Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul lui Cristoiu de joi, 28 februarie 2019

Contribuția majoră a regimului PSD la victoria spectaculoasă a Codruței Kovesi

Comisia LIBE a decis prin vot secret desemnarea Codruței Kovesi pentru funcția de procuror european. Desigur, dat fiind că în Consiliul de miniștri pe primul loc s-a situat candidatul Franței, se mai poate vorbi de un examen al negocierilor între cele două instituții. Judecînd însă după rezultatul din Comisia LiBE, după atmosfera de la audieri, după bubuiturile de Katiușe mediatice ale presei internaționale, Codruța Kovesi are mari sanșe să fie procuror european.
Dar chiar dacă nu va fi, chiar dacă în culise se vor face alte jocuri (ceea ce nu cred, jocurile fiind făcute în favoarea sa din clipa cînd i s-a spus să-și depună candidatura și să se plîngă la CEDO), votul din Comisie e un succes uriaș al Codruței Kovesi, un moment care o propulsează drept vedetă în plan european.
Mai ales că el vine după o audiere publică, transmisă în direct de televiziunile din România.
Și dacă ne gîndim la cît de sensibili sînt românii la imaginea pe plan european, la ce se face și se drege nu numai la Bruxelles, dar și la Paris, la Berlin, așa cum pe vremea lui Stalin leșinau la vestea că un român a devenit vedetă la Moscova, e ușor de priceput că votul din Comisia LIBE are și va avea mai departe efecte colosale în România. Printre ele se numără și confirmarea spectaculoasă a tuturor abuzurilor comise de DNA sub conducerea Codruței Kovesi, a tuturor aberațiilor de pe vremea Binomului. Dacă fosta șefă a DNA, acuzată în România de abuzuri pentru care într-altă parte ar fi fost demult la închisoare, nu numai că n-a ajuns, după demitere, procuroare de provincie, de unde a plecat și unde – între noi e vorba – îi e locul, dar mai mult a obținut victorii după victorii în drumul către funcția de procuror șef al Parchetului European, înseamnă că tot ce s-a scris și s-a spus despre abuzurile, dar și despre incompetențele ei în România, au fost produsul implicării Penalilor. Jurnaliștii care au criticat-o sînt slugi ale corupților, în timp ce jurnaliștii care i-au făcut nu masaj nerușinat cu limba – Gabriel Liiceanu, Cristian Tudor Popescu, Rareș Bogdan, Ioana Ene Dogioiu și Dan Tapalagă, ca să-i enumerăm doar pe cei mai harnici – sînt întruchiparea virginității morale și a profesionalismului absolut.

După spectacolul de sunet și lumini, pentru că audierea în Comisia LIBE asta a fost, un spectacol și nici nu putea fi altfel, virtuțile unui procuror nu se verifică prin întrebări și răspunsuri puse de ageamii, acompaniate de urale sau huiduieli (e ca și cum un pilot de vînătoare și-ar da examenul la Comisia de Cultură a Parlamentului), ci în fața unor specialiști, am fost sunat de Petriana Codruț, de la Mediafax (nu scriu directoare, ca să nu se creadă că mă dau mare), pentru a răspunde unor întrebări despre rezultatele audierii. Întrebările și răspunsurile au fost publicate pe site-ul Mediafax încă de marți seara, sub titlul Ion Cristoiu: Kovesi este Simona Halep a penalului. Chiar din prefața la interviu, selectată de agenție, declaram:

„Dacă luăm celălalt plan, al impresiei din ţară, pot să spun cu deplină responsabilitate că, indiferent de rezultat, Kovesi este Simona Halep a României”.

Marți seara, am ținut să precizez, indiferent de rezultat, deoarece nu știam rezultatul votului de a doua zi.
Era o prudență exagerată, ivită din credința că în Istorie totul e posibil.
În realitate, eram sigur că votul îi va fi favorabil.
Și dintr-un motiv simplu.
Și eu, dacă aș fi fost europarlamentar străin, aș fi votat pentru Codruța Kovesi.
Și nu neapărat, pentru că așa mi s-a spus, ci pentru că imaginea Codruței Kovesi, care mi s-a prezentat mie, europarlamentar străin, a fost cea a unei Luptătoare neînfricate împotriva Corupției.
Un arhanghel Gabriel cu fustă dînd cu sulița în balaur.
Că aceasta e imaginea la care s-a lucrat ne dovedește textul delirant al lui Cristian Tudor Popescu la Digi24, SRI tv 1. Nu reproduc din el, pentru că nu e nevoie. Ajungi să citești ce se scria în presa comunistă despre tînărul Nicolae Ceaușescu față în față cu Zbirii de la Siguranță și cu Călăii de la procesul de la Craiova.
Codruța Kovesi nu mai e acum Tutankamon. E o luptătoare de la Termopile, plină de cicatrici pînă și pe picioare. N-are varice; are cicatrici. De la sulițele corupților.

Un europarlamentar străin știe despre Codruța Kovesi ceea ce i s-a oferit de presa internațională.
Despre J.F. Kennedy, taică-său, bogatul șef de Clan, a spus cînd Clanul decide ca playboy-ul să candideze :

„O să-l vindem pe John ca pe corn flakes.”

Astfel s-a transpus în practică învățătura lui Joe Kennedy, tatăl lui J.F.K. și șef al Clanului:

„Amintește-ți că important nu e ceea ce ești, ci ceea ce cred oamenii despre tine că ești”.

În cazul Codruței Kovesi, străinii nu știu ce e în realitate fosta șefă a DNA, altfel spus ceea ce știm noi, românii. Ei știu ceea ce le-a oferit și le oferă presa străină.
Și ce le-a oferit pînă acum presa străină?
Că România a încăput pe mîna Penalilor din PSD, conduși de Penalul Penalilor, Liviu Dragnea.
Că acești penali, pentru a-și face mendrele, atacă Bruxellesul, care încearcă să-i potolească, dar mare lucru nu poate.
Acești penali și-au luat drept țintă pe Arhanghela Arhanghelilor, ce mai încolo și încoace, Arhangheloaia, Codruța Kovesi.
Și prin manevre murdare, sprijiniți și de presa corupților, cu care se luptă presa cinstiților, în genul Realitatea Tv, Digi Tv și alte unități ale Diviziei Presă, Penalii au reușit s-o dea jos pe Codruța Kovesi de la șefia DNA, ca să scape ei de cătușe.
Ea însă nu s-a lăsat, și iat-o candidînd pentru postul de procuror șef european nu pentru scaun, nu pentru lovele, ci pentru a doborî acum Balaurul corupției europene.
Și în clipa cînd ea și-a depus candidatura, Regimul corupt, Penal, antieuropean de la București, s-a năpustit asupra ei ca s-o blocheze.

Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, aflată la cheremul lui Liviu Dragnea, a convocat-o chiar cînd se pregătea să meargă la Bruxelles. A convocat-o vineri, 15 februarie 2019. Sîntem în 28 februarie 2019. De atunci au trecut 13 zile. Ați mai auzit ceva de dosar? S-a mai făcut ceva la el? Nu s-a făcut nimic. Nici nu știi ce să crezi. E scenariu sau e prostie? Pentru că normal ar fi fost ca ancheta să continue. Cum n-a continuat, sîntem tentați să credem că a fost o diversiune creată pentru a adînci imaginea de hărțuire a Codruței Kovesi de către Regimul de la București. Pentru străini nu contează astfel de subtilități. Contează că tocmai cînd era pe cale să fie aleasă e citată la Secție. Să adăugăm acestei nerozii și altele, de la convocarea pentru a o acuza a Elenei Udrea din Costa Rica pînă la fonfleul cu casele din America, lansat exact în ziua cînd Codruța Kovesi era audiată în Comisia LIBE.

Unul dintre temeiurile imaginii de luptătoare a Codruței Kovesi a fost dat de imaginea actualului regim de regim care vrea să îngenuncheze Justiția de dragul corupților. Ce face Guvernul exact cînd Codruța Kovesi căuta să convingă Europa că e victima Corupților din România care au pus gînd rău Justiției? Dă o OUG care scoate din minți pe magistrați, interpretată ca un nou pumn în gură dat Justiției. Magistrații ies în stradă sau fac grevă. Presa străină își exprimă indignarea. OUG e opera lui Tudorel Toader. Secția e sub comanda lui Tudorel Toader. Cel care a declanșat campania de contestare românească a candidaturii a fost Tudorel Toader.
Tudorel Toader apare drept agentul electoral al Codruței Kovesi.
O face numai din nerozie?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de joi, 28 februarie 2019”

  • Ba limba , esti intr-o mare eroare , si te-ai alege de oprobiul ma-tii dac-ar traii sa vada ce loaza a procreat .Parca ai cufurit ceva si de spatiu locativ ;ce-ai zice ma cocalare daca numa office-ul secretarelor mele bate ca intindere un penthouses , pe pariu ca mi-ai giugiulii barzoiul vazand ce prapastii pecuniare ejectezi ?

    • Pe … PARIU (‘MM) , că-ntr-o săptămână ești … BLOCAT, bade AFRO !!! ¶∆¶

  • Unde ești ‘africane’, … te-ai speriat ???
    Cum era aia cu …’exclamațiile’, ‘cam-aș in nasu’ tău și-al mume-tii ! Hava Maga … ????☺️

    • Ba limba , care-i problema ,te crezi cumva vreun Cicero , iti da glegoria pe-afara ,traiasca intelectu tau care-ti cam joaca feste .In troaca-ti luminata , BMW -ul face diferenta ma cocalare ,traiasca ma-ta aia raposta.

      • Te bagi la o ‘liniuță’, să vedem care ce ‘masini’ avem !
        Că doar, poa’ să plângă și măh-ta, n’așa !

  • Teo Matei , tu cand citezi , o faci numa din prestigioase , ca ai fler , stii unde a cauta ,nu te incurci cu orisicare ,carevasazica ,trai-ti-ar flerul genial .Pai ce sa-ntelegem ,ca independentii sunt de mai multe feluri ,cand ii paradesc pe aia rai ,sunt geniali ca tine , cand o iau la intrebari pe pederasta , sunt vanduti ,e apocalipsa ?

  • Cât timp o să mai repeți postarea asta ? Întreb și eu, așa !

  • Cernate, te-a mancat in c*r sa sari cu virgulele tale si la E. Butnaru si ti-ai luat o smetie peste mestecatoare, de te-ai linistit.. Nu pentru mult timp, e drept, pt ca un taranoi grobian ca tine trebuie ca are obrazul mai gros decat talpa bocancului.. 🙂

  • A fost cuminte, a facut ce i s-a spus si a primit rasplata binemeritata.
    Aidoma unui animal dresat de la circ, dupa ce si-a facut numarul, primeste bucatica de zahar.

  • PSD si Dragnea sunt oricum in situatia lose/lose. Dar asta e tinta falsa. Miza e mult mai mare. Ramane ca viitorul sa ne lamureasca. Arma letala va fi robinetul cu bani europeni si finetea cu care acesta va fi manevrat. Ori nemtii si-au creat o unealta care sa sparga nucile pro-americane PL si Ro, ori americanii au plasat o bomba cu efect intarziat in UE care va exploda mai tarziu in fata Germaniei cu consecinte asupra UE. Meciul cel mare e US vs DE+RU. Va conta mult evolutia UK (Brexit vs non Brexit) si relatia US -China. Pentru Romania chiar nu conteaza. Corupta sau necorupta, e in situatia antilopei intepenita in mal si care are in fata doar perspectiva de a fi mancata ori de crocodilul din apa ori de leul de pe uscat. Cineva sus de tot a pus-o in Europa de un joc de go iar in go, se stie, nu exista remiza. Vom trai si vom vedea!

  • Să nu ne grăbim cu … concluziile, căci încă n-am trecut ‘puntea’ ! De fapt , EA n-a trecut-o !
    Muine lucrurile pot lua o întorsătură jalnica pt Nefertiti ! Hai că ie bine, n’așa, să te culci pe locul I, iar dimineața să te trezești pe II !
    Cum am pățit in 2009 ! Ne-am culcat cu Geoană și ne-am trezit cu Băsescu !!! Tare mult mi-ar plăcea să am dreptate ! ???

    • Vin alegeri PE. Comisia LIBE e doar un spital de nebuni, nu mai vrea nimeni așa ceva. Dea ceea, nu mai votați umili Soros precum Monik Macovei, Cristian Preda, Siegfried Mureșan, Adina Văleanu, Traian Theo Stolojan (zis Moartea-n vacanță), DanielBuda, Marin Jean Marinescu (de bulibașa ăsta cine a auzit pînă acu că reprezintă Romînia?), Traian Ungureanu, or mai fi și alții.Ăștia au cerut anchetarea jandarmeriei romîne șia Romînieii pe trei nasuri julite și acum tac ca morții în cazul cruzimilor jandarmeriei franceze și ale regimului Macron&baba lui. De ce tac? Dintr-un motiv pur romînesc liberal- au spirit de sclav și se tem de Macron 😎 . Nu vrea lumea din nou momîi de paie la Parlamentu lor european, pe un sac de bani.

      • Cât timp o să mai repeți postarea asta ? Întreb și eu, așa !

        • Pînă la alegerile din Parlamentu European, nu mai e mult. :mrgreen: Macovei ar fi făcut carieră ca spălătoare de vase al Antena3, da finanțările lu soros au decis altfel. 😆

          • Idiotului util al lu Soros, preieru Justin Trudeau al Canadei, i se cere demisiia într-o afacere în care a făcut presiuni asupra procurorului general să închidă un caz de corupție, cu o multinațională canadiană carea a dat mită unui fiu al lu Gadafi, în Libia. Un alt idiot util al lu Soros, Monik Macovei, care vede corupția doar în Romînia, ar trebui să fie trimisă la reciclare în Africa., să învețe ce-i aia mită adevărată. Asta , înainte și după ce votanții o s-o trimită la coșu de gunoi al politicii 😎

    • Presa germană titrează că accesul lu Kovesi ar putea introduce SRI la Procuratura europeană. Da. și ca să se întărească implantarea SRI, Kovesi să-l ia ca secretară pe idiotul cu capul teșit Cr Tudor Popescu. 😆

    • Idiotul congenital Cristian T Popescu, informator SRI, zice că Kovesoaica e senzațională. La standardele lui de vierme ,normal că șefa din sufrageria lu Oprea e super. Cînd a fost avortat CTPul într-un șanț de la Cța, măsa a fost amendată de primărie pt murdărirea spațiului public. Și nimeni nu va înțelege niciodată de ce astfel de dărîmați ca CTPeul, cu pretenții de jurnaliști apar în Romînia și nu în alte țări, precum Polonia, Cehia, Slovacia sau Italia. Pt că aici Soros a găsit cei mai ieftini sclavi. 😆

    • Judecătoarea Florica Roman- CA Oradea.“In timp ce numele procurorilor din cadrul SIIJ sunt cunoscute, acestia fiind numiti de catre CSM in urma unei proceduri transparente, nu se cunoaste nici pana in prezent cine au fost procurorii desemnati arbitrar de catre fostul procuror-sef DNA Laura Codruta Kovesi sa conduca si sa functioneze in cadrul acestui Serviciu ce avea in competenta anchetarea magistratilor”. Normal, statu paralel nu poa să dea chiar tot dintr-odată 😉 Și doar n-o să iasă Danileț cu drogații lui la grevă împotriva DNA. Nu, Soros i-a obișnuit că dublul standard e cheia succesului la ei, la marxiști. 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *