu bine ce mari avantaje are schimbarea numelui unei firme, fara sa se schimbe nimic altceva
Tu confunzi major. Brand nu este egal eticheta. Brand este despre identitate in mintea consumatorilor. Schimbarea brandului se face prin schimbarea personalitatii acelui produs. A schimba eticheta nu este rebranding.
fugi tare! Rebranding is a marketing strategy in which a new name, term, symbol, design, concept or combination thereof is created for an established brand with the intention of developing a new, differentiated identity in the minds of consumers, investors, competitors, and other stakeholders.
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Rebranding