Gîndul lui Cristoiu de marți, 14 mai 2019

În timp ce-i făcea lui Klaus Iohannis un masaj, Dacian Cioloș l-a ciupit un pic de bucă

Duminică, 12 mai 2019, aflat la Timișoara, în campania pentru europarlamentare, Dacian Cioloș, liderul de facto al Alianței 2020, a făcut o declarație identificată rapid de întreaga presă drept un atac la adresa lui Klaus Iohannis:

„Cred că viitoarea Constituție a României trebuie să precizeze mai clar responsabilitatea guvernării. Președintele și Guvernul trebuie să lucreze împreună, dar, pentru asta, Președintele țării trebuie să își asume decizii. Dacă nominalizezi în fruntea guvernului toate, dar chiar toate marionetele unui infractor ca Dragnea, tu, ca Președinte, trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru nominalizare.

Pur și simplu ne putem trezi că punem în fruntea guvernului pe oricine. Nu ai cum să îl dai jos, dacă o gașcă de oameni nu vrea asta. Vom schimba aceste prevederi. Vrem un Președinte implicat și responsabil, un Parlament care să răspundă voinței poporului! Și un guvern profesionist”.

Dacă e vorba chiar de un atac, putem aprecia doar prin raportare la două realități indiscutabile :

  • Realitatea atacurilor din România celor doi ani electorali, unul după altul, 2019 și 2020.
  • Realitatea obiectivului politic pentru care au apărut USR și PLUS, legate ulterior într-o alianță, intitulată Alianța 2020.

Realitatea electorală a momentului arată un nivel înalt de violență a dialogului între competitorii politici. Pînă și Klaus Iohannis, vîndut românilor de Serviciile din interior în cooperare cu cele din afară drept un Carol al II-lea venit pe meleaguri moldo- valahe să-i învețe pe babuini ce vrea să însemne un neamț cu nasul pe sus, s-a grăbit să coboare atacurile antiPSD la nivelul înjurăturii de mamă. N-a ajuns pînă la invocarea părților anatomice rușinoase, dar nici mult nu mai are.

Prin raportare la ce înseamnă în România electorală un atac la adresa unui adversar, zicerea lui Dacian Cioloș de la Timișoara e un soi de ciupit de bucă din greșeală în timpul masajului făcut de o profesionistă unui client cu cont în bancă.
– Pardon, se scuză distinsa, călare pe obiectiv, după care continuă masajul cu și mai mare osîrdie.

Realitatea obiectivului pentru care a fost creată Alianța cere ca USR și PLUS să-l atace pe Klaus Iohannis de pe poziția unui electorat scîrbit de întreaga clasă politică și îndeosebi de oamenii vechi ai acestei clase. Nici Klaus Iohannis, nici liderii PNL, ca să mă refer doar la partea Dreaptă a scenei noastre politice, nu sînt pentru acest electorat oameni noi, virgini în materie de compromisuri mizere, de afaceri de corupție și mai ales de trecere dintr-un pat într-altul. Klaus Iohannis, ca să dăm numai un exemplu, ar fi pentru acest electorat țintă un politician care a practicat pe larg prostituția politicianistă. A concubinat cu PSD în 2009, de dragul funcției de premier, a fost cît pe-aci să devină, la cerere, viceprim ministru în Guvernul USL din 2014, a fost acuzat în presă de afaceri imobiliare, are o camarilă de oameni de afaceri la fel de nesățioasă ca și cea a lui Liviu Dragnea, la un moment dat s-a hîrjonit și cu Guvernarea PSD- ALDE. Alianța 2020 apărut sub semnul credinței că generațiile tinere, trezite electoral în ultimi ani, vor oameni noi pe scena politică și prin urmare vor de la USR și de la PLUS poziții tranșante, virulente chiar față de întreaga clasă politică, dar mai ales față de partidele de Dreapta, cele care vor votul alegătorilor presupuși de Alianță. Lesne de imaginat ce victimă sigură ar fi pentru Alianță, din această perspectivă, PNL. Cu oamenii săi vechi și otova, unii dintre ei precum Vasile Blaga, chiar candidați la europarlamentare, nu din alt motiv, decît acela de a beneficia de avantajele pensiei de lux oferite de condiția de europarlamentar, sau chiar Ludovic Orban, personaj care, în clipa cînd strigă la PSD, nu știi dacă să rîzi, pentru că e comic sau să te prinzi cu mîna de nas, de teamă că i-ar crăpa nădragii în fund.

Prin raportare la aceste exigențe reclamate de realitățile care au dus la ivirea Alianței DA, așa zisul atac al lui Dacian Cioloș e o comedie de prost gust. Klaus Iohannis nu e criticat, pentru că face parte dintre oamenii vechi, pentru că nu deosebește cu nimic de baronii PSD și PNL, pentru că vede în înalta funcție de președinte nu o datorie de a se sacrifica pe altarul public, ci un bacșiș zilnic de privilegii de lux. Klaus Iohannis e criticat, pentru că, vezi Doamne! n-a fost suficient de ferm cu PSD ca președinte. Asta venind de la un politician care a fost ținut premier tocmai de către majoritatea PSD-istă din Parlament și față de care nici măcar nu s-a șters la nas de teamă să nu fie dat de a berbeleacul din fotoliul de la Victoria.

Presa a văzut în zicerea de la Timișoara nu numai un atac, dar și un atac în premieră. O scurtă reamintire a poziției adoptate de Dacian Cioloș față de Klaus Iohannis contrazice teza premierii. Din reproșul că n-a fost suficient de ferm cu PSD Dacian Cioloș și-a făcut o permanență a vieții și activității sale din ultima vreme. Pe 3 noiembrie 2018, cu șase luni în urmă, Dacian Cioloș spunea despre Klaus Iohannis:

„Eu știu că domnul Iohannis ține foarte mult la a respecta Constituția. E un om drept, e probabil și caracterul dînsului și profilul dînsului, și apreciez asta, am apreciat asta de multe ori și pe perioada în care am fost prim-ministru. Cred însă că Președintele României, în momentul de față, are nevoie să fie, sau românii au nevoie ca Președintele României să fie mult mai dătător de încredere că își folosește prerogativele în așa fel încît să apere cu toate mijloacele pe care le are statul de drept și să dea acest semnal foarte mult. Poziția de Președinte, așa cum o simt eu, are niște prerogative formale și are niște prerogative morale, lumea așteaptă într-adevăr mult mai mult decît permite Constituția de multe ori de la președinte, dar cred că președintele trebuie să găsească modalitatea prin care respectînd Constituția să dea în permanență acea încredere oamenilor care l-au investit”.

Ca și în cazul zicerii de la Timișoara sare în ochi prudența de a nu-l supăra pe domnul președinte, evitarea refererii directe prin folosirea funcției de președinte în general.
Putem numi aceasta un atac? Putem numi zicerea de la Timișoara un atac?
Nici vorbă.
Putem numi declarația de la Timișoara cel mult o critică tovărășească de pe vremuri.
Deși eu prefer s-o numesc o ciupitură de bucă, din greșeală, în timpul masajului.

N.B. Recitindu-mi textul de mai sus în vederea publicării, era să mor de rîs la mustrarea mea că Dacian Cioloș nu-l atacă pe Klaus Iohannis ca pe un om vechi al unei clase politice îmbătrînite în rele. Păi cum să critice Dacian Cioloș pe cineva că e un om vechi în politica dîmbovițeană? El e cumva altceva decît un om vechi?


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

48 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de marți, 14 mai 2019”

  • Domnule Cristoiu, doar dv. stiti de ce, dar ati ales sa citati o parte din discursul lui Ciolos în care acesta îl ciupeste doar un pic “de buca” pe Iohannis. Va dau eu alte doua citate din care rezulta ca presedintele PLUS l-a atacat dur pe Iohannis, ciupindu-l adânc acolo unde îl doare cel mai tare:
    /
    1.”Un Parlament rau intentionat si un Presedinte fara solutii pun statul într-un echilibru precar, care foloseste electoral ambelor parti. Din ecuatie lipsesc cetatenii si interesul social.”
    /
    2.”Daca nominalizezi în fruntea Guvernului, dar chiar toate marionetele unui infractor ca Dragnea, tu, ca presedinte, trebuie sa îti asumi responsabilitatea pentri nominalizare… Vrem un Presedinte implicat si responsabil…”
    /
    Domnule Cristoiu, ne spuneati zilele trecute ca si în timpul vacantei din Franta scrieti aceste “blestemate” de comentarii. De ce credeti ca sunt “blestemate”, maestre?

    • Nici în citatele pe care le-ai dat tu, Ciolos nu pronunta numele presedintelui.

      • România are un singur presedinte, Ciolos vorbea despre el, oricine întelege asta, “adrisantul “nu poate fi confundat”.

        • Don´t forget, you are talking to dummy here…

          • Cu mine, daca vrei sa vorbesti în limbi straine, vorbeste în franceza!
            Mais tu pourrais t’abstenir de m’embarasser quand même.

          • Iar îti dai arama pe fata, ba, Niccollo. Ba, cum m-ai putut prosti tu pe mine o vreme, ca esti diferit de amicul tau, Serban. Apropos, ce mai face zapacitul? Banuiesc ca tineti legatura.

    • Bai Georgica, vad ca ai depasit stadiul in care doar i te adresezi lui I.C., acum l-ai luat si la intrebari.. Ia zi, tot in baza istoriei voastre impreuna crezi ca-ti va si raspunde? 😛
      Altfel da, a dat fonfanitul cu KWI de asfalt, mai ales ca una din marionetele sustinute si promovate in fruntea guvernului, de catre infractorul Dragnea, a fost chiar el…

    • S-a răsturnat Basculanta cu proști la palatu lu Iohannis. Vine nazistu La ploiesti sa lanseze o carticica si au vopsit aia marmura ptr venirea lui.

      Cam astia conduc Romania. Vopsesc marmura si sug carice la Inalta poarta
      https://www.cotidianul.ro/cat-de-prost-sa-fii-sa-faci-asa-ceva/?unapproved=201633&moderation-hash=78d65aead0b18a3bdedf2cc8ffbdb686#comment-201633 😆

  • Ceea ce spuneti dv. acum, maestre, se va adeveri sau nu, la alegerile prezidentiale.
    Eu cred ca Iohannis va câstiga înca un mandat de presedinte, nu cu ajutorul lui Ciolos, ci cu ajutorul pesedistilor care nu au stiut sa se debaraseze la timp de banditul care îi conduce si de ceilalti câtiva banditi de frunte care îl slugaresc pe mafiot.
    Dv. ziceati ca veti vota cu Ciolos, parca.

  • Vax albina ! Va amăgiți cu … apă rece ! Aceste atacuri sunt, de fapt, niște înscenări, mai mult, sau mai puțin bine, regizate !
    Cum de altfel vor fi și viitoarele alegeri prezidențiale, in urma cărora sasu’ va rămâne … pe DINAFARĂ !
    La fel ca și în Ukraina, câștigătorul va fi un outsideri, care nici nu s-a “desfășurat” încă pe scena politică !
    Vom trăi și … veți vedea ❗

  • Iar pe KWJ îl doare exact acolo unde l-a ciupit “un pic” Cioloș !?!

  • Am înțeles eu bine? Ăsta ar vrea să dizolve Parlamentul de câte ori nu ascultă de comenzile de jaf sciorosiste? … și cică mafia lor pe vremuri apăra țara, pe vremea când chipurile nu erau racolați in corpore și în văzul lumii… se pune oare de un nou “a fost nevoie”? sau deja sunt gata scrise procesele verbale de la secțiile de votare? – sunt doar curios….

  • Adriano, pesedista înraita, mare admiratoare a lui Erdogan, nu-ti mai dori ca politica din România sa decada în întregime la nivelul celei din Turcia, ca va fi jale!

    • Ti-a scris si femeia in privat? Ca nu pari sa raspunzi la vreo postare a cuiva.. Sau e din istoria voastra impreuna? 😛

      • Da, da, e din istoria blogului. Femeia îl aplauda nu demult pe dictatorul turc p-acilea.

        • A fost, probabil, una dintre fazele în care am facut-o “toanta” si tu nu ai reactionat în niciun fel pentru a-i apara demnitatea.

    • Cum marsh, uist? Atat? Asta-i tot? Hai smardoiule, arata ce poti. Sau voi securistoizii va legati doar de oamenii care stiti ca nu riposteaza?

    • Asa, ba, copiaza-l pe seful tau: tot ce nu-i pesedist îi securistoid, caraghiosule!

    • Asa, ba, copiaza-l pe Dragnea si pe ceilalti handicapati care va conduc: tot ce nu-i pesedist, îi securistoid, caraghiosule!

    • Băi sandy, dacă tu te dai mare smardoi, ai grijă că mai sunt și … “MOTOCICLIȘTI”, pe blogu’ aista !

  • Trebuie sa recunosc ca pesedistii de pe blog au un spirit de gasca si de haita foarte bine dezvoltat. Uita-ti-va la Nikola si la Sandman, cum se ajuta ei reciproc atunci când vor sa-l încolteasca pe unul din opozitie.
    Admirati-i cum stiu amândoi sa apere femeile pesediste, pentru ca ele sunt femei înainte de toate. Dar, în gândirea lor demna, Roxana Roman trebuia lasata sa fie hartuita de un impostor, prietenul lor, pentru ca nu era pesedista. Dezgustator!

    • corectez, “uitati-va”

    • Bai Georgica, ai mari fracturi de logica, sa o luam pas cu pas:
      Femeia posteaza ca e Ciolos un dezastru…atat!
      Tu-i zici: Adriano..nu-ti dori ca politica din Romania sa decada la nivelul celei din Turcia, ca va fi jale! (??!!)
      Eu, si nu cred ca asta inseamna ca ¨sar s-o apar¨, iti semnalez lipsa oricarei legaturi intre postari, iar tu-mi dai dai un raspuns care sintetizat suna gen: Las ca stie ea de ce..
      Pai mai poti pretinde ca esti sanatos la cap???

      • Nici nu stiu de ce-ti mai raspund…
        Femeia zicea de rau despre Ciolos si despre useristi. Femeia îl vrea pe Dragnea care are idei de dictator ca Erdogan. Femeia avusese si o postare în care îsi exprimase admiratia fata de Erdogan. Aseara, invitatul Cojocaru postase ceva despre turcalet.
        Pacat ca nu pot sa-ti desenez ca reusesti sa întelegi. Ba, de ce nu ai lasat-o pe Adriana sa-mi dea replica, si te-ai bagat cu musca?
        Sunt mai sanatos la cap decât tine si Sandman la un loc.
        Pa!

        • Acu, daca ma uit la postarea mea si la a ta, vad ca a ta e ¨ratiune pura¨. Bine c-ai lamurit-o! He,he,he..

        • Georgica, daca mai era nen-tu Cernat p-acilea te renega..
          -sa-ti desenez CA reusesti (?)
          -te-ai bagat CU musca (?)
          -virgula inainte de ¨si¨ copulativ
          Iar aia de mai sus cu ¨uita-ti-va¨, e de geniu 😛

          • Ha, ha! Poate ai vazut în ce viteza m-am luptat cu doi deodata! Nu am verificat aproape nimic din ce-am scris, iar aia cu “uita-ti-va” mi-am corectat-o singur în secunda doi. Hai ca ai devenit chiar simpatic în final.

    • Si inca ceva, Georgica, eu sunt liberal prin convingere, dar nu genul care sa sustina un partid condus de Sica Mandolina, doar pentru denumire..
      Iar daca nu am cu cine sa votez, nu mai votez.
      Ce este insa adevarat, este ca pesedistii de pe blog au un discurs mai decent si mai echilibrat decat jivinele turbate hashtagiste, care si-au pierdut demult uzul ratiunii si nu vad decat rosu in fata ochilor..
      Iar cand acestea se pozitioneaza de partea lu Secu si a tortionarilor resapati, le mai dau cate o binemeritata smetie.. 🙂

      • Doar nu-ti închipui ca eu îl agreez pe Orban! Si ai dreptate, de când nu mai posteaza Tecton si Serban si altii ca ei, pesedistii (Adriana, adica) au un discurs mai decent.
        Si lasa povestea cu secu si tortionarii când securistii si tortionarii sunt si de-o parte si de cealalta.

  • Georgicaaa, pastilele tata, ca iar ai un acces de rabie! Ba, tu chiar nu vezi ca te porti ca un caine turbat, intr-o cusca?
    Ataci oameni pentru postari istorice, raspunzi la subiecte si provocari doar de tine stiute, scuipi, injuri, țipi, faci tumbe…
    Cauta-te baietica, la o clinica de specialitate, sigur nu esti intreg la cap!

    • Când trebuia sa-i faci recomandarile astea lui Serban te faceai ca ploua! Voi m-ati provocat si eu v-am raspuns, lasa teatrul!

  • În loc să vă certați “in direct”, mai bine rugați-vă pt Mihai Constantinescu, care a suferit un al treilea stop cardio-respirator , viața lui fiind în pericol !

  • Hello, guys ! I’m back !

    • Hai, nu-mi da vestea asta! Te-ai plictisit de celelalte nick-uri, din care doua ai folosit doar azi? 😛

    • Da’ unde-ai fost, bă ? Că ipochimenu’ de … Nikolai era “îngrijorat” !

      • Sa stea liniștit, că-n doua zile va fi “exclus” de pe blog !

        • He,he,he..vezi cum te-am banghit, sobolane? Exact de pe alea doua nick-uri ai sarit de c*r…Ba, si a dracu coincidenta, toti trei intr-un interval de 9 minute.
          Dupa cum ai constatat, nu prea ma bag in seama cu tine decat daca esti porc. Dar de pacalit, nu ma pacalesti.

          • ¨decat daca esti porc si trebuie sa-ti raspund la vreo insulta¨…ca sa nu se-nteleaga altceva.

          • E treaba mea câte nick-uri am, iar pe tine nu te privește asta ❗
            Dar cu porcii e bine sa ai grijă, căci dacă te bagi in “tărâțe”, ăștia te … MĂNÂNCĂ ❗ Nu sunt singurul cu mai multe nick-uri, oricum , dar tu încă n-ai văzut asta ❗

  • Sandman, désolé, ti s-au sters operele. Vezi, daca te-ai legat de tampoanele Adrianei, pesedistule decent!

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: