Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Trei zile în care în România catolicismul a devenit Religie de stat. Sub privirile blege ale BOR

Trei zile în care în România catolicismul a devenit Religie de stat. Sub privirile blege ale BOR

În drum spre Sinaia, pe ceea ce nu cred vă va deveni vreodată autostradă, am auzit transmisă în direct la Radio, Sfânta Liturghie ținută de Papa Francisc la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc, Miercurea Ciuc, sîmbătă, 31 mai 2019.
Fie și pentru că n-am avut timp, n-am urmărit în transmisie directă la radio sau la tv nici unul dintre momentele de pînă atunci ale vizitei. Acum însă am avut ocazia de a asculta o mare parte din liturghia de la Șumuleu Ciuc.
Am aflat astfel de ce i-a zis Iehova Profetului Ieremia:

„Iată că te-am pus astăzi peste națiuni și peste regate,t ca să smulgi din rădăcină și să dărâmi, să distrugi și să sfărâmi,u să construiești și să plantezi.”

Nimic nou sub soare! – mi-am zis. Prin ce de deosebește Ieremia de Lenin? Prin nimic. Și Lenin pretindea că acționează în numele cuiva dărîmînd Lumea Veche pentru a ridica o Lume Nouă!

Am aflat astfel de statuia Fecioarei de sanctuar. Am aflat că e făcătoare de minuni. Am luat cunoștință de pasaje întregi din Biblie. Toate acestea pe fondul unei pioșenii exemplare a reporterilor. O pioșenie care a definit prestația întregii prese românești din aceste trei zile. Toți reporterii au lăsat impresia unei transfigurări în genul celei de pe Drumul Damascului. Pînă mai ieri erau jurnaliști la televiziunile libere din România postdecembristă. Acum lucrau cu toți la Trustul de presă al Vaticanului.

Papa Francisc mai ținuse pînă atunci o liturghie religioasă: Cea de la Catedrala Sfîntul Iosif. Dacă punem sub semnul protocolului religios și momentele de la Catedrala Neamului și de la Iași, adăugînd și liturghia de la Blaj, putem spune că vizita Papei a fost practic un turneu apostolic. Papa Francisc a venit în România la invitația lui Klaus Iohannis. Un comunicat al Administrației prezidențiale postat pe site-ul Președinției în data de 30 mai 2019, ne dezvăluie c-a fost vorba de o vizită de stat:

„Vizita de stat a Sanctității Sale se desfășoară la invitația Președintelui Klaus Iohannis, care a adresat această invitație în luna mai 2015, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfîntul Scaun.”

Din cîte se vede și din acest Comunicat, Papa Francisc a venit în România ca șef al Statului Vatican, și nu ca Misionar catolic. Cu toate acestea, cît a stat în România, Papa Francisc a făcut misionariat catolic: slujbe peste tot, predici, arătări de icoane, pelerinaje.
Conform Vatican News, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a declarat, în ajunul plecării spre Bucureşti a papei Francisc, că e cea de-a 30-a călătorie apostolică a Suveranului Pontif și că ea va urma itinerariul dialogului ecumenic şi al îndemnului la redescoperirea valorilor care au stat la baza fondării Europei.

De regulă astfel de turnee au loc în țări cu puternice comunități catolice. Însuși seful Bisericii catolice, locțiitorul lui Isus într-o parte a creștinătății, vine pentru a oficia slujbele ținute altfel de clerul local. E România o țară catolică? Firește că nu. Și cu toate acestea, timp de trei zile România a trăit o atmosferă tipică unei țări catolice. Și nu a unei țări catolice oarecare, ci a unei țări în care Biserica Catolică e religie de stat, ba mai mult, în care Biserica Catolică împarte puterea cu forțele laice. Toate momentele religioase au fost transmise la posturile publice de radio și televiziune. Fătucele de la televiziunile de știri au transmis de la fața locului cu ardoarea religioasă a unor carmelite. Lideri de opinie, prezenți în studiouri în orice împrejurare, în virtutea unei noi profesii – cea de atoate stătător în studiouri –, au invocat formule din vocabularul lui Petrache Lupu, gen, miracol, minune dumnezeiască. Într-o lume guvernată de știință, suveranul pontif a fost prezentat drept un Napoleon al Meteorologiei. Faptul că la ivirea Sa, apărea Soarele și ședea ploaia, a fost prilej de reamintire a rolului jucat de Dumnezeu ca director al Institutului Meteorologic Universal. E drept, în tot acest timp, în restul țării se dezlănțuiseră ceea ce gramatica televiziunilor de știri numea Urgiile Naturii. Deși atotputernic în privința Meteorologiei de la fața locului, Papa n-a reușit să pună la punct Meteorologia din alte părți ale țării. Înzestrat cu puteri dumnezeiești de presa noastră pe vecie nătîngă, el n-a putut salva de la luarea de ape pe cei patru copii din Prahova. Ar fi reușit dacă în locul său ar fi fost Patriarhul de la Constantinopol?

Biserica Ortodoxă Română e ținta atacurilor TeFeListe de o rară sălbăticie. Orice tentativă a Bisericii Ortodoxe Române de a oficializa atmosfera religioasă e pusă la punct pe rețelele sociale, pe site-urile TeFeListe, în Stradă, drept pretenții de a pune la îndoială caracterul laic al Statului. Ridicarea Catedralei Naționale a stîrnit nu numai proteste, dar și înjurături de-a dreptul. Cînd Gabriela Firea a decis ca Primăria să contribuie financiar la proiectul Catedralei Neamului, consilierii USR, reprezentanții TeFeLismului în politică, au făcut gură. Referendumul pentru familie a fost o inițiativă a Bisericii Ortodoxe Române. Referendumul a fost atacat virulent de TeFeLiști. USR și PLUS, cele două formațiuni de sorginte TeFeListă, au îndemnat la boicotarea Referendumului. Printre altele, inițiatorii Referendumului au fost denunțați ca învechiți, ca împietriți în tradiții și chiar ca bigoți.
Predicile Patriarhului Daniel despre tradiție, despre valoarea familiei, a căsătoriei, despre prețioasa moștenire, au fost ridiculizate de TeFeLiști.

A spus altceva Papa Francisc în cele trei zile de apostolat în România?
Firește că nu.
A pledat pentru respectarea tradițiilor, pentru familia alcătuită din bărbat și copii, pentru procreare, pentru a ne reaminti iar și iar de rădăcini.

La Blaj Papa Francisc a zis:

„Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase. Colonizările ideologice dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei şi dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca şi cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noştri şi copiilor, lăsîndu-i fără rădăcini din care să poată creşte. Sînt voci care, semănînd teamă şi diviziune, vor să şteargă şi să îngroape cea mai preţioasă moştenire pe care aceste ţinuturi au văzut-o, născîndu-se.”

La Iași, Papa a reafirmat teza păstrării tradițiilor naționale:

„Iar visul vostru a fost acesta: «Visăm ca ei să-și poată construi un viitor fără să-şi uite rădăcinile. Visăm ca întreg poporul nostru să nu uite de rădăcinile sale». Voi priviți la viitor și deschideți ziua de mîine pentru fiii voștri, pentru nepoții voștri, pentru poporul vostru, oferind ce-i mai bun din ceea ce ați învățat pe drumul vieții voastre: ca ei să nu uite de unde au plecat. Oriunde vor merge, orice vor face, să nu-și uite rădăcinile.”

Globalismul, religia care-i însuflețește pe TeFeLiști, susține contrariul. Susțin contrariul și partidele prezidențiale cînd vine vorba de poziția noastră în UE. Discursul Papei pare inspirat din doctrina suveranistă a lui Victor Orban. Pentru mai puțin, PSD-ul condus de Liviu Dragnea a pierdut alegerile sub asaltul tineretului adus la urne de diversiunea potrivit căreia orice subliniere a tradițiilor naționale înseamnă politică de ieșire din Uniunea Europeană. O campanie dusă de Klaus Iohannis cu precădere. Care Klaus Iohannis a dirijat ampla operațiune de transformare a unei vizite de stat într-o vizită de misionariat.
Ați văzut pe undeva vreun bombănit TeFeList, vreun scîncet? Ați văzut vreun USR-ist protestînd? Ați văzut vreo Chichirău filmînd în semn de protest?

Să fim bine înțeleși.
Cele trei vizite ale Papei în România n-au stat sub semnul unei vizite de stat, ci sub semnul unui turneu de misionariat într-o țară ortodoxă. La fel Papa Francisc, sub semnul obiectivului său de a restabili întinderea Bisericii Catolice în lume, tot mai redusă și din cauza unor slăbiciuni interne, a făcut călătorii apostolice în țări în care catolicii sînt minoritari. Că și-a propus și a realizat asta din plin în România nu mă miră. Să ne imaginăm că venea Patriarhul Rusiei în țara noastră. Ar fi beneficiat el de atîte facilități în privința misionariatului ortodox? Firește că nu. Patriarhul Rusiei ar venit dinpre Răsărit, unde nu mai sînt Stăpînii României. Papa Francisc a venit dinspre Vest. Și tot ce vine dinspre Vest e primit la noi, în Babuinia, cu entuziasm. Sînt adeptul unui stat laic deplin. Orice oficializare a Bisericii Ortodoxe e văzută de mine, în spiritul viziunii asumate de marii noștri scriitori – Tudor Arghezi, de exemplu – drept o lovitură dată credinței autentice, credință pentru care oficializarea, atotputernicia Bisericii e un pericol mortal. Observațiile în legătură cu transformarea unei vizite de stat într-un turneu apostolic, de prozelitism catolic, nu sînt făcut de mine de pe pozițiile unui fan al Bisericii Ortodoxe Române. Ele sînt făcute de pe pozițiile unui Istoric al clipei care nu va osteni a denunța prosternarea românilor față de orice și oricine vine din Lumea Stăpînilor din Vest. Pentru babuini, Papa Francisc e întruchiparea Stăpînilor din Deal. Așa se explică graba Babuinului de la Cotroceni de a se lipi electoral de vizita Papei. Așa se explică prosternarea premierului, a demnitarilor în fața Suveranului Pontif cu o ardoare depășind-o cu mult pe cea a unui credincios catolic. Așa se explică ușurătatea cu care Biserica Ortodoxă Română a acceptat trei zile de prozelitism catolic pe teritoriul unei țări depre care ea, BOR, pretinde că e ortodoxă.
Potrivit logicii această atmosferă trebuia să stîrnească bombănitul, dacă nu chiar protestul TeFeLiștilor. N-au făcut-o. Pentru că și TeFeLiști sînt români. Și dacă sînt români, sînt și ei babuini.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

30 comentarii pentru articolul „Trei zile în care în România catolicismul a devenit Religie de stat. Sub privirile blege ale BOR”

  • Asta este lumea din care romanii nu inteleg nimic si pe care o vor fara sa stie ce-si doresc. Tragic ca marea majoritate sint neo-marxisti care se cred de dreapta, deoarece „tot ce vine dinspre Vest e primit la noi, în Babuinia, cu entuziasm.”
    America – THE VIDEO THEY DON’T WANT SEEN!
    https://www.youtube.com/watch?v=4Gpb6nzcB6s

    • Neo-marxistii sunt de dreapta, in noua accepțiune a celor două „direcții”, respectiv DREAPTA & STÂNGA !
      Videoclipul nu e … relevant, in sensul celor prezentate de tine ❗

  • Aaa? Papa ar fi trebuit sa se rezume la efectuarea unei simple vizite de stat? Sa vina în România si sa nu tina nicio slujba religioasa?
    Pai, atunci nu ar mai fi fost Papă!
    În ceea ce-l priveste pa patriarhul rus, prietenul kaghebistului Putin, numai de bine, dar poate sa stea linistit la el acasa, noi ne multumim cu patriarhul nostru.

    • Lasă, că-n curând o să devină SEFU’ LU’ DANIELLO, SUO FRATELLO !!!

      • Cum se va întâmpla asta?

        • Păi, e cazu’ să-ți mai spun că acest Francesco este „subalternul” așa numitului papa-negru, iezuit, Aldonso Nicolas, care, de fapt, are o misiune CLARĂ, DE INDEPLINIT :
          CATOLICIZAREA … GLOBALĂ ❗
          Mai „studiază”, moncher”, … ARHIVELE SECRETE ❗❗❗

    • BTW, Putin este cel care ține „in picioare” ORTODOXIA , care altfel ar fi pur și simplu … ÎNGENUNCHIATĂ !

  • Ati reusit sa striviti corola de minuni a patriei ? dar e de cugetat la ce-ati scris.
    dar…
    1) ce credeti despre faptul ca biserica catolica a donat comunitatii ortodoxe romanesti din Italia lacasuri de cult din patrimoniul ei (ex biserici catolice, devenite ortodoxe)
    si
    2) cum va explicati afirmatia Papei „Aşa cum am mai spus, am primit o petiţie de la o femeie care munceşte în străinătate pentru a-şi ajuta familia. Acest lucru este mereu dureros. Dar de ce a plecat? Nu pentru turism, ci de nevoie. De multe ori, nu este din vina ţărilor, ci ESTE REZULTATUL UNEI POLITICI MONDIALE.”

    • Ia mai gândește-te, Anca … G !?!
      Dac-ar fi constrânși românii ortodocsi, să treacă la catolicism, cum ar fi ? Ai accepta ?
      Vorbesc la modul general, nu mă refer la „distinsa-ți” persoană !

      • Biserica greco-catolică a fost o asemenea încercare eșuată, deci presupunerea este inutilă.

        • În plus ambele confesiuni sunt creștine, deci ce câștigă cel care vrea să forțeze oamenii?

          • Presupunerea că papa vrea să devină conducătorul tuturor religiilor este infantilă, (ca să mă exprim civilizat), pentru că un asemenea scop nu ar folosi la nimic.

          • Toti, si cei de stanga si cei de dreapta vor putea prelua cate ceva din imaginea de ‘lider’ a papei Francisc, sau macar vreun mesaj, o idee, sa-i conduca spre succesul personal sau de grup, etc. A devenit un fel de ‘vedeta’ pentru mase; e cool. Crestinismul sud-american e de stanga, spre deosebire de cel european, care merge pe linie conservatoare, dreapta, centru dreapta. De aceea, pentru toti e cate ceva in ‘sacul’ papei. Seductia este fara precedent. Iar supusenia, orizontalitatea noastra atat de tipica, amplifica puterea sarmului, ne anihileaza capacitatea de a-i rezista. De aceea, salut acest articol si umorul.

      • G, da.
        De la Geambaș, Greblă, Gutuie. La Gutuie as pune o rima, dar nu ma lasa „distinctia”, coane!
        Altfel, intrebarile lu’ matale (ca-s doua) la intrebarile mele, se ciocnesc ca ouale rosii de Pasti de cupola moscheii din Babadag.

        Daca mai trec pe-aici, imi pun o geaca noua. ?

        • La gutuie, ei bine, ți-aș „pune” și eu aceeași rimă, … dar mi-e că te-‘neci, cu ea, așa că mai bine „ți-o pun” la punctul G, fi’ncă … AM CU CE !

  • Mesa, maestre, nu liturghie. Liturghia este doar la ortodocsi.
    In rest, sunt de accord ca presa „libera” din RO doboara record dupa record la capitolul slugarnicie.

    • Pardon !?! Tot liturghie i se spune ! In cazul acesta era vorba despre LITURGHIA PONTIFICALĂ ! Dacă nu mă crezi, intereseaza-te pe la … diecezele romano-catolice, sau, de ce nu, pe … goagăl !

    • Biserica creștină indiferent că este de rit ortodox sau catolic are liturghia ca principală slujbă.

  • Maestre, iar gresiti!
    1.Referendumul pentru familie nu a fost initiat de BOR, ci de Coalitia pentru Familie, asociatie formata din 44 ONG-uri de confesiuni diferite, deci de societatea civila.
    2.Oficial, Papa a fost intr-o vizita de stat, deoarece este regele Vaticanului, dar scopul lui este unul pur electoral, nu misionar. El nu a venit intr-o tara ortodoxa sa-i converteasca pe romani la catolicism, ci sa-si asigure sprijinul ortodocsilor pentru a deveni conducatorul crestinismului, apoi al tuturor religiilor. Apocalipsa Sf. Ioan se refera clar la Papa Francisc I, al optulea rege al Vaticanului, ca la un Fals Profet: „Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.”(Apoc. 17, 11)
    3.Papa este omul Sistemului, de aceea TFL-istii si presa progresista nu au reactionat impotriva lui. Recursul la apararea valorilor traditionale este pur propagandistic, ca doar nu era sa sustina pe fata comunitatea LGBT, dar interventii publice de pana acum nu lasa loc la niciun dubiu in aceasta privinta.
    4.Ortodoxia este ultimul bastion pe care Sistemul il mai are de doborat pentru a instaura o Noua Ordine Mondiala, iar Papei Francisc I i s-a incredintat misiunea de catre cei 10 capi ai famiilor de bancheri internationali (Rothschild, Rockefeller, Morgan, etc. ) de a o ingenunchia: „Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu fiara. Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor o dau fiarei. Ei vor porni război împotriva Mielului”(Apoc. 17, 12-14) .
    5. Stiinta moderna nu este „stiinta”, ci magie, dupa cum bine remarca Ioan Petru Culianu, care a si fost asasinat de catre Sistem pentru dezvaluirile sale.
    6.Statul laic este un non-sens. In realitate, statele care nu au crestinismul drept religie de stat sunt state antihristice, iar Romania nu face exceptie.

    P.S. Poate acum veti intelege de ce un ANONIM va ajunge presedintele Romaniei si nu Iohannis, Ciolos, Kovesi sau Gadea.

    • Eu tot spun, de vreo trei zile, acest lucru !
      Ceea ce înseamnă că … MULȚI VĂD, PUTINI … CITESC ! Că, … de, … așa-i … „șatra” blogului ❗

    • Dacă poporul este pregătit să voteze masiv un anonim, de ce la europarlamentare niciun „anonim” nu a trecut pragul?
      Este greu să se importe modele la nivel de societate, iar în ultimă instanță, votul în Ucraina a fost tot negativ, deci când rămân doi competitori, se votează preponderent împotriva unuia, fără să conteze prea mult calitățile celuilalt. Așa a fost în România sau chiar și în
      America.
      Amnistia și grațierea reprezintă, din punct de vedere uman și în special religios, chiar întruchiparea „IERTARII”, iar a lipsi un om de această șansă nu este permis, decât dacă admitem că orice judecată are și valențe divine superioare, iar abuzul nu este acceptat nici
      măcar ca posibilitate întâmplătoare și neintenționată.
      Oare în discuțiile private, papa a atins aceste subiecte sau și-a dat seama că nu are cu cine, iar din acest motiv în mesajele publice a căutat să insufle oamenilor sentimente mai puternice de toleranță și solidaritate umană.

    • Maestrul nu greseste!

  • Mai bine, nea klausikă, îi dădea papei, drept cadou, fi două-trei … stampile de vot ❗

  • Pai Patriarhul Rusiei, dacă venea, nu putea face nimic in plan religios fara aprobarea BOR. Regulile sunt stricte. Orice ierarh ortodox aflat in vizita in afara eparhiei sale, trebuie sa ceara voie pentru orice ierarhului local

    • Asta il include pe Patriarhul ecumenic, nu mișcă nimic in afara sediului Patriarhiei ecumenice sau a teritoriilor unde e sef direct, de exemplu Athosul, fără să ceară voie episcopului/Patriarhului local.

      Patriarhul ecumenic nu e Papa nici pe departe, are o functie mult mai aproape de simbolic intre Patriarhii nationali decat de putere de a dicta de a-si impune vointa, de a se misca liber. El nu e seful Ortodoxiei, e un fel de primul intre Patriarhi, dar simbolic. In ortodoxie autoritatea maximă o au hotararile sinoadelor, de la cele locale la cele ecumenice, ale tuturor episcopilor ortodocsi si recunoscute de toti episcopii ortodocsi

      • In schimb Papa e sef peste Biserica Catolică, oriunde merge cardinalii locali iau pozitie de drepti sj executa ce le spune superiorul lor. Are autoritate individuală extrem de puternică.

        De aici si faptul că a făcut cam ce a vrut in Romania, e ca si cum ar fi venit Trump sau Rolling Stones. Nu avea treabă cu autoritatile locale, nici cu alea politice nici cu alea locale. A dat concerte si a plecat.

        De ce au reactionat ai nostri asa? E bine să tratezi frumos o vedetă mondială. Te vede lumea

        • Asa că Johannis, usereii, udemereii, pesedeii, plus sinodul BOR s-au lipit la niste poze si si-au făcut cruce că au scapat. Deja după trei zile nu mi era totul așa mișto și incepea să devină obositor, să semene a ocupatie, cu toate cuvintele frumoase ale Sanctitatii Sale

        • Papa, din „păcate”, respectă indicațiile așa-numitului papa-negru, Aldonso Nicolas, șeful IEZUIȚILOR !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *