Gîndul lui Cristoiu de miercuri, 13 martie 2019

Proletariatul digital – electoratul țintă al Alianței PLUS-USR

Emisiunea Gîndurile lui Cristoiu, difuzată de Mediafax și Gîndul.Info duminică, 10 martie 2019, la ora 17, a fost înregistrată vineri, 8 martie 2019, după-amiaza.
Realizatoarea emisiunii, Monica Mihai, a abordat printre altele un eveniment electoral al săptămînii:
Respingerea de către BEC a candidaturii Alianței USR-PLUS.
Deși decizia putea fi contestată la Înalta Curte, care, la rîndu-i, era obligată prin lege să se pronunțe în 24 de ore, deși Dacian Cioloș și Dan Barna anunțaseră că vor face contestație, adversarii s-au grăbit să cînte prohodul Alianței. Fanii USR și ai lui Dacian Cioloș au făcut mare larmă pe seama acestei decizii, repetînd declarația liderului PLUS potrivit căreia aici e mîna lui Liviu Dragnea. O acuzație strict electorală, fără nici un temei în realitate, deoarece Liviu Dragnea are interesul ca Alianța să se poată prezenta la europarlamentare, pentru că ia din procentele PNL. PSD e interesat să nu obțină un scor mare un singur partid din Opoziție. Dacă voturile din partea Dreaptă se împart, n-are importanță dacă suma lor o egalează pe cea a PSD.
Ulterior, din cîte se știe deja, ÎCCJ a admis contestația Alianței.
Prin urmare, PLUS și USR se vor prezenta la europarlamentare ca Alianță electorală.

Vineri, 10 martie 2019, cînd nu se știa decizia ÎCCJ, am comentat împreună cu Monica Mihai situația Alianței după respingerea de către BEC. A avut loc următorul dialog:

Monica Mihai: Că vorbim de propriul electorat pe 26 mai vor fi alegerile europarlamentare, iar în această săptămînă BEC-ul a respins candidatura Alianței USR-PLUS. Ce șansă mai are această alianță să participe la alegerile europarlamentare în această formulă?
Ion Cristoiu: Vor participa. A fost o operațiune de tip Oprescu, ca să se creadă că sînt șicanați.
Monica Mihai: În ce sens?
Ion Cristoiu: Orice șicanare la ora actuală aduce voturi, uite că am folosit și un panseu: Orice șicanare aduce voturi. (…)
Monica Mihai: Credeți că Alianța va cîștiga la ÎCCj?
Ion Cristoiu: N-am nici o îndoială că va cîștiga.
Monica Mihai: Și va cîștiga un spor de simpatie din partea alegătorilor?
Ion Cristoiu: Da. Așa s-a întîmplat cu Sorin Oprescu în 2008. L-au blocat la BEC. El a cîștigat în Justiție. Și astfel, deși independent, a ajuns primar general al Capitalei.”

Viața m-a confirmat. Vineri seara, cei doi șefi ai Alianței au anunțat admiterea de către Înalta Curte a contestației. Ca urmare a acestei sentințe, Alianța USR-PLUS va participa la europarlamentare. A fost o punere la cale menită a spori zestrea electorală a Alianței?
După unii, a fost mai mult decît o punere la cale. A fost o Operațiune.
După alții a fost pur și simplu o întîmplare, ivită din amatorismul celor care conduc Alianța. Aceștia n-au fost conștienți că actul de coalizare trebuia semnat din partea USR de Nicușor Dan, deoarece Tribunalul n-a confirmat juridic schimbarea de la nivelul conducerii.

Nu știu dacă a fost regie sau întîmplare.
Știu doar că decizia BEC a fost corectă. Așa cum a fost corectă și decizia Înaltei Curți. Decizia Înaltei Curți s-a bazat pe mișcarea făcută de Nicușor Dan. Acesta s-a înscris în USR pentru a putea semna ca președinte, așa cum mai e din punct de vedere juridic. În emisiune, am ținut să remarc din punct de vedere moral gestul lui Nicușor Dan:

„Toată această tărășenie cu alianța, ați observat? a scos la iveală un domn numit Nicușor Dan. Și nu oricum, ci ca un om de mare caracter. Altceva decît un politician tradițional. Dacă era un politruc zicea «Băi, stați un pic, m-ați dat afară, de ce să vă salvez?» Nicușor Dan, sunteți de acord, s-a purtat ca un lord. Ei l-au dat afară, da? El nu a zis «Nu mai stau de vorbă cu voi, mă înscriu la PSD«, nu, a zis «Vă salvez”.

Indiferent de dedesubturi, întîmplarea cu decizia BEC a fost de mare folos electoral Alianței PLUS-USR.
Aceasta deoarece, așa cum îi spuneam distinsei moderatoare chiar din debutul emisiunii, „e an electoral și totul e electoral, pînă și florile cresc în chip electoral”. Aproape tot ce se întîmplă pe scena noastră politică nu mai e rodul întîmplării. E rezultatul unui calcul electoral. Iar cînd se ivește întîmplarea, aceasta e folosită imediat în scopuri electorale. Campania pentru europarlamentare duduie din toate motoarele. Partidele, Alianțele au echipe de consultanță. Acestea îi conduc pe politicieni, care devin pe zi ce trece niște roboți obligați să facă ceea ce le spun consultanții. Vă mai amintiți de nomenklaturistul Boris Elțîn dînd din fund în ritm de dans modern ca să pară tînăr în campania electorală pentru prezidențialele din 1991? Se îndoiește cineva că era altceva decît îndeplinirea unei porunci de la echipa de campanie? E limpede că prin sondaje aceasta concluzionase că Boris Elțîn trebuie s-o facă pe junele de discotecă pentru a putea cuceri cît de cît și pe tinerii ruși, foști pînă nu demult sovietici.

Întîmplarea cu BEC ne semnalează că marea bătălie pentru europarlamentare se duce pe partea Dreaptă, între PNL și Alianță. Pe Stînga, PSD n-are nici o problemă, mai ales că electoratul de Stînga se va radicaliza anti Dreapta.
Pe partea Dreaptă lucrurile sînt mai complicate. Aceasta deoarece Alianța se adresează unui alt electorat decît cel al PNL, dar care, dacă iese la vot, ar putea da o lovitură grozavă PNL. Despre acest electorat am discutat în cadrul emisiunii. Fiind vorba de un aspect ieșit din comun al României lui 2019, despre electoratul USR- PLUS voi scrie mai pe larg altădată. Pînă atunci redau un fragment din emisiune:

Monica Mihai: Pe USR îi arată sondajele ca fiind un partid în creștere. Sunt aceste sondaje reale sau e fabricație?
Ion Cristoiu: USR-ul este un partid format după La République en Marche, al lui Macron, are toate caracteristicile, e foarte important. Aceste caracteristici pe care noi nu le înțelegem sunt următoarele… teza lui Macron, pentru care să știți că a obținut majoritatea absolută, majoritatea absolută cu niște ageamii, erau ăia, parlamentarii lui au fost luați de pe stradă, au cîștigat cu următoarea teză, foarte importantă… unu: «om nou», de aici zbaterea PNL să-l aducă pe Rareș pe liste, primul, «om nou»! Toate sondajele arată că aceste partide îmbătrînite, tradiționale trebuie să vină cu oameni noi. Doi: amatori. Se pare că există o tendință la generațiile astea facebook-iste și SMS-iste că cu cît ești mai amator în politică…
Monica Mihai: Cu atît ești mai bun.
Ion Cristoiu: Da, foarte important, pentru că, cei din multinațională, proletarii digitali, așa îi numesc eu, proletarii digitali, ei lucrează la multinaționale, n-au avere, au laptop, e foarte important, lucrează pe o suprafață mică… e foarte importantă psihologia… deci el e acolo la un calculator și în fiecare zi face, nu știu, chitanțe pentru Indonezia și atunci se numește proletariatul digital. Eu de cîte ori mă duc la la Antenă și ies angajații de la multinaționale am impresia că ies ăia de la IMGB. Nu știți, aceeași imagine, muncitorii, sau la APACA, toți sunt la fel – acești tipi sunt electoratul Alianței, și acest electorat vrea și el să facă politică, numai că în momentul în care el vrea să facă politică, vine alții și-i spun: «Cum domnule, vrei să faci tu politică în condițiile în care alți au ani grei de politică?» și îl complexează…
Monica Mihai: Dar cînd vede că există un partid ca USR…
Ion Cristoiu: Zice «Uite, domnule, că pot să fiu și eu politician. Dacă sînt ăia, ca și mine, politicieni, de ce n-aș fi și eu? Și nu în ultimul rînd, post-politicul spune așa: întîi distrugi și apoi vom vedea ce-o mai fi. Ei sunt și un electorat negaționist. Toate aceste caracteristici îi arată foarte periculoși, nu pentru PSD, ci pentru PNL.
Monica Mihai: De ce tocmai pentru PNL?
Ion Cristoiu: Pentru că e electoratul lor, e electoratul care va ieși la vot numai pentru ei. PNL-ul poate să mobilizeze prin structurile sale, să spunem, electoratul său, dar în condițiile unei prezențe masive la vot a tinerei generații s-a terminat orice structură.”

Judecarea electoratului Alianței de pe poziții tradiționale ar fi o mare greșeală. Așa cum arătam în emisiune, electoratul Alianței e proletariatul digital, prin asta înțelegînd pe cei care lucrează la multinaționale. Personajul tipic e tînărul casual îmbrăcat, avînd în spate rucsacul cu laptopul și mergînd pe trotinetă sau cel mult bicicletă. Acest proletariat digital n-are avere, chiar dacă duce o viață bună, deoarece cîștigă bine la locul de muncă. S-a făcut mare caz de teoriile Oanei Bogdan, starul Alianței, prin care se contestă proprietatea. Pentru electoratul tradițional al PNL, asta poate să fie un motiv de a nu vota Alianța. Numai că Alianța se bazează pe alt electorat decît cel tradițional. Pe electoratul întruchipat de proletariatul digital. Pentru acest electorat, Oana Bogdan e un star. A zis ceva ieșit din comun, ceva cool, ca să mă exprim în termenii proletariatului digital. Plus că așa cum mi-a demonstrat cineva care-i știe pe proletarii digitali, ei chiar nu pariază pe proprietate.
Că doar n-o fi trotineta o proprietate?!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

43 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de miercuri, 13 martie 2019”

  • Teo Matei
    Esti naiv. Stai sa ajunga si astia (proletariatul digital) la cascaval, sa vezi cat de adanc o sa bage mana! Si apropos de paradisuri fiscale, n-am auzit nimic de Luxemburg. Sau ala nu se pune, ca e batatura lui Juncker? Mama ei de dubla masura!

  • • Cel mai proletar digital al blogului este Teo Matei. Se informează din toate sursele posibile, dar distribuie numai ceea ce-i convine.
    Apreciez gestul că mi-a mulțumit pentru link-ul trimis cu ceva zile îndărăt.
    • Stau și mă întreb al cui este interesul ca Dreapta să fie divizată?
    E de rău dacă este o opțiune din intern, dar dacă îi din extern…e și mai grav! Proletarul digital musai să mediteze asupra acestui aspect.
    Până atunci, voi rămâne solidar cu electoratul omogen.

  • Cât despre Nicușor…cel care și-o primește din mai multe părți, tot un fel de “proletar digital” este. Numa’ că el e mai gâscan, așa.
    Ăăă! E vorba de Cernat, ca să nu fie confuzie. Hi, hi, hii!

  • Personal, nu mai cred de mult in sondaje.La ora actuala, sunt folosite doar pentru manipulare. Nici “proletarii” acestia nu sunt chiar usor de manipulat.
    Astept sa vad rezulatul la urne, si apoi se pot face diverse analize.
    Nu cred in rolul de locomotive a lui R.Bogdan, Basescu etc.
    Desi istoria este ciclica, nimeni nu pare dispus sa invete ceva din trecut.

    • Stai liniștit, că ‘les jeux sont faites’ !
      Este stabilit, deja, cine va fi președinte ! E cineva pe care nu-l vedem, prea des, pe la tv !

      • “faits”

        • Lio jo son fe! 😎
          BTW: nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile. Asa a zis un nene pe vremuri. Stia el ce stia! 😈

        • Ți-am dat un răspuns, mai jos, dar nu mă chinui să-l repet ! Din greșeală a apărut la 18.56 ! Vezi și tu despre ce-i vorba, pt ca, oricum nu mă interesează părerea nimănui ! Rămâne cum am stabilit ! # șî ieu !

  • Teo Matei
    Dupa cate imi dau seama, paradisurile alea par a fi din zona de influenta a SUA/UK (incluzand si pe arabi). Toata fenta UE face parte din noul razboi comercial DE contra SUA. Normal ca Romania (ma rog, guvernul)care e mai apropiata strategic de SUA sa nu puna botul la ipocrizia UE (aka DE), aliata lui Werner.

  • Teo Matei
    Recunosc ca ‘ricanii sunt si ei niste ipocriti. Dar au pumnul mai greu. Si asa reusim si noi sa intelegem cat de “corecti” sunt si smecherii din vestul european. Apropos, ‘ricanii i-au prins iar pe occidentali cu chilotii in vine ( niste banci spalatoare de bani rusesti) si iar o sa le-o depuna fara alifie ca la dieselgate. Deh, ma bucur si eu ca niste golani de cartier sunt caftiti de niste golani mai mari ca ei. Macar atat! Ai inteles acuma cum vine de se leaga?

  • Teo Matei
    Cand o sa recunosti ca “balanta morala a neamului” a dat-o de gard cautionand o mizerie in propria batatura, si cand o sa recunosti de asemenea ca asa-zisa dreapta politica a facut o gramada de imbecilitati, cand o sa recunosti ca Werner a aruncat statutul de presedinte la cos, atunci o sa recunosc si eu destule despre PSD. Cum ma tratezi, asa te tratez. Simplu!

  • ❗ ❗ ❗
    Maestre Cristoiu, concediati-va administratorul, daca nu ati facut-o pâna acum!
    Felul în care este jignita doamna Violeta Tani de catre Gabriel Serban este inadmisibil.
    De ce tolerati mitocania acestui individ pe blogul dv., maestre?!
    ❗ ❗ ❗

    • Nikola, cib, va rog sa-mi spuneti daca agreati mizeria din raspunsurile pe care le-a dat Gabriel Serban Violetei Tani.

      • Sanepide! Daca vrei sa aperi onoarea cuiva, gaseste totusi un personaj mai decent decat acela care-si porcaieste, in mod arbitrar, milioane de conationali…
        Nu pot insa sa nu remarc ordinul imperativ pe care i-l dai lui Ion Cristoiu de a-si concedia propriul angajat/colaborator.
        ASTA imi pare a fi, de departe, CEL MAI INALT NIVEL DE NESIMTIRE pe care l-a atins cineva, pe acest blog. EVER!

        • Am înteles, esti de acord cu jignirile proferate de Gabriel Serban la adresa Violetei Tani. Nici nu ma asteptam la mai mult de la tine. Foarte frumos, felicitari.

          • SANEPID
            Pe acest blog exista cineva care are drept de cenzura in caz de derapaje. Acel cineva hotareste. Noi, cu bunele si relele noastre suntem doar musafiri. Fiecare din noi isi asuma stilul si retorica proprie. Ce ma mira insa, este faptul ca nu ai sarit din bocanci cand “intelectualii” si “filozofii” patriei au fost foarte incantati de preavestitul cuvant aruncat PSD-ului si sustinatorilor acestuia, facandu-i chiar si apologia si exegeza in texte “rafinate”si asta cu nedisimulata placere. Asa ca “what goes around, comes around”! Deci…?

          • Fuck, Sanepide! Daca asta e TOT ce ai inteles din postarea mea, esti PROST TARE!
            Sau doar ipocrit, Dobi?

    • Altfel spus, ar trebui “exorcizați” cei care practică BULLYINGUL pe acest blog !
      Și de la SUBSOLUL I , (că nu pot pt ca să-i mai zic “etaj”) si de la II !
      Așa că atenție mare … “sanepizilor, cernaților, șerbanilor, maturilor, scipiotilor, aiurelilor, cib-ilor, etc, etc … !

  • Violeta Tani
    Surioara, eu zic sa-ti reconsideri opiniile. Mie imi plac si micii si fasolea dar crede-ma ca nu sunt parazit social. Mai mult, am 35 de ani de munca intr-o meserie grea care iti umple rezervorul masinii cu carburant si-ti da gaze la bucatarie. Si sunt convins ca am mai multe nopti nedormite si petrecute in vant, ploaie, arsita sau viscol decat ai mataluta de cand ai facut ochisori pe acest pamant. Si mai am pretentia ca un OM sa isi foloseasca propriul creier din dotare pentru a rationa si a incerca sa fie obiectiv in aprecierile sale despre natura lucrurilor si fenomenelor care il inconjoara si in mijlocul carora isi duce viata. Just think about!

    • Superb! Nu o sa înteleg niciodata, de ce un individ decent ca tine îl sustine pe un individ indecent ca Serban!

  • Nicola, cib, stiti ce este trist? Ca sunteti de acord ca individul sa se comporte ca un mârlan cu femeile. Niciun postac, pesedist sau nepesedist, nu a adresat asemenea injurii josnice unor femei. Dar, ma rog, îsi poate permite când are sustinatori puternici ca voi. Este trist, chiar foarte trist, ca sariti amândoi în apararea unui mitocan.

    • SANEPID
      Stimabile, cred ca ai o problema. Stii sa citesti dar nu intelegi ce citesti. Pe de alta parte femeile au vrut egalitate cu barbatii. Pai daca o femeie ma jigneste, nu pot s-o tratez diferit de un barbat pentru ca asta se cheama discriminare. Totusi, daca faci un efort minim de gandire vei vedea ca am fost destul de diplomat, cu toate ca nu merita. Si mai lasa aerele de pension, ca nu impresionezi pe nimeni. Nici macar pe duduia in cauza, chiar daca in sinea ta poate speri cevasilea!

      • cib, nu fi penibil!

      • cib, nu se compara ceea ce a scris doamna Tani cu felul în care a jignit-o domnul Serban.

      • Daca citesti bine textul doamnei Tani, poti observa ca ea se refera doar la cei care primesc ajutoare sociale si nu la toti votantii PSD.

        • profu, eu nici nu observasem ca Violeta Tani se referea doar la asistatii social, dar ai dreptate.
          Uite cum le-a casunat la toti pe biata femeie care nu avea nicio treaba cu platitorii de taxe si impozite.

        • profu
          “mancatorii de mici si fasole pe care se bazeaza PSD-ul nu pot fi numiti “proletari” pentru ca sunt paraziti sociali, traind din ajutoare sociale si alte pomeni! Si nu platesc nici taxe, adica traiesc pe spinarea “proletarilor”.”. Acesta a fost un citat din textul distinsei. Din acest text se intelege ca toti mancatorii de mici si fasole(articol hotarat plural) sunt paraziti. Sau altfel spus PSD-ul se bazeaza pe toti mancatorii de mici si fasole care, toti, nu-i asa, sunt paraziti. Daca mancam icre negre si beam sampanie eram mai elitisti si nu se baza PSD-ul pe noi, n-asa? Nu stiu cat se poate baza PSD-ul pe mine, dar mie-mi plac micii la nebunie. Cateodata si icrele negre, dar sa fie rusesti. profule(ca sa nu fie confuzii), nu te face ca ploua, ca nu tine. Duduia primeste exact ceea ce ofera!

        • Ba, voi CHIAR ASA de idioti sunteti???
          Sunt 2 variante:
          1. ¨Mancatorii de mici si fasole¨ este termenul generic prin care DOAMNA ii defineste pe sustinatorii psd.
          2. Dintre toti sustinatorii psd, ea are treaba DOAR cu ¨Mancatorii de mici si fasole¨, DOAR pe aia 14.217 de insi are boala.. 🙂
          Si voi alegeti varianta 2…UAU!!!
          https://www.youtube.com/watch?v=S0ajI_dKbak

          • postarea e pentru Sanepid si Profu…

          • Nikola, doar daca nu ar fi zis ca este vorba despre cei care nu platesc taxe si impozite, ai fi avut dreptate.

          • Bai profule! ¨Mancatorii de mici si fasole…..sunt paraziti sociali….si nu platesc taxe..¨
            Nu exista NIMIC acolo unde am pus puncte-puncte, care sa genereze vreo ramnificare, vreo reductie sau vreo conditionare.

        • cib, nu ai dreptate. Citeste fraza a doua care o întareste pe prima:
          .
          *Mâncatorii de mici si fasole pe care se bazeaza PSD-ul nu pot fi numiti “proletari”, pentru ca sunt paraziti sociali, traind din ajutoare sociale si alte pomeni! Si nu platesc taxe, adica traiesc pe spinarea “proletarilor”.*
          .
          Este cât se poate de clar ca doamna se refera la cei care nu platesc taxe pentru ca sunt asistati social, nu la întreg poporul PSD.

          • profu
            Las-o asa cum a picat. Dar pana la urma de unde stie duduia ca asistatii social voteaza PSD? Ca eu am vazut destui asistati sociali care urla in piata. Aia care urla permanent si-si petrec timpul doar la manifestatii, ce-or fi? Crezi ca au vreo slujba? Daca impusca francul de la diverse ONG-uri, nu tot asistati sociali sunt? Adicatelea asistatii “nostri” sunt mai buni ca asistatii “vostri”. N-asa? Nene, mie-mi place sa ma contrez cu oameni care au logica si argumente pertinente, indiferent din ce tabara ar fi dar vad ca pierd aiurea vremea cu oameni care recita slogane tembele. Over and out!

          • cib, asa, o putem lungi pâna mîine…

    • Mai bine vezi C-A CĂzut (sic) Facebook-ul , pe plan mondial !

  • No ghine băi ! Nu ț-am zîs c-am dește groasă ! Ia vezi tu unghe-s E și S, pi tastatură !?! De m-oi înjura, ț-oi zîșie … # șî eu !!!

  • Nu sunt 3,5 milioane de asistați sociali în RO. Este clar că distinsa a jignit en-gros o masă întreagă de oameni.
    În fond, într-o democrație voteză fiecare cum crede. Nu este normal să dai explicații pentru o anumită opțiune. Cred că doamna este nostalgică comunistă. Numai atunci 99,99% din votanți puneau ștampila unde trebuie. Îmi pare rău că după 30 de ani neomarxiștii stângiști încep să capete curaj și influență.
    Cine nu e cu noi, nu mai trebuie să existe.

    • adrian
      Corect, logic si pertinent! Din pacate unii iubesc democratia doar cand le convine lor. Cel mai bun exemplu il constituie democratii americani, care nici acum nu vor sa inteleaga ca Trump, cu toate calitatile si defectele sale, a castigat alegerile din State, conform cu constitutia si legea electorala americana. Asta inseamna sa fii inadecvat si sa nu accepti realitatea! Nu mai vorbesc de fair-play. Urate vremuri ne asteapta!

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: