Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Discuțiile la Buget: Ca de obicei, un exercițiu de democrație autentică a fost transformat într-un exercițiu de democrație de fațadă

Ca publicist, Nae Ionescu a scris și publicat zilnic un text despre actualitatea social- politică a țării. Nu toate cele semnate de marele filosof și publicist au rezistat posterității prin ceea ce George Călinescu definea drept esența marii gazetării:
Ideile generale, extrase de autor din materia faptelor zilnice, mari și mici, asemenea unui sondor care scoate la suprafață viitorul carburant al avioanelor și vapoarelor.

Sînt multe texte de gazetărie incapabile să treacă dincolo de consemnarea pur și simplu a evenimentelor și întîmplărilor sau de militantismul de tip bolșevic al presei TeFeListe de azi. Poziția sa față de Partidul Național Liberal condus de Brătieni, marcată de partizanat strident și cea față de Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu, definită prin cîntări fără odihnă, trimit la campaniile presei TeFeListe de azi în care PSD e Ciuma Roșie, iar USR plus PLUS Sfînta Vineri și Sfînta Varvara la un loc.

Textele lui Nae Ionescu doldora de idei generale sînt însă capodopere ale genului. Pe unele dintre ele le-am semnalat ca valabile și pentru vremurile de azi.
Politica românească are pentru inteligența analitică uriașul avantaj de a fi etern aceeași. Printre aceste articole mi-a atras atenția cel intitulat Pledoaria d-lui Brătianu, Cuvîntul, 24 decembrie 1927. Ca de obicei în politica autohtonă interbelică, finele lui decembrie stă sub semnul discuțiilor la Buget. În 1927, Bugetul pe 1928 fusese propus Parlamentului de Guvernul Vintilă Brătianu. Vintilă Brătianu luase cuvîntul la încheierea discuțiilor despre Buget. Plecînd de la referirile premierului la politica generală a PNL, Nae Ionescu se grăbește să reamintească un adevăr cu valoare de axiomă în lumea modernă:

„Discuția la buget îngăduie orice limite. Cumpănirea cheltuielilor și veniturilor statului nefiind decît traducerea în cifre a operei de gospodărire în tot completul ei, analiza unui buget nu numai din punct de vedere al balanțării debitului cu creditul, ci și din acela al izvoarelor de venituri, precum și al marilor capitole de cheltuieli, este analogă cu discuția la Mesaj, un buget fiind, cum am spus, răsfrîngerea politicei guvernului. De aceea, în țările de veche tradiție parlamentară, unde camerele și ministerele nu sunt vecinic în febra agitată și inutilă a legiferării mereu radicale, parlamentele, cari se mărginesc cu precumpănire la dreptul de control, acordă o mare însemnătate acestor discuțiuni, dîndu-le adesea un caracter foarte general.”

De precizat că Discuțiile la Mesaj, invocate de publicist, se constituiau într-un moment obligatoriu la deschiderea lucrărilor noului parlament rezultat din alegeri. Ședința de deschidere debuta cu Mesajul Regelui. Era vorba de un Document – redactat de premier, dar semnat și citit de Monarh – cu principalele misiuni de îndeplinit de către noul Guvern. . Teoretic, erau sarcini trasate de Rege. Practic, erau angajamente luate de noul Guvern. Discuțiile pe marginea Mesajului atingeau astfel o problematică de politică internă și externă de un înalt nivel. Cu aceste discuții sînt asemănate de Nae Ionescu cele care ar trebui să se petreacă la discuția de la Buget.

Nae Ionescu observă aici o slăbiciune de fond a politicii românești de la vremea respectivă.
Bugetul e documentul de esență prin care un partid ajuns la putere sau deja la putere își concretizează Programul politic și mai ales Programul electoral. Raportul între venituri și cheltuieli ține, ca să dăm un exemplu, de filosofia politică a partidului de Guvernămînt și nu de mărunte calcule contabilicești. Guvernul Liberal al lui Dimitrie Sturdza, din 1901, venit după Guvernele conservatoare dedate la cheltuieli nebune, cum spune în Parlament ministrul de Finanțe Emil Costinescu, din partea PNL, aplică în cazul Legii Bugetului o sîngeroasă politică de austeritate:

Suprimări masive de posturi din administraţie; reducerea salariilor bugetarilor pe o scară progresivă începînd cu 2% şi terminînd cu 20% (toate lefurile de peste 800 de lei sunt micşorate cu 20%). La o leafă de 50 de lei reducerea a fost de un leu; reducerea (tot progresivă) a pensiilor; diminuarea indemnizaţiei zilnice a parlamentarilor de la 25 la 20 de lei (parlamentarii Opoziţiei au propus reducerea pînă la 15 lei).
Adăugate unor mici creşteri de impozite (pe proprietăţi imobiliare urbane şi rurale cu 0,5%), măsurile luate de guvernul D.A. Sturdza au rezolvat într-un an cea mai gravă criză financiară din istoria ţării.

Ecourile reducerilor de bugetari se regăsesc în proza lui Caragiale. În schița Art. 214, junele venit ca să divorțeze se plînge că de la 1 aprilie 1901, ziua în care intra în vigoare Bugetul pe anul respectiv, i se întîmplase o nenorocire :

„Nu-mi mai dă mîna pentru ca să ţin nevastă fără zestre; mai ales că a fost o nenorocire acu, cu ocazia bugetului, care am devenit suprimat pe întîi aprilie”.

De programul politic al unui partid depind repartizările pe Buget (un partid axat pe naționalism acordă atenție deosebită cheltuielilor privind apărarea, unul axat pe populism, pe cheltuielile sociale, PCR-ul lui Ceaușescu exagera la capitolul investiții în dauna consumului), politica de taxe și impozite (relaxarea fiscală pentru clasa mijlocie e propusă de exemplu de partidele care pariază pe clasa de mijloc), măsurile de austeritate, ca în cazul Guvernului Sturza.

Cum se desfășoară discuțiile la Buget anul acesta?
Nu prea diferit de discuțiile de anul trecut, de acum doi ani și de acum treizeci de ani.
Mărunte, cînd nu lipsesc cu desăvrășire.

Proiectul Legii Bugetului pe 2019 a fost dat publicității pentru a fi dezbătut pe site-ul Ministerului Finanțelor în 31 ianuarie 2019.
A fost adoptat de Guvern pe 8 februarie 2019, în ședința de Guvern ordinară.
Votul final e programat pentru vineri, 15 februarie 2019.

În perioada care a fost supus dezbaterii, nici un partid nu s-a implicat într-o discuție serioasă despre filosofia Bugetului, despre politica Guvernului exprimată clar de Bugetul pe 2019. Ar fi fost normal, dată fiindu-i importanța, ca Proiectul adoptat pe 8 februarie să fie supus dezbaterii și votului într-unul din forurile colective ale partidelor din Parlament în vederea unei decizii privind poziția față de el. Nici un partid n-a catadicsit să abordeze în chip organizat proiectul de Buget al Guvernului. Culmea e că proiectul n-a fost discutat nici măcar în ședința CExN din 3 februarie 2019. Despre Buget s-a pronunțat un singur lider PSD:
Liviu Dragnea.

Intervenția sa n-a constat într-o prezentare a filosofiei politice a Bugetului, într-o explicare a felului în care în Buget se regăsește programul PSD de Guvernare. Președintele PSD s-a mărginit să lanseze în spațiul public diversiunea Bugetul SRI versus Vitamina D. Nici un alt lider PSD nu s-a pronunțat asupra Bugetului. N-au fost mai breji nici liderii altor partide. Pentru PNL, de exemplu, discuția la Proiectul Legii Bugetului, care trebuia să înceapă după publicarea din 31 ianuarie și să se încheie abia după votarea Bugetului, vineri, 15 februarie, putea fi posibilitatea de a atrage atenția asupra programului politic liberal, asupra principalelor puncte ale unui Buget alcătuit de PNL. Prin vocea gălăgioasă a lui Ludovic Orban, PNL s-a mărginit la a pune la îndoială sursele de finanțare propuse de PSD.

După adoptarea de către Guvern, Proiectul legii Bugetului a ajuns în Parlament. Trecerea Bugetului prin Comisii, dezbaterile din plen trebuiau să fie, obligatoriu extinse și în media, discuții de politică generală, confruntări spectaculoase între diferitele filosofii politice ale diferitelor partide. Partide precum PMP au reluat placa obosită a depunerii a mii de amendamente. Singurul partid care pare a fi înțeles importanța discuțiilor la Buget a fost ProRomânia. Partidul lui Victor Ponta a optat pentru un singur amendament – cel privind tăierea surselor de finanțare de la stat a partidelor – amendament pe care l-a susținut cu brio în spațiul public, exploatînd momentul pentru a-și cultiva programul politic.

Chiar dacă ar fi vrut partidele n-ar fi putut aborda Bugetul în termeni de politică generală. Bugetul a ajuns luni, 11 februarie în Parlament. Votul a fost programat pentru vineri, 15 februarie. A trecut prin Comisii și în plen ca vrabia în zbor.
Cea mai importantă lege a lui 2019 a mers pe repede înainte.
Ca de obicei, un exercițiu de democrație autentică a fost transformat într-un exercițiu de democrație de fațadă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

32 comentarii pentru articolul „Discuțiile la Buget: Ca de obicei, un exercițiu de democrație autentică a fost transformat într-un exercițiu de democrație de fațadă”

  • D-le Cristoiu, ati gafat in legatura cu Mesagiul Tronului. Se citea la fiecare inceput de sesiune parlamentara, apoi erau dezbaterile la mesaj, incheindu-se cu un raspuns la Mesagiul Tronului. Va spune tot un istoric

  • @cezar jipa
    Băi ‘bikere’, te-am ‘jicnit’, cu ceva, sau te-ai simţit tu așa, baciule ?
    Și, dak tot ziceai ca ai sîmţul umorului, hai să ne-ntrecem intr-o competitie de … ‘downhill’ ! Locul il vom stabili, de comun acord, dar după ce mai … ‘ninge’o ţîră !!!
    Te baji, man ?

  • Cineva a picat in jocul granzilor. Cineva vrea sa le arate nemtilor ca nu sunt de capul lor. Cineva are prieteni in Orientul Apropiat care nu uita si nu iarta. Ca doar nu crede cineva ca justitia romana e de capul ei. Sau calugarii din Padure. Cineva a dat OK-ul. Zic si eu!

  • Cezare, băi ciclistule cu cască, mai bine vezi-ţi de … pinioanele și schimbătoarele tale, și mai lasă-i în pace, pe alţii !
    Dacă nu-ţi plac postările cuiva, n-ai decât să nu le citești !

  • Nu inteleg toata galceava pe subiectul acesta. O sa fie sau nu comisar European, nu are nici o importanta. Poate fi si altul, tara aceasta are destui procurori integri si capabili.

  • Bai fratilor ,acu vazui , tarziu , asta e , unul de-si zice Tudor Bucur , saracu e rau de tot ,e fugit probabil recent , a sarit gardul de curand , cum ar zice altul ,se uita mereu in urma in timp ce a luat-o la sanatoasa ,si repeta niste vorbe de nici ma-sa care l-a facut , nu mai intelege ce ingana odrasla , pentru care s-a zbatut o viata sa-l dea in randul lumii , inclusiv sa dea spaga la doctori cand l-a fatat , noroc ca nu era pe-atunci treaba cu coruption ,altfel nu stiu daca felcerii momentului se bagau sa aduca pe lume asa loaza ,si era mare pacat ,astazi ar fi fost un anticorupt in minus .

    • Doar in aparenta e taranoi, in realitate e un intelectual fin, cu un umor atat de subtil, incat doar Roxana Roman, equivalent genius , a reusit sa-l perceapa.
      Ia uite ce-l intreaba, de la obraz, pe Ion Cristoiu:
      ¨…Spre care dintre ei va simtiti mai apropiat?¨

  • Penala Kovesi ataca justitia. Luati-o pe asta securistoizilor.
    Eu cred ca toata frasuiala asta cu procurorul European nu este altceva decat o incercare disperata a stapanilor lui Kovesi de a o salva de la puscarie. Lucrurile stau exact invers decat le spune jegoasa. Ea este cea care a aflat ca va fi citata de parchet pentru data de 15 Februarie si si-a luat bilet sa o tireze din tara in data respectiva. Intrebare: daca interviul la Brussels este programat pentru 26 Februarie la ce mama dracului si-a luat ea acum cateva zile bilet de avion pentru 15 Februarie? Raspuns: ca sa se minuneze cretinii de-i sug chilotii balenei de asa coincidenta. Bine, pa.

    • Initial, interviul trebuia să aibă loc luni 18 februarie, dar a fost amanat, ulterior !
      Cel putin așa a spus mme kovesi !
      Oricum, ceva a fost, sau e … DUBIOS !

      • Tudor, uite aici agenda comisiei LIBE pentru sedinta din 18-19 Februarie
        http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+COMPARL+LIBE-OJ-20190218-1+01+DOC+PDF+V0//EN
        Tema principala a discutiilor: migrantii. Nici vorba de interviuri pentru pozitia de procurer-sef al Parchetului European. Documentul a fost afisat pe site-ul Parlamentului European in dimineata zilei de 13 Februarie ceea ce inseamna ca a fost redactat macar cu o zi inainte. Cum se putea schimba agenda din cauza citatiei lui Kovesi inainte ca balena sa fi primit macar citatia? In fine, nu mi-am facut un scop in viata sa demontez aberatiile unei mitomane. Fiecare este liber sa creada ce vrea.

        • Ce-am zis eu, și ce-ai inteles tu !?!
          Norocul este că eu n-am … ‘mania’ contrazicerilor !
          Pace si pr’etenie !

          • Hai da-ma dreaq….”Initial, interviul trebuia să aibă loc luni 18 februarie, dar a fost amanat, ulterior !”… asta ai spus geniule ca raspuns la afirmatia mea ca interviul era programat pentru 26 Februarie. Bagi capul in poza si apoi o arzi ofensat, invocand ca nu intelege lumea ce ai vrut sa spui.

          • Băi, ipochimenule, oricum LCK va primi INTERDICTIE DE A PARASI ŢARA !!!
            Asta-i problema, omule !!!

  • Cernat: ¨alde Șerban, Nicollo, Aurel ș.a. mă dușmănesc aiurea, înjurându-mă fără să-i deranjez personal cu ceva¨..
    Vaaaaai, ia zi mai, ingerasule, cam cat kkt poti sa mananci la o tragere?
    Nu mai demult de acu doua zile, scriai, neprovocat, poezioare:
    ¨Bă, transmite-i lu Nicollo
    că i-aș trage-o un pic solo!¨
    Btw, creepy faggot, not interested! 🙂

  • A naibii coincidenta! Codrutei Kovesi i se face dosar penal, chiar înaintea audierii pentru obtinerea înaltei functii europene!
    Dragnea, Tariceanu si Tudorel, nu-si dau seama ca imaginea lor de corupti aflati la guvernare, care au înlaturat-o pe sefa DNA prin tertipuri cunoscute la Bruxelles, o vor ajuta o data în plus pe Kovesi sa fie numita procuror-sef al UE.

    • Da ba, curat coincidenta, ca din 18 dosare, sa fie pusa sub acuzare in…UNU.
      Si ca sincronizare, nu mai zic. Exact MAINE sa o cheme la audieri, cand pleaca Badea Cârțan la Bruxelles, unde are audiere PE 26 FEBRUARIE.

  • Așa este ! Nicolae Popa a fost adus in ţară in 22.04.2011, cu un avion privat, platit, din câte se pare, de către Ghiţă !!!
    Deci, cam despre asta e vorba !

    • da, bilet de avion plătit de Ghiță la presiunile lu Kovesi. Care Kovesi voia să îi facă acest mic „serviciu” lu tătucu statului paralel, Băsescu, fost președinte, care ăsta-l voia pe Nicolae Popa martor împotriva lu Vîntu. Breeeah, și asta, Kovesoaica, sacul ăsta de venin și ipocriziie și amatorism vrea să fie procuror al Europei? Idioții comisiei fantomă de al Bruxelles sînt vînduți? sau o fi invers? 😆

  • Mateiasule , Mateiasule , ipocritule ,pai cum ba vine asta , traiasca ma-ta ,cand cita duduia era pe bune , iar cand citeaza colegi de-ai dumisale nu mai e in regula ?,aplici dublu-standard , cand ne convine e corect , cand nu ne convine e invers , ca nu mai inteleg nimic ce in capsoarele voastre cu creier cat nuca .

  • Cernat si cu Baltag,
    Mereu puși pe arţag,
    Nu mai comentează,
    Doar se ‘încontrează’ !
    Și, ca să fie … trei,
    Veni si … Matei !
    Ba, trăindu-și ‘clipa’,
    Apăru si … Jipa
    Și, fiind ei … patru,
    Puseră d-un … TEATRU !
    Ce, într-un final,
    Fi-va chiar … SERIAL !
    Și de nu v-o … ‘place’,
    Al’ceva vor … ‘coace’ !
    Mintea, le … ‘lucrează’,
    Până … ‘explodează’ !!!

  • Cernate, idiot sinistru! DOSARUL nu e vechi de 10 ani, e deschis ca urmare a plangerii pe care i-a facut-o Ghita…LUNA TRECUTA.
    FAPTA are fo 7-8 ani.
    In rest, no problem, stim ca esti un scelerat. 🙂

    • Așa este ! Nicolae Popa a fost adus in ţară in 22.04.2011, cu un avion privat, platit, din câte se pare, de către Ghiţă !!!
      Deci, cam despre asta e vorba !

    • Lasă-l , e nevinovat idiotul ăsta. O fi la miting rezist și i-au greșit organizatorii doza 😆

  • ACHTUNG, HERR KLAUSE !!!

  • Bre nea Titane, lasă-l naibii de buget, de nae ionescu, sau daddy-duck, c-avem alt subect arzator, la ordinea zilei :
    KOVESI URMĂRITĂ PENAL, PT … ABUZ ÎN SERVICIU ! Citatia a primit-o în seara asta, pe la orele 20.20 !!! He, he, heee !
    Cic-ar fi trimis si Seby Ghita niște POZE !!!
    Ea, tocmai se pregătea sa plece la Brussel, c-o mașină, pen’că avioanilii nu zboara, din cauza de grevă generală !!!
    LA MULTI ANI, codruto, CU EXECUTARE !!!

    • Citatia este pt data de vineri 15.02, chiar când ea trebuia sa plece la „audieri”, la PE !!!
      Obiectul anchetei este … Nicolae Popa !
      Exact cum făcea ea, cu cei pe care-i plimbă in cătușe !!!
      Foaie verde, foaie lată,
      Kovesi este … BLOCATĂ !!!

      • Iete-a naibii … PORTOCALĂ,
        Și codruţa e … PENALĂ !!!
        Dacă ești… NEVINOVATĂ,
        Demonstrează asta, … FATĂ !!!

    • Teo matei, de-aia lungă să ne iei
      Nu credeam că un clovn soros ca tine are vrodată și dreptatea lui pe chestii serioase, da aia cu pensiile speciale ai scos-o pe bune. E grotească. Să dai atîția bani la niște cefe late din armată și poliție care la viața lor doar au învîrtit hîrtii e o mizerie. Dacă tot ia de la servicii, puteau să ia și de la umflații ăia care stau sub cloșca PSD-ALDE. O să-i coste asta și ptr buget, și la alegeri, să nu zici Teodorovici că nu ți-am zis 😎

    • Nazistu șef Klaus Iohannis iar delirează. A declarat că Parchetul are o imensă răspundere în cercetarea lu Codruța Kovvesi. Nu zău? Asta iar e amestec în treburile justiției. Bașoldina aia dată afară rușinos de la DNA nu răspunde egal în fața legii cu toți cetățenii în viziunea îngustă a lu Klaus? Sau pigmeii lu Soros gen Iohannis nu răspund în fața nimănui- nici nevastă-sa Carmen, nici protejata Kovesi , nici altcineva, că i-a uns Soros semi-zei. Sictir, musiu președinte al drogaților rezist, mai vezi tu un mandat la Cotroceni cînd ți-oi vedea una din cele trei cefe. 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *